i love you

Pentru azi am scris ceva mai crazy. Veți găsi mai jos, unul din cele 2 interviuri din ziarul Azi, de care vorbeam ieri în ultima mea postare pe blog. Am decis însă să parazitez interviul respectiv (destul de cuminte, doar eram la început de drum) cu o analiza personală și critică a textului respectiv, sigur din persectiva situației mele de acum. Comentariile mele, vor fi scrise sub forma italică. Sorry, daca rezultatul vă va da dureri de cap….

Camera1306(eu_sunt_eu)-338Camera 1306, foto de Irina Stelea

* * * * *

interviu apărut în Ziarul Azi Miercuri, 6 august 1997 și revăzut în data de 2 februarie 2015.

Coregraful Cosmin Manolescu – Dansul rămâne pentru mine „une declaration d’amour” [confirm cu mîna pe inimă, chiar și acum după atâtia ani, situația a rămas neschimbată]

Ești unul din cei mai tineri coregrafi de pe scena actuală a dansului românesc [Nu mai sunt deloc tânăr, voi face curând 45 de ani, în plus de ceva vreme mi-a apărut păr alb și am ceva riduri]. In evoluția ta se poate constata un interes aparte pentru spațiul neconvențioanal. Pentru început aș vrea să vorbești despre aceste coordonate – tinerețe și originalitate. [Originalite ???, păi nu știi că deja totul a fost deja creat într-o forma sau alta ? Ceea ce facem noi în cele mai multe cazuri este reinventarii roții.]

Fac parte din generația de dansatori și coregrafi de după 1990 care încearcă să dezvolte direcții noi în dansul românesc. După momentul Marginalii (grup de dans contemporan creat în 1992-1993 de Irina Costea, Mihai Mihalcea, Florin Fieroiu și Cosmin Manolescu) care a însemnat debutul meu coregrafic cu piesa „Fragmente de interior” și participarea în cadrul unor festivaluri internaționale (Germania, Franța și SUA), am luat hotărarea de a-mi înființa propria companie de dans. Primul spectacol al companiei de dans STUDIO DCM, s-a numit Incursiune și a avut premiera într-un cadrul neconvențional la Institutul Francez. [ Cosmin, ai uitat să menționezi în interviul astă, că acesta a fost spectacolul tăul de diplomă la ATF. Poate trebuia să menționezi și colaboratorii, că așa este frumos, doar nu l-ai făcut singur. De ce n-ai spus că l-ai făcut împreună cu dansatoarea Rodica Geantă, compozitorul Mircea Tiberian și safoxonistul Cristian Soleanu. Și că ai colaborat cu compozitorul Corneliu Cezar, care ți-a fost profesor îndrumător, provocând o mare criză profesorului tău de creație coregrafică Sergiu Anghel, care a rămas fără obiectul munci. In ultimii ani colegii mei FLorin Fieroiu și Mălina Andrei s-au mutat la pedagogie că să scape de Furtuna lui Sergiu. Aaa, poate mai trebuia să mentionezi, că spectacolul a avut, ca de obicei în lumea dansului românesc, o viață scurtă fiind prezentate doar două reprezentații]. Interesul meu pentru spațiul neconvențional s-a implinit prin experiența realizării unui spectacol cu dansatori și muzicieni portughezi într-o veche fabrică de vinuri dezafectată din Lisabona. Această experiență a fost posibilă datorită bursei pe care am obținută în 1996, în cadrul programului de sprijinire a tinerilor artiști europeni al rețelei Pepinieres Europeennes pour Jeunes Artistes. Spectacolul No Angels, realizat în Portugalia va fi prezentat în cadrul festivalului de dans din Mons (Belgia) într-un nouă formulă și într-un nou spațiu neconvențional (un fost depozit de armament). [Hmm, cum n-ai menționat nimic despre grevă în stil japonez pe care ai făcut cu această ocazie, parcă ai dansat cu o banderolă albă la braț și ai avut un speech politic, sau mă înșel]

Înțeleg că experiența ta artistică este dublată de una managerială. Cum se împacă acestea ?[Ca să fiu sincer, prost. Am mai spus-o artistul trebuie să rămână artist și managerul manager]

În paralel cu activitatea mea artistică și în contextul în care dansul contemporan se află într-o situație disperată (nu există o politică coerentă pentru dans, nu exista spațiu de repetiții pentru companiile de dans și coregrafii indepenți, nu există finanțare, nu există programe de training profesional în domeniu…) [stai liniștit că după 20 de ani situația este cam aceeași…Este adevărat avem un Centru Națioanal al Dansului și un WASP, și un festival la Cluj, însă situația nu s-a schimbat radical. In Franța după 20 de ani, s-au înmulțit centrele coregrafice și festivaluri ca ciupericile după ploaie. Aici am rămăs cam aceeași mușchietari iar săbiile s-au cam tocit în acest timp…]. Am dorit să-mi dezvolt capacitățile manageriale pentru a putea contribui la susținerea și promovarea acestei arte în România. În noiembrie 1996, când am absolvit cursurile Programului Ecumest (master european în managementul cultural), aveam un bagaj de cunoștiințe teoretice și practice, mult entuziasm și obiective de viitor bine definite. [entuziasm care trebuie să recunști că acum s-a cam dus. din păcăte, după aproape 20 de ani, situația la nivel cultural, social și politic România este neschimbată. Ne aflăm în același shit, poate un pic mai poleit și mai aromat; nu există politici culturale clare, iar noi aștia puțini care am mai rămăs în tară, facem cu toții proiecte la limita supraviețuirii. Închiderea spațiului ZonaD a fost de fapt un pas de mare normalitate]. Unul din aceste obiective a fost atins, prin crearea împreuna cu Gabriela Tudor (manager cultural) a Fundației Proiect DCM – Dans, Cultură, Management, care își propune să susțină și să promoveze dansul contemporan în România, să introducă managementul artistic profesionist în cultura română, să dezvolte și să incurajeze creația artistică și mobilitatea pe plan național și internațional a tinerilor artiști dansatori și coregrafi. Deocamdată Fundația trăiește prin munca voluntară și resursele financiare ale membrilor fondatori, precum și proiectele sale. [Cum nu te-ai imbogățit încă, nu ți-ai luat și tu o mașină mică, o casă ceva ? Păi nici acum nu ai înțeles că singura șansă este să ai un job la stat și pe lângă să îți vezi de micile proiecte, afaceri. Sau eventuali să umfli ceva bugete europene și să-ți faci și tu o vilă, cum face toată lumea cea deșteaptă în România mioritică].

Care ar fi aceste proiecte ? [parcă tot la stadiul de proiecte ești și acum, nu ?]

Primul proiect realizat a fost organizarea, în colaborare cu Centrul Soros pentru Artă Contemporană din București, a mesei rotunde cu tema Există un viitor în România pentru absolvenții instituțiilor de învățământ artistic din domeniul dansului ? în cadrul “GATA ! Zilele Academiilor de Artă”. Discuțiile, care au pornit de la sondajul de opinie realizat de Fundație în rândurile absolvenților liceelor de coregrafie și studenților ATF – secția coregrafie, s-au axat pe problemele învătământului artistic, instituțiilor de spectacol și companiilor/artiștilor independenți din domeniul dansului din România. [A fost proiectul cu care ți-ai făcut un pic mâna. De la el ai început să construiești, să crești o mică comunitate de artiști și să bucuri mii de oameni care au venit la spectacolele, stagiunile și festivalurile tale. Oare câți s-au străns în cei peste 15 ani….poate ar fi momentul să faci un calcul, ce zici?Proiectul cel mai important al Fundației este crearea unui Centru Inter/Național pentru Dans Contemporan la București, care va permite accesul tinerilor dansatori la programe de formare profesională (cursuri de dans, ateliere), la informație și documentație de ultimă oră în domeniul dansului și va sprijini creația coregrafilor și companiilor independente. Centrul va edita un buletin informativ – INFO DANS, care va cuprinde informații despre ceea ce se întâmplă în dans în România și în lume (audiții, concursuri, burse, locuri de muncă), va pune la dispoziția celor interesați casete video, cărți de specialitate, reviste și va crea o bancă de date culturale. [Perfect de acord, a fost proiectul cel mai important pe care l-ai realizat. Doar că-l menționează nimeni, se pare ca doar MAD-ul a existat înaintea CNDB-ului. Oricum nu are nici o importanță ata, deși nu este mentionat aproape niccăieri, acesta a fost spațiul în care s-a maturizat generația mea și care chiar a născut o nouă generație artiști. A fost precursorul MAD-ului și al Centrului Național al Dansului. Știi ce-i interesant, că deși nu erau deloc bani, iar studioul de dans era practic un hol, tot ce se făcea acolo erau viu. Era un schimb energetic și emoțional real. Acum parcă suntem cu toții niște mumii…]

Aveți relații cu alte organisem similare internaționale ? [Of course, doar știi că aproape tot ce am realizat s-a bazat pe un parteneriat direct cu artiști, programatori, structuri și fonduri din străinătate]

Da. Întreținem legături strânse cu organizații similare din România, Anglia, Portugalia, Franța, Croația, care doresc să colaboreze cu noi la realizarea Centrului și a unor proiecte internaționale, însă marea noastră problemă rămâne lipsa unui sediu, a mijloacelor financiare care să ne permită achiziționarea unui calculator și a unui fax, instrumente indispensabile de comunicare ale secolului XX. Cu toate dificultățile începutului, suntem optimiști și sperăm să putem oferi publicului și profesioniștilor din domeniu, proiecte coregrafice (spectacole și festivaluri de dans, programe de training) care să arate forța și valoarea dansului. [Ce optimist frumos erai pe atunci…. Și sincer vorbind, deși ai realizat zeci de spectacole, festivaluri, platforme, rezidențe, ai dat burse tinerilor, ai tot trimis oameni în străinătate, cu ce te-ai ales ? OK, ai primit recent un premiu de excelență din partea CNDB-ului, mai dai din din când în când un interviu, mai vrajești căte o fată sau un baiat cu atelierele tale…That’s all.]

Sprijinul pe care îl acorzi dansului este concretizat și de o altă activitate a ta. Despre ce este vorba ?

O altă latură a activității mele se desfășoară în cadrul Centrului de Proiecte Culturale al Municipiului București – ArCuB, care este deschis dansului contemporan și dorește să sprijine proiecte și inițiative ale tinerilor dansatori și coregrafi independenți. În calitate de consilier artistic pe probleme de dans și alături de o echipă tânără și dinamică, sper să pot sprijini și pe această cale mișcarea coregrafică românească în încercarea ei de renaștere și restructurare. [Perioada de la ArCuB a fost foarte frumoasă. Aveam la dispoziție infrastructură, un buget alocat dansului, produceam spectacole pentru colegii mei de generație și cei mai tineri, produceam spectacole în formate neconvenționale în Gara de Nord, Parcul Herăstrău, organizam festivaluri…Ohhh, ce vremuri…]. Din păcate meseria de manager cultural îmi răpește foarte mult din timpul pe care aș dori să-l petrec dansând și realizând spectacole. Dar indiferent de care parte a scenei aș fi, dansul rămâne pentru mine, „une declaration d’amour”, așa cum bine spune logo-ului unui mare centru coregrafic din Franța. [Perfectly agree, dansul este și va rămâne as always, o continuă declarație de dragoste adresată spectatorilor mei. I love you]

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s