a.l.ș. si fluturii anilor ’90

alex leo serban, mihai chirilov, cosmin costinas si vlad la un restaurant marocan

La final de decembrie mi s-a facut brusc dor de Leo. Am dat un search si i-am gasit cateva articole si cronici de film savuroase in Observatorul Cultural (unde scria impreuna cu Mihai Chirilov o rubrica savuroasa care ne numea “Stahanovistii de serviciu”) si in paginile Dilemei, cu care a avut o lunga colaborare. Ne cunoasteam, eram colegi de cartier si din cand in cand ne vizitam reciproc. Leo aveo o atractie speciala pentru Lisabona, de care eram si eu indragostit. Gabriela si Leo erau amandoi raci si buni prieteni si cand aveam timp ne intalneam la un ceai, la un restaurant, la un film, ne povesteam calatoriile. Plecarea intempestiva la ceruri a Gabrielei in 2009 l-a suprins pe Leo, nu-i venea sa creada ca o buna amica (se cunosteau cred de mai mult de 20 ani), il parasise atat de repede…Sub imperiul tristetii care ma cuprinsese,  ne-am mai vazut mai rar, uneori ne intalneam pe strada cand il plimbam pe Pufitza in parcul Ioanid. La un moment am aflat ca luase o hotare radicala, sa plece definitiv in Argentina si m-am bucurat pentru el, mi se parea una din destinatiile hedoniste, perfecte cu personalitatea lui.

Ne-am intalnit intamplator la magazin in Piata Amzei, cred ca era la inceput de 2011, parea ingandurat si trist. Am vorbit banalitati, ca doi amici care se reintalnesc dupa o vreme…La un moment dat am aflat cu stupoare de la un prieten comun, vestea despartirii definitive de Leo. Plecase si el, ca si Gabriela la ceruri. Am ramas inmarmurit pentru o vreme, mi se parea atat de nedrept totul.

Azi din nou, cu gandul la Gabriela, amintirile mi s-au indreptat din nou catre Leo. L-am regasit intr-o fotografie mai veche de la un restaurnat marocan din Centrul Vechi alaturi de Mihai Chirilov si Cosmin Costinas. Stiam ca scrisese niste cronici de dans si i-am cautat textele in dosarul de presa al Fundatiei. Primul articol care mi-a cazut in mina a fost cel despre premiera Grupului Marginalii.  La momentul respectiv, nu-l cunosteam direct pe Leo,  probabil venise la spectacolul nostru fiind invitat de Gabriela, care la acea vreme se ocupa de premiera noastra. Articolul recitit acum dupa 20 de ani, mi s-a parut extrem de savuros, era o mica bucatica de Leo.  A fost cred unul din putinii cronicari care avea har, haz si acea scriitura care te facea sa cauti filmul sau spectacolul…

Reproduc pentru posteritate cronica despre fluturii anilor ’90 scrisa de A.L.S (cum ii placea sa semneze) pentru DILEMA.

“….Despre fluturi fara aripi

Grupul „Marginalii”, format din Irina Costea, Florin Fieroiu, Cosmin Manolescu si Mihai Mihalcea, a pus stapinire pe scena Bulandrei, cu un elan si o lipsa de inhibitie ce nu pot decît sa ne bucure; fluturii lor poate ca nu aripi, dar dansatorii (inclusiv cei doi coregrafi C.M. si M.M) au aripa inspiratiei de partea lor, si asta-I face sa planeze undeva mult deasupra altor trupe de dans contemporan…

Spectacolul are aerul unui experiment gratios cu Gravitatia (sau Gravitatea), altfel spus cu Banalitatea si Obisnuintele noastre cotidiene: cum poti sa le “condamni” altfel decat conjurandu-le in dans – si apoi “facandu-le vant”, ca unor baloane de sapun ?… Este ceea ce reuseste cu (con brio as zice) Mihai Mihalcea, in prima parte: un joc coerent si subtil, “rotund” ca o poveste bine scrisa – in care farmecul, evanescent, nu poate fi povestit (incantatoare, scenografia Loredanei Stancu). Sintem in dupa-amiaza unui faun (evident) usor malitios, dulce-pervers, gingas nestatornic; si ne gandim (putin) la “poznele” lui Cocteau…Totul – perfect !

Inceputa irestibil, cu cateva gaguri ce ne-aduc aminte de Le Grand Jeu in coregrafia lui Christian Trouillas (dansat de aceeiasi), cea de-a doua parte este mai spectaculoasa (uneori in dauna coerentei), oferind dansatorilor citeva momente de mare virtuozitate (vezi F.F.) si, in general “zapand” neasteptat de un “canal” muzical-coregrafic pe altul. In plina uniformitate a sentimentelor, Cosmin Manolescu pompeaza violenta unei sensibilitati personale – mesajul sau este un manifest, un fel de rock vizual in care nu exista refren, ci numai refractii…

…despre fluturi fara aripiu, ultima premiera a mereu-suprinzatorului Theatrum Mundi (in colaboare cu Teatrul Bulandra si Centrul Cultural Maghiar) este un spectacol excelent care ne readuce increderea in dansul contemporan

(A.L.S, Dilema, 1 – 7 aprilie 1994)

ALS

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s