your body is an art work

cherrySuntem în shinkansenul Hikari “bound to Okayama” în drum spre Castelul Samurailor din Himeji. Abia acum timp să mă gândesc un pic la cele 3 zile de când am ajuns din nou în Japonia, de data asta cu un grup mai larg de colegi și prieteni, iubitori ai dansului contemporan. Pregătesc această călătorie de peste aproape un an. Și iată-ne în sfârșit aici.

Japan, the endlesss discovery. Un slogan perfect pentru țara soarelui răsăre. Eu și Andra ajungem primii după un zbor lung și istovitor cu AirChina, urmează Violeta și Cătălina.  Ultimii călători ajung puțin după miezul nopții. Cele doua case în care suntem cazați (deși foarte apropiate pe hartă) sunt cam la 15 minute între ele. Prima dintre ele este un studio cu pian și o serie de mici camere pe etaje diferite. Ce-a de-a doua este o casa tipică tip Kokoro, destul de friguroasă și oarecum spartană.

După un start mai ușor și o noapte în care toată lumea cade adânc, încercăm să ne acomodăm unii cu alții și cu noua noastră casă temporară. Luni pornim la drum spre Odaiba cu monorailul, tramvaiul suspendat al japonezilor fără conductor. Un fel de carusel contemporan. Greșim ieșirea și facem un scurt ocol. Urmează prima poză de grup într-un lift. Mirakamul mă uimește din nou, deși îl mai vizitasem odată. Noi expoziții temporare, interactivitate maximă și desigur dansul robotului Asimo. Prindem lăsărea întunericului la Rainbow Bridge după care explorăm rapid Shibuya. A început deja să plouă mărunt. La Genki sushi este deja coadă. Găsim rapid însă ul altul, în care meniul  curge la propriu pe bandă rulantă. Eu mă dau bătut dupa a 6-a farfurie. Ne continuăm explorarea și ajungem în zona barurilor vechi din Shibuya unde eu, Camelia, Andrei și Cătălina end up la Curva. Da, nu vă mirați, este numelul barului unde ne-am delectat cu un umeshu cu gust de scortișoară. Suntem obligați să ne desparțim. Diana, Seba, Violeta, Cristina si Cristi au parte de niște drinkuri home made (unele și cu niște albine gigant în borcan). Anyway, umeshu pare first love pentru toată lumea.

Day 2 în Tokyoland. Asakusa și prima întălnire cu cei 2 cireși înfloriți care străjuiesc intrarea la templul budist Seonji. Un cuplu recent căsătorit face poze printre sutele de turiști care se revarsă în ciuda ploii și a frigului. După o pauză de masă în care ne mai încălzim, mergem pe Kapabashi – the kitchen town. După care aterizăm o parte dintre noi într-o baie publică. În saună transpir de zor în timp ce mă uit la sumo împreună cu 2 japonezi de statură înaltă complet tatuați. Mai mult ca sigur ca sunt yakuzza. Andrei este scufundat la propriu în apa fierbinte în timp ce conversează de zor cu niște japonezi draguți. Roma ? Nu România. Adică Nadia Comâneci, Dracula, Hagi, Ceaușescu….In timp ce un yakuzza face ture între saună și baia rece (căci da există și un bazin cu apă complet rece). Inchid ochii și preț de câteva clipe meditez. Mă simt bine. Ready pentru prima experiență cu dansul butoh din 2018. Și pentru reîntâlnirea cu spațiul japonez.

Plecăm cu toții către Yokohama pe urmele lui Kazuo Ohno. Sunt emoționat interior. Funny enough nimeni nu știe ce urmează. O să facem un curs de butoh cu Yoshito Ohno, fiul lui Kazuo Ohno, unul din surprizele frumoase ale călătoriei noastre emoționale în Japonia. Urcăm o serie lungă de trepte, cum bine zicea Andrei, parcă un drum inițiatic. Ne pierdem în întuneric, google maps ne duce într-o direcție greșită. Noroc cu o doamnă japoneză cu un câine care ajută să găsim locația. Nu l-a cunoscut direct pe Kazuo Ohno, s-a mutat recent acum 7 ani în zonă, când a cumpărat, cum ii zice ei să spună, un cățel cu o casă și nu o casă. Intrăm în curte, o alee betonată și foarte colorată (cu mozaice încorparate și bile colorate) ne conduce la studioul lui Kazuo Ohno. La intrare o cutie pentru donațiile pentru atelier, 2000 yeni, cred că este foarte veche. Înăuntru este cald și bine, simt o vibrație specială. In mijoc tronează o poză cu Ohno-san și Pina Bausch. Emoționat, mă simt ca parcă într-un templu sacru al dansului. Asistenta lui Yoshito-san, îmi spune – Nu credeam că mai ajungeți cu ploaia de afară. Ușor-ușor, studioul se populează cu alți amatori de butoh. Unii dintre ei sunt europeni stabiliți în Japonia de ceva vreme, alți japonezi din diferite orașe. Suntem peste 25 de persoane într-un studio mic însă foarte cozy și foarte special. La 19:55 apare și Yoshito în studio, seamănă foarte tare cu tatăl lui. Atelierul începe rapid după ce asistentă ne introduce sumar pe toți…ei sunt din România, el e belgian, ea este din Hokaido…Seba documentează atelierul. Yoshito ne invită să devinăm mai frumoși să folosim pălăriile sau costumele din studio. După care ne invită să devenim o operă de artă.

Your body is an artwork. Just stay there and be an art work. Look for Kazuo, in the space. Dance with your prayers. Dance of the silence. Ave Maria, pain and happiness. Floare. Hana. Body. Război. Your body has everthying. And you can feel the strenght. From hardest to softeness you can experience everything with your body. Your body is silence. Full moon și sonata lunii. Full moon is happiness in Japan. What is in Romania? Acum, dansați luna plină. Dansăm pe Antony & Johnsons, cel care l-a iubit pe Kazuo Ohno și i-a dedicat chiar un album. Finalul este fermecător. I am rose, I am a rose, I am rose, repetă Yoshito….O improvizație finală în care corpurile și sufletele noastre se întâlnesc. Yoshito stinge lumina se stinge ușor, semn că atelierul s-a terminat. Suntem invitați la un ceai și biscuiți japonezi. Se pare că atmosfera s-a încâlzit de-a binelea. Începem să vorbim între noi. Într-un final trebuie să plecăm. Desigur într-o stare de grație specială. Doma arigatou gozaimas Yoshito-san. And Kazuo Ohno.

 

 

Miercuri, Day 3. Afară plouă și este foarte frig. Primii fulgi încep să cadă. Ajungem cu greu în Daikanayama, the new design spot in Tokyo. Facem o haltă la restaurantul Anjim (preferatul meu) unde eu și Diana ne delectăm cu o supă de cartofi dulci și caracatiță, foarte gustoasă. O parte din fete comandă o prăjitură și un latte sakura, arată foarte japanese style. Ne încălzim un pic, ne plimbăm printre cărți și lucruri frumoase…Plecăm pe jos spre Meguro-river să vedem cireșii. Este o lapoviță destul de urâtă ….Însă rîul este superb, din apă iese un abur magic și o lumină specială iar cireșii sunt spectaculari, chiar dacă nu sunt compleți înfloriți. Ajungem într-un final la Mori Tower complet înfrigurați unde suntem obligați să stăm la coadă la bilete. Azi e sărbătoare națională, drept care se pare, toată lumea a venit la Mori Art Musem.

“Leandro Erlich: Seeing and Believing” will be the largest-ever exhibition devoted to the work of this fascinating artist. Of the 44 works on display, 80 percent will be making their Japanese debut. Through Erlich’s works, we will realize by ridding of our inertia, habit, preconceived notions, and received wisdom that the visible is not all there is to reality, and experience for ourselves, with our newly unclouded vision, the advent of a new kind of world.

Pe bună dreptate, expoziția este excelentă iar modul de reacție al japonezilor o transformă într-un performance gigant. Cele mai faine piese, care mi-au plăcut mie, sunt cea de la început cu iluzia bărcilor cu care se deschide expoziția, o serie de video-uri experimentale, clasă moartă (care mă duce cu gândul la clasa lui Tadeuz Kantor) și ultima cu perceptia oamenilor agațați de zid. Abia aștept să merg să văd și faimoasă instalație cu piscina de la Kanazawa unde voi merge peste 2 săptămâni. După muzeu, lumea pare obosită așă câ renunțăm pentru moment la seara de karaoke. Mergem să ne facem bagajele, nu înainte de închide seara cu un Dixit la care râdem cu sport. Eu adorm târziu în noapte, în studioul de dans unde mi-am încropit un pat. Întoarcere în timp.

Trenul merge cu viteză, am ajuns deja în Kyoto, locul unde vom finaliza expediția noastră curajoasă. În curând ajungem la Himeji. Unde vom vizita castelul samuraiului înainte de a ajunge la Beppu, the onsen city, următoare destinație a călătoriei noastre ințiatice.

lift

Advertisements

AFCN-ul viitorului

Revin din nou cu un text pe marginea AFCN-ului pentru că mi se pare importantă modernizarea lui în acest moment. Am susținut ieri la consultarea organizată de AFCN necesitatea re-gândirii și realizarea unor modificării mai ample la nivelul ariilor  de finanțare și a sumelor oferite operatorilor culturali conform noilor nevoi ale sectorului cultural. Desigur, agreez și susțin propunerea colegei Raluca Iacob, despre realizarea și asumarea în viitorul apropiat de către AFCN a unui document strategic de finanțare pentru o perioadă pe termen lung – măcar 4 ani. Poate însă că n-ar fi rău ca acest document să fie realizat prin contribuția operatorilor culturali și a Consiliului AFCN recent numit, în continuarea discuțiilor demarate deja.

La solicitarea dlui. Laurențiu Constantin (membru al Consiliul AFCN) de a veni cu o propunere mai concretă referitoare la modificarea ariilor, am reflectat un pic în această dimineață la ce există și de ce am avea nevoie, desigur și prisma experienței celor 20 de ani de activitate cu Fundația Gabriela Tudor. Menționez că propunerea mea este perfectibilă. Nu am făcut decât să imaginez o noua variantă de finanțare care poate fi dezbătută, modificată, schimbată în funcție și de părerile colegilor mei și desigur a viziunii și strategiei AFCN. Aș menționa că propunerea mea se inpiră cumva din programul de finanțare britanic al Loteriei Britanice – Arts Council of England (http://www.artscouncil.org.uk/funding/funding-finder) care nu mai folosește formatul clasic de finanțare pe ariile importante și desigur al programului Europa Creativă al Uniunii Europene foarte drag mie. Care din păcăte este foarte puțin folosit de operatorii culturali români din lipsa co-finanțărilor asigurate de statul român, însa deja asta este o altă discuție. 

Modificările esențiale în viziunea mea vizează următoarele:

  • Ariile nu mai sunt grupate tematic iar finanțarea se realizează în funcție de punctajul obținut (și nu ordonat pe fiecare disciplină artistică ca acum);
  • Pot fi depuse 2 tipuri de proiecte mici (finanțări până în 25.000/30.000 lei) și mari până în 90.000/100.000 lei (în funcție de natura proiectului)
  • Se va limita posibilitatea operatorilor culturali de a primit mai mult de o finanțare pe fiecare arie tematică importantă (un singur proiect finanțat pe fiecare arie) si maxim 2-3 pe toate ariile de finanțare. Se asigură astfel o finanțare echitabilă a sectorului cultural. În acest moment sunt organizații care câștigă chiar și 3 proiecte pe o singura arie tematică, de multe în ori în detrimentul altor proiecte bune și care răspund însă altor nevoi.
  • Organizatiile vor putea depune maxim 2 proiecte pe fiecare arie tematică.  În cazul în care prin evaluare, sunt declarate 2 proiecte căștigătoare, operatorul cultural va trebui să renunțe la unul din ele, următorul proiect de pe lista fiind automat selecționat pentru finanțare.
  • Se limitează numărul de proiecte care pot fi depuse la maxim 3 pe fiecare sesiune de finanțare (în acest moment sunt parcă patru)
  • Prin propunerea mea, cred că bugetul AFCN-ului (care conform spuselor dnei. Irina Cios este acum stablizat undeva în jurul sumei de 15.000.000 lei/sesiune de finanțare), ar putea fi mărit prin surse adiționale obținute în viitor de la Ministerul Culturii, Timișoara 2021, Institutul Cultural Român, chiar și viitoarele Fonduri Norvegiene care ar putea co-finanța unele din ariile propuse mai jos.

1.PROGRAM DE FINANȚARE TRANS-DISCIPLINAR

  • Finanțările vor fi oferite proiectelor depuse conform punctajelor obținute (exact ca la programele de finanțare ale Uniunii Europeane), indiferent de ariile artistice. Operatorii vor trebui să-și îmbunățească calitatea proiectelor însă vor putea implementa și proiecte mici, pentru organizațiile la început de drum.
  • Linia de finanțare ar putea îngloba: Arte inter/trans/disciplinare – Arte vizuale – Dans – Literatura – Muzica – Muzee – Teatru – Co-finanțare proiecte europene (doar pentru proiectele deja finanțate prin programul Europa Creativă).
  • Vor putea fi oferite finantari mici până în 50.000 lei sau finanțări mari de maxim 90.000 lei – buget disponibil 6.000.000 lei

2. Mobilitate națională și internaționala 

  • Finanțările  proiectelor depuse pentru următoarele arii: Rezidențe artistice – Turnee naționale și internaționale – Burse de creație pentru artiști și manageri culturali
  • Pentru maximizarea finanțării unele domenii vor fi finanțate alternativ – rezidențe artistice  (o sesiune), co-finanțări proiecte europene și internaționale (altă sesiune)
  • bugetul acestei linii de finanțare ar putea crește prin contribuția altor instituții – Ministerul Culturii, Institul Cultural Român, Primăria Municipiului București, Timișoara 2021 care ar putea co-finanța o astfel de linie de finanțare
  • vor fi oferite finantări în valoare maximă de 40.000/50.000 lei – buget disponibil 1.500.000/2.000.000 lei

3. Dezvoltarea capacitaților și a transferului de know-how cultural

  • acest capitol este complet nou și ar finanța cu prioritate experimentul, inovația și o serie de arii deja existente – intervenția culturală, educația și dezvoltarea publicului și desigur ar sprijini apariția unor noi spații artistice și a unor noi generații de manageri/producători/evaluatori culturali de care toata scena culturală are nevoie.
  • linia de finanțare ar include proiecte din domeniile – Management și politici culturale – Granturi de inovare culturală (pentru noi teatre/centre culturale comunitare etc) – Dezvoltarea publicurilor – Intervenție culturală- Dezvoltare culturală locală – Rețele culturale – Platforme și festivaluri – Promovarea culturii scrise
  • finanțări mici de până în 30.000 lei și finanțări mari până în 80.000 buget disponibil 3.000.000/4.000.000 lei)

4. Arie tematică de susținere a proiectelor strategice

  • acest capitol ar susține cu prioritate finanțarea  artiștilor/operatorilor culturali interesați să deruleze proiecte ce au în vedere sărbătorirea Centenarului, sau celor incluse în cadrul programelor de tip – Sezonul Cultural Român-Francez, Timișoara 2021, Europalia etc.
  • alți potențiali finanțatori ar putea contribui cu fonduri – vezi Timisoara 2021 care nu are competențele de organiza licitații de proiecte, Institutul Cultural Român, Ministerul Culturii etc.
  • finanțări de 50.000 lei, buget 1.500.000 lei

5. Patrimoniu cultural național  

  • va include deja ariile existente în prezent Patrimoniu materia și Patrimoniu imaterial
  • finanțări de 50.000/60.000 lei, buget disponibil 2.500.000 lei

6. Programe multi-anuale (finanțări de maxim 200.000 lei, buget 2.000.000 lei)

Legate de ultima problema spinoasă a calității evaluării proiectelor și programelor depuse de operatorii culturali așa cum am menționat parțial aseară cred că niște posibile soluții ar fi:

  • selecționarea evaluatorilor noi inscriși pe baza unui test-grila (sa evalueze in 48 de ore un fost proiect cultural. In cazul in care notele acordate si rapoartele de evaluare nu se incadreaza in cadrul unui barem de maxim 20 de puncte), evaluatorul nou nu va putea fi angajat.
  • selectarea evaluatorilor se va face de către Consiliul AFCN pe baza compențelor specificate la înscriere (in funcție de arie, prioritățile de finanțare, experiența practică, cv etc. Consiliul AFCN va alege astfel direct aria unde evaluatorul va evalua ce va limita astfel posibilitatea cazurilor de corupție.
  • posibilitatea folosirii evaluatorilor compentenți la mai multe arii de finanțare (in prezent legea mentioneaza la un singur domeniu). evident  că pentru acest lucru trebuie modificată prin Ordonanța de urgență legea de funcționare a AFCN-ului;
  • creșterea onorariului evaluatorilor la o sumă decentă (și nu modică care este acum)

Va invit să reflectăm împreună la toate aceste lucruri. Daca aveți idei și propuneri, mă puteți contacta la adresa de email cosmin@gabrielatudor.ro.

20180214_161526_resized.jpg

 

AFCN la început de 2018

Una din puținele realizări ale fostului Ministru al Culturii Lucian Romașcanu (și el la cârma doar pentru 6 luni) a fost numirea unui nou Consiliu pentru Administrația Fondului Cultural Național.

Aș afirma (și cred că nu greșesc când spun asta) că ultimii 2 ani au fost cei mai buni ai AFCN-ului de la înființarea lui în 2005. Noul Director AFCN – Irina Cios și echipa AFCN condusă de Carmen Constantin împreună cu fostul Consiliu AFCN au reușit într-o perioadă foarte scurtă de timp să pună instituția pe linia corectă. Printre lucrurile pozitive realizate în ultimul timp aș menționa Gala Premiilor AFCN ce recompensează excelența în managementul cultural și operatorii culturali cu proiecte inovatoare, noile arii de co-finanțare pentru susținerea rezidențelor de creație și a festivalurilor sau a proiectelor cu caracter repetitiv și în final cireașa de pe tort, sesiunea pilot de finanțare a proiectelor multianuale, prima de acest fel în România. Care este extrem de necesara si ceruta de peste 10 ani…Trec peste faptul ca Ministerul Culturii ar fi trebui sa inițieze el direct un proces de reforma și să ofere subvenții anuale tuturor operatorilor culturali și nu într-un mod discrimatoriu doar institutiilor de stat. Însa pâna in prezent doar echipa AFCN și-a asumat acest rolul și a propus concret în 2016 înființarea acestei noi linii de finanțare, care oferă noi perspective de dezvoltare pentru operatorii culturali independenți.

Un alt lucru pozitiv realizat în ultima perioadă este existența unui ghid al evaluatorilor (în premieră pentru România) care ar trebuie să ofere evaluatorilor un instrument practic în realizarea evaluării proiectelor culturale depuse la AFCN. Pentru toate aceste lucruri frumoase, trebuie să le mulțumesc tuturor – Irina Cios, Carmen Constantin din echipa AFCN precum și membrilor Consiliul AFCN – în special Ada Solomon, Matei Martin, Miruna Runcan, Vlad Morariu și Radu Vancu, care au reușit să producă aceste modificări pozitive. Tot la capitolulul mulțumiri trebuie făcută și o mențiune specială pentru dl. Vlad Alexandrescu, fost Ministru tehnocrat al Culturii (tot pentru aproximativ 6 luni) care a reușit să pună împreună o garnitură extraordinară de oameni pentru AFCN. Merită cu toții un premiu simbolic din partea noastră și nota 10 !

Acum, revenind la anunțul privind noul Consiliu AFCN, nu poți să nu remarci faptul că s-a luat decizia înnoirii complete a garniturii Consiliului AFCN. Ceea ce în sine cred că este o mare greșeală. Normal ar fi fost ca 2-3 persoane din vechiul Consiliu să fie lăsați să-ți continue proiectele pentru a exista o continuitate, mai ales că o bună parte au fost nominalizați pentru un nou mandat. Însă nu s-a dorit asta, conform vechiului obicei din România, unde dacă ceva funcționează bine, trebuie să modificăm. Dacă te uiți la noile nomizalizări, sunt foarte puține personalități și oameni care cunosc din interior scena culturală din România. O mare parte sunt consilieri din Ministerul Culturii sau persoane nominalizate din partea ICR și a Academiei Române și doar 2-3 persoane reprezentive pentru scena de artă contemporană.  Va reuși noul Consiliul AFCN să ducă mai departe procesul de reformă demarat în 2016 de AFCN ? To be or not to be, cum ar zice marele Shakspeare.

Pentru ei și pentru noi toți, o să încerc aici să punctez  câteva din lucrurile care mi se par importante și relevante pentru viitorul AFCN pentru perioada imediat următoare:

  1. finanțarea cu prioritate a sectorului cultural independent; finantările AFCN trebuie să adreseze cu exclusiv și cu urgență structurilor independente (lucru cerut încă de la înființarea sa în 2005); prin noua reforma fiscală și modificarea legii privind sectorul asociativ, ONG-urile culturale vor fi puse curând într-o situație limită. În cazul în care AFCN-ul va menține decizia de co-finanțare a întregului sectorul cultural, o soluție de compromis ar fi ca AFCN-ul să creeze o arie specială pentru ele (pe modelul deja existent al festivalurilor).  Mastadonții culturali care beneficiază deja de sedii, resurse umane și financiere alocate anual – vezi Teatrele de stat, Primăriile locale, MNAC, CNDB-ul, Muzee naționale, ar trebui să concureze împreună și nu la competiție cu organizații mici.
  2. O mai corectă distribuire a bugetului la aria “artele spectacolului”. La fiecare apel, in mod normal teatrul primeste sumele cele mai importante (peste 1 milion de lei) urmata de muzica (aproximativ 700.000 – 800.000 lei) si dans care este considerata in continuare „Cenușăreasa” artelor spectacolului (300.000 – 400.000 lei). Consider importantă și necesară creșterea de urgență a bugetului acordat ariei  ‘dans și performance’ la nivelul alocațiilor pentru teatru/muzica. Mai mult decât atât, deși ariei i-a fost atașată o nouă secțiune în 2017 performance (care în mod normal ar trebuie să fie inclusă la arte vizuale de care aparține de drept), bugetul a devenit în 2017 și mai mic.  Argumentele care stau la baza acestei creșteri de buget pentru dans sunt în opinia mea: calitatea proiectelor depuse care poate fi verificata prin nivelul punctajelor mari obținute de proiectele cofinanțate în 2017/2018 (mult mai mari decât la alte arii); existenta unui număr mai important de proiecte europene si internaționale care necesita desigur fonduri mai importante; diversificarea scenei coregrafice si apariția unor noi structuri – WASP, LINOTIP, Tangaj Dans, Asociația DanSpot etc precum si o creștere a activității coregrafice in paralel cu reducerea bugetului CNDB. Mai mult decât atât, dansului nu beneficiază de existența unor Uniuni cum există la Teatru și Muzică, care pot să sprijine derularea proiectelor prin timbrul teatral sau muzical…S-a tot spus că la dans proiectele depuse sunt mai slabe, lucru care este fals. În calitate de fost evaluator și la dans și la muzică și la rezidențele de creației, vă pot spune că peste tot în mare parte proiectele sunt slabe. Iar argumentul valoric că bugetul ar trebui să fie decis de numărul de proiecte depus, nu cred că stă în picioare.
  3. Majorarea nivelului cuantumului finanțărilor oferite de AFCNde la 000 lei/proiect (în prezent) la 85.000 lei/proiect; creșterea nivelului finanțărilor trebuie luata din cauza devalorizării cursului Euro (care va ajunge în curând la 4,7 Euro) precum și a creșterii taxelor către stat (asigurare de sănătate, pensie) prin mutarea taxelor de la angajator la angajat, precum și prin modificările recente din codul fiscal.
  4. Modificarea modului de selecție a evaluatorilor AFCN. In prezent evaluatorii sunt selecționați de către Consiliul AFCN doar pe baza inscrierii si a unui CV si a unei scurte motivări (opțional) . Selectia doar pe baza CV-ul este deficitara si lasă loc apariției în comisia de evaluatori AFCN a unor persoane care au slabe cunoștințe despre sectorul cultural, artiștii si domeniile artistice. Care desigur au studii de management și experiența evaluarii proiectelor de tip POSDRU însă n-au fost la un spectatcol de teatru sau de dans. O spun direct din interior, pentru că am fost evaluator în ultimii 2 ani și m-am întâlnit cu oameni care nu înțeleg deloc mecanismele și nevoiele scenei culturale din România. Din această perspectică, cred că fiecare evaluator care se auto-propune sa fie invitat într-o prima fază sa evalueze într-un timp-limita înainte de a fi selecționat in corpul de evaluatori AFCN (să zicem maxim 1 săptămână) sub forma unui test, un proiect cultural standard. In cazul in care punctajul oferit este sub limita unui barem standard de să zicem +/- 10 puncte fata de punctajul corect, iar observațiile din grilă nu reflectă notele acordate, acesta să nu poată fi angajat ca evaluator in corpul de evaluatori. Desigur, problema ce-a mai complicata este că în prezent un evaluator nu poate sa evalueze decât la un singur domeniu/arie de finanțare, ceea ce reduce foarte mult numărul evaluatorilor calificați. Pentru a crește calitatea procesului de evaluare, aș propune ca evaluatorii buni/recunoscuți, care au trecut de testul grilă să poată fi selecționați de Consiliul AFCN măcar pentru 2 domenii/arii diferite. In plus evaluatorii care se dovedesc incompetenți sau care au realizat evaluari proate la distanțe de 40/50 de puncte de alți evaluatori (vezi problemele de la ultima sesiunea de proiecte I/2018 când o serie de proiecte bune au fost excluse la prima evaluare din cauza evaluatorilor incompetenți) să fie eliminați din corpul de evaluatori AFCN.

Probleme cu lipsa evaluatorilor de calitate sunt reale și pot fi observate prin numărul extrem de mare de contestații depuse anual (în creștere parcă), operatorii culturali nu mai au încredere în procesul de evaluare realizat de AFCN. Ideal cred că pe plan mediu AFCN ar trebui să-și creeze cu Corp al Evaluatorilor (lucru cerut încă din 2011-2012) care să fie format din oameni cu experiență și studii de specialitate de management cultural capabili să înțeleagă ghidul detaliat al evaluatorilor pus la dispoziție de AFCN și desigur nevoile sectorului cultural din România.

In final cred că, echipa AFCN ar trebui să organizeze împreună cu noul Consiliu al AFCN-ului rapid o întâlnire cu operatorii culturali pentru a afla problemele cu care acesta se confruntă și nevoiele sectorului cultural din România. Să fim optimiști și să sperăm că AFCN va merge în continuare în direcția bună și nu va fi dinamitat și el de actuala coaliție PSD/ALDE.

Timișoara 2021

In aceste zile de început de 2018, se votează noul Guvern (al treilea într-un an) și implicit noul Ministru al Culturii. Poziție care se pare ca va fi adjudecată de George Ivașcu, actor și director al Teatrului Metropolis (fost Theatrum Mundi la începutul anului 1990). Va avea o sarcină dificilă, iar una din prioritățile lui ar trebui să fie (în parerea mea) și  proiectul Capitalei Europeane a Culturii 2021. A trecut practic un an de zile de când Timișoara a fost aleasă drept Capitală Culturală Europeană 2021 și nu prea s-au auzit/făcut nimic acolo. S-a pierdut practic un an important din pregătirea proiectului, care ar trebuie să fie cred proiectul strategic al României pe partea de cultură. Insă pe actuali guvernanți, primari și politicieni îi interesează cultura și modul în care Timișoara va reprezenta România pe scena europeană fix în pix. Timișoara 2021 poate să mai aștepte, se va întâmpla abia peste 3 ani…

La finalul anului 2016 a fost publicat raportul final al expertilor europeni  referitor la modul în care s-a realizat selecția orașului câștigator. Selecția orasului final a fost realizata tinand cont de urmatoarele lucruri – contribuția la dezvoltarea strategiei culturale a orașului pe termen lung, dimensiunea europeană, conținutul artistic și cultural, capacitatea de a implementa proiectul și managementul programului. A câștigat în final Timișoara care a avut cel mai bun bidbook final și și-a jucat cel mai bine șansele.

Cunosc destul de bine contextul pentru că am fost și eu implicat, într-o prima fază foarte activ în 2015, în constructia dosarului Bucurestiului 2021, despre care am scris chiar pe blogul meu. Este drept mi-a luat ceva timp până să înțeleg că de fapt că experiența mea de peste 20 de ani nu contează foarte mult pentru experții europeni, cei care au avut în final un cuvânt de spus în finalizarea programului de candidatură. Când eu ziceam că Bucureștiul are nevoie de investiție în infrastructură culturală (spații și studiori pentru artiși și ONG-uri, instituții de tip noi, programe de mobilitate) ei propuneau structuri mobile, fluide…Desigur că atunci când ești invitat să lucrezi ca expert pentru ECOC-urile europene, cunoști rețeta standard și nu mai ai nevoie să meargi să vazi spectacole locale, să vizitezi spațiile culturale existente, să iei pulsul direct al cartierelor și al publicului…You are the European expert. Nu vreau să o lungesc prea mult, însă la puțin timp după intrarea la pușcărie a Primarului Oprescu,  nou primar Răzvan Sava (un “nimeni” altul care s-a trezit brusc stăpân peste urbea Bucurestiului) a început demolarea ArCuB-ului și a dosarului de candidatură. Am renunțat să mai cred în proiectul Bucureștiului, așa că m-am retras în umbră, lăsând locul altor colegi mai tineri. Și bine am făcut pentru că dna. Firea (care a fost aleasă ulterior de bucureșteni în iunie 2016) a tras și ea cu tunul în dosarul de candidatură, ultima dată chiar cu puțin timp înainte de susținerea dosarului în fața comisiei de experți.

Sibiu 2007

Acum dupa ce toată tevatura și competitia s-a finalizat – iata a trecut chiar un an de zile – simt că este momentul să scriu despre acest proiect la rece. O să încep cu începutul, adica cu Sibiu 2007, despre care nimeni n-a prea vorbit în competiția candidaturii. Am avut șansa să particip direct cu 2 proiecte la programul Sibiu Capitala Culturala Europeana – festivalul Sibiu Dans 2007 si proiectul de colaborare artistica “Danse.Entre.Deux” prin care au fost realizate doua co-producții de dans care au fost prezentate la Luxemburg, Sibiu și Bucuresti. Ulterior am prezentat la Sibiu și rezultatele proiectul european Migrant Body la care am lucrat în perioada respectivă în calitate de co-organizator. Proiectele mele, derulate prin Fundația pe care o conduc încă din 1997, au fost selectionate de catre un board national în urma unui apel național lansat în 2005. Pentru că “Asociația Sibiu Capitală Culturala Europeana 2007” (care oficial a implementat proiectul) nu a putut gestiona fondurile publice oferite de Guvernul Romaniei, finantarea a fost realizată de MC într-un mod foarte birocratic. In final pentru a putea derula proiectul, am fost initatiatorul unei campanii de lobby nationale care a dus in final la eliminarea “garanției de bună execuție” pentru proiectele culturale (o lege care la vremea respectiva obliga un operator cultural privat care primea finantari nerambursabile de la fonduri publice sa blocheze o suma de 10 % din bugetul proiectului din resursele sale pînă la finalizarea proiectului sau). Daca primeai 100.000 lei de la MC sau AFCN trebuia să blochezi  suma de 10.000 lei pe perioada iar pentru cine este independent și realizează proiecte acest lucru este practic la vremea respectivă aproape imposibil ). Nu vreau sa-mi aduc aminte de discutiile lungi avute cu echipa de la Ministerul Culturii (care ne propuneau să includem diurna artiștilor străini în onorariul lor, suma care impozitată) sau cu contabilii de la MC care la final au respins o serie de bilete de avion și cheltuieli de producție invocând tot felul de motive hilare. Cert este că dacă nu aveam șansa unui sponsor privat – firma PETROM S.A, care a sprijinit financiar organizarea festivalului, probabil ca aș fi renunțat de la început să mai organizez acele 2 proiecte pentru Sibiu. Pentru un artist/operator cultural din afara Sibiului, implementarea celor 2 proiecte la Sibiu a fost foarte dificila și nu de multe ori m-am gandit să las balta proiectele mele. Am avut mare noroc și cu Gabriela Tudor care a fost îngerul meu păzitor atunci și care m-a sfătuit să nu renunț la cele 2 proiecte…Spectacolul “dreams.land” pe care l-am realizat cu această ocazie a avut o viața lungă, ultima reprezenație fiind prezentată la New York in 2010. La 5 ani după ce fusese realizat, era încă prezentat publicului larg din diferite țări. Deci se poate spune că proiectul s-a finalizat cu succes. Iar colaborarea cu Luxemburg demarată atunci în 2006 s-a continut până anul trecut, grație unui program de rezidențe inițiat ulterior de Centrul de Cultură George Apostu din Bacau si Centrul Coregrafic 3-CL din Luxemburg. Coregraful luxemburghez care lucrase cu dansatorii Mihaela Dancs și Adrian Stoian, în 2008 propunerea Centrului Apostu derularea unui program de rezidențe pe 3 ani în urma căruia mai mulți artiști ca Cristina Lilenefeld, Carmen Coțofană, Andreea Novac avea să beneficieze de spații de repetiții, feedback și puține resurse pentru implementarea proiectelor lor. Așa s-a născut piesa Layers de Cristina Lilienfeld care a și plecat într-un turneu european în 2016….

Din pacate, într-un plan general mai larg și pe termen lung, programul Sibiu 2007 nu a adus mare lucru sectorului cultural și publicului sibian. Nu a existat ceea ce numesc europenii – legacy. Programul cultural de la Sibiu a fost unul minimal și fară viziune,  construit pe genunchi de Constantin Chiriac și echipa lui pe baza unor proiecte punctuale, concerte și festivaluri în jurul festivalului de teatru internațional de la Sibiu. Nu s-a investit nimic in dezvoltarea publicului, în conceperea unor programe de dezvoltare a infrastructurii culturale, în artiștii locali. E drept ca n-a existat un program de candidatură transparent, Sibiul deveningd capitală culturală europeană pe ușa din dos prin candidatura Luxemburgului. Acolo insa proiectul a avut niste rezultate clare, vizibile. In 2015 am revizitat Luxemburgul cu spectacolul [Fragil] si am putea vedea direct modul în care spatiul in care a fost realizat in 2007 proiectul Dance Palace (de dezvoltare a scenei de dans contemporane portugheze într-un fost depozit de fructe), acum este Banane.Fabrik – un centru cultural cu studiouri de dans si sala de spectacole folosit de trei organizatii de dans si teatru din Luxemburg. Diferențele între Luxemburg și România sunt insă imense ce-i drept….cum putem să comparăm niște prune mici transilvane cu bananele luxemburgheze. La Sibiu în schimb s-au cheltuit sume mari pe distracția publicului caruia i-a fost oferit din plin, concerte, saltimbaci, catalige și focuri de artificii. La nivel de infrastructură, dupa finalizarea programului, din cate stiu au ramas doua corturi mari si ceva aparatura adiacenta (corturi care fost donate TNB-ului Bucuresti însa nu le-am mai văzut folosite de atunci, zac probabil printr-un depozit). Am fost în octombrie anul trecut la Sibiu si orasul mi s-a parut foarte trist din punct de vedere cultural. Nimic din energia vibe-ului din 2007 nu s-a pastrat iar publicul este cam la același nivel ca și în 2007. Doar Teatrul Gong pare să-și fi găsit un suflu nou printr-o echipă de oameni tineri și compentenți care încearcă să provoace o schimbare pozitiva pentru publicul larg sibian – felicitări Adrian Tibu. Singurul proiect care a ramas a fost crearea Teatrului de Balet din Sibiu imediat dupa momentul 2007, care a fost demarat de Ovidiu Dragoman (fost director la Centrul Cultural al Primariei din Sibiu, instituție prin care s-au derulat o parte din finantarile de la acel moment venite din partea Primăriei Sibiu). Din punctul meu de vedere momentul Sibiu 2007 a fost un proiect ratat din punct de vedere cultural și artistic. chiar dacă există grafice economice care arata că orasul s-a dezvoltat foarte bine economic, la nivel cultural și al scenei artistice local efectul a fost minim. Nu există artiști local importanți, o infrastructură de nivel european iar publicul este destul de “clasicizat”. Doar Teatrul Național Sibiu o duce în continuare foarte bine, face montări spectaculoase (vezi Faustul care încă se vinde ca pâinea caldă) și internaționale însă pentru asta, nu cred că era nevoie de organizarea unei capitale culturale europene.

Insă în cazul de față pentru 2021 lucrurile au stat foarte diferite. După aproape 2 ani de competiție, la care au participat 14 orase – Alba Iulia, Arad, Bacau, Braila, Brasov, Baia Mare, Brasov, Bucuresti, Craiova,  Iasi, Sfantu-Gheorghe, Suceava, Targu-Mures, Timisoara –  și echipe complexe de artisti/manageri culturali/experti europeni, iata un există un câștigător – Timișoara 2021.

Timișoara 2021

Am fost la Timișoara de mai multe ori în 2016 cu ocazia unor ateliere și rezidențe la AMBASADA, odată întâmplător chiar cu ocazia vizitei comisiei de experți europeni. Am revenit în orașul de pe Bega și în 2017 pentru că orașul are o o energie pozitivă și pentru că dansul contemporan acolo este la început de drum (cam cum era în București acum 20 de ani). Orașul s-a schimbat mult de la ultima vizită în 2000 când am participat la un training organizat de Gabriela Tudor și Fundația Pro Helvetia, cu faimosul Charles Laundry (fondatorul conceptului de creative city). Acum există o serie de noi spații și initiațive personale (vezi MISC-ul lansat în 2017), pub-uri și gradini faine, orașe are piste de biciclete iar malul Begăi este o zona de agrement în curs de dezvoltare, cu o serie de terase de tip Berlin….Prin perspectiva proiectelor mele, am urmărit de aproape modul în care echipa Timișoara duce mai departe programul său “Shine your light”. Însă după ce a câștigat spectaculos în fața Clujului, în 2017 a intrat într-o zonă de darkness aș zice.

Shining the light – proiectul super-interesant cu cele 6 stații și 18 trasee culturale s-a transformat în final în 2017 în spectacole de circ și discuții la o cafea. Era să uit și un laborator de proiecte europene, pe care sincer nu prea îi înțeleg rostul în acest moment. Și un început de program educațional. Not much după un an de zile de pregătiri. Unde sunt cele peste 50 de proiecte importante din bid-book final, care conform raportul experților europeni reprezintă contractul-cadru?

“The bidbook at final selection becomes the de facto contract between the designated city and its citizens, the monitoring panel, the ministry, the European Commission as well to the other candidates.”

Unde este proiectul de capacity building – Power Station, care mie mi s-a părut cel mai important pentru scena culturală din România din ultimii ani? In vara lui 2017 fost lansat un apel public pentru angajarea unor persoane în cadrul acestui program major, însă nu mi-a fost clar ce se dorește și în direcție se va merge. N-am mai auzit nimic de atunci. Ce sa mai vorbesc despre faptul că au angajat un director artistic într-un mod netransparent fără un apel internațional așa cum recomanda  comisia de experți europeni (“The recruitment of the Artistic Director takes place through an international open recruitment process”).  Iar primul mare spectacol cu care s-a lansat programul Timisoara 2021 la finalul lui decembrie (practic dupa de 365 de ani de zile) a fost un spectacol de circ din Suedia. Serios, chiar aveau nevoie timișorenii, artiștii și operatori locali de circ?

M-am întâlnit cu echipa Timișoara 2021 la începutul anului 2017 la București. Am discutat posibilitatea implementării în parteneriat al unui program de dezvoltare organizațională pentru sectorul cultural în cadrul sau cu sprijinul Timișoara 2021. Nu a existat interes. Chris Torch și Simona Neumann și-au exprimat însă interesul pentru un program solid de sprijinire al dezvoltării dansului contemporan la Timișoara. Am trimis mai multe mesaje, eu personal am implementat mai multe proiecte acolo cu finanțare de la AFCN. De la ei n-am mai primit însă nici un răspuns de la prima noastră întălnire….Liniște completă. Circul contemporan suedez este însă mult mai cool.

Timișoara 2021 are nevoie în primul rând să-și dezvolte o infrastructura culturală și în primul rând la nivelul resurselor umane [manageri si producatori culturali profesioniști], este nevoia de lansarea unor programe mari de dezvoltare a publicului și desigur să crească vizibilitatea orasului pe plan național și internațional. Care by the way este aproape zero la nivelul Timișoarei. Nimeni nu prea știe ce se întâmplă acolo. Dacă vă puteti inchipui, nu există nici măcar un banner nou în aeroportul din Timișoara (cel puțin în septembrie 2017 când am fost eu acolo), nu mai spun că în aeroport nu există informații privind traseul autobozului care face legătura cu orașul . Iar când am fost ultima dată în septembrie cu #dansliteratura (la Fundația TRIADE) și atelierul internațional Moving Dialogue 2017 la AMBASADA (pe care le-am programat tocmai la Timișoara pentru a susține eforturile din perspectiva Timișoarei 2021), orașul era și la propriu și la figurat în întuneric (din cauza unei furtune apărute în senin)….Iar despre proiectele incluse in bid-book n-am auzit mai nimic. Nobody knows anything. După cum merg lucrurile în România, Timișoara 2021 are șansă să devină unul din eșecurile culturale de renume ale României. Sunt curios oare ce au de zis experții români și străini care monitorează modul în care se implementează programul Timișoara 2021 ? Oare Primăria Orașului Timișoara este conștientă despre situația actuală?

Din pacate din octombrie 2017, nici Guvernul Româmei și echipa de tehnocrați/specialiști ai Ministerului Culturii, precum și cei doi Miniștii care s-au perindat pe acolo – Romașcanu si Vulpescu nu au acordat nici o atenție acestui proiect esențial cred eu pentru Romania. Programul artistic propus de Timișoara 2021 este unul ofertant iar proiectul ar putea da suflu nou artiștilor și operatorilor culturali din Timișoara. Depinde însă foarte mult cum va fi el implementat. Dacă noua echipa de la Ministerul Culturii nu va înțelege rolul important al acestui proiect și nu va face din timp modificări legislative importante (lucru cerut și chiar de experții europeni în raportul lor), proiectul va eșua. (“The senior staff of the company are recruited through open competitions and contracted to be in place by spring 2017”.)

Timisoara 2021 (și România) a pierdut în 2017 un an important. Mai are încă ceva timp să fructifice cartea capitalei cultural europene. Depinde însă foarte mult de modul în care în acest an, politiceni, echipa locală care administrează proiectul precum și de operatorii culturali locali (care în opinia mea ar trebui să fie direct interesați de modul în care se va implementa programul), vor reuși să canalizeze energiile pozitive. De ei depinde cred, dacă proiectul va fi unul câștigător pe termen lung. Sau falimentar, așa cum a fost la Sibiu.

14702300_172479186538847_6952548007999814835_n.jpg
improvizații performative în curtea AMBASADA, Timișoara 2016, poza Gemma Riggs

 

 

 

 

 

 

31 decembrie

DSCF1961

Am ajuns de câteva zile bune la Lisabona, orașul meu european favorit (de care m-am îndrăgostit definitiv acum mai mult de 20 de ani), cu fado și pastes de nata, vihno verde și ginjinha (cireșata portugheză) și colinele lui abrupte. Aici pe ultima sută de metri am reușit să finalizez cu Alina ultimul interviu al anului (pe care-l puteți citi aici).

2017 a fost anul #rezist sau mai bine spus al rezistenței prin cultură. a început frumos în ianuarie cu un premiu de excelență din partea AFCN oferit pentru cei 20 de ani activitate cu Fundația Gabriela Tudor. Pe 2 februarie la 10 noaptea însă am ieșit brusc pe stradă oripilat de lansarea “noaptea ca hoții” a ordonanței 13 referitoare la legile justiției. Cumva din acel moment Piața Victoriei din 2017 a devenit Piața Universității din 1990. iar la final actuala coaliție PSD + ALDE cu sprijinul UDMR au instaurat dictatura parlamentară. Și au modificat în viteză din nou legile justiției…

2017 a fost anul în care am câștigat definitiv procesul cu Jandarmeria Română pentru amenda primită ilegal pentru participarea la o acțiune de susținere a lui Vlad Alexandrescu în fața guvernului și pentru reforma în cultură. Procesul ăsta mi-a mâncat mulți neuroni, bani și timp, însă m-a făcut să înțeleg multe.

În plan artistic a fost un an foarte bogat. Am demarat foarte multe proiecte. #dansliteratura, Publicul e scena sau Dans-Colaj care au inclus multe activități. Am condus 8 ateliere în diferite formate la Sibiu, București, Timișoara și Cluj-Napoca, Sofia, Seattle și Portland. Am avut 4 reprezentații cu [Fragil] și Zmeul sau ce este dansul contemporan la București și Seattle. Am început anul și l-am finalizat cu 2 ateliere la LINOTIP (unul din puținele lucruri frumoase care s-au întâmplat pentru scena coregrafica indepedentă), ocazie cu care am cunoscut oameni noi. În martie/aprilie am beneficiat de o rezidența la Centrul Replika în cadrul căreia am ținut și un atelier pentru copii și părinți, despre care puteți citi aici. În vară, la invitația Oanei Mureșan, am realizat la Cluj un proiect neconvențional pentru o cafenea – meniu:dans pe care am reușit să-l prezint și la București la Green Hours. Un loc drag mie (unde am copt cele 2 festivaluri și spectacolul Incursiune 2) care a împlinit și el 20 de Ani. La Mulți Ani Voicu și Rozana!

Ah eram să uit să menționez prima rezidență și colaborare cu Gemma Riggs, la București și Timișoara, și cu Dragoș Lumpan la Cluj-Napoca. Tot în 2017 împreună cu Lina, Koku, Ștefania și Gemma s-a demarat lucrul la un nou proiect artistic “danswanderer” care a avut premiera în final la Centrul Replika, LINOTIP și ArtHub. Un proiect fain și special, care se va continua în 2018 în mediul virtual și cu noi ateliere și experiențe performative…

Pentru sectorul cultural lucrurile n-au mers prea bine în 2017. La invitația lui Vlad Alexandrescu și a Uniunii Salvați România am candidat în luna aprilie la Președinția Institutului Cultural Român. Invitația a venit pe neașteptate. Brusc pentru o perioadă foarte scurtă de timp de aproape 10 zile a trebuit să-mi pun viața și proiectele pe hold și să realizez un document-sinteză – Institutul Cultural Român | între trecut și viitor – care poate fi citit aici. Am prezentat documentul foarte pe scurt în Senatul României, însă așa cum însă mă așteptam, n-am avut nici o șansă. A fost desigur un simulacru de audiere. Nici măcar n-au avut amabilitatea să ne asculte, senatorii PSD/ALDE/UDMR erau toți cu ochii în telefoanele mobile sau ieșiti pe coridoare la o țigară. Votul a fost clar politic. Din păcate ICR a pierdut în aprile 2017 ultimul tren către profesionalism. Iar de atunci conducerea instituției continuă să promoveze cu succes ia și folclorul românesc cu călușari pe scena internațională. Mai mult decât atât, am senzația că s-a transformat într-o agenție de turism pentru clientela politică. Simplu, mare păcat.

După ce a câștigat spectaculos în fața Clujului, Timisoara 2021 a intrat în acest an într-un con de umbră. Shining the light – proiectul super-interesant cu cele 6 stații și 18 trasee culturale s-a transformat în 2017 în mici ateliere, 2 spectacole de circ și discuții de cafenea. Și un laborator de proiecte europene, al cărui sens nu este prea clar în acest moment de început. Aș zice not much după un an de zile. Unde sunt proiectele super-faine din bid-book ? În opinia mea umilă (însă a unei persoane care trecut direct prin experiența Sibiului 2007, unde am organizat 2 proiecte), Timișoara 2021 are nevoie în primul rând să-și dezvolte o infrastructura culturală în primul rând la nivelul resurselor umane [manageri si producători culturali profesioniști],  să lanseze un program important de dezvoltare a publicului și desigur să crească vizibilitatea orasului pe plan național și internațional. Care by the way este aproape zero la nivelul Timișoarei. Nimeni din oraș nu prea știe ce se întâmplă acolo. Nu există nici măcar un banner nou la intrarea pe aeroport… Iar când am fost ultima dată în septembrie cu dansliteratura și atelierul internațional Moving Dialogue 2017, orașul era și la propriu în întuneric. Shining the light in darkness. Trebuie să spun că am avut o primă conversație interesantă la început de an la București cu Chris Torch, directorul artistic angajat de Timisoara 2021, care părea interesat (cel puțin la nivel de intenție) să sprijine dezvoltarea scenei locale de dans contemporan care este foarte la început în orașul de pe malul Begăi. Însă de atunci n-am mai auzit nimic. Lucrurile par foarte complicate, iar operatorii culturali locali sunt și ei pesimiști. S-a dus deja un an, iar direcția pe care merge nu este foarte transparentă și coerentă (cel puțin pentru mine). La celălalt capăt nici Ministerul Culturii (și Identității Naționale) n-a făcut mai nimic pentru acest program. Ați auzit voi ceva ? Nothing, liniște mormântală.

Un alt eșec a fost în opinia mea și organizarea rețelei IETM la București în luna aprilie. Evenimentul, despre care știam din 2016 că urma să se întâmple la noi când m-am întâlnit la rugamintea lui Miki Braniște cu unul din reprezentanții echipei IETM de la Bruxelles, nu a avut nici un ecou și/sau importanța pentru scena teatrală și coregrafică. Ieșirea ArCuB-ului și a Ministerului Culturii pe ultima sută din organizare a lăsat proiectul fără spațiu și bani. Deși mi s-a propus să mă implic în organizarea lui pe ultima sută de metri, am refuzat. Și bine am făcut, una din deciziile foarte bune ale anului. Am participat într-un panel de discuții la rugămintea Corinei Șuteu, nostalgic fiind.  Însă discuțiile nu au fost deloc interesante, practic spre zero. IETM și-a pierdut foarte mult din strălucirea anilor 90. Sau poate m-am schimbat eu.

ArCuB – o altă instituție importantă (care reușise în 2015/2016 cu ocazia candidaturii Bucureștiului la titlul de capitală europeană a culturii 2021 să intre într-un proces amplu de reformă și modernizare) sub domnia Firea a reintrat în 2017 în matca sa clasică. Cu revelioane de 2 bani, vin fiert și artificii scumpe. Unde sunt oare proiectele de arta contemporana, cu rezidente, centre de arta participativa, programe de dezvoltare a publicului si multe altele gândite pentru 2021, care doreau să aducă arta și cultura la periferie?

2017 a fost și anul dezamăgirilor legate de oameni. Directorul Institutul Goethe din București, cu care negociasem inițial colaborarea pe un proiect important, s-a inspirat fără nici un scrupul sau jenă, din formatul unui proiect important la care lucrasem mai bine de 6 luni cu Ștefania, Raluca și Alina. Și care urma să fie implementat în parteneriat cu Goethe. Am renunțat la proiect din cauza volatității scenei politice, erau proteste în stradă, iar situația era confuză. Spre surpriza mea am descoperit după câteva luni că proiectul fusese inspirație pentru fostul nostru partener, în câteva părți esențiale. Nu că ar fi ceva nou cu copiatul și plagiatul în România, suntem doar specialiști în asta… Însă sincer nu mă așteptam de la o instituție culturală cu atâta importanță și istorie să o facă. N-am rezistat tentației și am încercat să am o discuție face-to-face pentru a lămuri situația. Așa am aflat că sectorul creativ este fluid și că ideile circulă în aer, pot fi împrumutate. Chiar așa, fără nici un credit, fără nici o discuție?

Singura instituție care merge în continuare bine, poate chiar mai bine, este AFCN. Prin premiile de excelență oferite anual, creșterea bugetului pentru proiectele culturale, noile arii de finantare demarate în 2016/2017 – vezi programul multi-anual, rezidențele de creație și cea de festivaluri – a făcut câteva mișcări foarte bune și necesare pentru sectorul cultural. Mai trebuie însă lucrat la creșterea calității procesului de evaluare, există din păcate o serie de evaluatori care nu au ce cauta în corpul de evaluatori AFCN. Desigur, părerea mea.

Aș menționa alte 2 lucruri frumoase. Primul  lansarea oficială la apă a Institutului Prezentului, noul proiect al Ștefaniei și al Alinei Șerban. M-am bucurat să pot participa la discuțiile super-interesante cu artiștii Lia Perjovschi, Ion Tugearu, Constantin Flondor, Ion Grigorescu și să citesc în ultimele zile ale anului interviul cu dna. Papa aka Miriam Răducanu din colecția Parkour, de care mă leagă amintiri frumoase la începutul carieriei mele de dansator.

Al doilea lucru frumos a fost organizarea proiectului colectiv +2017 [despre corp, iubire si dans contemporan] cu Simona, Andreea N și Andreea B, Hermina, Ioana și Arcadie de la LINOTIP. Aș zice eu cel mai bun proiect al dansului pe 2017. Însă sunt desigur subiectiv, doar am fost implicat în organizarea lui…  despredans

Revenind la proiectele mele și ale Fundației pe care o conduc, pe 30 octombrie am organizat o Gală Aniversară specială pentru marca cei 20 de activitate la Institutul Francez. Programul Galei realizat cu sprijinul AFCN a fost unul complex, am lansat un film documentar “20 Ani” realizat de Veioza Arte și vernisat cartea-catalog Revoluția Corpului. Colegii mei de generație dansatori și coregrafi (și o bună parte din cei care au beneficiat de sprijinul Fundației de-a lungul timpului) au ignorat complet evenimentul, dar asta nu a fost o surpriză. Însă m-am bucurat de prezența publicului larg și a colegilor din sectorul cultural.

Eu unul m-am bucurat și emoționat foarte tare de acest eveniment (poza de la începutul postării este realizată atunci de Alexandra Jitariuc). Poate pentru că a fost în egală măsură, revenirea mea în timp în spațiul în care am absolvit în 1996 Masterul ECUMEST în urma căruia am luat decizia de înființare a Fundației. Tot acolo am dansat mult pe vremea Marginalilor și acela a fost locul unde mi-am prezent în 1996 lucrarea mea de diplomă cu care am absolvit Academia de Teatru și Film (acum UNATC) – piesa Incursiune în care am dansat cu Rodica Geantă pe muzica live realizată Mircea Tiberian și Cristi Soleanu, proiect coordonat de regretatul compozitor Corneliu Cezar. A fost emoționantă și caldă (re)întălnirea peste timp. M-am bucurat să dansez din nou cu Pascal, primul mecena al dansului contemporan românesc (care a sprijinit existenta Grupului Marginalii) cu care am realizat împreună în 2006 spectacolul Visa Game. Desigur și cu Catrinel si momentul nostru performativ din Camera 1306. Sau momentele de fragilitate cu Giselda si Tanja. Tot proiectul însă mi-a provocat o stare de vertij emoțional și fizic. Je suis encore ici. Pentru cât timp nu știu…

Ar mai fi multe de scris însă iată că 2017 se apropie cu pași repezi de final. Și eu trebuie sa mă pregătesc de întâlnirea cu noul an. So before to end the year, vreau să vă mulțumesc tuturor celor care ați fost alături de mine în 2017, oameni dragi, public, artiști și finanțatori. Fără voi, anul ar fi fost mult mai sărac. 

Sper ca 2018 sa fie un an mult mai bun decât 2017. Vă doresc să aveți un an al curajului, al experiențelor noi și pozitive, plin de dans și mișcare în aer liber, cu sănătate maximă și întâlniri cu oameni buni și frumoși. 

La Mulți Ani !

 

despre dans [și curgerea timpului]

mai sunt doar câteva zile până când, oficial împlinim 20 de ani de activitate. nici nu-mi vine să cred cât de repede au trecut, parcă au fost 20 de zile. țin minte că la împlinirea a 10 ani în 2007 am făcut un DVD promoțional cu imagini video despre structuri și artiști care a fost difuzat în lumea întreagă însă din care nu a mai rămăs decât cu un singur exemplar. și desigur materialul video care este disponibil acum pe platforma video a Fundației și pe care-l puteți accesa aici 

dvd_promo_2007

 

pentru aniversarea celor 20 de ani m-am gândit însă că ar fi nimerit să facem un proiect mai mare care să includă lansarea unui nou program – #dansliteratura (despre care puteți citi pe blogul ZonaD), realizarea unui film documentar despre dans, corpuri și oameni și tipărirea unei carți-arhivă despre proiectele pe care le-am realizat. n-am vrut să fac versiunea mea de film foarte subiectivă din perspectiva celui direct implicat.  așa că i-am invitat pe Tania și Andrei de la Veioza Arte (cu care am început colaborarea în 2011 cu ocazia performance-ului Camera 1306) să realizeze un film documentar despre acești frumoși ani  care au trecut prin corpul meu cu viteza luminii.  le-am pus la dispoziție arhiva cu înregistrări a Fundației (mulțumiri dlui. Vivi Drăgăn Vasile și echipei Fundației FAV pentru sprijinul acordat), am început să scormonesc hardurile vechi ale calculatoarelor (am schimbat de atunci cred cel puțin 5 computere) pentru a găsi imagini video din primi ani de existență a Fundației și m-am uitat pe zecile de casete VHS. în unele zile recunosc că am pierdut noțiunea timpului uitându-mă cu ochii pironiți în televizor la oameni, locuri și proiecte demult uitate…

mărturisesc că n-am găsit mare lucru pe calculatoarele folosite, pentru că la începuturile mele n-am dat importanță arhivării proiectelor realizate. de exemplu există foarte puține înregistrări din timpul stagiunii de la Teatrul LS.Bulandra sau de pe vremea organizării festivalului Zilelelor Dansului Contemporan Portughez la București (1997) sau al celui britanic din 1998. sau de la începuturile programului Dans.Acces când lucram cu elevii a trei licee din București. nu există nici interviuri cu artiști importanți care ne-au vizitat țara de-a lungul timpului cum ar fi Francisco Camacho (PT), John Jasperse (USA), Foofwa d’Imobilite (CH), Lisa Nelson (USA), Mark Tompkins (FR), David Zambrano (NL), Thomas Lehman (DE), Felix Ruckert și mulți alții. tot ce am găsit și digitalizat am pus pe un hard-drive cu zeci de ore de materiale foarte diverse ca format, de la înregistrări de spectacole, teasere video sau emisiuni mai vechi din anii ’90.

ce a ieșit puteți vedea cu ochii voștrii pe 30 octombrie la Cinema Elvire Popesco, un loc de care mă leagă multe amintiri frumoase…nu vreau să desconspir prea multe din propunerea foarte originală realizată de Veioza Arte. însă un lucru este clar, la finalul anilor ’90 se dansa mult. și aș zice foarte bine. haideți și voi saptămână viitoare, să vedeți acele timpuri, demult apuse însă pline de lumina.

 

20 de ani

nici nu știu când au trecut 20 de ani prin mine. îmi aduc încă bine aminte de acel ianuarie geros, când mă prezentam la Judecătoria Sectorului 1 pentru a susține înființarea Fundației Proiect DCM. în ultimile luni impreună cu Ștefania (mulțumesc mult că m-ai ajutat în această călătorie de recuperare a memoriei mele afective) am tot răscolit arhiva fundației, am recitit interviuri mai vechi, m-am uitat la poze, am digitalizat arhiva de filme și inregistrari vechi de pe casete VHS si High8.  acum ne apropiem cu pasi marunți de finalizarea filmului documentar și tipărirea cărții despre cei 20 de ani. vreau sa le multumesc aici celor care au acordat interviuri filmului realizat de Veioza Arte – Mihaela Dancs, Cristina Lilienfeld, Eduard Gabia, Gina Serbănescu, Irina Cios și din nou Ștefaniei. și implicit Taniei și lui Andrei (Veioza Arte) pentru răbdarea de a scotoci prin zecile de înregistrări de spectacole, festivaluri, proiecte internaționale.  în același timp am intrat în linie dreaptă cu premiera proiectului#danswanderer care va fi peste exact 3 zile. așa de puțin a mai rămăs ??? și cu finalizarea proiectului #dansliteratura la CNDB pe 19 octombrie, acolo unde a început în această primavară. azi am trimis primele biografii venite pentru atelierul-audiție condus de colectivul artistic francez les Gens d’Uterpan, care se va derula intre 1-3 noiembrie la Linotip. iar între timp Facebook îmi tot readuce aminte de turneul Fragil de anul trecut. care va fi și el prezentat la București, ca un eveniment-satelit Galei, pe 28 octombrie în cadrul festivalui HomeFest (mulțumesc Jean-Lorin pentru invitație și pentru faptul că oferi publicului bucureștean șansa de a re-întâlni cu fragilitatea corpului). bine că am reușit să trimitem ieri raportul la GPS la New York pentru Moving Dialogue 2017….corpul meu tresare, sunt ca un vulcan gata să erupă….sper să nu explodez prea curând, să apuc să finalizez toate proiectele din această toamnă extrem de bogată.  oricum ar fi, vă aștept însă cu drag, pe toți, pe 30 octombrie la Institutul Francez, acolo unde aventura Fundației a început, la un pahar de vin, ceva dans si multe amintiri. Să fie dans !

 

Moving Dialogue 2017

md

Recent între 17 – 27 septembrie am organizat la Timișoara, la spațiul AMBASADA, proiectul de laborator de practici artistice “Moving Dialogue 2017” la care au participat artiștii americani Cyrus Khambatta și Meredith Salle din Seattle, Tijana Sucurovic  din Belgrad, Oana Mureșan din Cluj-Napoca și timișorenii  Lavinia Urcan (coregraf/director  Unfold Motion), Cristina Daju (artistă vizuală și coregraf/performer), Dan Ianchiș (dansator amator). Și desigur și eu, în calitate de inițiator și moderator al întâlnirii. Proiectul co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și organizat în cadrul proiectului “Publicul e Scena”, continuă o inițiavă mai veche a Fundației din 2010/2011 încercând să conecteze scena de dans contemporan românească cu cea din America.

Timp de aproximativ 8 zile ne-am mișcat unii pe alții (asta mi-a plăcut foarte mult), am discutat despre subiecte diferite și am dezvoltat mici proiecte. Manage Empty Space, Change, Simple Pleasure, Colours of Nothing, Handcuff, The Art of Creation and many more…..Unii dintre noi am improvizat chiar într-o piscină abandonată de pe malul râului Bega. Am fost desigur și la Scărț și Aether locuri de care mă leaga multe amintiri frumoase. Timișoara ne-a primit oferit și o tornadă (cum n-am mai văzut niciodată), care a lăsat orașul pe butuci la propriu și într-un întuneric beznă timp de câteva zile. Chiar și după 4-5 zile buștenii căzuți continuau să sprijinele bancile sau să troneze nestingheriți pe străzi…Aș putea spune că am fost suprins într-un mod neplăcut de data asta de întâlnirea cu Timișoara. Taxiurile n-au funcționat deloc bine (fericiți cei cu Uber), orașul luminilor a fost mai tot timpul în întuneric, străzile erau întoase cu fundul în sus. In general se circula foarte greu și din păcate nici un semn despre faptul că acest oraș urmează să găzduiască în 2021 o Capitală Culturală Europeană. Nici măcăr un banner la intrarea în oraș sau pe aeroport. Dar despre asta o să scriu poate mai pe larg poate într-o altă postare viitoare. La finalul întâlnirii noastre artistice am prezentat și un mic performance în frumoasă sală de la etaj din luminoasă AMBASADA (mulțumesc celor 2 Andree care ne-au întâmpinat cu drag, cafele și un brunch extrem de gustos). La prezentarea finală au venit cam 25 de oameni, cățiva prieteni dragi și lucru care mi-a plăcut mult și oameni noi, aflați pentru prima dată la un spectacol de dans contemporan, cum aveam să aflu ulterior. Dupa cele 30-40 minute de dans, am finalizat prezentarea noastră cu un dialog personalizat cu unii dintre spectatorii prezenți. Iar eu ca bonus, am dansat cu Georgiana dansul inimii, un mic cadou de ziua ei, după cum aveam să aflu mai târziu. Dupa discuțiile finale inerente și o bere timișoreană ne-am despărțit la miez de noapte. Au rămăs în urmă doar câteva poze și memoria corpurilor noastre.

considerații subiective despre dans (II)

draga Cosmin Manolescu
ma bucur si imi pare bine, pe persoana fizica, ca mai avem si un feed back si un contra-argument la ce face CNDB.  Cu toate astea bune, chiar ma intreb cum ai face tu Cosmin Manolescu, cu bugetul în condițiile date, Cum ai face tu cand nu poti, ca nu ai ceea ce trebuie ca sa realizezi ce trebuie! Si cand Curtea de Conturi te intreaba in fiecare zi timp de trei saptamani de ce ai incjhiriat acest spatiu? Chiar as vrea, fara sperata de implinire, sa vad efectiv cum raspunzi tu – personal pe persoana fizică- in fata acestor chestiuni, cum raspunzi tu in fata intrebarii ”de ce s-a alocat sala Omnia unei institutii atat de mici”? si raspunsul sa nu fie valabil? As vrea foarte tare sa vad ca tu te descurci si eu nu! Asta in situatia in care trebuie sa raspunzi mai multor intrebari deodata, cand nu erai tu director, manager sau respondabil. Cred ca de pe margine e foarte usor. As dori oricui sa manance painea pe care o mananc eu acum; si pe blog m-as descurca cu succes! Ia luati voi treaba in mână , să vedm ce faceți, și cum vă critic eu de pe margine, de la mantinelă! Ce viață ușoară aș avea! Daca vreti sa construiti, va rog, puneti umarul. Daca nu, mai lasati papagalul ca nu-i bun pentru constructie. Daca vrei o platforma pentru cand e sala Omnia gata, inteleg. Sunt gata sa ti-o cedez Cosmin, dar pana atunci, ciocul jos, ca nu esti de loc in situatie! Ia-o tu, ca n-ai nici copii de crescut, si ai si – dara-mite- ditamai viziunea! Ti-o dau linistita, pentru ca ai ce lua! Am construit ca tu sa revendici si sa ai in 2019 pe ce pune maina! (…) Sacrificiile personale intra la bonus. Tot pentru tine. Ia-le, Dar as vrea sa le iei de-acum: cand ai buget – 70% Ia-o tu, dar acum! Nu mai tarziu cand este totul aranjat! Ia-o acum, cand presiunile nu sunt doar din partea comunitatii romanesti, ci si internationale! Ia-o si realizeaz-o! Fa-o! Vei face un singur om fericit- pe mine! In rest toti vor avea de comentat! inclusiv eu! De la mantinela. Ce usor e!>

Pentru că Vava Ștefănescu, manager CNDB mi-a adresat public pe facebook câteva întrebări  (ca urmare a publicării analizei mele de context pe blogul meu) mă simt obligat să răspund. Pentru cine nu știe, am fost coleg de clasă cu Vava la Liceul de Coregrafie din București (1984-1988), am dansat împreună în atelierele de la Danse en Voyage de la începutul anilor ’90, i-am produs și prezentat primul ei spectacol independent “Despre Tine” (1998) la Teatrul Național și ulterior în cadrul stagiunii de dans contemporan de la Teatrul Bulandra din cadrul Centrului Inter/Național pentru Dans Contemporan (1999). De asemenea am colaborat direct cu ea la Centrul MAD unde am realizat o serie de proiecte – atelierul internațional Movements on the EDGE (2001, 2002), Joker Dans RO (showcase în cadrul festivalului BucureESTI.VEST) și am realizat un parteneriat de un an de zile între MAD și DCM în interesul dansului contemporan românesc, ocazie cu care am realizat împreună o serie de proiecte, inclusiv o campanie de strângere de fonduri pentru a sprijini participarea Mateei Stănculescu de a studia la PARTS. In perioada în care ea a fost director artistic CNDB (2006-2007) am avut o serie de discuții și conversații foarte bune cu ea privind viitorul dansului contemporan, iar în 2008 am fost invitat de către ea să particip în programul AMPRENTA al CNDB-ului. In 2010 am invitat-o pe Vava ca artistă în cadrul programului Moving Dialogue unde a beneficiat între altele și de o rezidență la Dance Theater Workshop New York (acum New York Live Arts). In 2012 am realizat un mini-proiect de dezvoltarea organizațională pentru CNDB care a inclus organizarea unui focus-grup, analize de context și o serie de planuri pentru dezvoltare instituțională. In 2014 a fost invitată să participe la Porto în cadrul platformei de reflectie E-Motional: rethinking dance pe care am dezvoltat-o cu un grup de artiști, producători și critici de dans din Portugalia, România și Letonia. In primul ei an de mandat ca manager, CNDB și Consiliul Artistic pe care ea l-a inițiat, mi-a acordat premiul de excelență pentru contribuția adusă dezvoltării dansului contemporan în România. In 2015 CNDB a gazduit ultimele mele premiere CNDB [Fragil] și Zmeul și o serie de ateliere de dans contemporan. In 2016 am fost invitat să fac parte din comisia de evaluare a proiectului de management CNDB implementat de Vava pe anul 2015, moment din care colaborarea și comunicarea noastră a încetat brusc. Am continuat în 2017 să fiu prezent la activitățile CNDB, inclusiv la o întâlnire organizată de CNDB privind viitorul sălii OMNIA organizată la începutul lui 2017 la care mi-am adus contribuția cu o serie de propuneri.

și acum o să încerc să răspund întrebărilor Vavei.

1) “Cu toate astea bune, chiar ma intreb cum ai face tu Cosmin Manolescu, cu bugetul în condițiile date cum ai face tu cand nu poti, ca nu ai ceea ce trebuie ca sa realizezi ce trebuie!”

Prima problema majoră a CNDB-ului așa cum menționam în analiza mea este bugetul. Construcția bugetului instituțional și modul în care acesta foloșeste bugetul alocat îi revine în exclusivitate Managerului, iar noi aștia care stăm și comentăm de pe margine, nu avem nici o putere. Putem desigur să facem propuneri însă nu depinde de noi ca ele să fie luate în considerație. Mai mult decât atât, prin pierderea spațiului deținut de CNDB în clădirea TNB, din 2013 o parte importantă  din buget (peste 300.000 lei în 2017 conform bugetului disponibil pe site-ul http://www.cndb.ro) a fost redirecționată pentru închirirerea unui spațiu necesar activității CNDB. Însă suma plătită pentru chiria spațiului din Bd. Mărășești nr. 84, ținând cont de bugetul minimal existent pentru proiecte, ținând cont și de dimensiune, calitate și amplasare este mult prea mare, i-am spus-o Vavei direct încă din 2014.

Propunerile mele pentru rezolvarea partiala a bugetului CNDB sunt următoarele:

  •  reducerea costurilor de chirie (la maxim 3500 Euro/lună) și mutarea activității CNDB-ului într-un alt spațiu închiriat care sa ofere un spatiu optim de lucru atat pentru echipa CNDB (care este sufocata de 5 de ani in cele 3 camere mici oferite cu generozitate de MCC) și cel puțin 1 studio de dans/sală de spectacol.
  • in cazul in care spatiul respectiv nu ar permite realizarea unei sali de spectacole, cred că o posibila soluție ar fi realizarea unei stagiuni de spectacole CNDB cu participarea unor operatori culturali privati (care ar pune fiecare la dispozitie fie fonduri/spatiu/promovare etc); eventual se poate opta si pentru inchirierea partială a unor spatii adiacente de la LINOTIP, Teatrul National, Teatrul Excelsior etc pentru perioade de timp limitate (2-3 spectacole/lună).
  • reducerea schemei de personal CNDB de la 21 de persoane la 15 – in acest moment schema de personal pare mult prea mare pentru volumul de activități derulat de CNDB.
  • crearea unui departament de fundrasing (angajarea a 2 experți/consultanți în zona strângerilor de fonduri) pentru depunerea unor aplicații la programele de finantare europene, atragerea unor sponsori strategici și realizarea de venituri proprii (pe baza de abonamente/membership etc).
  • realizarea unor evenimente corporate pentru bănci/firme comerciale.
  • realizarea in comun a unor proiecte strategice si depunerea unor aplicatii in consortium – de exemplu la program de co-finantare rerambursabila de la AFCN, Programul Europa Creativa, fondurile norvegiene SEE etc.
  • punerea în comun a resurselor financiare atrase de diferiți operatori culturali pentru organizarea în comun a unor activități strategice.

2) “Si cand Curtea de Conturi te intreaba in fiecare zi timp de trei saptamani de ce ai inchiriat acest spatiu?”

Intrebarea asta este desigur retorică. Pentru că misiunea CNBD este stipulată prin lege și nu poate fi realizată fără a avea acces la un spațiu de repetiții/spectacol. Poate n-ar fi rau ca CNDB sa implementeze un program special-pilot de training/yoga/dans inainte de inceperea controalelor pentru contabilii și inspectorii de audit ai Curții de Conturi (care oricum nu vor înțelege ever specificul actului cultural). Poate ca așa vor întelege și ei mai bine misiunea CNDB. Sau poate n-ar fi rău că toate instituțiile publice care se confruntă cu aceste controale/discuții sterile și inutile să facă niște demersuri oficiale ca acești oameni  să înțeleagă că actul de cultură nu se compară cu producerea unor cuie.

3) “Chiar as vrea, fara sperata de implinire, sa vad efectiv cum raspunzi tu – personal pe persoana fizică- in fata acestor chestiuni, cum raspunzi tu in fata intrebarii ”de ce s-a alocat sala Omnia unei institutii atat de mici”?

Sincer cred, că dacă în prezent CNDB (singur sau in parteneriat cu alti operatori culturali) în prezent ar fi derulat proiecte în peste 50 de școli și facultăți din țară, daca ar fi colaborat cu peste 20 festivaluri de teatru/film/muzica sau ar fi derulat o stagiune de spectacole internțională, iar gala Premiilor CNDB ar fi ajuns deja la ediția a 1o-a, nu cred că ar fi adus nimeni în discuție acest punct. După 12 ani, din pacate CNDB nu a ajuns încă să fie percepută ca o instituție majoră (a se citi) importantă pentru sectorul cultural și pentru publicul din România. Iar aceasta este o problemă care va trebuie cândva discutată/abordată serios.

3) “Daca vreti sa construiti, va rog, puneti umarul. Daca nu, mai lasati papagalul ca nu-i bun pentru constructie. Daca vrei o platforma pentru cand e sala Omnia gata, inteleg. Sunt gata sa ti-o cedez Cosmin, dar pana atunci, ciocul jos, ca nu esti de loc in situatie! Ia-o tu, ca n-ai nici copii de crescut, si ai si – dara-mite- ditamai viziunea!”

Da, vreau sa pun umarul la construcția și dezvoltarea CNDB și a viitoarei săli OMNIA, așa cum pot și dacă doriți cu adevărart asta. Și nu doar la nivel de declarație. Unul din lucrurile pe care le-am făcut timp de 20 de ani a fost să contruiesc proiecte. Iar CNDB-ul este unul dintre ele. Știi că, deși văd lucrurile diferit (și cred că nu este nimic anormal în asta), am fost alături de instituția CNDB de fiecare dată când a fost nevoie și sunt gata să mă implic și acum la dezvoltarea institutionala a CNDB-ului. Insă te rog să ne păstrăm calmul și să avem eleganța de a putea comunica civilizat, indiferent daca suntem de acord sau nu cu viziunile privind modul in care trebuie dezvoltat sectorul coregrafic din Romania. Sala OMNIA – care fie vorba între noi eu i-aș schimba numele în Sala Miriam Răducanu sau Sala Ioan Tugearu, pentru a da mai multă importanță urgenței cu care ea trebuie renovată și adaptată – trebuie să devină o Casa a Dansului deschisă tututor, indiferent de limbaje și stiluri de dans. Si unde cu toții cei care simțim și existăm pentru dans, să ne putem simți ca la noi acasă. Desigur, așa cum deja am confirmat, ne vedem luni pe 9 octombrie la LINOTIP.

IMG_1213

(poză de la protestul organizat în fața Ministerului Culturii cu ocazia concursului organizat în noiembrie 2006 pentru alegerea Managerului CNDB, noiembrie 2006)

considerații subiective despre dans

  1. Analiză subiectivă a scenei de dans contemporan din România (I)

Recent s-au întâmplat mai multe lucruri despre care simt că trebuie să scriu pe blogul meu.  Ieri am fost invitat de Daniel Sur la spațiul GALLERY să vorbesc despre activitatea mea și despre situația dansul contemporan din România (mulțumiri pentru invitație). Discuția s-a ramificat în toate direcțiile ajungând implicit la problemele cu care ne confruntăm. Acum 3 săptămâni am primit un mesaj alarmant de la echipa CNDB privind situația financiară dificilă cu care se confruntă:

“Bugetul alocat Centrului Național al Dansului București de către Ministerul Culturii pentru  întregul an 2017 reprezintă 1/12 din cel de anul trecut. Cu alte cuvinte, echivalentul bugetului   pentru o singură lună din 2016. În aceste condiții, marele pas înainte făcut anul trecut pentru   legitimarea dansului contemporan în România și în regiune este urmat de un și mai mare și  nefericit pas înapoi.”

In urma acestei scrisori destinate membrilor comunității coregrafice, CNDB a organizat recent pe 30 septembrie o întălnire (a 2-a pe acest an) cu artiștii și reprezentanții sectorului independent (la care mea culpa n-am putut să particip fiind plecat în străinătate în cadrul unui proiect), în care s-au discutat problemele existente fiind prezentate însă și știri pozitive privind alocarea de către MC a unor surse sumplimentare pentru proiectele de dans pentru 2017. Prin intermediul acestui mesaj, am aflat indirect și faptul că Vavei Ștefănescu i-a fost prelungit mandatul pentru încă 5 de ani de zile (și nu trei cum greșit a fost cred primul ei mandat de manager CNDB). Felicitări Vava! Sper din inima ca perioada care vine să fie de mai bun augur pentru scena de dans contemporan din România și să aducă dansului ceea ce îi lipșește, un cadrul de dialog/comunicare/colaborare și implicit o Casă a Dansului, prin renovarea și punerea în funcțiune a salii Omnia, care a trecut din 2016 în administrarea CNDB-ului datorită Miniștrilor Vlad Alexandrescu și Corina Șuteu (mulțumiri infinite).

O să încerc aici o scurtă analiză, subiectivă desigur, a situației dansului contemporan în prezent în România. Vreau să îmi cer scuze în avans, dacă am uitat să menționez niște lucruri/oameni/proiecte.

Fundația Gabriela Tudor (fostă Proiect DCM) aniversează pe 30 octombrie peste 20 de ani de activitate aproape continuă în sprijinul promăvării și dezvoltării dansului contemporan român. Fundația a avut un rol esențial în dezvoltarea unor noi generații de tineri artiști, promovarea dansului contemporan românesc pe scena internațională, dezvoltarea de noi audiențe precum și un rol direct în crearea Centrului Național al Dansului București. Ulterior a încercat prin diferite programe și proiecte să contribuie la dezvoltarea scenei coregrafice românești prin dezvoltarea unor proiecte și programe internaționale – vezi proiectele Terrains Fertiles (2005), Migrant Body (2006-2007), Moving Dialogue Bucuresti/New York (organizat în parteneriat cu CNDB, ICR New York, Movement Research, Dance Theater Workshop), programul european de mobilitate E-Motional (2011-2015), Eastern Connection România-Japonia (2013-2015) precum și atelierele și turneele organizate în mai multe orașe din țară în cadrul platformei mobile ZonaD/Paradis Serial (2015-2017).  Intr-o perioadă dificilă pentru dansul românesc marcată de pierderii spațiului CNDB de la Teatrul Național București, Fundatia a deschis și administrat la București intr-o perioada dificila de timp (2012-2014) studioul ZonaD – Paradis Serial, ca un spațiu de cercetare și creație coregrafică finanțat în principal din fonduri europene si contributia comunitatii. Recent în 2017 cu sprijinul financiar oferit de Administrația Fondului Cultural Național, am deschis noi programe de cercetare artistică precum #dansliteratura, #danswanderer, Publicul e scena sau Dans-Colaj la care au participat peste 30 de coregrafi, performeri, poeți și public larg din București, Cluj-Napoca și Timișoara. De asemenea, încă din 2005, Fundația a inițiat diverse demersuri pentru îmbunătățirea funcționării AFCN-ului sau propunerea de modificare a legii privind garanția de bună execuție pentru sectorul cultural care s-a finalizat cu succes în 2007. Ulterior, în perioada 2010-2015 prin intermediul Coaliției Sectorului Cultural Independent a participat la realizarea Chartei pentru Cultura Vie precum și la diferite campanii de advocacy privind îmbunățirea sistemului de finanțare CNDB, al funcționarii AFCN-ului sau al programului Cantemir al Institutul Cultural Român.

De-a lungul timpului, am realizat o diversitate de proiecte, evenimente și producții menite să prezinte și să promoveze dansul contemporan românesc pe plan național și internațional. Astfel, în 2002, Fundația a realizat CD-ul interactiv Dans.RO care prezenta activitatea artistică a unui număr limitat de coregrafi români, iar în 2007 la aniversarea a zece ani de activitate a Fundației, DVD-ul promoțional Dans.RO 2007 care prezenta activitatea artistică a 10 coregrafi, precum și a celor 4 organizații/instituții de profil la acea dată. De asemenea, am susținut de-a lungul timpului cîteva zeci de sesiuni de prezentare a scenei de dans contemporan din România în cadrul unor vizite de explorare și/sau festivaluri de profil din New York, Londra, Berlin, Paris, Zagreb, Tokyo, Rotterdam, Barcelona, Istanbul, Hammerfest etc. Toate aceste materiale promoționale și sesiuni de informare au încercat să suplinească lipsa de materiale și studii de specialitate privind dansul contemporan românesc.

Fundația Gabriela Tudor fost singura organizație care s-a împotrivit la începutul anului 2011 ideii de abandonare a locației CNDB din interiorul Teatrului Național București și mutării acestuia într-un spațiu nou ce urma să fie creat ulterior de Ministerul Culturii (de altfel un proiect utopic și imposibil de realizat în contextul crizei economice in care intrase România) militând pentru o variantă de părăsire temporară a locației pe perioada lucrărilor de reparații și revenirea în clădirea TNB-ului după finalizarea lucrărilor într-o sală nouă și renovată, idee care însă nu a fost agreată de conducerea CNDB-ului și de restul comunității (vezi articolul Punctul 0 publicat de Dilema în 2011)

In egala masura, am propus și susținut în mai randuri in cadrul mai multor întâlniri publice încă din 2011, necesitatea dezvoltării de către CNDB a unui important program educațional de dezvoltare a publicului de dans (prin inițierea unor programe de dans în grădinițe/școli/licee/facultăți), susținerea cu prioritate a proiectele de infrastructură pentru scena de dans contemporan (pe baze transparente), necesitatea sprijinirii proiectelor de colaborare internaționale (care aduc vizbilitate, finanțări și noi piețe de desfacere pentru dansul românesc) precum și re-lansarea programului de co-finanțare nerambursabilă a proiectelor coregrafice înghețat de managementul CNDB în 2012/2013 datorită reducerii bugetului său.

Daca ne referim la contextul general, există desigur câteva semne pozitive – vezi dinamizarea scenei culturale independente prin aparitia unui numar important de noi spații culturale independente, organizații și festivaluri atat la București, cât si la Cluj, Brașov sau Timișoara – aș menționa aici festivalul Bucharest International Dance Film, Spațiul Reactor, rezidențele RAP/Linia de Producție de la Fabrica de Pensule, Centrul coregrafic independent LINOTIP, Centrul de Teatru Educational Replika, #neoteric – zilele dansului contemporan la Brașov, spațiul AMBASADA, Institutul Prezentului – precum și o circulație mai importantă a creatiilor coregrafice la nivel national (datorată în principal finantărilor AFCN care au sprijinit în ultimii ani creatiile coregrafice si mobilitatea la nivel național).

Insă situația dansului contemporan rămâne în continuare precară la nivelul infrastructurii, dezvoltării profesionale și cercetării coregrafice, a calitații scăzute a majorității producțiilor realizate de către noile generații (vezi programul concursului “AltConcurs de Coregrafie”), scăderea în continuare a interesului publicului pentru dansul contemporan și creșterea fenomenului de migrație a artiștilor români care preferă să lucreze în străinătate.

Este important de mentionat că, deși în ultima perioadă au fost realizate o serie de rezidențe pe plan național – vezi programul RAP realizat la Cluj în perioada 2013-20167 finanțat de Centrul National al Dansului împreună cu Asociația Colectiv A/Fabrica de Pensule sau rezidențele derulate de WASP și ZonaD/Fundația Gabriela Tudor în cadrul unor proiecte europene – acestea nu au dus în timp (decât cu foarte puține excepții) la realizarea unor creații coregrafice remarcabile sau la apariția unor noi generații de creatori/producători culturali. Ultimii ani au fost marcați de asemenea de o scădere a interesului presei culturale și mass-mediei vis-a-vis de scena de dans contemporan, transformarea criticilor de dans/teatru în operatori culturali și dispariția ultimei emisiuni de dans realizată de Bogdana Pascal din grila de programe TVR.

In plus, în plan general ,se poate vorbi de o tendință de insularizare și lipsă de dialog la nivelul sectorului coregrafic, în ultimii ani fiind organizate foarte puține întâlniri si discutii privind problemele reale ale dansului contemporan (nu doar legate de bani).  Desigur, și nu este nimeni de blamat aici, fiecare organizație/structură/instituție publică încearcă să supraviețuiască și să facă față singur situației dificile existente.

De asemenea aș zice, că există semne clare privind reducerea resurselor financiare existente (vezi subfinanțarea CNDB-ului din 2017) și intenția anunțată în această vară pentru prima dată de către Consiliul AFCN privind posibilitatea limitării odată pe an a accesului artiștilor și ONG-urilor din zona dansului la fondurile AFCN, motivația oferită fiind impactul redus al proiectelor și calitatea slabă a proiectelor de dans realizate.

Din păcate, la ora actuală avem încă nici o analiză/studiu de piață despre zona dansului contemporan care să prezinte date concrete despre numărul profesioniștilor dansului, numărul producțiilor noi și al reprezentațiilor acestora în ultimii ani, numărul de spectatori care au luat parte la acestea, numărul organizațiilor care derulează proiecte în zona dansului contemporan, inclusiv de educație artistică non-formală, impactul finanțărilor oferite din bani publici sau a finanțărilor europene.  Sau de ce nu, un studiu despre profilul publicul interesat de dansul contemporan și despre tipul de activități la care acesta este interesat să participe (ateliere, spectacole, filme, proiecte educaționale etc). Recent în 2017, o încercare a CNDB-ului de realizare a a unui studiu referitor la artiști s-a finalizat fără un rezultat notabil, foare puțini artiști răspunzând chestionarului trimis și proiectul nefiind finalizat până în prezent. Mai mult decît atît, Barometrul Cultural (studiul anual privind consumul cultural în România, realizat de Centrul de Cercetare și Consultanță la comanda Ministerului Culturii) nu aduce aproape nici un fel de date și informații despre domeniul dansului, fiind urmărite cu precădere teatrul, muzica, opera, muzeele și literatura/ lectura.

La nivelul organizatiilor neguvernamentale se poate observa

  • o lipsa de comunicare si colaborare la nivelul sectorului independent (cu mici exceptii);
  • lipsa de interes pentru colaborare și transfer de expertiză și experiență
  • impact limitat al proiectelor initiate de sectorul asociativ la nivel general;
  • apariția unor noi operatori culturali și a unor spatii/proiecte/companii în zona dansului contemporan la Brașov, Timisoara, Cluj-Napoca etc.

Cu toate aceasta, sectorul cultural neguvernamental este în continuare un motor de dezvoltare dinamică pentru scena independentă, un exemplu foarte bun în acest sens fiind activitatea Centrului Coregrafic LINOTIP (care în circa un an de activitate a realizat peste 30 de ateliere/cursuri de dans contemporan, co-producții și o stagiune importantă a spectacolelor realizate de Ioana Marchidan și Arcadie Rusu din resurse propriii și co-finanțări de la AFCN).

La nivel institutional, activitatea Centrul National al Dansului Bucuresti, în continuare singura instituție publică de cultură coregrafică finantață direct de către Ministerul Culturii, continuă să fie grevată, în opinia mea, de următoarele probleme:

  • un buget extrem de redus pentru proiectele și programele sale; la o analiza detaliată a bugetului CNDB pentru 2017 (făcut public pe site-ul http://www.cndb.ro) se poate observa o creșterea importantă a cheltuielilor de personal (de aproape 3 ori față de 2016, desigur datorată creșterii numărului de angajați și a creșterii salariilor), pe următorul loc ca importantă fiind cheltuielile dedicate costurilor de chirie pentru Sala Stere Popescu (aproape 324.000 lei), pentru proiectele și programele CNDB fiind alocate o sumă foarte mică în comparație cu salariile și chiria (respectiv 299.000 lei).
  • lipsa unui spațiu modern și aerisit pentru echipa CNDB (21 de angajați care lucrează în 3 birouri mici);
  • cheltuirea unei buget prea mare (aproape 70.000 de Euro/an) pentru chiria unui spațiu impropriu pentru dansul contemporan;
  • nefinalizarea unor proiecte începute – vezi de exemplu portalul uptodance (http://www.uptodance.ro, care este indisponibil în acest moment], programul AMPRENTA sau Dance Roads (care nu au fost continuate in 2017);
  • lipsa unor specialiști din echipa CNDB-ului care sa fie specializați în managementul proiectelor/strângerii de fonduri/derulării de proiecte europene;
  • pierderea credibilității instituționale datorate lipsei de comunicare și a absenței echipei CNDB de la evenimentele organizate de sectorul independent;
  • existența conflictului de interese la nivelul funcționării CNDB-ului (datorată faptului că o bună majoritate din echipa angajată de CNDB sunt artiști care la randul lor sunt implicați în realizarea unor proiecte coregrafice derulate în conexiune cu activitatea CNDB);
  • lipsa de transparența în selecția artiștilor care sunt co-produși/prezentați de către CNDB sau a structurilor care primesc finantari de la CNDB – nu există un apel de proiecte anual iar Consiliul Artistic lansat la început de mandat în 2014 și-a încetat demult existența.

La polul opus CNDB are un portfoliu de proiecte foarte bune – vezi programul de recuperare a memoriei dansului contemporan Time Dance Connection, Premiile CNDB (cred ca cel mai bun și vizibil proiect de la preluarea direcției de catre Vava Stefănescu), parteneriatul international cu Dance Roads (care din păcate nu a fost continuat în 2017) sau demararea constructiei unei Bienale de Coregrafie Est-Europeana RE/DANCE (care a fost însă și ea stopata brutal anul acesta de lipsa finanțării). Și desigur o veste excelentă este obținerea în 2016 a unui nou spatiu – sala OMNIA de la Ministerul Culturii – care însă va necesita destul de mult timp si investitii financiare pentru reabilitatea lui și adaptarea lui pentru dansul contemporan.

Trebuie apreciat și efortul important de transparentizare demarat recent pe site-ul oficial al Centrului fiind publicate o serie de rapoarte, bugete precum și proiectul de management pentru perioada 2014- 2017. Pentru cei interesți vă invit să citiți aici planul de management și raportul de activitate, veți avea o mai bună cred înțelegere a activității CNDB.

CE ESTE DE FACUT ?

CUM PUTEM RE-ACTIVA/RE-AȘEZA SCENA DE DANS CONTEMPORAN?

CARE SUNT SOLUȚIILE POSIBILE PENTRU UN VIITOR MAI BUN PENTRU DANSUL CONTEMPORAN?

Citiți în următorul meu post despre propunerile mele și soluțiile care cred că există la îndemâna noastră pentru a aduce lucurile într-o direcția buna.

                                                                         – va urma-

dsc_0121_14895

 

meniu de august

în luna august, când în București aerul devine imposibil de respirat, am dispărut brusc pentru câteva săptămâni la Cluj pentru a lucra la două noi proiecte. primul a fost un nou  performance neconvențional intitulat inițial “Cafe:Dans”, cu un grup de tineri performeri din Cluj-Napoca. am plecat la lucru încercând să răspund la întrebarea – cum ar fi să aduci dansul mai aproape de oameni? și în special de oameni care nu ar merge never-ever la un spectacol de dans contemporan? așa s-a născut ideea acestui performance inspirat din meniul unei cafenele și din experiența explorărilor urbane pe care le-am început prima oară în 2008 la Genova.

zis și făcut. am lucrat zilnic intensiv, uneori chiar mai mult de 8 ore/zi în spațiul cafenelei/terasei ENIGMA din strada Iuliu Maniu. a fost un proiect provocator pentru că am lucrat cu o echipă nouă de tineri performeri pe care nu-i cunoșteam deloc și care erau înafara Oanei, erau la prima experiență de interacțiune cu publicul. trebuie să recunosc că n-a fost deloc ușor. timp de 2 săptămâni, clienții terasei/cafenelei și echipa de barmani/chelneri/bucatari au trebuit să ne “suporte” incursiunile performative și repetițiile zilnice. și mai trebuie să recunosc că la început oamenii locului (atât angajații cafenelei cât și clienții) erau foarte intrigați și oarecum contrariați de dansul nostru experimental. însă după prima săptămână au început să apară zâmbetele și glumele, semn că fuseserăm cumva adoptați….m-am bucurat să văd că la un moment dat bucătarii au început să-și ia pauze de masă și să iasă să se uite la încercările noastre.

au existat desigur și momente dificile și chiar consumatori  (în special bărbați alfa) care au făcut mișto de propunerea noastră…asta mi-a adus cumva aminte de situația anului 1995 când dansam cu Grupul Marginalii în centrul vechi și eram înjurați de zor. însă la final primeam aplauze intense….

am lucrat câteva zile și la Fabrica de Pensule unde am reușit să schițăm prima formă a materialului coregrafic. iar în ultima săptămână ne-am mutat cu toate costumele, boxele și proiectoarele de lumină la Enigma Cafe, pentru că aveam nevoie să lucrăm și să simțim în corp spațiul cafenelei. mulțumim mult Simina, Cristina și Fabrica de Pensule pentru găzduire și ajutor!

zilele au trecut repede. unele unele erau mai aride, simțeam că lucrurile nu se leagă, altele erau foarte frumoase. înt-un final a venit și ziua premierei. deși eram la concurența cu festivalul Untold care ocupase tot Clujul, publicul a fost totuși prezent. au existat chiar spectatori care au venit special pentru meniul nostru cu dans. a – Mustang Tea, Limondă Dementă, Joahanna WalkerMichelada mecanică, Black Magic, Enigma KissCocktail 360Angel Frappe, Lacrimi de Jidvei. performerii au luat cu asalt terasa iar cafenea a devenit brusc scena noastră de dans contemporan. iar la final publicul a aplaudat. ba chiar unul dintre ei, un bătrânel simpatic, a scris o poezie. pe care v-o invit să o citiți mai jos.

DANS

Sunt întotdeauna

pe o cale dreaptă

o cale ce mă duce

spre frumos

Aștept să văd pași

să aud pași

aștept ca pașii

să vină spre mine

Pașii mei mă vor duce spre tine

voi fii pași pentru dans

pași perechi

cu perechi

Dansul va cuprinde sentimentele

spre sentimentele tale

mă vor duce pasiv

cu sentimentele mele

Sentimentele de drag

vor fi întotdeauna cu mine

vor dărui dragoste

deci voi primi dragoste

voi dărui

pentru a avea

vor dansa

căci vreau

să (mă) pot

să țin lângă tine

pașii de dans

vor fi

o mare parte

din pașii mei

Mi-e dor

de pașii de dans

Vreau să dansez cu tine.

20706508_1841468575870351_1937794571_n

seara s-a terminat cu o sticlă de șampanie oferită cu drag de patronul cafenelei. proiectul nostru merge însă mai departe. așa că pe 9 septembrie vă invit să-i vedeți la Green Hours 22 Jazz Cafe pe cei patru mușchetari – dansatori Oana, Andreia, Cătălin și Paul, la un meniu de septembrie cu dans inclus.

 

 

dansul și criza

Iată că au trecut mai bine de 20 de ani de cand împreună cu Fundația pe care o conduc mă lupt cu “sistemul” pentru un viitor mai bun pentru dansul contemporan. deși se poate spune că am făcut multe, din păcate la nivel general lucrurile nu stau deloc bine. Știu că nimeni nu prea vorbește cu voce tare (da, nu este deloc cool), însă dansul contemporan e pe perfuzii de ceva vreme. După înghețarea sine die a programului de finanțare a CNDB-ului în 2012, pierderii salii de spectacole de la TNB, e/migrația coregrafilor către alte domenii artistice (teatru sau arte vizuale) sau către alte scene coregrafice internaționale, reducerea constantă a publicului din ultimii ani, insularizarea puternică a sectorului coregrafic și lipsa de comunicare între artiști și puținii operatori culturali existențenți, am aflat recent că și AFCN-ul se pregătește să reducă nivelul finanțărilor oferite dansului.

Deși pot înțelege motivele pentru care AFCN se pregateste sa ofere finanțare doar odată pe an sectorului coregrafic – vezi numarul mic de aplicații depuse (desigur în raport cu celelalte domenii), slaba calitate a unora din proiectele implementare sau lipsa de impact a proiectelor la nivelul întregului sectorul cultural – daca această decizia va fi luată, ea va avea un efect de bumerang. Reducerea preconizată  va afecta puternic sectorul aflat deja în criză. Am mare stimă pentru întreagă echipa și Consiliul AFCN din ultimii ani care au făcut lucruri excelente pentru sectorul cultural. Insă sper din inimă să nu ia această decizie. Numărul deja mic de proiecte coregrafice se va reduce alarmant, iar puținele spații si proiecte independente care mai rezistă vor fi supuse unor presiuni foarte mari. Cine va putea sa reziste în situația în care și ultima sursă de finanțare va reduce drastic sumele licitate? Faptul că până în prezent nimeni din colegii mei nu a reacționat public la iminentă reducere de fonduri de către AFCN confirmă teoria mea. Că dansul este în criză. Unde este oare vremea petițiilor, a scrisorilor deschise, a negocierilor directe? Unde este presa culturală care să tragă un semnal de alarmă? Unde sunteți dragi colegi, coregrafi, perfomeri, cronicari ai dansului? Desigur este vară și toata lumea este în vacanță. Sau în studioul de dans lucrând ca și mine la premierele stagiunii de toamnă. Însă pe termen lung, băgatul capului în nisip, nu va aduce nimic bun. Iar criza din dans va continua să se adâncească. Desigur că suntem cu toții vinovați. Și eu, recunosc.

paradis_serial

#danswanderer

azi este 10 august. am început lucrul cu Judith și Idris la Cluj-Napoca pentru noul meu proiect artistic #danswanderer. care continuă și dezvoltă la un alt nivel, conceputul meu de călătorii emoționale demarat cu ocazia spectacolului [Fragil]. după perioada de lucru din Lisabona de la Institutul Cultural Român (puteți vedea un film al explorărilor performative mai jos) și mini-rezidența de la galeria ODD din București, acum am ajuns la Cluj-Napoca la Fabrica de Pensule în studioul RAP. am început să lucrăm la un format de spectacol care ar fi trebuit să fie un lecture despre libertate, piele și liniște. însă simt cum cu fiecare repetiție lucrurile se modifică. se transformă. suntem parcă într-un wandering continuu. între corpuri, spații și cuvinte. ieri am făcut prima improvizație cu poemele lui What Whiltman. azi am dansat. cântec despre mine însumi.

[…]Am spus că sufletul nu e mai mult decât trupul,

Și am spus că trupul nu-i mai mult decât sufletul,

Și nimic, nici chiar Dumnezeu, nu-i mai mare decat vreunul din noi,

Și oricine face doua sute de pasi fara dragoste se-mbraca-n lintoliu de moarte […]

(Cântec despre mine însumi – Whalt Whitman)

nevoia de subtitrare

am adormit târziu azi-noapte sub uruitul greu al UNTOLD-ului. si ca de fiecare data cand sunt obosit, adorm greu.  meniul nostra este gata. oferim gratuit limonadă dementă, mustang tea, black magic, michelada mecanica un cocktail cu pumni și gheață sau câteva picături de jidvei…asezonate cu dans contemporan.

de exact 12 zile lucrez cu o echipă de tineri artiști clujeni la un performance într-o cafenea. inițial într-o prima fază am lucrat în 2 timpi de repetiție, unul direct în cafenea și al doilea la Fabrica de Pensule, în studioul RAP unde am încercat să dezvolt o parte din materialul coregrafic (mulțumim Simina și Cristina pentru găzduire și sprijin).  de câteva zile însă ne-am mutat cu toate bagajele și costumele la Enigma Cafe – un bar cu un design super-interesant, cu mecanisme cinetice și o terasă super liniștită – pentru a simți mai bine spațiul și oamenii. iar de ieri, prima noastră repetiție generală, am intrat în partea finală a procesului artistic aceea în care am invitat oamenii să asiste direct la procesul nostru artistic. știu că pariul propus de proiectul nostru este unul dificil. pentru că spectatorii noștri sunt de fapt oameni care vin la o terasa/cafenea/bistro pentru un drink cu prietenii/întâlniri de afaceri, sunt oamenii care lucrează zi de zi pe terasă, de la chelneri, barmani sau bucătărese. și marea lor majoritate (aș zice poate că în proporție de 90 %) aceștia nu au fost niciodată la un spectacol de dans contemporan.

deși meniul nostru poate părea dificil la prima vedere sunt convins că suntem pe drumul cel bun. savurez din plin reacția oamenilor care intră în contact cu dansul nostru și privirile lor. de la bucătăresele care iau o mică pauză și se uită mirate la dansul Joahennei Walker, la chelnerii care se uită lung la explorările noastre performative de pe terasă sau la privirile celor care se lasă prinși în joc. nu mă suprinde deloc indiferența oamenilor aflați în conversație, însă sunt surpins uneori de agresivitatea și mișto-ul bărbăților macho-clujeni ieșiți la terasă… știu că este f. dificil (în special pentru perfomeri care se confrunta cu situații foarte diferite) însă sunt sigur că proiectul nostru este unul important. dansul trebuie să iasă din sala de spectacol și să-și găsească noi spectatori, cu toate riscurile inerente.

este foarte interesant ce se întâmplă, păcat însă că nu are subtitrare, spunea unul dintre spectatorii adhoc de aseara care se oprise la ieșirea din bar atras de mișcările performerilor. o femeie într-un colț cu un meniu în mînă își întreba colegii ce se întămplă, îmi poate explica cineva ce este cu dansul acesta? însă ce-a mai frumoasă reacție a venit la finalul repetiției. o persoană mai în vârstă s-a apropiat de masa noastră și direct ne-a mulțumit plin de recunoștiință pentru seara specială la care a asistat.  multumirile, privirea si starea lui transfigurată era exact de ce aveam nevoie pentru premiera de azi. mulțumesc Oana, Andreea, Sergiu, Paul și Cătălin. și diseară vă așteptăm la meniu:dans.

un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

 

cafe-dans

de ceva vreme am descoperit bucuria căștii de capucino mulțumită Stefaniei. deși practic nu am voie să beau cafea, este una din plăcerile pe care mi le ofer cu multă voluptate în ultima vreme. așa că m-am bucurat când Oana mi-a propus să revin în această vară pentru a face o coregrafie pentru un mic grup de performeri locali pentru o cafenea. știam că o mă bucur din plin din plăcerile nevinovate ale vieții.

Oana Mureșan este o tânără coregrafă clujeancă la început de drum pe care am descoperit-o cu plăcere anul trecut cu ocazia taberei de dans contemporan pe care am organizat-o la Liceul de Coregrafie exact aproape acum un an de zile (vezi aici filmul final realizat de Gemma Riggs) . ne-am reîntălnit la atelierul de explorare de la Brașov din #neoteric de anul trecut și mai recent la Faro cu ocazia retreat-ului din luna mai. pe ultima sută de metrii am decis să aplic la AFCN pentru o finanțare pentru a putea face proiectul propus de Oana precum și alte mici idei/propuneri apărute în această primvară. destul de complicat având în vedere agenda mea încărcată pentru acest an. și pentru că proiectul a fost selecționat pentru finanțare de AFCN iată-mă scriind acum acest text sub impresia repetițiilor încă calde…

da, de luni am aterizat la Cluj și am demarat repetițiile în 2 timpi. suntem 5+ 1. dimineața ne luăm cafeaua și dansăm de zor pe terasa Secret Garden și în interiorul cafenelei Enigma de pe str. Iuliu Maniu nr. 12. seara ne întălnim și continuăm căutările noastre artistice la Fabrica de Pensule unde repetăm în studioul RAP (mulțumim din inimă pentru găzdurie Simina). marți ne-am bucurat de vizita compozitoarei Sabina Ulubeanu care ne-a făcut și căteva poze frumoase. ieri am dansat cu focul și îngerii. azi vom dansa cu spuma ceșcii de capucino. iar mâine poate cu gheața din cocktail. dacă aveți chef să ne vedeți la lucru și sunteți prin Cluj, treceți pe la Enigma Cafe. împreuna cu Andreea, Oana, Sergiu, Cătălin și Paul o să vă primim cu drag la repetițiile noastre. și desigur, va așteptăm cu drag și pe 5 și 6 august între orele 19 -21.30 când vom prezenta meniul nostru de dans. azi trebuie să decidem numele spectacolului. Să fie #5pentru dans. sau #Dans 5. sau #MeniuDans. Voi ce ziceți, care nume vă place mai mult?

 (poze din repetiții realizate de Sabina Ulubeanu și echipa proiectului)

 

 

dans.ro 2007

DVD Cover Insert

Dans.RO 2007 – primul program de promovare al dansului contemporan românesc

La finalul anului ’90 și începutul anilor 2000 am investit mult timp în promovarea dansului contemporan pe plan național și internațional. Existau foarte puține informația în țară și se știa pe atunci foarte puțin pe plan internațional despre ce se întămplă aici. Așa a apărut buletinul informativ Info Dans care timp de aproape 5 ani a difuzat în format print (și prin email ulterior) informații relevante despre scena de dans din România, oportunități de ateliere, burse, rezidențe, mici interviuri și cronici literare semnate de Mihai Mihalcea, Liana Tugearu, Cezar Paul Bădescu și alții. Tot atunci am creat și o listă electronică destinată inițial membrilor comunității dansului și care a existat timp de aproape 10 ani și un portal dedicat dansului contemporan (care după apariția CNDB-ul s-a transformat într-un site al Fundației Proiect DMC care a rămăs însa nefinalizat prin dispariția Gabrielei). tot atunci am realizat și primul CD promoțional Dans.RO care prezenta creațiile artistice ale coregrafilor Mihai Mihalcea, Eduard Gabia, Manuel Pelmus, Vava Stefanescu, Cosmin Manolescu, Florin Fieroiu.  Acest CD care a fost distribuit masiv la începutul anilor 2000, la pachet împreuna cu conferințele-video pe care le-am realizat într-o serie de capitale importante precum și cu participarea mea în rețeaua Aerowaves (1996 – 2006) și în proiectul regional Balkan Dance Platfrom (2001-2011) au reprezentat primul program pe termen lung de promovare a dansului contemporan românesc la nivel internațional.

In 2007 profitând de lansarea programului de finanțare PROMCULT al Ministerului Culturii lansat cu ocazia intrării României în Uniunea Europeană, am realizat un nou material video de promovare Dans.RO 2007 care a fost distribuit sub formă de casetă video și DVD în peste 500 de examplare. Materialul video aniversa în egală măsura 10 ani de activitate în domeniul dansului contemporan ai Fundației Proiect DCM. De această dată nu am mai ales artiștii invitați (așa cum am făcut la CD-rom). I-am invitat pe toți cei interesați – artiști și organizații de dans să se înscrie, fiecare completând un talon de înscriere și oferind direct materialul video. Materialul a fost lansat în cadrul unui turneu de promovare în Olanda la Amsterdam și Rotterdam în conexiune cu ultimele reprezentații ale spectacolului Paradis Serial, fiind folosit ulterior ca suport video și distribuit la Zagreb, Catania, New York, Londra, Seul, Tromso, Hammerfest  etc și oferit unui număr important de producători și programatori internaționali.

Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate coregrafică, vă invit să revizitați acest material video, recent digitalizat cu ajutorul unei finanțări oferite de Administrația Fondului Cultural Național în cadrul proiectului 20 de ani | există un viitor pentru dansul contemporan în România? realizat de Fundația Gabriela Tudor. Materialul video include scurte informații despre cele 4 organizații active la acel moment (în ordine alfabetică) – Asociația ArtLink, Centrul de Cultură George Apostu, Centrul Național al Dansului și Fundația Proiect DCM precum și artiștii Andreea Căpitănescu, Mădălina Dan, Florin Fieroiu, Eduard Gabia, Cosmin Manolescu, Mihai Mihalcea, Andreea Novac, Bogdana Pascal, Manuel Pelmuș, Alexandra Piric, Ionuț Stană, Adrian Stoian.

Deși materialul video nu s-a bucurat de succesul primului CD (asta și din cauză probabil că între timp scena internațională s-a schimbat foarte mult și România nu mai este așa exotică), este cred însă un bun document de arhivă care vă oferi întâlnirea cu momente importante din istoria recentă a dansului contemporan românesc și cu spectacole importante.

Vizionare plăcută !

 

după 20 de ani

pe 30 octombrie la Institutul Francez vom aniversa cei 20 de ani de activitate ai fundației Gabriela Tudor printr-un eveniment special co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. am demarat deja pregătirile, cei de la Veioza Arte lucrează la un film iar împreună cu Ștefania vom edita un catalog aniversar care va include scrisori, texte, poze, cronici etc. căutând recent prin arhiva fundației (sunt 2 hard-drive-uri cu peste 1 terrabiți de documente, fotografii, scrisori, aplicații, filme, poze etc) pentru acest proiect, am dat din întâmplare de un sub-folder ascuns în mai multe rădăcini denumit CND. știam de existentă acestui folder însă în iureșul proiectelor și a celor 4 calculatoare pe care le-am schimbat, îi pierdusem urmele. în el am găsit mai multe documente legate de istoria înființării CNDB-ului. știu că varianta oficială promovată de-a lungul timpului de echipa CNDB a fost că instituția a fost construcția comunității dansului (în prezent la capitolul istoric nu există nici o informație pe site-ul http://www.cndb.ro). și trebuie să recunosc că de-a lungul timpului n-am vrut să intru într-o polemică cu  echipa CNDB pe acest subiect al paternității instituției, mai ales că am avut o viziune oarecum diferită despre modul în care această instituție ar trebuie (atunci și acum) să sprijine dezvoltarea sectorului coregrafic în România. nu am fost de acord cu înghețarea sine-die a programului de finanțare a sectorului coregrafic așa cum n-am fost de acord nici cu decizia echipei de management de pleca de bună voie din clădirea TNB (vezi articolul Punctul 0, publicat în Dilema nr. 363, 27 ianuarie – 2 februarie 2011). Așa cum nu am fost de acord nici cu modul ilegal în care a fost organizat concursul pentru managementul CNDB în 2005, motiv pentru care m-am retras din concurs în ultimul moment și m-am dus să protestez alături de ceilalți colegi în fața Ministerului Culturii.

iată anii au trecut, comunitatea dansului din anii 2000 practic a dispărut iar eu în plus am devenit mai bătrân și mai conștient de importanța arhivării și documentării istoriei dansului românesc. așa că m-am decis să fac publice informațiile găsite recent, care demonstrează că instituția CNDB este construcția și rezultatul direct al activității Fundației Gabriela Tudor (fostă Proiect DCM).  o să prezint pe scurt cele 3 motive care vin în susținerea afirmațiilor mele:

  • CNDB a fost înființat la propunerea Fundației ca urmare a imposibilității Ministerului Culturii de a finanța direct stagiunea “Dans_Apetit”. Proiectul a fost negociat direct de Fundația Proiect DCM cu MC și care urma să fie implementat de în anul 2004 la Teatrul Național București. Pentru că nu am fost de acord ca puțini bani oferiți cu generozitate de dl. Răzvan Theodorescu (în urma unor campanii importante de advocacy și presă) să fie folosiți pentru organizarea unei Gale a Dansului Contemporan, la contra-propunerea mea s-a luat decizia finanțării unei stagiuni de dans contemporan la TNB în care urmau să fie realizate 4 noi producții și să fie prezentate spectacole în mod regulat pe baza experienței stagiunii de la teatrul L.S. Bulandra din 1998-1999. TNB urma să pună gratuit la dispoziție sala Atelier. Stagiune care în ciuda discuțiilor avansate, nu a putut fi finanțată din cauză că la momentul respectiv exista o lege a garanției de bună execuție care stipula ca ONG-urile care primeau fonduri publice de la MC erau obligate să blocheze din fonduri proprii 10 % din bugetul oferit pe perioada proiectului într-un cont bancar pe întreaga perioadă a proiectului. MC a propus ca banii să fie oferiți Teatrului Național pe baza unei alocații bugetare lucru cu care n-am fost de acord. Discutam despre o stagiune independentă și nu de una a Teatrului Național. Și pentru că era mult prea complicat să fie modificată legea respectivă (pe care am reușit să o modificăm abia în 2007) am propus MC o variantă diferită prin care anulam noi urma să anulam stagiunea de dans (deși lucrasem pro-bono la ea) iar Ministerul Culturii urma să înființeze un Centru Național al Dansului.
  • Acest lucru este menționat chiar în nota de fundamentare pe baza căruia a fost luată decizia înființării CNDB de către Guvernului României unde se menționează în primul paragraf negru pe alb că decizia înființării Centrului este luată la cererea Fundației Proiect DCM.
  • Al doilea document este proiectul instituțional pe care l-am realizat și l-am trimis Ministerului Culturii la cererea lui expresă, care la momentul respectiv nu avea nici ce-a mai mica vagă idee cu ar trebuie să funcționeze o asemenea instituție. Țin minte că am avut la dispoziție doar 2-3 zile de la primirea telefonului pentru a realiza documentul, pentru că urma să aibă loc ședință de guvern unde urma să fie luată decizia înființării CND-ului. Un amănunt important este că la construcția documentului m-am consultat cu Gabriela si Mihai (cu care lucrasem anterior în echipa Centrului Inter/Național de Dans Contemporan și alte proiecte).

Cât despre decizia denumirii – Centru Național al Dansului – ea îmi aparține tot mie în totalite și mi-o asum (deși știu că o bună parte din colegii mei nu au agreat-o ulterior și nici acum). Cele 2 argumente  pe care le-am folosit atunci au fost: 1. includerea cuvântului NAȚIONAL în denumire ar fi putut aduce salarii mai bune personalului angajat (la acel moment instituțiile de cultură naționale aveau un procent de 20 % în plus la salariile angajaților / 2. un centru național al dansului ar fi putut să fie desființat ulterior mult mai greu, iar istoria ultimilor ani mi-a dat dreptate.

(imagini de la protestul organizat în 2005 cu ocazia concursului de Manager CNDB,          în imagine colegul meu Florin Fieroiu care conduce un atelier de dans în aer liber în fața Ministerul Culturii)

Va invit acum să citiți cu atenție mai jos acest material care a stat la baza construcției Centrului Național al Dansului București.

 

CENTRUL NAŢIONAL AL DANSULUI 

Centrul Naţional al Dansului este o instituţie publică de cultură, de rang naţional, finanţată de Ministerul Culturii şi Cultelor din România. CND va avea ca misiune susţinerea și dezvoltarea dansul contemporan românesc precum şi promovarea artei coregrafice contemporane în România şi în străinătate. Această instituţie va dezvolta proiecte proprii şi în parteneriat cu artiştii independenţi şi reprezentanţii societăţii civile, devenind interfaţa prin care aceştia au acces la fonduri publice şi resurse care să le permită dezvoltarea proiectelor artistice.

 ACTIVITATEA CND

Activitatea CND va fi realizată pe două direcţii de acţiune:

  1. Participarea financiară şi logistică la programe şi proiecte iniţiate şi derulate de artiştii independenţi, fundaţii, asociaţii şi instituţii culturale din România, în colaborare cu CND. In cazul acestora, răspunderea CND va fi limitată strict la acordarea sprijinului financiar şi a sprijinului logistic (studio de dans, birou, centru de resurse).
  2. Iniţierea, dezvoltarea şi derularea de programe şi proiecte proprii a căror răspundere revine echipei CND şi conducerii acestuia.

Aceste programe şi proiecte vor urmări:

  1. a) Crearea de noi producţii, promovarea şi difuzarea creaţiei coregrafice contemporane româneşti pe plan naţional şi internaţional prin:
  • organizarea anuală a două concursuri de proiecte coregrafice şi finanţarea proiectelor selectate
  • organizarea anuală a unei stagiuni de dans contemporan într-unul din teatrele bucureştene;
  • organizarea de turnee cu spectacole de dans contemporan în alte oraşe din România
  • susţinerea financiară a turneelor în străinătate realizate de artiştii independenţi şi de companiile de dans contemporan existente;
  • organizarea anuală a unui festival internaţional care va programa cel putin 50 % artişti români;

b) Susţinerea cercetării coregrafice şi a formării profesionale a dansatorilor şi coregrafilor prin :

  • organizarea de cursuri, ateliere şi laboratoare coregrafice, publicarea de cărţi şi reviste de specialitate şi prin dezvoltarea unui centru de resurse/arhivă a dansului.
  • finanţarea călătoriilor de studiu şi cercetare

c) Dezvoltarea de proiecte coregrafice internaţionale în parteneriat cu centre coregrafice similare şi alte organizaţii de dans din străinătate.

d) Formarea şi educarea publicului prin:

  • cursuri, ateliere şi spectacole destinate neprofesioniştilor (copii, tineri şi persoanelor adulte)
  • prezentări informale şi repetiţii deschise publicului
  • organizarea de seminarii, simpozioane şi conferinţe pe teme de dans – editarea de materiale promoţionale, casete video, CD-uri, buletine informative şi reviste de specialitate

ORGANIGRAMA

ECHIPA CND va avea în compunere 10 persoane:

  1. MANAGER

Centrul Naţional al Dansului va fi condus de un Manager care va coordona/conduce întreaga activitate a proiectelor şi programelor ce vor fi derulate de CND, va răspunde de relaţia cu Ministerul Culturii şi Cultelor, cu administraţia locală şi alţi parteneri din ţară şi străinătate, va organiza şedinţele Consiliului Artistic al CND şi va participa la selecţia proiectelor coregrafice independente.

  1. CONSILIU ARTISTIC

CND va avea un Consiliu Artistic care va participa la realizarea strategiei de dezvoltare a CND, va analiza şi selecta proiectele coregrafice independente care sunt depuse pentru a primi finanţare. Consiliul va avea în componenţa sa 5 persoane: 2 coregrafi independenţi, 1 critic de specialitate, 1 reprezentant al societăţii civile, membru al unei asociaţii sau fundaţii cu profil coregrafic şi managerul CND. Membrii Consiliului se vor întâlni de două ori pe an şi vor fi remuneraţi pentru participarea la fiecare şedinţă.

  1. DEPARTAMENTUL DE PROIECTE (4 persoane)
  • 1 consilier artistic (se va ocupa de proiectele proprii ale CND)
  • 1 coordonator proiecte (se va ocupa de proiectele independente finanţate de CCN)
  • 1 ataşat de presă şi relaţii publice
  • 1 secretară
  1. DEPARTAMENT ADMINISTRATIV ŞI TEHNIC (3 persoane)
  • 1 Administrator – responsabil de administrarea spaţiilor şi echipamentelor CCN
  • 1 Tehnician – personal tehnic pentru lumini şi sunet, responsabil de realizarea luminilor si sonorizarii spectacolor
  • 1 Personal întreţinere

DEPARTAMENT FINANCIAR (2 persoane)

  • 1 Contabil
  • 1 Referent personal

In funcţie de amploarea proiectelor desfăşurate, CND va putea angaja şi alt personal (tehnic, administrativ, artistic) pe baza de contracte de muncă pe perioade determinate sau convenţii în vederea realizării proiectelor CND.

 Selecţia de proiecte se va organiza de 2 ori pe an şi se va face de către Consiliul Artistic al CND, pe baza unui dosar de participare care va conţine: 1. descrierea proiectului;  2. etapele de realizare a proiectului; 3. bugetul proiectului (venituri şi cheltuieli); 4. biografia artistică a coregrafului/directorului de proiect; 5. anexe – dosar de presă, copie după statut (în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor). 6 casetă video (spectacole sau alte proiecte realizate anterior). Dosarele se vor depune la sediul CND sau vor fi trimise prin poştă până la data de 30 septembrie ale fiecărui an (pentru proiecte ce se vor desfăşura în perioada 1 ianuarie – 30 iunie ale anului următor) sau 30 martie (pentru proiecte ce se vor desfăşura în perioada 1 iulie – 31 decembrie). Rezultatele vor fi făcute publice în termen de maximum 7 zile de la întrunirea Consiliului Artistic al CND.

STRUCTURA CND

Centrul Naţional al Dansului va dispune (vezi tabelul cu informaţii detaliate) de:

– 3 studiouri de dans

– 5 birouri pentru echipa CND

– 1 centru de resurse

– 2 vestiare

BUGET. Cheltuieli estimative (inclusiv cheltuieli de investiții)

Bugetul CND destinat sustinerii proiectelor coregrafice, conform celor doua directii de actiune, va contine

a) un buget destinat sectorului independent in valoare totala de 40.000 euro/an (aproximativ 1 miliard sase sute milioane lei

b) un buget destinat proiectelor proprii CND in valoare de totala 25.000 euro/an (aproximativ 1 miliard de lei)

Suma totala necesara realizarii unui Centru National al Dansului (care va include bugetul de investitii si bugetul destinat proiectelor coregrafice):

Cheltuieli de investitii = 87.000 euro (aproximativ 3.480.000.000 lei)

(legate de amenajarea studiourilor, birourilor, incalzirii termice, aer conditionat si achizitionarea echipamentelor necesare desfasurarii proiectelor coregrafice)

Cheltuieli proiecte coregrafice (a + b) = 65.000 euro – 2.600.000.000 lei

(buget destinat sectorului coregrafic independent si proiecte proprii CND)

Cheltuieli de administratie = 35.000 euro – 1.400.000.000 lei

(vor acoperii costurile de salarizare pentru 10 persoane/intretinere spatii/cheltuieli de comunicatii/deplasari în străinătate echipa, etc

TOTAL GENERAL (A+B+C) = 187.000 Euro – 7.480.000.000 lei * (1Euro =40.000 lei)

____________________________________________________________________________________________

Aceasta propunere pentru Centrul Național al Dansului este realizata de managerul cultural Cosmin Manolescu, pe baza:

  1. discuțiilor care au avut loc în 2004 cu ocazia seminarului international “Connecting Artists. Developing dance communities” organizat de Fundatia PROIECT DCM la care au participat o serie de experti internationali – Laurent Vinauger, Secretar General al Centrului Coregrafic de Framche Comte de Belfort Franta, Onno Stokvis, coordonator departament relatii internationale Theater Instituut Netherland, Peter Jeroen, critic de dans Belgia precum si coregrafi si dansatori din Statele Unite ale Americii si Romania;
  2. pe marginea studierii unor centre similare din strainatate – Centrul National al Dansului din Paris si TanzQuartier Wien din Viena;
  3. in urma discutiilor repetate avute între dansatorii si coregrafii romani independenti și societatea civilă.

 

 

“Dacă viaţa bate filmul înseamnă că, pînă nu demult, filmul a fost cel puţin egalul vieţii”

Gabi a fost printe altele și o mare iubitoare de film. Chiar a lucrat pe vremea când lucra la ARIA (Agenția Română de Impresariat Artistic) la producția unui film “Tinerețe fără Bătrânețe” realizat de o regizoare sârbă de origine română în care juca și Dan Puric.  Din momentul în care a preluat conducerea Fundaței Pro-Helvetia la București, a susținut financiar o serie de proiecte de film precum și prima ediție a festivalului TIFF din Cluj-Napoca. A sprijinit în mod constant participarea criticilor de film și regizorilor români la diferite festivaluri de film din Elveția precum și tineri artiști/director de festivaluri de film la început de drum. S-a bucurat însă și de o prietenie adevărată și de lungă durată cu criticul de film Alex Leo Serban. Impreună au organizat chiar un festival de film elvețian în primi ani de activiate a Fundației Pro Helvetia din București. La plecarea bruscă Gabrielei știu că Leo a suferit mult în tăcere. Pentru ca Gabi și-a petrecut ultimele luni de viață la Paris și Leo plecase la Buenos Aires, n-au apucat să-și ia rămas bun fizic . Știu însă ca Leo i-a dedicat o conferință despre film, pe care el a ținut-o în ianuarie 2009 la Teatrul Național București. La un an de zile de plecarea Gabrielei, Leo s-a hotărât să plece și după ea, nu înainte însă de a-mi trimite pe email textul conferinței. Imi place să mi-i imaginez pe amândoi, stând pe un nor și discutând despre Lar Von Trier sau despre filmul românesc. M-am decis să fac public acest text de ziua Gabrielei, ca un semn de mare prețuire pentru Gabi și Leo. Mi-e dor de ei, de zâmbetul și eleganța lor, de creativitatea și spiritul lor ludic..

alex leo serban, mihai chirilov, cosmin costinas si vlad la un restaurant marocan.jpg(cu Alex Leo Serban și Mihai Chirilov la un restaurant marocan din Centrul Vechi)

“Dacă viaţa bate filmul înseamnă că, pînă nu demult, filmul a fost cel puţin egalul vieţii”

Selecţiuni din conferinţa susţinută de Alex. Leo Şerban la Teatrul Naţional din Bucureşti, 18 ianuarie 2009 

Daţi-mi voie să dedic această conferinţă unui prieten care a plecat de curînd dintre noi. Este vorba despre Gabriela Tudor. Ea a fost una dintre cei care au pus, de fapt, bazele managementului cultural în România. Ar fi trebuit să fie aici, printre noi, în această dimineaţă…(…)

Întrebarea asta – de ce vedem filme – pare simplă. Ea a constituit titlul cărţii mele care a apărut acum doi ani – sau trei -, la Polirom (nici nu mai ştiu). Iar titlul acestei conferinţe este “Şi totuşi, de ce vedem filme?” Ideea este că, în 500 şi ceva de pagini, n-am putut să epuizez această întrebare. Este o întrebare la care am ajuns să dau multe răspunsuri în funcţie de momentul şi de dispoziţia în care sînt dar, cum spuneam, mi s-a părut foarte interesant să văd ce au de spus ceilalţi despre această întrebare care se ramifică în tot atîtea răspunsuri posibile. Pe blogul domnului Tolontan, de pildă, am găsit comentariul unui user care spunea, pur şi simplu: “De plictiseală, domnule.” Altcineva mi-a administrat, să zicem aşa, pe site-ul ziarului “Ziua”, obiecția serioasă “Aţi omis esenţa problemei: manipularea subconştientului. De ce? ” Nu am înţeles dacă întrebarea era “de ce este manipulat subconştientul?” (la care nu pot să răspund decît “de ce nu?”), sau de ce am omis esenţa problemei – pentru care mă fac întrutotul vinovat. În fine, a mai fost un răspuns care mi s-a părut foarte aproape de adevăr şi care mi-a plăcut foarte mult, venit de la o domnişoară sau doamnă care spunea (pe blogul lui Bucurenci): Pentru că vreau să-mi ofer două ore de altă realitate…

Şi dacă cei mai mulţi dintre noi ne gîndim în aceşti termeni la film? Este ceva care ne oferă timp de două ore (în ultima vreme ceva mai mult, de unde se vede că scenariştii şi producătorii de la Hollywood nu mai pot să povestească în două ore o poveste) sau noi, în două ore, ne oferim o fereastră, o lucarnă spre altceva.

O să vă arăt acum – şi sper să reuşesc pentru că eu şi tehnica sîntem două lumi paralele – o imagine pe care probabil aţi văzut-o cu toţii în ultimele zile. Este imaginea acelui avion al Companiei US Airways, dacă nu mă înşel, care a amerizat în rîul Hudson din Manhattan. Mie mi se pare că, dacă nu am şti ce este, dacă nu am cunoaşte contextul acestei imagini, am putea jura că este eventual o reclamă dar, în orice caz, un cadru dintr-un film făcut la Hollywood, un film-catastrofă. Ceea ce este extraordinar e că toţi pasagerii sînt înşiraţi de-o parte şi de alta pe aripile acestui avion. Asta este o imagine pe care o ştim din realitate. Este ce s-a arătat la ştiri şamd. Dar nu este cinema, evident. Nu doar pentru că este o imagine fixă, ci pentru că, pentru ca ea să devină cinema, trebuie ceva mai mult. Ar fi fost probabil o imagine ideală dacă în spate, în planul îndepărtat s-ar fi văzut silueta New Yorkului. Ei bine, în faţa unei asemenea imagini lumea spune îndeobşte: “Da, viaţa bate filmul.” Cu toţii sîntem de acord că este poate unul dintre enunţurile cele mai folosite în ultima vreme pentru a descrie cumva relaţia pe care o avem cu cinemaul. Viaţa bate filmul. Dar ceea ce poate nu este aparent în acest enunț este că el este, de fapt, o concluzie. Dacă viaţa bate filmul înseamnă că, pînă nu demult, filmul a fost cel puţin egalul vieţii, dacă nu chiar a bătut viaţa. Altfel, această comparaţie nu are sens.

Ei bine, într-adevăr, o perioadă foarte lungă (mai precis pînă la apariţia televiziunii), filmul a fost fie echivalentul vieţii, fie o formă de viaţă – n-aş zice idealizată, dar în orice caz idealizată într-un sens foarte formal. În sensul în care este vorba despre viaţă stilizată, în aşa fel încît să ne rămînă în memorie.

Practic, ce căutăm într-un film? Unul dintre răspunsuri l-am dat deja. Căutăm această viaţă într-o formă cît mai aproape de perfecţiune, care să ne intereseze, să ne capteze, să ne captureze timp de – să zicem – două ore. Şi sînt nenumărate posibilităţi de a face acest lucru. Este vorba în primul rînd de evadare, evadarea într-o realitate sau într-o para-realitate, este vorba de aventură (toată lumea adoră filmele de aventuri), este vorba de seducţie, este vorba – în orice caz – de emoţie şi este vorba, cu siguranţă, de hipnoză. Această combinaţie de lucruri pe care le căutăm într-un film ţine de multe, multe alte lucruri pe care le vom vedea pe parcursul acestei conferinţe.

Dar aş spune un lucru: dacă vorbim de film ca imagine în mişcare, există un obiect cinematografic care a fost în cinema încă de la, să zicem, inaugurarea cinematografului. Şi vorbim, practic, despre o posibilă, n-aş spune neapărat comparaţie, mai curînd un paralelism între revoluţia industrială (al cărei produs este şi filmul) şi acest obiect la care vreau să mă refer şi care este trenul – mai bine zis, locomotiva.

Există nenumărate imagini de locomotivă în istoria cinematografului (nu ştiu dacă cineva a avut curiozitatea să facă un inventar al tuturor locomotivelor sau trenurilor din istoria cinematografului!), în orice caz există nu numai imaginea unei locomotive dar, pentru a sugera mişcarea sau drumul, este folosită de foarte multe ori imaginea roţilor de locomotivă care se învîrt foarte repede. În momentul acela ştim foarte bine că este vorba de o deplasare între spaţii destul de mari. Bun, o să mă întrebaţi, de ce nu se foloseşte imaginea unei maşini, pentru că maşina deja exista atunci cînd s-a inventat cinematograful, în 1895? E adevărat că avionul încă nu apăruse, dar eu aş spune că un tren sau, mai precis, o locomotivă este o imagine mult mai, să zic aşa, iconică. Este, într-adevăr, spectaculoasă din toate punctele de vedere – ne imaginăm că există aburi, există fum, există tot acel angrenaj de roţi şamd, pe cînd un avion în zbor aproape că nu-ţi dai seama că zboară. El este imobil pe un ecran. Faptul că există această recurenţă a imaginii de locomotivă are mai multe explicaţii. Una dintre ele este exact aceasta – de a da impresia de mişcare, de drum -, dar există şi o întreagă anecdotică în jurul apariţiei locomotivelor în filme. Despre una dintre ele eu am crezut multă vreme că e apocrifă, dar nu este absolut deloc, am întîlnit-o recent într-un volum de eseuri al lui Le Clézio, proaspătul nobelizat, un volum despre cinema în care povestea că o mătuşă sau stră-mătuşă de-a lui era de faţă în momentul în care pe ecranul unui cinematograf parizian lumea a văzut venind o locomotivă şi toţi au sărit din scaun speriaţi. Ceea ce e stupefiant astăzi e că cineva, la momentul respectiv, putea să-şi imagineze că un obiect bidimensional alb-negru era chiar o realitate care năvăleşte peste tine! Astăzi nu mai avem această inocență – asta este absolut cert -, dar la vremea respectivă, pentru că  era ceva cu totul nou, cu totul spectaculos, venirea unei locomotive către public a provocat această reacţie care, cum spuneam, e absolut reală.

Locomotivele şi trenurile în general apar într-un mod aproape maniacal la unul dintre regizorii mei preferaţi, şi anume la Hitchcock. Dar eu am ales mai degrabă o altă imagine, sper s-o găsesc, este alergarea prin Muzeul Luvru din “Bande a part” al lui Jean-Luc Godard. Imaginea este binecunoscută, este una dintre imaginile emblematice ale cinematografului, nu numai ale cinematografului lui Jean-Luc Godard, care pe mine mă fascinează – dincolo de prospeţimea indiscutabilă pe care-a avut-o la începutul anilor ’60 cînd a fost făcut filmul. Este, de fapt, un fel de istorie a cinematografului, comprimată şi adusă la zi astăzi, cînd senzaţia mea e nu numai că cinematograful a ajuns un imens muzeu, dar că lipsa noastră de disponibilitate, de timp, de tot ce vreţi ne fac să trecem pur şi simplu în fugă prin faţa multor filme. La modul teoretic, spuneam, există oricînd această posibilitate de a accesa oricare dintre filmele care au fost făcute în cinema de la începuturi, de la fraţii Lumiere (1895) pînă alaltăieri, pînă ieri. Cîţi dintre noi, însă, mai avem timp şi, cum spuneam, dispoziţie să vedem toate aceste opere? Deci, practic, ceea ce ar fi trebuit să fie o transmitere a cinefiliei de-a lungul timpului se blochează în mici momente în care, în cel mai bun caz, reuşim să trecem în fugă prin faţa unor filme.

Filmele sînt, pînă la urmă, şi o formă de arheologie antropologică. Şi s-ar părea că unul dintre modurile cele mai interesante  pentru acest spectator cumva plictisit şi fără timp este de a vedea începutul cinematografului şi pînă la jumătatea secolului trecut nu doar ca pe un muzeu de filme, dar şi ca pe un muzeu al oamenilor care au trăit în acel timp. Cu alte cuvinte, un mod de a recupera tot acest trecut care mi se pare cumva opac este de a ne imagina istoria cinematografului ca pe o succesiune comprimată de epoci istorice. Şi poate că am avea această curiozitate de a vedea, să zicem, cum arătau oamenii la sfîrşitul secolului al XIX-lea, cum se comportau, care era gestica lor şamd pentru că, evident, pînă la apariţia sonorului nu am fi ştiut cum vorbesc, care este grăuntele vocii lor. Ei bine, asta am dat-o ca butadă într-un articol din “Idei în dialog”, după care mi s-a părut tot mai mult că, de fapt, este într-adevăr o soluţie, că ar trebui să avem această curiozitate elementară de a privi îndeaproape acest muzeu în imagini, de a ne apropia de aceşti oameni pentru că, pînă una-alta – şi cu excepţia teatrului (dar teatrul, din păcate, nu rezistă decît sub forma conservei filmate) – în cazul cinematografului există acest miracol care înseamnă că tot ceea ce vedem s-a petrecut la un moment dat, iar oamenii aceia, actorii care apar în filmele respective, sînt într-adevăr oameni care au trăit în momentul respectiv. Mie mi se pare o perspectivă absolut vertiginoasă asupra unei arte pentru că, dacă o comparăm cu celelalte arte, singura care poate să mai aibă un asemenea raport cu viaţa este teatrul.

Avem aici un film mut, auzim chiar zgomotul pe care îl face aparatul, poate că mulţi ştiţi deja despre ce e vorba, dar cineva care nu cunoaşte acest film poate crede într-adevăr că este un film mut descoperit din greşeală. Într-adevăr, nu este vorba de aşa ceva, este doar o “imitaţie” de film mut, filmul din 1983 al lui Federico Fellini “E la nave va”. Şi ce face Fellini în acest film este, pe de o parte, o arheologie a cinematografului la începuturile lui. Observaţi că impresia de “autentic” este perfectă, de la figurile care apar pînă la toată această componentă socială, dacă vreţi. Sîntem într-adevăr în 1914, cînd se petrece acţiunea filmului, dar există un lucru senzaţional care se întîmplă în acest film încă de la început. Este vorba de faptul că, în acest prolog, Fellini face trecerea  de la filmul mut la filmul sonor şi pînă la filmul – să nu zicem în culori, încă, dar în orice caz colorizat.

Deci spuneam că e vorba de o arheologie cinematografică pe care, iată, doar cinematograful poate să o facă. O dată pentru că există acest corpus al imaginilor şi în al doilea rînd pur şi simplu pentru că se poate. Cred că cinematograful are această putere de a-şi investiga, de a-şi verifica sursele.

Revenind la ideea aceasta cu viaţa care bate filmul, se întîmplă un lucru asupra căruia o să mă întorc, dar care este – zic eu – fascinant căci se leagă de felul în care ne raportăm la imagini în general, dar mai ales la apariţia oamenilor în aceste imagini (altminteri nu are rost să vorbim). Practic, există această imagotecă universală şi aici putem găsi la modul ideal absolut tot ce a existat de la inventarea cinematografului şi pînă astăzi. În asemenea măsură încît există – astăzi chiar – foarte mulţi oameni care învaţă istoria de la cinematograf şi care sînt convinşi că ceea ce văd nu poate fi decît adevărul gol-goluţ. Este practic aproape un continuum  de imagine în care putem accesa în fiecare moment diferite perioade istorice. Aproape că nu mai există mister. Ceea ce am văzut în jurnalele de actualităţi – vorbesc de jurnalele de arhivă – este la dispoziţia noastră. Ori, riscul evident este că acest continuum de imagine în care recunoaştem lucruri care s-au întîmplat devine realitatea noastră. Această înregistrare a realului, a momentului istoric capătă o valoare de adevăr absolut.

 

 

 

Institutul Cultural Român – între trecut și viitor

 

Institutul Cultural Român – între trecut și viitor. 

Propuneri pentru o posibilă reconstrucție și dezvoltare instituțională


Institutul Cultural Român este o instituție publică de cultură cu o importanță capitală în promovarea culturii românești pe scena internațională, un vehicul și un vector important al politicii de diplomație culturală a României. Aflată sub autoritatea Senatului României, ICR „are drept scop reprezentarea, promovarea şi protejarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în străinătate” (art. 2 din legea 356/2003). Activitatea sa se desfășoară printr-o rețea de filiale în străinătate care își desfășoară proiectele în strânsă colaborare cu misiunile diplomatice sau cu oficiile consulare din ţările respective, 4 direcții generale, precum și o serie de programe înglobate Centrului Național al Cărții (TPS, Publishing Romania), finanțări oferite diverșilor operatori culturali, burse și activități culturale derulate în străinătate și în România. În ce privește bugetul ICR, alocația bugetară pentru anul 2017 este în sumă de 36,452 milioane lei, în ușoară creștere cu 4,24% față de anul 2016, estimările pentru anii următori arătând o ușoară tendință de creștere continuă.

Deși beneficiază de o infrastructură impresionantă – 18 filiale principale (plus o antenă) în străinătate, 184 de angajați și un buget generos, activitatea ICR se află în prezent într-o stare de blocaj, fără o strategie de dezvoltare pe termen mediu și o activitate haotică, lipsită de o viziune strategică generală. În acest moment, la nivelul filialelor ICR din străinătate se poate constata: 1) lipsa de strategie (legată și de implementarea în general a unor proiecte mici, fără vizibilitate pentru scena culturală locală); 2) scăderea dramatică a bugetelor; 3) lipsa de specializare a personalului existent; 4) scăderea publicului. Mai mult decât atât, echipele filialelor sunt incomplete, lipsesc directori în unele dintre centrele cele mai importante (Paris, New York, Berlin, Tel-Aviv), iar personalul existent în rețeaua ICR este demotivat, prost salarizat și sufocat de birocrația internă. Institutul funcționează într-un sistem piramidal, de sus în jos, în care transpar uneori lipsa de profesionalism, prin numirile din interese obscure, și o activitate inerțială. Activitatea reprezentanțelor din străinătate este inegală, iar vizibilitatea ICR este redusă, atât în străinătate, cât și în țară. În lipsa unor studii și analize cu privire la publicul țintă și la piețele culturale unde acționează, programele sunt realizate fără o viziune de ansamblu și fără obiective specifice.

De asemenea, analiza de context pe care am realizat-o arată că instituția ICR se află într-o criză marcată în principal de:

– o puternică decredibilizare a imaginii sale pe scena culturală din România și din străinătate;

– lipsă de transparență și de dialog cu scena culturală, cu artiștii și operatorii culturali relevanți, cu instituțiile publice de cultură din țara noastră, precum și cu scena internațională;

– existența unor sincope și deficiențe majore în relația cu artiștii și operatorii culturali, întârzierea nejustificată a plății artiștilor colaboratori, o birocrație excesivă în colaborarea cu operatorii culturali privați, precum și la nivelul programelor de finanțare și de editare a cărților;

– o dependență excesivă a activității filialelor ICR din străinătate față de centru;

– o puternică deprofesionalizare a echipelor ICR, cauzată de modul de funcționare actual, slaba salarizare a personalului ICR, precum și de lipsa de viziune strategică la nivelul conducerii ICR. Situația de criză a fost semnalată recent în mod public printr-o petiție inițiată de scriitorii Mircea Cărtărescu și Radu Vancu, semnată în 2015 de peste 3500 de artiști și personalități publice, care prezintă ICR-ul ca pe „o instituție sufocată de lipsă de viziune și proastă administrare”, „anexă a ambasadelor”, o instituție care trebuie rapid „de-birocratizată și centrată pe politici de interes public, cu o viziune largă a culturii, axată pe artă contemporană și pe coproducțile internaționale”

Funcționarea ICR este afectată în egală măsură de o comunicare deficitară, de o slabă prezență în spații culturale importante din străinătate (majoritatea evenimentelor fiind realizate la sediile ICR, pentru un public relativ redus), precum și printr-o lipsă de transparență și deschidere către scena culturală din România, o serie de artiști importanți refuzând în prezent să colaboreze cu ICR. Refuzul acestora este motivat de birocratizarea excesivă, dar și de imaginea actualmente preponderent negativă a instituției, precum și de problemele legate de modul defectuos de funcționare – imposibilitatea plății diurnelor, întârzieri deosebit de mari la plata onorariilor, slaba expunere, etc.

Considerăm de asemenea că orice propuneri programatice trebuie să capitalizeze și elementele benefice ale activității din ultimii ani a ICR, precum, între altele, deschiderea filialei din Beijing, programele transversale precum Zilele Culturii Române în diverse capitale europene în 2015 sau participarea la diverse târguri internționale de carte și festivaluri de film.

Luând în considerație toate aceste puncte, credem că singura șansă de renaștere a ICR-ului este demararea de urgență a unui amplu proces de reconstrucție instituțională prin care ICR să se transforme într-o organizație dinamică și profesionistă, capabilă să genereze plus-valoare, fonduri proprii, să atragă fonduri europene și să implementeze programe culturale de amploare.

Obiectivele pe termen mediu ale programului de dezvoltare propus vizează în principal susținerea cu prioritate a culturii contemporane, difuzarea creației originale românești pe scena internațională, susținerea și promovarea artiștilor valoroși ai scenei culturale românești, implementarea unor programe educaționale pentru publicul tânăr din străinătate și diaspora românescă, promovarea patrimoniului material și imaterial, precum și a limbii române, ca și păstrarea memoriei culturale și redarea ei în forme interactive și inovatoare către publicul din țară și din străinătate.

În egală măsură, considerăm drept vitală funcționarea dechisă și transparentă a programelor ICR, precum și lansarea unor noi direcții strategice axate pe dezvoltarea unor parteneriate strategice cu operatori culturali relevanți din țară și din străinătate, care să țină cont de obiectivele politicii externe a României.


De asemenea, ca parte integrantă a strategiei de dezvoltare pe care o propunem, considerăm ca esențiale:

– o mai bună poziționare ICR la nivelul celorlalte institute culturale internaționale (Goethe Institut, British Council, Institutul Francez, Institutul Polonez etc.) și punerea acestuia în acord cu strategia de politică externă și de diplomație culturală a României;

– clarificarea misiunii ICR și aducerea la zi a legii de funcționare printr-o serie de discuții directe cu Comisia de Cultură a Senatului, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Culturii și Identității Naționale;

– realizarea unor legături durabile între artiștii români, diaspora românească și publicul local din țările unde există filiale ICR;

– profesionalizarea mecanismelor de producție, difuzare și expunere pentru artiștii români;

– motivarea echipelor de experți ICR și implicarea lor directă în procesul de concepere a evenimentelor și programelor proprii;

– identificarea și deschiderea de noi piețe de prezentare pentru creația artistică contemporană și produsele culturale românești;

– o politică pro-activă, transparentă și dechisă, în strânsă corelare cu politica externă, care să ducă în final la schimbarea mentalităților în interiorul mediului artistic și la îmbunătățirea imaginii României pe plan internațional.

Dorim să subliniem că propunerile prezentate în continuare pot fi realizate în interiorul alocației bugetare ICR deja existente și sunt axate cu prioritate pe următoarele aspecte:

1) Reforma instituțională a ICR

Izolarea ICR pe plan internațional survenită în ultimii ani, lipsa de viziune strategică și lipsa managerilor culturali profesioniști cu experiență în implementarea proiectelor de anvergură, problemele de comunicare între centru și filialele ICR, micșorarea continuă a bugetelor filialelor (în timp ce sunt finanțate festivaluri din țară) necesită o atenție deosebită, o abordare dinamică și profesionistă și o eficientizare a activității și a utilizării bugetului, prin care ICR trebuie readus la starea de libertate si autonomie.

În acest sens propunem o serie de acțiuni și inițiative care au ca scop:

> Transparentizarea activității ICR prin acțiuni ce vor include publicarea în paginile web ale ICR a bugetului anual al instituției, a programelor și proiectelor aprobate în Comitetul Director pentru 2017/2018, a deciziilor de strategie ale Consiliului de Conducere, precum și a tuturor informațiilor de interes public. În cadrul procesului de transparentizare vor fi organizate permanent întâlniri și consultări publice cu artiști, operatori culturali interesați, precum și sesiuni de informare în diferite orașe din țară și din străinătate care vor oferi informații despre programele și proiectele ICR.

> Debirocratizarea aparatului ICR și profesionalizarea echipei ICR. În acest sens intenționăm să propunem renunțarea la numirea din oficiu a directorilor, directorilor adjuncți și referenților și, cu respectarea legii, scoaterea pozițiilor respective la concurs prin anunțuri ce vor fi promovate pe plan național și internațional. De asemenea, este nevoie de implementarea rapidă a unui program de formare profesională care să includă management de proiect, marketing și comunicare, sesiuni de team-building, vizite și întâlniri cu artiști/operatori culturali din România pentru directorii de filiale ICR și pentru echipele de experți din București. De asemenea vor fi organizate periodic pentru echipele de experți ICR întâlniri cu artiști și personalități culturale participări la diverse spectacole, concerte, vizite la muzee/galerii pentru creșterea gradului de cunoaștere a tendințelor scenei culturale din România.

> Demararea unui proces de descentralizare a activității filialelor ICR din străinătate cărora le va fi oferită o mai largă autonomie în deciziile privind proiectele și parteneriatele locale. Proiectele acestora vor fi realizate pe baza cererii și a ofertei, luând în considerare specificul scenei culturale locale și parteneriatele existente. De asemenea, în urma unei analize cantitative și calitative propunem ca unele filiale ICR să devină centre regionale – ICR Chișinău pentru Ucraina și țările din Parteneriatul de Est, Beijing pentru întreaga Asie, urmând exemplul filialei ICR New York, care în trecut acoperea și Canada. Prin această regionalizare se are în vedere o corelare cu politica externă a României, ICR urmând să deruleze o serie de acțiuni culturale în conexiune cu realizări importante ale politicii externe (Canada, de pildă, începând cu 1 decembrie 2017, va renunța la viza pentru cetățenii români) sau în țările candidate la Uniunea Europeană.

> Intrarea într-un proces de dezvoltare organizațională care va include realizarea unei ample analize de context a situației ICR – interviuri cu echipa ICR, artiști, operatori culturali, sesiuni de lucru și discuții cu membrii Comisiei de Cultură a Senatului și ai Consiliului de Conducere, precum și cu fosta conducere ICR, care să ducă într-un final la clarificarea misiunii și viziunii instituției, precum și la elaborarea unui plan strategic de dezvoltare pentru ICR. În urma acestui proces estimăm că legea de funcționare și organigrama ICR vor trebui modificate în conformitate cu schimbările convenite în cadrul procesului de dezvoltare organizațională.

> Eficientizarea activității echipei ICR prin realizarea unor colaborari cu o serie de consilieri-curatori-specialiști pe fiecare domeniu artistic (arte vizuale, literatură, film, dans, teatru, muzică, literatură) care să dinamizeze procesul creativ în cadrul instituției. Împreună cu echipele de experți ICR, aceștia vor contribui la definirea programelor, evaluarea/ contextualizarea proiectelor primite din partea filialelor ICR și a operatorilor culturali. Pe termen lung se va avea în vedere modificarea organigramei, suprimarea unor poziții din schema de funcționare și crearea unui departament de proiecte strategice în care să fie incluși curatorii colaboratori.

> Demararea de urgență a unor parteneriate strategice cu importante instituții culturale din România – Muzeul Național de Artă Contemporană, Administrația Fondului Cultural Național, Centrul Național al Dansului, Teatrele Naționale, Uniunile de Creație, precum și cu operatori culturali privați cu experiență în derularea de proiecte internaționale pentru realizarea unor proiecte comune care să permită o mai bună folosire a resurselor financiare proprii pentru difuzarea creației artistice pe plan internațional.

> Creșterea bugetului instituției și în principal a filialelor ICR din străinătate prin participarea la licitații pentru liniile de finanțare la nivel european, precum programele Europa Creativă și Erasmus+ ale Uniunii Europene, Fondurile EEA ce vor fi lansate în curând în România sau în cadrul unor consorții internaționale alături de Institutul Goethe, British Council, Swedish Institute etc. De asemenea trebuie realizată o corelare a finanțării proiectelor operatorilor culturali în țară cu bugetele filialelor ICR, care în prezent suferă de reduceri importante. În acest sens ne propunem ca toate proiectele culturale ce vor fi finanțate în țară să fie realizate prin intermediul programului de co-finanțare nerambursabilă.

> Demararea unor campanii de advocacy la nivelul Administrației Fondului Cultural Național, al Ministerului Culturii, precum și a altor instituții publice de cultură pentru lansarea de noi apeluri de proiecte (din bugetele proprii) care să susțină explicit colaborarea internațională și difuzarea creației artistice românești pe scena internațională. În egală măsură, filialele ICR vor fi încurajate să inițieze parteneriate cu organizații locale pentru atragerea de fonduri suplimentare pe plan local.

> Definirea grupurilor-țintă și a publicului beneficiar al proiectelor ICR prin realizarea unor analize ale categoriilor de beneficiari și ale tipului de public existent în diaspora românească. În aces sens vor fi actualizate bazele de date ale fiecărui ICR din străinătate, vor fi realizate sondaje de opinie, focus-grupuri și studii de analiză specializate. De asemenea va fi demarată o analiză internă a impactului proiectelor implementate în ultimii ani pentru a vedea în ce măsură acestea au condus la rezultatele scontate și la creșterea vizibilității României pe plan internațional.

> În planul politicii externe ne propune, să demarăm un proces de „instrumentalizare” a culturii în sensul folosirii potențialului creativ al României în scopul influențării ulterioare a unor decizii de politică externă. În acest sens intenționăm de exemplu să amplificăm derularea de proiecte culturale în Olanda (țară care se opune constant aderării României la spațiul Schengen și unde nu există o filială ICR), precum și o prezență mai activă la Washington unde s-ar putea deschide o antenă după modelul modelul din Ungaria (Budapesta>Seghedin). De asemenea, în funcție de direcțiile viitoare de politică externă, ne propunem să inițiem demersuri pentru înființarea unei noi antene/filiale ICR în Brazilia sau India (zone geografice intens populate de pe continente încă puțin explorate de artiștii români și care ar putea reprezenta o piață importantă de prezentare atât pentru artiștii români, cât și pentru economia românească).

2) Reforma proiectelor și programelor ICR

La nivelul propunerilor de conținut, considerăm că este nevoie de o regândire a proiectelor și programelor ICR care să răspundă mai bine angajamentelor deja asumate de Guvernul României, precum și evenimentelor viitoare de politică externă, precum Președinția Consiliului Uniunii Europene (2019), desemnarea orașului Timișoara Capitală Europeană a Culturii în 2021 sau proiectele deja asumate de tipul Sezonului Cultural Româno-Francez și al festivalului EUROPALIA. În acest sens propunem următoarele:

 

  1. pe termen scurt:

 > Realizarea unei cartografieri a scenei artistice din România, precum și a artiștilor români aflați în diaspora, care să poate fi folosită de toate echipele ICR.

> Realizarea unei baze de date cu informații despre potențialii parteneri culturali din țară, precum și cu calendarele evenimentelor importante de pe scena culturală internațională. Aceste baze de date vor fi disponibile pe site-ul ICR și vor putea fi folosite de toate echipele ICR printr-o interfață accesibilă intern.

> Implementarea unui program de mobilitate transparent și flexibil, prin care artiștii și operatorii culturali români sau cei aflați în diaspora să poată calători în străinătate sau în România pentru difuzarea creațiilor lor artistice, pentru a participa la festivaluri, bienale, expoziții, etc. sau pentru a pune bazele unor noi proiecte de colaborare internațională; bursele vor fi oferite printr-un sistem transparent de apeluri anuale (3/an) și vor avea sume cuprinse între 1000 – 4000 lei în funcție de durata deplasării.

> Promovarea prin intermediul filialelor ICR din străinătate a programului Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 și organizarea unor evenimente care să introducă acest eveniment major pe scena culturală internațională.

> Reformarea urgentă a programului de finanțare nerambursabilă al Institutului Cultural Român și transformarea lui într-un mecanism flexibil care să sprijine în mod real creația artistică românească și difuzarea ei pe scena internațională. După modelul AFCN, noul mecanism de finanțare va înlocui programul Cantemir/CentenArt, urmând a finanța cu prioritate proiectele de colaborare europeană co-finanțate de Uniunea Europeană, programele educaționale destinate diasporei românești sau turneele artiștilor români. În fiecare an vor exista 3 arii de finanțare, în strânsă conexiune cu obiectivele de politică externă ale MAE și ale Ministerului Culturii. Pentru 2018 se va pune accent pe sprijinirea proiectelor destinate Centenarului României care să plaseze într-o perspectivă contemporană aniversarea celor 100 de ani, susținerea proiectelor de difuzare și schimb artistic cu Canada (una din realizările diplomației românești din 2017) și Olanda.

  1. b) pe termen mediu (2-3 ani)

 > Introducerea unui nou model de lucru care să includă dezvoltarea proiectelor și programelor ICR printr-o abordare multi-anuală și nu punctuală cum se realizează în acest moment. Prin această nouă metodă de lucru, centrala și filialele ICR vor putea demara împreună proiecte multi-anuale pe o perioadă mai largă (2-3 ani) și vor putea participa la licitațiile internaționale ale programelor europene, iar unele proiecte prioritare (ca de exemplu cele educaționale sau de colaborare artistică internațională) care necesită mai mult timp vor putea fi dezvoltate și amplificate.

 > Implementarea la nivelul tuturor filialelor a unui nou tip de program educațional pentru diaspora românească care să includă, printre altele, cursuri de limba română, de istorie a artei românești, organizarea de ateliere educaționale de teatru/dans/muzică pentru copii și pentru publicul tânăr susținute de artiști români cu experiență în acest domeniu, reactivarea bibliotecilor de limba română și realizarea unor mediateci cu informații de ultimă oră despre artiștii din România.

> Alocarea unui buget important pentru mobilitatea personalului ICR prin care aceștia și invitații lor vor putea efectua deplasări necesare pentru a intra în contact direct cu scena artistică din România/artiști români/operatori culturali din țările respective și pentru a face schimburi de experiență. În egală măsură, experții și referenții din direcțiile care lucrează în mod direct cu filialele din străinătate vor face vizite anuale la sediul ICR-urilor cu care lucrează, ocazie cu care vor fi realizate sesiuni de formare profesională și schimb de experiență (trebuie menționat că până în prezent nu au beneficiat de deplasări decât directorii filialelor ICR și aceștia foarte rar).

> Demararea unor programe-pilot de promovare a domeniilor artistice din cultura românească sub forma unor platforme/showcase-uri naționale. În parteneriat cu diverse festivaluri de film, teatru, dans, literatură, muzică etc., ICR va organiza anual la București, Timișoara, Cluj sau în alte orașe o serie de programe-pilot de tip platformă sau showcase pe diferite domenii artistice la care vor fi invitați directorii filialelor ICR, precum și o serie de directori de festivaluri și programatori internaționali. Aceste platforme vor fi utilizate în egală măsură ca o oportunitate de formare profesională și comunicare pentru filialele ICR, team-building, precum și pentru a facilita contactul direct cu participanții străini invitați. Programul acestor showcase-uri va fi realizat de curatorii-colaboratori ICR pe fiecare domeniu artistic în parte, în strânsă conexiune cu programul artistic al festivalurilor respective.

> Crearea unui Centru de Rezidențe în străinătate pentru artiștii români. Pornind de la modelul rezidențelor de la Paris și Londra (până în 2012) se va încerca identificarea unui partener străin care să fie interesat de asocierea cu ICR pentru dezvoltarea unui spațiu dedicat și a unui program de rezidențe în străinătate pentru artiștii români pentru o perioada de 3-6 luni. Rezidențele vor fi acordate pentru proiecte de cercetare și realizarea de producții artistice care vor fi apoi prezentate în rețeaua ICR și a partenerilor locali.

Centrul va îngloba și dezvolta actualul sistem de burse oferite de ICR, anual urmând să acorde un număr de 20-30 de burse/ rezidențe pe bază de candidatură. Bursele oferite vor fi de 2 tipuri – pentru artiști emergenți și pentru artiși recunoscuți pe scena culturală internațională.

> Vom acorda o atenție deosebită susținerii dezvoltării profesionale a artiștilor români, cât și promovării activității lor pe plan internațional. În acest sens filialele ICR vor implementa noi formate de ateliere și proiecte de colaborare artistică între artiștii români și străini, iar în țară vor fi ateliere și programe de formare profesională susținute de artiști importanți ai scenei internaționale.

> Centrul Național al Cărții și programul TPS (Translation and Publishing Support) vor dezvolta o serie de parteneriate strategice cu festivalurile de literatură deja impuse – FILIT (Iași), FILTM (Timișoara), festivalul de literatură de la Bistrița etc., prin care un număr important de scriitori, agenți și editori vor intra în contact direct cu valorile literaturii române. De asemenea este esențială reconstruirea școlii de traducători în limba română cu implicarea traducătorilor deja formați în România, o serie de resurse financiare suplimentare urmând a fi alocate pentru susținerea și invitarea acestora în România într-o serie de tabere de vară la Sinaia, Tescani, Mogoșoaia, Iași etc. La nivelul programului de susținere a editurilor străine pentru publicarea cărților românești intenționăm să simplificăm procedurile de selecție, având în vedere că edituri de prestigiu din străinătate refuză să mai depună cereri de sprijin financiar din cauza dosarului foarte stufos. Se va acorda o mai mare atenție digitizării cărților traduse și difuzării lor în format electronic (e-books), precum și o atenție mărită pentru difuzarea lor pe piața internațională. Se va analiza posibilitatea ca filialele ICR interesate să devină distribuitori de carte și alte produse culturale. De asemenea librăria electronică a editurii ICR – http://www.e-icr.ro – va deveni funcțională oferind publicului larg din întreaga lume posibilitatea achiziționării de cărți românești (în acest moment site-ul nu funcționează). Tot la acest capitol ne propunem colaborarea cu agenți literari din România care au contacte cu edituri internaționale, realizarea unei selecții anuale de titluri de ficțiune și non-ficțiune în vederea traducerii (cu un juriu independent) sau implementarea unui program special de subvenționat traduceri de dramaturgie.

> În conexiune cu programul dezvoltat de CENNAC dorim sa promovăm o prezență editorială și de resurse online consistentă și susținută (ceea ce va presupune reducerea costurilor și eficientizarea difuzării produselor culturale) prin crearea unei platforme online bilingve – română/engleză – care să prezinte materialele în format digital (ebook-uri, texte, spectacole și podcast-uri audio) despre scena de artă și cultura românească; de asemenea în cadrul acestui nou program, ICR va comisiona anual unor critici de artă/curatori importanți, artiști sau autori de filme texte și scurte producții video privind ultimele noutăți și tendințe de pe scena de artă din România. Toată activitatea platformei online va fi realizată de editura ICR, care va intra într-un amplu proces de modernizare. În egală măsură, volumele și filmele editate de ICR existente vor fi digitizate și arhivate pe platforma online. Deopotrivă vor fi realizate anual diferite publicații electronice în limbi de circulație internațională pentru prezentarea culturii românești în contexte prestigioase și va fi realizată o bază de date a scriitorilor/artiștilor români contemporani/festivalurilor importante din România în limba engleză care va putea fi consultată de partenerii străini.

> Promovarea parteneriatului strategic cu importante instituții publice de cultură pentru eficientizarea resurselor financiare și o mai bună promovare a imaginii României pe plan internațional. În această direcție Comitetul Director va demara o campanie de advocacy prin care o serie de instituții ca Muzeul Național de Artă Contemporană, Centrul Național al Dansului, Asociația Timișoara Capitala Culturală Europeană 2021, Fundația Pro Patrimonio, Federația “Fabrica de Pensule” sau alți operatori culturali privați să se asocieze pentru organizarea unor evenimente importante comune, turnee și expoziții de amploare pe scenele internaționale.

> Parte a procesului de modernizare instituțională, la nivelul organigramei vor fi operate o serie de schimbări. În urma unei analize aprofundate care va fi realizată, unele posturi din organigrama actuală vor dispărea, iar unele departamente vor fi întărite cu personal suplimentar. În cadrul biroului de cercetare, strategie și analiză vor fi angajați pe bază de concurs un număr de 3-5 experți români și internaționali care vor avea rol în dezvoltarea strategiei și a priorităților ICR în raport cu scena internațională. Va fi de asemenea re-organizat departamentul de comunicare care va fi în strânsă legătură cu Comitetul Director și care va coordona toate campaniile de promovare la nivel central și la nivelul filialelor. Vor fi folosite metode moderne de promovare (social-media, clipuri video) iar site-ul ICR va fi dinamizat. Dorim de asemenea transformarea departamentului de programe interne într-un departament de programe strategice care va îngloba echipa de curatori colaboratori, manageri culturali și sau artiști recunoscuți pe plan internațional. Acest departament nou va avea ca misiune organizarea unor evenimente de amploare care să marcheze momentele importante legate de politica externă a României. În acest sens, acest departament împreună cu Comitetul Director va demara un proces de reflecție și dezbatere pentru implementarea unor programe internaționale inter- și trans-disciplinare care să marcheze în 2019 preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene de către România și colaborarea ICR în cadrul EUROPALIA alături de Ministerul Culturii. Cu această ocazie, întreaga rețea ICR din străinătate în colaborare cu o serie de parteneri strategici ce vor fi identificați va lansa o serie de proiecte culturale de amploare care să promoveze România la nivelul țărilor Uniunii Europene.

> Dezvoltarea unui program special de promovare a patrimoniului material și imaterial printr-o serie de acțiuni, tabere de creație, prezentări de filme, conferințe atât în țară, cât și în străinătate, derulate în parteneriat cu organizații precum Fundația Pro Patrimonio, Transilvania Trust, Ordinul Arhitecților din România etc.

> (Re)conectarea cu artiști/scriitori români stabiliți deja în străinătate sau personalități cu activitate internațională recunoscută și transformarea lor (împreună cu Ministerul Afacerilor Externe) în Ambasadori culturali cu titlu onorific.

Nu în ultimul rând, considerăm că trebuie dezvoltată și amplificată colaborarea în cadrul EUNIC cu toate Institutele Culturale partenere din România și din străinătate – Institutul Francez, British Council, Institutul Polonez, Centrul Ceh, Institutul Cervantes, Swedish Institute – pe baza unor proiecte artistice comune care să promoveze dialogul artistic, cercetarea sau dezvoltarea profesională pentru tineri artiști, manageri culturali, cercetători, traducători și jurnaliști culturali.

De asemenea vom continua să susținem și să dezvoltăm inițiativele existente care au dat rezultate – vezi programele Centrului Național al Cărții care vor continua să sprijine participarea la târgurile internaționale de carte/organizarea de standuri sub egida ICR, organizarea în parteneriat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale a Bienalei de Artă Contemporană și de Arhitectură de la Veneția, programele de burse pentru artiștii români care există și care vor fi extinse, susținerea festivalurilor românești de film din străinătate, organizarea de turnee de muzică, dans, teatru, film organizate de importante personalități ale diasporei pentru tineri artiști români, și multe altele.

Toate aceste propuneri vor fi discutate în Comitetul Director și în cadrul viitorului Consiliu de Conducere al ICR care va fi numit și care în opinia noastră trebuie să-și asume un rol activ în refacerea credibilității ICR, pentru a putea dezvolta pentru următorii ani un program ambițios care să readucă cultura românească pe scenele culturale din străinătate. Ne propunem în același timp să continuăm dialogul cu societatea civilă, artiștii, operatorii culturali și partidele politice în interesul promovării valoriilor culturii românești.

Propunerile noastre reprezintă niște direcții posibile de dezvoltare care pe termen mediu și lung vor îmbunățăți imaginea ICR-ului pe plan național și internațional, oferind un cadru profesionist de dezvoltare pentru artiștii și producătorii/managerii culturali din România.

Cosmin Manolescu & Cristina Modreanu

București, 10 aprilie 2017

 

Scrisoare deschisă: Cultura Vie este o prioritate națională

20160511_104548.jpg

SCRISOARE DESCHISĂ: CULTURA VIE ESTE O PRIORITATE NAȚIONALĂ‚

În atenția

Dnei Viorica Dăncilă, Prim-Ministru, Guvernul României

Dlui George Ivașcu, Ministru, Ministerul Culturii și Identității Naționale

Dlui Alexandru Oprea, Secretar de Stat, Ministerul Culturii și Identității Naționale

Dlui Gheorghe Popa, Secretar de Stat, Ministerul Culturii și Identității Naționale

Dlui Mădălin-Ștefan Voicu, Secretar de Stat, Ministerul Culturii și Identității Naționale

Dlui Alexandru Pugna, Secretar de Stat, Ministerul Culturii și Identității Naționale

Dlui Eugen Teodorovici, Ministru, Ministerul Finanțelor Publice

 

București, 16 martie 2018

Stimată Doamnă Prim-Ministru,

Stimați Domni,

Am decis să vă adresez această scrisoare publică pentru că iată, după 28 de ani de la Revoluția din 1989, în Anul Centenarului României, ne aflăm în fața unui dezastru cultural care ne afectează pe toți, artiști independenți, ONG-uri culturale și instituții publice de cultură.

Sunt un artist, manager cultural și expert, care în ultimii 20 de ani a investit mult timp și energie personală în realizarea unor programe și proiecte care să sprijine promovarea și dezvoltarea dansului contemporan în România, apariția unor noi generații de artiști și atragerea unor noi categorii de public pentru arta contemporană. De asemenea, în calitate de operator cultural am încercat să particip la îmbunătățirea programelor de finanțare nerambursabile, precum și la modificarea legislației culturale care să ofere sprijin artiștilor și operatorilor culturali. În 2012 împreună cu alți colegi și operatori culturali am colaborat la redactarea unei Carte pentru Cultura Vie care a fost distribuită membrilor partidelor politice (www.culturavie.ro), iar ulterior în 2016 am realizat un document cu propuneri de priorități pentru Ministerul Culturii (ce poate fi consultat la adresa https://cosminmanolescu.wordpress.com/2015/12/18/prioritati-pentru-ministerul-culturii-pentru-2016/.) Mai mult decât atât, în urma participării la o reuniune europeană la Bruxelles unde am participat invitat ca expert european pe probleme de mobilitate, la întoarcerea în țară am propus Ministerului Culturii o serie de inițiative care să sprijine dezvoltarea sectorului cultural și anume:

  1. Crearea unui cadru legislativ care să susțină creșterea mobilității artiștilor și decontarea legală a diurnelor si a transportului internațional/local și cazării pentru artiști și profesioniști din sectorului cultural (diurna actuală legală decontabilă în România fiind de 17 lei pentru artiștii români și străini invitați).
  2. Reducerea fiscalității prin exceptarea de la plata taxelor și a impozitelor pentru artiști și PFA-uri cu un venit anual mai mic de 15.000 Euro (propunere făcută de grupul de experți europeni și deja implementată cu succes în unele țări din Uniunea Europeană).
  3. (Re)lansarea fondului de mobilitate existent la nivelul Ministerului Culturii pentru artiști și manageri culturali.
  4. Realizarea unei propuneri legislative privind Statutul Artistului în Romania care sa ofere condiții echitabile de asistență socială și un cadru normal de dezvoltare pentru toți artiștii și lucrătorii culturali indiferent de tipul de contract. Textul raportului depus la MCIN este disponibil la adresa https://cosminmanolescu.wordpress.com/2016/06/11/reformaincultura/.

Din păcate niciuna din măsurile propuse de-a lungul ultimilor 6 ani nu a fost implementată până în prezent, operatorii culturali și artiștii aflându-se în continuare într-o situație economică precară, aș putea spune disperată. Mai mult decât atât, modificarea Codului fiscal și recenta “reforma fiscală” adoptată la finalul anului 2017 afectează în mod direct și negativ scena artistică românească, artiștii și publicul larg, ONG-urile culturale și chiar instituțiile publice de cultură.

Recenta Ordonanță de Urgență adoptată în data de 15 martie 2018 de către Guvernul României (ca urmare a protestelor publice referitoare la Formularul 600) nu rezolvă în fapt probleme deja ridicate de comunitatea artistică, fiind o amânare a momentului supra-taxării artiștilor români. Aceștia vor continua să fie obligați în viitor să plătească taxe mai mari pentru niște servicii medicale de care nu pot beneficia. În loc să oferiți protecție socială, de care avem mare nevoie pentru a ne continua activitatea și să încercați să opriți exodul artistic masiv  prin măsuri de protecție (să nu uităm că din peste 3,4 milioane care au ales să lucreze în străinătate există și foarte mulți actori, regizori, dansatori și coregrafi, și membri ai sectorului creativ în general). Prin măsurile recent adoptate nu faceți decât să încurajați migrația obligându-ne să ne închidem activitățile.

Aș dori să menționez de asemenea o serie de alte probleme importante: sub-finanțarea instituțiilor de cultură de artă contemporană aflate în administrarea Ministerul Culturii și Identității Naționale (care în acest moment se află toate într-o situație critică, fiind lipsite de fondurile necesare pentru derularea activităților și proiectelor culturale) și dezastrul programelor strategice asumate de Guvernul României  – Sezonul România-Franța și Festivalul Europalia, a căror organizare este mult întârziată și, cred că nu greșesc când spun asta, chiar pusă chiar în pericol. Un alt program aflat în dificultate este programul strategic Timișoara Capitala Culturală Europeană 2021 asumat oficial de Ministerul Culturii și Guvernul României în 2015 prin competiția care a fost organizată la nivel național, însă pentru care anul trecut nu au fost alocate fonduri și nici nu a fost modificată legislația conform recomandărilor juriului european.

Nu în ultimul rând doresc să atrag atenția asupra momentului extrem de important, Președinția Consiliului Uniunii Europene care va fi asigurată în 2019 de către România, pentru care încă nu există niciun program cultural coerent prin care Ministerul Culturii și Identității Naționale împreună cu Institutul Cultural Român și alți operatori culturali să deruleze o serie de proiecte culturale europene care să marcheze acest moment extrem de important pentru România contemporană.

În final, recenta inițiativă lansată de dl. George Ivașcu, Ministrul Culturii și Identității Naționale privind realizarea unei noi strategii culturale în colaborare cu Academia Română, în contextul în care există deja doua documente strategice realizate și puse în dezbatere publică (ultimul în 2016, http://www.cultura.ro/concluziile-dezbaterii-publice-strategia-pentru-cultura-si-patrimoniu-national-2016-2020), va întârzia și mai mult existența unui document strategic, România fiind probabil singura țară din Uniunea Europeană care încă nu are politici culturale transparente asumate public.

În anul Centenarului României, consider că este extrem de important ca Guvernul României și Ministerul Culturii și Identității Naționale să-și asume în mod real cultura vie ca o prioritate națională și să ofere sprijin direct artiștilor și managerilor culturali, organizațiilor și instituțiilor culturale.

În consecință vă cerem să încurajați dezvoltarea unui cadru european care să stimuleze creația artistică și mobilitatea, și în egală măsură să creați un cadru fiscal modern care să oprească migrația masivă a artiștilor. Nu omorâți cultura și artiștii, sunt unul din lucrurile cele mai de preț pe care le mai are România în prezent.

Cu tristețe,

Cosmin Manolescu

artist și manager cultural,

și toți cei care se alătură acestui semnal de alarmă public

Nona Șerbănescu (Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane), Vera Ion (Asociația Link Center), Răzvan Cosmin Țupa (poet), Iulia Iordan (Asociația Da’De’Ce), Zbarcea Daniela (Galeria Danaart), Dragoș Neamu (manager cultural Asociația Rețeaua Muzeelor), Ada Solomon (producător film), Sabina Ulubeanu (compozitoare), Mircea Toma (ActivWatch), Laura Lucia Găvan (Asociația Art Out), Cristina Lilienfeld (Asociația pentru Teatru și Carte), Alina Ușurelu (Asociația Developing Art), Raluca Munteanu (arhitect, Fundația Pro Patrimoniu), Sorina Jecza (Fundația Triade), Nicoleta Bițu (Federația Democrată a Romilor), Farid Fairuz (Asociația Solitude Project), Elena Vlădăreanu (poetă), Svetlana Cârstean (poetă), Ioana Marchidan (Asociația DanceSpot), Oana Stoica (jurnalist cultural), Antigona Rogozarea (manager cultural), Dilmana Yordanova (Asociația AVMotional), Cristina Bogdan (curator), Aurora Kiraly (Asociația Noua Galerie), Suzana Dan (Asociația Ephemair)