lisboa, mon amour

nu stiu daca ever, acest articol scris de mine in limba engleza a fost vreodata publicat. nici cu cred ca este important. l-am gasit ascuns in memoria hardului calculatorul meu vechi, era salvat sub numele de article forum danca 2001. este un articol care vorbeste de inceputurile mele si ale dansului românesc. probabil ca l-am scris la rugamintea lui Ezequiel Santos, un bun prieten al Romaniei, care a avut un rol important in dezvoltarea dansului portughez, fiind pentru o vreme directorul organizatiei Forum Danca din lisboa. pe Ezequiel, l-am intalnit prima data in 1995 la o reuniune internationala a retelei IETM la Sofia, pe cand eram student la Masterul Ecumest. ulterior drumurile noastre s-au incrucisat de mai multe. In 1996 mi-a oferit in 1996 o rezidenta de trei luni la Lisabona la Forum Danca in cadrul unui program european de rezidente PEJA. Am ramas in contact si ulterior impreuna cu el si Forum Danca, care am organizat in 1997 la Bucuresti festivalul ZIlele Dansului Contemporan Portughez. ulterior a revenit in Romania in 1998 la prima platforma a dansului contemporan pe care am organizat-o la TNB cu Gabriela, ocazie cu care i-a oferit o bursa dansatorului Romulus Neagu în Lisabona. acum ceva ani buni, Ezequiel s-a decis ca lumea dansului este mult prea dificila si complicata si s-a retras intr-o casuta frumoasa langa Sintra. desi ne vedem rar, il simt intotdeauna foarte aproape. este unul din putinii prieteni adevarati pe care te poti baza oricand. iar despre lisabona ce sa spun, am ramas indragostit for ever de la prima intalnire cu ea in 1994 cand am participat la SKITE, o mare intalnire si sarbatoare a dansului european. a fost o dragoste la prima vedere, directa si eterna. lisboa mon amour, mi s-a facut din nou dor de tine…. bica

How to promote Romanian dance ?

In the early 90s there was no Romanian dance and no sense of community. Then how to start in a country with political and economical problems and with a very small group of independent artists having no access to information and training ? In ’96 I graduated from a Master’s Degree in Cultural Management and founded an independent dance organisation – Project DCM dance foundation. When starting to invest myself in the promotion and development of Romanian contemporary dance I was aware that the first steps to do were to create new training and performances opportunities for young dancers and choreographers, to open door for their artistic work on international dance scene and to create synergies for building up a strong local dance community. Fortunately my first project was a success, a Portuguese dance festival taking place took place in Bucharest, in September 1997. During one week Margarida Bettencourt, Aldara Bizarro, Paulo Henrique, Francisco Camacho, Ezequeil Santos and Gil Mendo, presented performances, led workshops and moderated discussion with the Romanian dance community. The project was extremely well received and revealed a strong Portuguese dance community. It was a good starting to bring good energy and to motivate Romanian artists. One year later the first Romanian dance platform put together dancers and choreographers and created for few days a sense of community. At the same time, Proiect DCM started to support the new productions of Romanian choreographers offering them rehearsal space, raising and programming their artistic work. Between 1998/1999 we initiated a one-year dance season at the Bulandra Theatre in Bucharest showing the production of all independent artists and groups. Also between 1998 – 2001, we developed exchanges between Western choreographers and Romanian dancers through residencies, workshops and co-productions. Artists like Karine Ponties (Belgium), Charles Linehan and Marie Gabrielle Rotie (UK), Katharina Vogel (Switzerland), Silenda Company (France) were invited to lead workshops and create performances. These international projects had an important contribution to the development of the local dance community and to the promotion of Romanian dance abroad. The second Romanian dance platform organized in the context of BucharEast.West Festival in May 2001, brought to Bucharest more than 20 directors of festivals and programmers. attracted several international guest and promoters. For three days they had the opportunity to see performances and meet local artists Furthermore during the first Balkan Dance Platform that took place in Sofia in December 2001, the Romanian participants made a very good impression and put Romania for the first time on the map of the international dance constellation. These two events which were essential in my opinion for the access of Romanian artists on the international dance scene. Artists like Mihai Mihalcea, Manuel Pelmus and Eduard Gabia were invited in 2002 in residencies and festivals in Viena, Paris and Berlin. We took this opportunity to increase the promotion of the Romanian dance by a PR campaign. We created a web portal for Romanian dance – http://www.dans.ro, produced and distributed a video compilation with fragments from the performances of 16 choreographers and most recently a CD Rom introducing the independent dance. I’m pleased to say that all my work and efforts were accompanied by other people, dance organisation and funding bodies, who understood that Romanian dance needs lot of material and moral support. I would mention here Martina Hochmuth and KulturKontakt as well as Ezequeil Santos who were the first to support the Romanian dance by offering grants to young artists to study dance in Vienna in Lisbon. More recently Gabriela Tudor and Pro Helvetia Foundation offered a constant financial support to festivals, artists and dance organisation having an essential contribution to the promotion and development of Romanian dance. I’m thankful to all artists, institutions and organisation from Romania and from abroad who helped us in the last years, on different layers and levels to build up and make visible our small dance community. by Cosmin Manolescu manager and choreographers working in Bucharest Bucharest, 2001

Advertisements

comunicat de presa (I)

lcosmin 2

n-am numărat niciodată, dar cred că dacă încep să adun din 1996 și pînă in prezent am scris sute de communicate de presă pentru proiectele și spectacolele mele. am găsit recent din întamplare în cutia cu vechituri, un comunicat destul de vechi, de care mă leagă incă sentimente contradictorii. se referă la concursul organizat în 2005 de ministerul culturii pentru ocuparea postului de director al Centrului Națioanl al Dansului. Adrian Iorgulescu, care fusese numit recent pe postul de Ministru ce fusese părăsit intempestiv de Mona Muscă, a modificat regulile jocului după ce concursul pentru postul de director fusese lansat oficial. incerca probabil să aduca prin usa de dos un alt director la CNDB, am concluzionat noi pe bună dreptate cred. asa am reactionat imediat iar sprijinul international a fost masiv. faxul de la Minister primea pe banda rulanta mesaje de sprijin si scrisori de protest din America si Europa, iar cei candidati care se inscrisera la concurs – eu si Mihai Mihalcea – incercam sa presam Ministerul sa respecte legile. eram practic intr-un meci de ping-pong cu Ministerul, eu ba eram inscris in concurs, ba nu eram…intr-un final de comun acord cu Mihai, ne-am decis să anuntam public ca ne retragem dosarele din concurs urmând să acționăm Ministerul în instanță, în cazul în care concursul s-ar fi ținut. scandalul era imens, se anunțase un protest în fața Ministerului iar presa toată era cu ochii pe situația respectivă. am trimis comunicatul de mai jos, convinși fiind că nu exista nici o șansă. atunci, așa cum scrie în comunicatul de presă, în dimineața zilei de 12 decembrie 2005,  m-am prezentat la Ministerul Culturii la ora 9.00, mi-a retras dosarul de concurs și am ieșit la protest cu portavocea de la don’t ask the blond împreună cu colegii mei. Mihai, colegul meu de baricada, a intrat însă la comisia de concurs. se hotărâse brusc să participe la concurs (!). eu am aflat de decizia lui, dimineatza cand ma pregateam sa-mi retrag dosarul…eu am plecat, el a ramas, restul se stie.

>>>

Motto:

It is time that Romania gets a dance house with a truly international focus. Keeping that in view it is crucial to have a transparent, democratic and international decision making process that reflects the traditions of European democratic procedures. If you want to enable the future director of the dance house to develop activities with the rest of Europe it is absolutely necessary that his/her appointment doesn’t smell any kind of “haut gout”. An international jury with some connaisseurs of the dance world who aren’t necessarily directly involved in the production of dance, would form a good basis to avoid the taste of too close fraternisation between policy and personal interests.” *

[mesaj postat de Walter Heun, director Joint Adventures; director al festivalului “Tanzwerkstatt Europa”, pe site-ul unde fusese lansata petiția pentru sustinerea organizarii concursului in condiții legale]

COMUNICAT DE PRESÃ

București, 10 decembrie 2005

Prin deciziile luate – anularea abuzivã a concursului din data de 7 noiembrie, modificarea Regulamentului de funcționare a CNDB în timpul concursului, modificarea componenței comisiilor de concurs, ceea ce a permis cunoașterea proiectelor noastre de management, și a condițiilor de participare, excluderea într-o primã fazã a proiectului de management depus de Fundația Proiect DCM și, în final, constituirea unei noi comisii de concurs cu încãlcarea legislației existente (Ordonanța Guvernului nr. 26 din 14 iulie 2005 privind managementul instituþiilor publice de culturã, articolul 4, punctul 2) – Ministerul Culturii și Cultelor a încãlcat principiile elementare ale democrației și a compromis șansele ca actualul concurs sã se desfãșoare în afara oricãror suspiciuni.

Luând în considerare faptul cã pânã în acest moment Ministerul Culturii și Cultelor nu a rãspuns public solicitãrilor adresate de societatea civilã și artiștii independenți care au cerut anularea concursului din data de 12 decembrie și desemnarea unui comisii internaționale pentru un alt concurs, care sã cuprindã specialiști în management cultural și dans contemporan (din țarã și strãinãtate) și observatori din partea presei, ne vedem obligați sã anunțãm retragerea proiectelor noastre de management din cadrul concursului pentru postul de director al Centrului Național al Dansului.

Retragerea proiectelor depuse la MCC va avea loc luni 12 decembrie, ora 9.45 la sediul MCC din Soseaua Kiseleff, Nr. 30. Totodatã vã anunțãm cã vom continua demersurile noastre de contestare a actualului concurs prin demararea unei campanii de strângere de semnãturi pentru susținerea poziției noastre și prin semnalarea celor întâmplate prin scrisori și proteste adresate Președinþiei României, Delegației Consiliului Europei în România, Biroului de informare al Consiliului Europei, Transparency International România, Comisiilor de Culturã ale Parlamentului României, ambasadelor, consulatelor, centrelor culturale strãine la București și presei internaționale.

Mihai Mihalcea

Cosmin Manolescu / Fundația Proiect DCM

le Roumain bondissant

cosmin_stockholm

le Roumain bondissant 

acum 10 ani am ajuns fără să vreau în paginile faimoasei reviste franceze “Le Monde”, care pe 6 iunie 2005, mi-a acordat o atenție speciala într-o pagină întreaga. țin minte și acum, cum articolul respectiv (pe care nu-l mai găsesc din păcăte din arhiva mea de presă) era ilustrat cu o poza mare, care fusese făcută de un fotograf suedez, care fusese pus pe urmele mele de agenția ziarului Le Monde de la Paris, pentru a-mi face o fotografie pe una pe una din strazile înguste din Gamla Stan (old town) din Stockholm. țin mine că la momentul respectiv eram acolo la o întâlnire cu echipa Institutului Suedez cu care începeam colaborarea pentru festivalului “Zvon de Suedia” (de care voi povesti cu altă ocazie). Articolul din Le Monde a fost scris de jurnalistul Mirel Bran, corespondent al ziarului francez pentru Romania și a venit ca urmare a acordării premiului de debut pentru creație coregrafică – le prix Nouveau Talent chorégraphie – pe care l-am primit la finalul lunii mai la Paris de la Societatea Autorilor si Compozitorilor Dramatici din Paris (un fel de uniune de creație pentru artiști din lumea teatrului, dansului și circului, care acordă anual premii și subvenții pentru creația artistică și care urmărește colectarea drepturilor de autor la nivel mondial pentru membrii săi). imediat după întoarcerea de la Paris, unde fusesem invitat să-mi ridic premiul alaturi de Joseph Nadj (unul din cei mai importanți coregrafi francezi cu care mă cunoșteam de la București unde lucrasem cu el la un atelier la Opera Română în cadrul proiectului La Danse en Voyage în 1992-1993), m-am trezit brusc cu un apel pe telefonul meu – “Sunt Mirel Bran, jurnalist si as vrea sa scriu un articol despre tine pentru Le Monde. Cand crezi ca ne putem vedea ?”. Ne-am văzut cred a doua zi, la teresa Horoscop de pe bulevardul Unirii unde am stat de vorbă preț de o oră și ceva. I-am vorbit de multe, de spectacolele mele, de scena coregrafică pe care o construiam activ prin Fundația Proiect DCM, de festivalul internațional de dans București.Vest pe care renunțasem să-l mai organizez în lipsa unui sprijin financiar, despre spectacolul Paradis Serial, care se bucura de succes atăt în România cât și în străinătate. 

articolul respectiv, pe care-l puteți citi mai jos, a apărut ulterior și într-o formă mai dezvoltată în cartea lui Mirel Bran – Bucarest, le dégel (apărută în 2006 în Franța în colecția Villes en Movement) și unde am pozat pentru copertă în fața Parlamentului (țin minte și acum frigul și fulgii care cadeau agale, vezi foto).

casa_poporului_franck hamel (foto Franck Hamel)

n-am înteles niciodată cum juriul SACD a decis să-mi acorde mie acel premiu, extrem de important și încurajator, când erau atâția coregrafi foarte buni care debutau în Franța…uitandu-mă în timp, cred că premiul respectiv s-a datorat succesului de care s-a bucurat în Franța la aceea vreme spectacolul Paradis Serial,  ce fusese prezentat recent la Festival de la Nouvelle Danse d’Uzes, ce era condus la vremea respectivă de Didier Michel, un important programator și catalizator al dansului francez. Știu că spectacolul fusese văzut la Uzes de Karina Saporta, una din doamnele rebele ale coregrafiei franceze (cu care făcusem și un mic stagiu particular la București în cadrul proiectului La Danse en Voyage, la ultimele cursuri ajunsem să fiu numai eu și Florin) și care la acem moment făcea parte din echipa de conducere a SACD. Să fii făcut ea legatură între micul dansator, cam slab și pipernicit din anii ’90 cu coregraful post-modernist al anilor 2000 ?

back in time, trebuie să remarc că deși premiul a fost bine reflectat în presa românească la acea vreme, n-am prea primit nici un “like” de la colegii mei de breaslă. erau cu toții mult prea ocupați probabil cu luptele de culise în jurul Centrului Național al Dansului ce încerca pe atunci să se nască. pentru mine însă premiul și articolul din Le Monde, au reprezentat susținerea de care aveam nevoie pentru a merge mai departe cu proiectele într-o țară care refuză în mod sistematic sprijinul pentru inovație, experiment artistic și dans contemporan.

și pentru că este posibil ca articolul din Le Monde să dispară din nou de pe site-ul ziarului Le Monde –  (acum câțiva ani articolul nu mai era activ), l-am copiat mai jos:

***

Portrait. Cosmin Manolescu, le Roumain bondissant

article par Mirel Bran publie dans Le Monde, 15 juin 2005

Le jeune danseur est un peu essoufflé. Il marche beaucoup dans Bucarest, dit-il, s’arrange toujours pour aller à pied à ses rendez-vous. “Ces promenades, c’est comme un corps vivant qui m’accompagne partout, les rues sont pleines de gens qui m’interpellent, de situations visuellement très fortes. Bucarest est une ville passionnante pour un artiste.”

Cosmin Manolescu est un globe-trotter. En partance, cette fois, pour Stockholm puis la Sicile. Le 13 juin, il était à Paris pour recevoir le prix Nouveau Talent chorégraphie, que lui a décerné la Société des auteurs et compositeurs dramatiques (SACD). Retour, ensuite, à Bucarest avant de repartir pour l’Italie, l’Autriche, la France, la Finlande, puis un saut aux Etats-Unis avant de revenir à Rome, Bucarest et Paris. “Enfin quelques jours de vacances, et je repars pour le Portugal… Mais je m’arrête, sinon on ne va parler que de géographie.”

Cosmin Manolescu, 35 ans, semble perpétuellement sur le qui-vive. Il appartient à une jeune génération qui vit quelque chose d’unique – l’ouverture -, après cinq décennies de dictature communiste et quinze ans de transition chaotique. Il s’étonne lui-même de constater qu’on peut “partir de presque rien pour aboutir à quelque chose”, se félicite de l’intérêt dont la Roumanie fait l’objet.

De plus en plus de chorégraphes étrangers cherchent à travailler avec des confrères roumains. “Je suis même obligé de refuser des propositions, dit-il. Les années 1990 étaient un désert. A l’époque on avait l’impression d’être nés dans un trou. Maintenant, on est au centre d’un intérêt qu’on n’arrive pas à complètement satisfaire. C’est un autre monde.”

Après quelques années de danse enragée, il comprend qu’il ne parviendra pas à ses fins avec, pour seul soutien, celui de quelques amis. Il s’envole pour Dijon, où il décroche un mastère en management culturel. De retour à Bucarest, il met en place une fondation pour la danse dont le principal objectif est l’organisation d’un grand festival international de danse contemporaine.

Après une lutte épique avec l’administration roumaine, Cosmin Manolescu inaugure la première édition du festival en 2001. Baptisé Bucar-Est-Ouest, ce festival attire les grands noms de la danse contemporaine, mais aussi l’attention des médias roumains, qui diffusent les exploits des jeunes danseurs bucarestois. Malgré le désintérêt des institutions, une deuxième édition du festival de danse de Bucarest a lieu en 2003. Mais Cosmin n’en peut plus. “A l’étranger, l’organisation d’un festival international suppose un bureau, une équipe, un budget. Moi, j’ai tout fait sur mes genoux. Que voulez-vous faire lorsque, un mois avant le festival, la mairie vous annonce qu’elle réduit sa subvention de moitié ?”

Las, le chorégraphe abandonne la partie en 2004, en attendant que la mairie et le ministère de la culture se décident à soutenir le festival. “Tu ne peux pas faire bouger tout seul une barque sur une mer sans eau, sans vent, sans rames.” Cosmin met alors le management culturel entre parenthèses et se jette à corps perdu dans sa passion. Il conçoit un one-man-show où il se présente devant un seul spectateur. “Il choisissait mon costume, la musique qu’il avait envie d’entendre et l’endroit qui lui convenait. A la fin de la représentation on discutait de cette expérience commune. C’était des moments très intenses.”

En Roumanie, au début, le public était plutôt réticent. Les gens croyaient qu’on les invitait à un numéro de strip-tease. A Beyrouth, le public a été sidéré par ce spectacle : “J’ai dansé dans une tente militaire installée au milieu d’un carrefour. A l’extérieur, il y avait une circulation hallucinante et les gens ont eu des réactions d’une intensité impossible à décrire.”

Une dernière goutte de café et la rencontre se termine. Cosmin a un autre rendez-vous à une heure de marche de là. Un taxi ? Non. Il décline aussi la proposition de se faire accompagner en voiture. Pour rien au monde il ne veut rater une promenade à pied dans cette ville qu’il raconte dans ses spectacles. Pourtant, le temps presse pour cet homme dont l’ambition est de vaincre la lenteur de son pays. Et qui voit ses années de travail récompensées ce lundi à Paris. “Dans le désert qu’était notre métier, on aperçoit aujourd’hui quelques oasis de verdure, conclut-il. Ça justifie tous les efforts.”

Biographie1970
Naissance à Brasov (centre de la Roumanie).1992
Création du groupe Les Marginaux, première compagnie de danse roumaine indépendante.2001
Organise le premier festival international de danse contemporaine, Bucar-Est-Ouest.

2005
Reçoit le prix Nouveau Talent chorégraphie, décerné par la Société des auteurs et compositeurs dramatiques.

the american dream (I)

new york

the american dream (I)

Iată că sunt mai mult de 24 de ore de cănd am plecat din New York, sunt deja de câteva ore bune în aeroportul din Amsterdam și am devenit extrem de melancolic, probabil și datorită ceții puternice care a învăluit aeroportul. Prima mea întâlnire cu visul american a fost în 1994, când la invitația festivalului American Dance Festival (ADF) din North Carolina, am beneficiat împreuna cu colegii mei de la Grupul Marginalii de o bursă de 6 săptămâni. Istoria primei mele plecari pe continentul nord-american isi are originea intr-o scurta scrisoare si in momentele frumoase de imediat dupa revolutie. Putini isi mai aduc aminte de marea deschidere internationala de care a beneficiat Romania imediat dupa revolutie. Probabil ca asa a plecat si Sergiu Anghel la American Dance Festival in 1990, urmata de bursa acordata colegei mei Corina Dumitrescu in 1992 sau 1993…Imi aduc aminte cu placere de momentele frumoase din cadrul companiei ORION cand Raluca Ianegic ne povestea de vizita ei americana si de intalnirea cu Merce Cunningham…parea un vis frumos si irealizabil pe atunci.

Pentru că îmi doream foarte mult să-mi continui studiile – venisem recent de la atelierul intensiv de la Amsterdam Summer University unde lucrasem cu coregraful spanioul Gesc Gelabert – m-am hotărăt să încerc sa iau contact cu dansul american. Primul meu contact fusese prin intermediul revistei Dance Magazine, pe care o studiasem cu ardoare pe vremea liceului de coregrafie (putea fi consultata la biblioteca Centrului Cultural American/Ambasadei SUA). Probabil ca din aceea revista am luat adresa festivalului (avea un listing directory la final), am luat adresa festivalului și am trimis in 1993 o mică scrisoare de interes in atentia lui Charles Reinhardt. Scrisoarea era un pic patetică, vorbeam țin minte, despre problemele dificile cu care ma confruntam (lipsa de informație, lipsa atelierelor consude de coregrafi straini, a unui studio de dans), de dorința noastră a Marginalilor de a crea noi spectacole (ieseam atunci curajosi pe scena culturala cu prima noatră premieră), iar scrisoarea fusese bătută de mine la o mașină de scris veche de pe vremea bunicii pe care o primisem cadou de la mama, într-o engleză proastă cu dicționarul lăngă mine (la vremea aceea nu vorbeam deloc engleza). Sincer, nu credeam că voi primi un răspuns, credeam că scrisoarea se va pierde pe undeva pe drum, insa am avut ceva noroc cred….La ceva timp după scrisoarea mea de interes (trecuseră deja cred căteva luni bune), cam pe vremea asta, am primit un telefon de la Ambasada Americană din București, în care eram invitat împreună cu colegii mei de la Marginalii la o recepție dată în onorarea directorilor ADF – Stephanie & Charles Reinhardt – care veneau la București într-o vizită de reperaj. Am rămas mut la telefon….primiseră scrisoarea și veneau să se informeze despre dansul românesc. Țin minte, că a fost o întălnire caldă la resedinta ambasadorului de la aceea vreme, la care eu am vorbit foarte puțin, discuția fiind acaparată în principal de generația veche care vorbea mult mai bine limba engleză decăt noi și care avea și mult mai multă experiență internațională. După recepție, au venit să vadă și una din repetițiile noastre, lucram pe atunci la Theatrum Mundi, la piesa noastra despre fluturi fără aripi. La finalul vizitei americanilor, am aflat că eu și Mihai (Mihalcea aka Farid Fairuz) fuseserăm selectați să plecam în SUA cu o bursă de care urma să beneficieze și Liliana Iorgulescu și încă o persoană de la compania CONTEMP. Fuseseră oferite în total 4 burse la programul lor Six Week School ce se derula in fiecare an in cadrul festivalului American Dance Festival din North Carolina. Invitația sosea la momentul potrivit, eram doar la început de drum și aveam nevoie să fiu expus la lucruri noi, fiind extrem de îmbibat de experiența franceză a proiectului La Danse en Voyage. Nu stiu ce s-a întâmplat însă pînă la urmă cei de la CONTEMP au refuzat să plece, așa celelalte doua burse au ajuns pina la urma la Irina și Florin. Plecam toți Marginalii să ne întâlnim cu visul american !!! Retrăiesc și acum primul zbor peste ocean, întălnirea cu vameșii americani (care pe vremea aceea ne așteptau pe atunci chiar la ieșirea din avion făcând acolo deja o prima triere). Eu am plecat cu Mihai, plecarea noastră fiind sprijinită de Fundația SOROS, Florin și Irina plecaseră țin minte înaintea noastră cu o altă cursă, biletele fiind cumpărate direct de către Ambasada SUA.Tin minte ca am impartit camera cu Mihai in timp ce Irina si Florin stateau cu colegi din alte tari.

Programul ADF a fost demențial pentru noi mancam dans pe paine in fiecare zi, eram impregnați de dimineață pînă seara cu tot feluluri de tehnici de la jazz, la tehnici Cunningham și Jose Limon, feldenkrais, body mind centuring, contact-improvizație, butoh și câte și mai câte…Seara de seara vedeam spectacole importante, Eiko & Koma, Ron Brown, Philobolus, Trisha Brown, Mark Morris, Maguy Marin, Elizabeth Streb si ne intalneam prin studiouri cu Steva Paxton si alte personalitati importante ale dansului american.

Experiența americană mi-a adus multe, printre altele și prima experienta cu nuditatea (am facut baie in pielea goală într-un lac pe o proprietate privată sub betia licuricilor), prima beție cruntă (când mi-am pierdut total memoria) si de alte momente mai mult sau mai putin placute, de care voi povesti poate in viitoarea mea carte…Tot atunci m-am întălnit cu prima ceartă serioasă din interiorul grupului Marginalii. Intoarecerea in tara dupa cele 6 saptamani a fost foarte dificila, pentru ca reveneam dintr-o tara in care dansul era la superlativ, intr-o tara inchisa, in care dansul (si noi) se lupta cu supravietuirea. Iubita mea de atunci mă părăsise subit, nu mai aveam casa iar situatia profesionala se schimba de la bine catre mai rau. Ramasesem cumva cu gandul la visul american, care iti oferea sansa dezvoltarii profesionale. Asa ca la un moment, m-am hotarat eu de capul meu sa aplic la o bursa la una din universitatile americane care avea o sectie de dans. Intr-un final o universitate obscura din Iowa mi-a oferit o bursa de 10.000 USD care acoperea o buna parte din costurile cursurilor si a cazarii mele in campusul universitar pe un an de zile. Singurul lucru care trebuia sa-l fac era sa iau peste 505 puncte la testul de limba engleza TOEFL, testul fiind obligatoriu. M-am pus cu burta pe carte, ascultand filme in limba engleza, ascultand testele in engleza la Fundatia Fulbright unde te puteai pregati gratuit… Testul a fost greu, mult mai greu decat m-am asteptat, iar cand au venit rezultatele mi-a venit sa urlu, doar obtinusem 500 de puncte in loc de 505 cat aveam nevoie pentru a putea pleca in State. Imi lipseau 5 puncte ca sa pot pleca la universitatea americana…. Situatia se deteriora pe zi ce trecea, la Theatrum Mundi se desfiintasera posturile nostre de dansatori, iar in interiorul Grupului Marginalii aparusera disensiuni considerabile….(to be continued).

UnDar si timbrul cultural

cropped-supergabrielalucian-spatariu3.jpg

UnDAR și timbrul cultural

Recent am aflat de la Raluca Pop despre existența unei noi inițiative parlamentare (care a trecut daca nu ma insel de Senat) despre un nou timbru cultural ce va fi aplicat tuturor produselor culturale indiferent de tipul de manifestare. Banii care vor fi strânși din aceasta noua taxă, se vor duce în mare parte la uniunile de creatie care vor fi beneficiari direcți. Initiațiva este bună, pentru că doar așa, se pare că vor mai veni niște bănuți la cultură, in contextul in care banii de la loterie s-au pierdut iar bugetul Ministerul Culturii și al multor instituții de cultură scade galopant. M-am întrebat însă de ce oare doar uniunile de creație să benefizieze de acesti bani ? De ce nu și CNDB-ul (al carui statut de centru național poate ar merita mai multa atenție) sau AFCN-ul care întârzie lansarea finanțărilor nermabursabile fiind lăsat cu chiloții în vine de catre parlamentul USL-ist care i-a tăiat banii care veneau de la Loterie Națională. In decembrie, i-am trimis Vavei Stefanescu (director CNBD), care a rămas încă fara răspuns. Am prezentat AFCN-ului ca acest timbru cultural să devină o posibilă sursă alternativă de finanțare a Fondului National Cultural. M-aș bucura să avem mai mulți bani pentru proiectele noastre culturale. Un lucru este sigur însă, in cazul in care statul va taxa în viitor spectacolul de dans, banii respectivi  nu se vor intoarce la dans, pentru că noi cei care ne folosim mai mult corpul decât mintea, nu avem iaca încă o uniune….

Inevitabil in timp ce citeam legea respectiva, gandurile mi s-au intors in timp catre unul din proiectele frumoase ale anilor 2000. Pe atunci, plin de energie și elan muncitoresc, începusem să lucrez de zor la un proiect de construcție a unei structuri juridice, pe care am botezat-o UnDAR – Uniunea Dansului din Romania. Numele pe care l-am găsit, era și este foarte inspirat cred eu…Din păcate, proiectul n-a ieșit, eșuănd lamentabil din varii motive. N-am reușit să o pornim la vale, deși ne-am strans peste 40 de oameni la Centrul MAD atunci în 2002 și chiar am votat un statut și am ales chiar o conducere. In fine, am trecut acest proiect la capitolul pierderi și proiecte eșuate. Cautand informatii pe internet despre această uniune, am dat insa peste un interviu acordat Viviei Sandulescu in Observatorul Cultural intitulat “Proiect cultural realizat fara sprijinul Ministerului Culturii”. Articolul, care se referă punctul și la momentul UnDAR este foarte reprezentiv pentru perioada de atunci:

“Cosmin MANOLESCU, esti dansator si coregraf, dar si director executiv al Fundatiei Proiect DCM. Stiu ca in ultima vreme ai un program extrem de incarcat. De exemplu, acum de unde vii si unde te duci? Banuiesc ca esti intre drumuri…

Vin de la Sofia si sint in drum spre Amsterdam, dar fac o escala destul de mare la Bucuresti, fiindca avem doua proiecte importante: intilnirea dansatorilor din Bucuresti si a reprezentantilor lor din tara in vederea posibilei infiintari a unei Uniuni a Dansului, si proiectul international Movements on the Edge, la care vor participa aproximativ 20 de coregrafi din tara si invitati din strainatate, de fapt un mini-festival de dans, cu ateliere, proiectii de filme si spectacole.

Sa le luam pe rind. Vorbeai de eforturile de reinfiintare a unei Uniuni a Dansului. Initiativa a fost primita cu destula retinere de o parte a breslei. Crezi, in continuare, in fezabilitatea acestui deziderat?

Consider ca este nevoie de o organizatie profesionala puternica, reprezentativa. N-as putea spune daca sint optimist sau pesimist, exista dificultati in a lansa dialoguri si a comunica, intre diferite institutii si persoane. Avem cu totii orgolii si foarte putini sint dispusi sa treaca peste ele. Pentru inceput este important ca ne intilnim, ramine de vazut daca va fi un succes. Vom pune pe tapet probleme care ne afecteaza pe toti. Sigur ca si rezultatele sint importante, dar daca nu vor aparea acum, poate vor fi peste 10-20 de ani.

Din discutiile recente, desfasurate la Parlament sau in cadru televizat, unii au ramas cu impresia ca initiativa apartine unui grup de dansatori de contemporan, care doresc sa aiba un statut dublu, raminind independenti, dar fiind in acelasi timp finantati de MCC. Este acesta un paradox?

Cunosc acest curent de opinie. Nu consider ca dansul independent doreste sa ia locul companiilor infiintate si finantate de MCC, dar trebuie sa aiba o sustinere financiara si din partea statului, care este obligat sa sprijine si sectorul privat. Activitatea pe care o desfasuram noi este realmente benefica pentru dansul contemporan in ansamblu. Fiindca anul acesta nu am primit nici un ban din partea MCC, cu ocazia evenimentului Movements on the Edge vom lansa o campanie care se va intitula Proiecte realizate fara sprijinul MCC. Concret, am decis ca, pe toate materialele promotionale, Fundatia Proiect DCM va pune acest label, care va fi reluat in conferintele de presa. Trebuie sa aratam lumii, publicului, ca MCC nu este interesat sa sprijine arta dansului, si in special dansul contemporan. Este un gest la fel de firesc ca si faptul ca ii mentionam de fiecare data pe cei 20 de cofinantatori de la diferite ambasade, organizatii internationale si centre culturale straine, care ne sprijina cu sume incepind de la 200 si ajungind la 2500 euro.” 

Interviul este disponibil integral, pentru cei interesati online la adresa http://www.observatorcultural.ro/Proiect-realizat-fara-sprijinul-Ministerului-Culturii-si-Cultelor.-Interviu-cu-Cosmin-MANOLESCU*articleID_5424-articles_details.html.

(poza din spectacol SUPERGABRIELA realizata de Lucian Spatariu)

gânduri despre oana

Am cunoscut-o întâmplător pe Oana Livadariu, în aprile anul trecut cu ocazia festivalul HomeFest organizat de Jean-Lorin Sterian. Urma să performăm Camera 1306 într-un apartament privat iar gazda noastra, în ultimul moment a dispărut în ceață. Și atunci, ca prin minune, a apărut ea, ca un înger salvator. A fost de acord, deși nu știa mai nimic despre mine și Catrinel, să-i invadăm apartamentul și intimitatea pentru câteva zile. Acum la ceva distanță de acel moment, pot spune că ne-a deschis ușa foarte larg și ne-a primit cu generozitate pentru scurt timp chiar în viața ei. S-a oferit chiar să ne lase cheia apartamentului in prima zi ca să putem repeta mai mult, deși abia ne cunoscusem atunci. A fost de acord de la început cu toate cererile mele de a muta mobila, de a dansa in dormitor, pe patul ei, in baie, pe balcon… A fost de acord să instalăm cabluri și lumini de spectacol și a fost foarte OK chiar și cu ideea sa performăm goi în casa ei. A doua zi, la repetiția generala, a renunțat să mai plece la birou, a rămas să lucreze de acasă, fiind curioasă să vadă repetiția noastră. Luată de valul dansului, n-a mai lucrat nimic la calculatorul ei, a preferat să se uite toată după-amiaza și seara la dansul nostru, întrând în jocul nostru ca un copil. S-a oferit chiar să ne facă poze în timpul spectacolului….Camera 1306 a ieșit pina la urma excelent iar Oana a fost gazda perfectă. După cele patru patru valuri de spectatori, am rămas ca de obicei la un pahar de vin cu publicul. Imi aduc aminte ca am vorbit și cu un pic cu ea la final, era foarte bucuroasă de intalnirea cu dansul contemporan, cu spectacolul nostru, cu publicul care venise in casa ei…Țin minte că invitat-o sa vina la ZonaD la unul din atelierele noastre. Și ea vroia sa mai venim la ea, eventual sa mai facem poate un nou spectacol la ea, ulterior. Ii plăcuse faptul ca apartamentul ei se transformase, căpătase o altp lumină și viață… La final, am ieșit împreună cu ea, Jean-Lorin și Ștefania la shaormeria din colț de la Budapesta, să mancăm ceva, ne era la toți foarte foame. A rămas stabilit să rămanem in contact, ea urma sa ne trimita pozele pe care le făcuse cu aparatul ei. Atunci am vazut-o ultima dată. N-am mai primit nici un semn de la ea, m-am gandit ca era ocupată cu jobul si proiectele ei sociale așa cum și noi eram foarte ocupați cu proiectele noastre de dans. Ulterior, mai tărziu prin toamnă am aflat de pe facebook ca era bolnavă. Intrase din în lupta contra-cronometru cu cancerul, cea mai urată boală din lume, care mi-o răpise acum ceva pe Gabriela. Inima mi-a inghețat pentru o clipă, știam din experiența proprie că ca aveau să urmeze momente dificile pentru ea și familia ei. De la distanță, i-am trimis ganduri bune și energie pozitiva. Din cand in cand mai cautam pe internet vești despre ea. Speram din toată inima ca operația ei dificilă din Canada să reușească și să revină printre noi. In seara asta, am aflat cu adâncă tristețe ca Wanna (cum îi ziceau prietenii), s-a ridicat la ceruri. Nu i-am fost prieten, nici coleg, însă o să mă bucur mult timp de acum încolo de întălnirea noastră specială cu dansul din apartamentul ei. Somn ușor Oana !

dansul, încotro ?

masa rotunda

Cautând prin arhiva mea, am gasit recent un document foarte important despre care vreau să vă vorbesc. La inceputul lui ianuarie 1997 lansasem Fundația iar primul proiect cultural pe care l-am realizat aproape integral singur,  a fost un sondaj de opinie în rândul elevilor, studenților și tinerilor dansatori prin care încercam să realizez o analiză de context  a situației dansului la nivel național.

Am pus atunci 4 întrebări simple: Ce veți face după absolvirea cursurilor ? Sunteți mulțumit de nivelul de pregătire profesională pe care-l oferă instituțiile de învățământ ? Care sunt obiectivele dumneavoastră de viitor: ( a) să înființați o companie de dans independentă; b) să deveniți profesor la un liceu de coregrafie sau UNATC; c) să aveți o carieră de interpret/coregraf free-lance; Credeți că aveți o șansă de afirmare profesională în România ? 

Au răspuns la întrebări un număr de 42 de dansatori, absolvenți ai Liceul de Coregrafie din București și Constanța și studenți de la Academia de Teatru și Film București (acum UNATC), vârsta interviaviaților fiind între 18 – 25 de ani. Rezultale sondajului au fost prezentate și discutate ulterior la o masă pe care am organizată organizată la Club A în data de 4 iulie 1997 în parteneriat cu Centrul Soros pentru Artă Contemporană sub numele cu titlul Există un viitor în România pentru absolvenții instituțiilor de învătământ artistic din domeniul dansului ? Am găsit în arhivă fundației lista participanților la acea întălnire, 24 de persoane au fost prezenți la acea discuție, care cred că a fost (sper să nu greșesc), prima întălnire a comunității dansului. Printre participanți s-au aflat printre altele Ioan și Liana Tugearu, Gabriela Tudor, Mihaela Santo, Răzvan Mazilu, Anca Mândrescu, Liliana Iorgulescu, Vivia Săndulescu, Eduard Gabia, Romulus Neagu, foștii mei colegi de la Marginalii – Florin și Mihai, Vava Ștefănescu, Liliana Iorgulesc și Andreea Duță de la compania Contemp, Romulus Neagu (pe atunci dansator al companiei Orion), Natașa Trifan, Sorana Badea, Luana Luban, Andreea Duță și două jurnaliste Delia Verdeș (care scria la Dilema) și Gabriela Riegler (de la Cotidianul). O buna parte din acei participanți fie nu se mai află între noi, mulți au plecat în străinătate iar unii dintre între timp s-au lăsat de dans. Foarte puțini cred își mai aduc aminte de masa asta rotundă.

Sondajul de opinie a fost mai puțin important, fiind doar punctul de pornire într-o discuție lungă și plină de miez. Atunci am avut șansă să dialogăm pentru prima dată deschis (prezența Gabrielei și a Irinei Cios precum și a celor 2 ziariști ne-a ajutat să ne păstrăm calmul), să analizăm la rece viitorul dansului în România, să identificăm niște probleme.  Tot atunci, am făcut cunoștiință cu jurnalista Delia Verdeș care avea să realizeze ulterior un amplu supliment dedicat dansului pentru DILEMA (sper să-l găsesc pe undeva ca în arhiva fundației nu mai este). Pentru mine personal, masa rotundă a fost importantă din două motive – 1. pentru ca a fost primul meu proiect cultural pe care-l organizat și moderat; 2.pentru că discuția respectivă, a setat niște direcții de acțiune viitoare pentru mine, multe din proiectele mele pe care le-am realizat își au radăcina în acel eveniment.

Ulterior în urma discuțiilor, împreuna cu Liana Tugearu și Mihai Mihalcea, am realizat un raport în care am introdus și căteva soluții care cumva plutiseră în aer în timpul discuției. Am pierdut raportul și nu credeam că există urme ale discuțiilor de la masa rotundă, însă cu placută supriză, am găsit publicat în ziarul Azi din iulie 1997 (mulțumesc Gabriela pentru păstrarea ziarului), un document important pe care vi-l prezint mai jos. Documentul respectiv, pe care nu-l mai aveam reprezintă un document de excepție pentru istoria dansului fiind, probabil primul document programatic al miscării coregafice românești. Tin minte că la ulterior raportul a fost depus la registratura celor două Ministere, bineînteles rămas făra un răspuns oficial. Vai ce păcat însă că, deși au trecut 17 ani, documentul este însă foarte actual….Vă invit acum să-l citiți.

 Există un viitor în România pentru absolvenții instituțiilor de învătământ artistic din domeniul dansului ?

Fundația culturală Proiect DCM și Centrul SOROS pentru Artă Contemporană din București au organizat în data de 4 iulie 1997 în cadrul manifestării GATA! Zilele Academiilor de Artă, o masă rotundă pornind de la un sondaj de opinie realizat în rândurile studenților ATF, secția coregrafie și a absolvenților Liceului de Coregrafie din București și Liceului de Artă din Constantă. Cu această ocazie a fost analizată situația artei dansului.

La această masă rotundă au participat reprezentanți ai conducerii Liceelor de Coregrafie din București și Constanța, reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale din domeniul dansului, dansatori și coregrafi, studenți ATF, elevi, critici de dans și ziariști. Directorii instituțiilor culturale din domeniu – operă, operetă, companii de dans contemporan, precum și reprezentanții Ministerului Culturii și ai Ministerului Invățământului, deși au fost invitați, au lipsit de la această importantă dezbatere privind viitorul dansului în România.

Rezultatele sondajului de opinie realizat de Fundația Proiect DCM la care au răspuns 42 de elevi și studenți arată că

  • 40,4 % din cei intervievați sunt interesați de dansul contemporan în timp ce opțiunea tinerilor pentru instituțiilor de spectacol clasice este în descreștere (Operă, Operetă, Teatrul Muzical) – totalizând împreună doar 26,1 %
  • 59,5 % preferă să aibă un statut de liber profesionist (de tip free-lance) decât să se angajazeze într-o instituție de spectacol
  • 23, 9 nu cred că au șansa de afirmare în RO iar 45,2 % doresc să plece în străinătate
  • 74 % nu sunt mulțumiți de nivelul de pregătire profesională pe care-l oferă școală

Pornind de la aceste date participanții au relevat situația extrem de dificilă în care se găsește arta dansului în Romania, situație caracterizată prin

  • programa de invătământ specifică dansului nu este la nivelul cerințelor
  • repertoriul artistic slab și inexistența unor premiere la nivelul instituțiilor de spectacol din domeniul dansului
  • imposibilitatea tinerilor coregrafi de a se angaja în companiile de dans de stat
  • slaba pregătire profesională a dansatorilor datorată lipsei de pedagogi de valoare și a lipsei de interes manifestată pentru această problemă
  • lipsa de co-operare între instituțiile de învățămâmt și instituțiile de spectacol
  • slaba finanțare a dansului contemporan (doar 2 companii de dans în toată țară – între timp au dispărut și ele
  • lipsa unei programări regulate a spectacolelor de dans
  • migrația dansatorilor către străintate
  • slabă afluență de proiecte în zona dansului

Această situație se datorează în opinia participanților, următoarelor cauze

  • lipsa de interes a autorităților competente privind susținerea artei dansului în România
  • lipsa unui reprezentant în cadrul Ministerului Culturii
  • ineficientța unei politici reportoriale coerente și lipsa de deschidere către forme noi de expresie artistică la nivelul instituțiilor de spectacol în domeniul dansului
  • lipsa unei legislații specifice privind statutul coregrafului, interpreților și profesorilor de balet
  • lipsa unei finanțări reale a artei dansului în raport cu alte arte ale spectacolului
  • lipsa unor programe de formare profesională (cursuri, ateliere, stagii) de nivel internațional
  • lipsa informațiilor în domeniu
  • inexizistența spațiilor de repetiții pentru coregrafi și companiile independente

Soluțiile avansate și propunerile concrete avansate de participanți pentru rezolvarea acestor probleme au fos

1. reforma instituțiilor de spectacol din domeniul dansului prin: a) trecerea la un nou tip de contract de muncă pe perioadă limitată pe stagiune/proiect artistic; b) separarea bugetelor în cadrul institutiilor in care există compartiment de balet/operă; angajarea directorilor pe bază de proiecte managerial pe perioadă determinată; c) crearea în cadrul acestor instituții a unor studiouri de dans experimentale deschise tinerilor coregrafi; d) finanțarea companiilor de dans independente, a artiștilor pe baza proiectelor propuse; e) finanțarea proiectelor organizațiilor neguvernamentale din domeniul dansului de către Ministerul Culturii;

2. reforma în instituțiile de invătământ (licee de coregrafie și ATF) prin: a) schimbarea programei de invățământ ținandu-se cont de specificul dansului; b) crearea unei pepiniere de pedagogi; c) participarea unor profesori la stagii în străinătate; d) acordarea unor burse de studiu în străinătate pentru elevi și studenți;

3. schimbarea legislației privind statutul coregrafilor și interpreților;

4. crearea unui sistem de protecție socială și sănătate pentru artiști

5. crearea unui departament de dans la nivelul Ministerului Culturi;

6. crearea unui centru coregrafic precum și realizarea la nivel național a unei rețele de centre coregafice

7. propunerea unor proiecte coregrafice Centrului de Proiecte Culturale al Municipiului București – ArCuB, care poate sprijini mișcarea coregafică românească

Această masă rotundă a permis dialogul între diferitele generații de coregrafi, profesori, schimbul de experiență intre companiile independente, organizațiile neguvernamentale liceele de coregrafie și tinerii dansatori și a creat cadrul necesar unei confruntări de opinii privind viitorul dansului în România. Din păcate unul din principalele obiective de a crea un dialog între instituțiile de spectacol și tinerii artiști precum și între profesioniștii dansului și forurile competente, nu a fost atins datorită absenței reprezentanților acestor instituții. Concluziile avansate de către profesioniștii din domeniu au fost

  • este absolut necesără creșterea numărului de proiecte independente de dans și implicarea tinerilor în realizarea lor;
  • necesitatea înființării unei Uniuni a Dansului care să reprezinte interesele breslei coregrafice;
  • o mai bună mediatizare a problemelor dansului în mass-media;
  • consultarea artiștilor din domeniul dansului la realizarea reformei în instituțiilor de spectacol;
  • realizarea de parteneriate între companiile de dans și ONG-urile de specialitate;
  • redactarea acestui raport și înaintarea lui către Ministerul Culturii, Ministerului Invătământului și Comisiilor de Cultură a Parlamentului;
  • Realizarea unei întâlniri între reprezenanți ai organizațiilor neguvernamentale din domeniul dansului, reprezentanți ai Ministerului Culturii și profesioniști ai dansului pentru discutarea problemelor și soluțiilor propuse de acest raport.;

(4 iulie 1997, raport întocmit de Liana Tugearu, Cosmin Manolescu și Mihai Mihalcea, publicat în ziarul AZI, 6 august 1997)