1 februarie

1 februarie

iarna asta aduce de fapt a toamnă. ieri a fost soare însă azi plouă mărunt. spre dimineață, uneori chiar cu fulgi. am găsit azi în ziarul AZI – fost organ de presă al regimului Ion Iliescu, care însă însă pe vremuri o pagină de cultură – două interviuri interesante despre starea dansului contemporan. n-am mai recitit interviurile respective de mai mult de 20 de ani, însă la o primă vedere parcă nu s-au schimbat foarte multe…în primul interviu, realizat de Bogdan Guță (de care sincer nu-mi mai aduc aminte cine este), eu vorbesc despre relația mea de dragoste cu dansul și despre proiectele pe care le pregăteam la aceea vreme. în cel de-al doilea interviu, coregrafa Adina Cezar vorbește despre apropierea dintre oameni, într-un interviu realizat de criticul muzical Grigore Constantinescu. doi artiști, două generații, două stiluri artistice foarte diferite, două existențe la pol opus.funny enough, Adina Cezar mi-a fost profesoară de dans modern în liceul de coregrafie din București, iar prima întâlnire cu ea a fost prin 1984, cu mult înainte să-mi devină profesoară.de fapt întălnirea mea cu ea a venit la pachet cu întâlnirea cu Sergiu Anghel și are legătură, cumva cu lumea meditațiilor la care eram supus din greu la aceea vreme… s-a întamplat la puțin timp, după prima mea experiență neplăcută cu universul gay, de care lumea dansului este strâns legată. în fine nu despre asta voiam să vorbesc. cred că puțini știu, copilăria și adolescența mea (care s-a prelungit cred după 20 de ani) a fost mereu brăzdată de multe incidente și accidente felurite, unele foarte frumoase, altele poate mai urăte, care mi-au marcat cumva această viața dublă, de artist și manager cultural.

însă lets come back to the subject. eram la început de toamnă 1984, mă mutasem cu școala la București și intrasem în clasa a VIII-a. în mod normal, elevii de vârsta mea se pregăteau intens la română și matematică pentru treapta I. eu însă lăsam în urmă viața oarecum normală de copil, colecția mea de timbre și revista Cutezătorii și naveta săptămânala la Brașov pentru cursurile de balet și intram într-o nouă lume a dansului. deși eram la liceul de coregrafie, trebuia să muncesc să recuperez din greu diferența existentă între mine și colegii mei. eram cu mult în urma colegilor mei, așa că îmi fusese recomandat de profesorul profesorul meu de dans clasic, Ioan Tugearu, să fac meditații de balet. primele meditații le-am făcut cu un balerin la Opera Națională, care îmi fusese recomandat de profesorul Tugearu (care mă acceptase in extremis pentru un an de probă). parcă revăd și acum acest moment de început, eu foarte copil, singur cu acest domn cu început de chelie și puțină burtică, într-un studio imens plin de oglinzi, exersând de zor la bară tendu-uri și plie-uri, simple exerciții de încălzire, însă pe care eu trebuia să le re-învăț dintr-o perspectivă profesionistă. abia începuse meditațiile și încercam să mă acomodez la noua viață, când la scurt timp, draga mea mamă (care a fost cea care m-a sprijinit din plin să-mi împlinesc visul), a fost rechemată urgent la București de diriginta mea. m-am trezit cu ea brusc la București, venise ne-anunțată, parcă un pic speriată. pentru căteva minute, poate ore, am fost suprins, eram luat la întrebări dacă se întâmplase ceva ciudat în timpul meditațiilor. La început nu întelegeam nimic, ce să se întâmple ? Pentru mine, totul era OK, doar că eram foate obosit de programul zilnic de studiu, foarte încărcat în care eu lucram și învătam non-stop de dimineață pînă seara tarziu. deși fusesem luat pe departe, la un moment am ajuns la sexualitate. Eram întrebat dacă fusesem cumva abuzat sexual de profesorul meu particular, care era gay. Nu vă speriați, nu se întămplase nimic anormal. Totul era OK, nu făcusem decât balet clasic.

insă pentru mine această discuție și situație m-a marcat. magia dansului fusese cumva ruptă…nu înțelegeam cum un artist, profesor poate abuza de un elev. de ce ?… eram oricum foarte mic atunci și nu întelegeam multe lucruri despre viață. îmi aduc aminte însă că atunci am avut prima depresie. a fost cred destul de puternică, pentru că îmi aduc aminte, îmi cumpăram o floare și ieșeam cu ea în mână pe ferestra camerei și o legănam în aer, imagindându-mi cum ar fi să-mi dau drumul în aer să zbor cu floarea în mînă. a fost poate o prima formă de refuz a vieții. nu aveam cu cine să vorbesc atunci, eram singur, colegii de cameră îmi spărgeau curent dulapul cu haine pentru a-mi fura mâncarea și cavitul, atât de prețios la vremea respectivă….așă că am ținut mult timp lucruri ascunse în mine.

am mers însă mai departe cu dansul, viața cotinuându-și cursul. după ce mama și diriginta s-au mai liniștit, rapid, mi-a fost schimbat profesorul și așa am ajuns la Sergiu Anghel. după ce părinții au rezolvat și au plătit în avans primele cursuri pentru noul meu profesor de dans, m-am prezentat la adresa indicată. era pe undeva pe lângă Udrieștei, un apartament cochet undeva la un subsol. mi-a deschis Adina Cezar, care m-a rugat să aștept un pic, profesorul meu încă nu ajunsese acasă. sau poate eu ajusesem un pic mai devreme. încă de mic eram foarte punctual, mi se părea important să ajungi la întâlniri. am fost servit cu o apă sau cu ceai și în așteptatea lui mi-am rotit ochii prin bucătărie. era un spațiu open, frumos și bine utiliat. la scurt timp a ajuns și Sergiu și amândoi ne-am retras împreună în dormitor, unde țin minte bine, se aflau stive de cărți și câteva afișe de dans. după o scurtă introducere verbală, am început din nou lecțiile de dans clasic. mă țineam de un dulap de această dată, care era pe post de bară. aveam să aflu mai tărziu că Sergiu și Adina trăiau și lucrau împreună, conducănd la aceea vreme faimosul grup CONTEMP.

n-am rămas foarte mult la Sergiu, nu prea avansam deloc, așa că Maestrul Tugearu a început să se ocupe de mine personal, atunci când avea timp. m-am reîntors la Opera Română, lucram în general seara. deși era foarte ocupat cu cursurile la liceul de coregrafie, dansa și făcea coregrafia la spectacole, pleca prin turnee prin toată lumea, se ocupa și de mine, un puști, printre picături. când nu era el disponibil, lucram cu asistenta lui Mirela Simniceanu (care ulterior mi-a devenit colega la Orion Balet). de regulă, făceam meditații de cel puțin de 2-3 ori pe săptămână în general seara iar în week-end după-amiază, când studiorile de dans de la Operă erau goale. când părinții mei n-au mai avut bani (eram o investiție foarte costistitoare, plăteau internatul, masa, meditațiile, se ocupau și de cei doi frați), cei doi profesori au acceptat să mă mediteze pe gratis. datorită lor, am reușit să la finalul clasei a VIII-a să trec treapta I. fusesem ultimul pe listă, după mine s-a tras linia, însă ce conta, mergeam mai departe. deși nu eram un star, aventura dansului avea să continue pentru mine…

Hmm, acum realizez că inițial nu vroiam decât să vă invit să citiți cele 2 interviuri. nu știu ce m-a făcut să divaghez și să va povestesc aceaste mici întâmplari din copilărie. poate ploaia care cade de azi de dimineațză. Sau poate viața suspendată uneori de un fir de ață…

private_show

polaroid private show (2001)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s