gânduri despre oana

Am cunoscut-o întâmplător pe Oana Livadariu, în aprile anul trecut cu ocazia festivalul HomeFest organizat de Jean-Lorin Sterian. Urma să performăm Camera 1306 într-un apartament privat iar gazda noastra, în ultimul moment a dispărut în ceață. Și atunci, ca prin minune, a apărut ea, ca un înger salvator. A fost de acord, deși nu știa mai nimic despre mine și Catrinel, să-i invadăm apartamentul și intimitatea pentru câteva zile. Acum la ceva distanță de acel moment, pot spune că ne-a deschis ușa foarte larg și ne-a primit cu generozitate pentru scurt timp chiar în viața ei. S-a oferit chiar să ne lase cheia apartamentului in prima zi ca să putem repeta mai mult, deși abia ne cunoscusem atunci. A fost de acord de la început cu toate cererile mele de a muta mobila, de a dansa in dormitor, pe patul ei, in baie, pe balcon… A fost de acord să instalăm cabluri și lumini de spectacol și a fost foarte OK chiar și cu ideea sa performăm goi în casa ei. A doua zi, la repetiția generala, a renunțat să mai plece la birou, a rămas să lucreze de acasă, fiind curioasă să vadă repetiția noastră. Luată de valul dansului, n-a mai lucrat nimic la calculatorul ei, a preferat să se uite toată după-amiaza și seara la dansul nostru, întrând în jocul nostru ca un copil. S-a oferit chiar să ne facă poze în timpul spectacolului….Camera 1306 a ieșit pina la urma excelent iar Oana a fost gazda perfectă. După cele patru patru valuri de spectatori, am rămas ca de obicei la un pahar de vin cu publicul. Imi aduc aminte ca am vorbit și cu un pic cu ea la final, era foarte bucuroasă de intalnirea cu dansul contemporan, cu spectacolul nostru, cu publicul care venise in casa ei…Țin minte că invitat-o sa vina la ZonaD la unul din atelierele noastre. Și ea vroia sa mai venim la ea, eventual sa mai facem poate un nou spectacol la ea, ulterior. Ii plăcuse faptul ca apartamentul ei se transformase, căpătase o altp lumină și viață… La final, am ieșit împreună cu ea, Jean-Lorin și Ștefania la shaormeria din colț de la Budapesta, să mancăm ceva, ne era la toți foarte foame. A rămas stabilit să rămanem in contact, ea urma sa ne trimita pozele pe care le făcuse cu aparatul ei. Atunci am vazut-o ultima dată. N-am mai primit nici un semn de la ea, m-am gandit ca era ocupată cu jobul si proiectele ei sociale așa cum și noi eram foarte ocupați cu proiectele noastre de dans. Ulterior, mai tărziu prin toamnă am aflat de pe facebook ca era bolnavă. Intrase din în lupta contra-cronometru cu cancerul, cea mai urată boală din lume, care mi-o răpise acum ceva pe Gabriela. Inima mi-a inghețat pentru o clipă, știam din experiența proprie că ca aveau să urmeze momente dificile pentru ea și familia ei. De la distanță, i-am trimis ganduri bune și energie pozitiva. Din cand in cand mai cautam pe internet vești despre ea. Speram din toată inima ca operația ei dificilă din Canada să reușească și să revină printre noi. In seara asta, am aflat cu adâncă tristețe ca Wanna (cum îi ziceau prietenii), s-a ridicat la ceruri. Nu i-am fost prieten, nici coleg, însă o să mă bucur mult timp de acum încolo de întălnirea noastră specială cu dansul din apartamentul ei. Somn ușor Oana !

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s