Like CNDB#1

Like CNDB #1

afislikecndb2015(1)

M-am hotărât recent să scriu pe blog și despre spectacolele mai noi pe care le văd și despre ce se mai întâmplă în lumea dansului, pentru că am senzația că se scrie foarte puțin despre dansul contemporan. Mult prea puțin. Mi s-a tot propus lately să devin un cronicar al lumii dansului (odată chiar și sub pseudonim) însă am tot refuzat pînâ acum….este cumva dificil sa scrii despre colegi, din interior. Nu știu dacă o să iasă ceva pozitiv din asta, număram bobocii la finalul anului.

Nu știu dacă scrisul are legătură cu numărul producțiilor coregrafice sau cu calitatea lor – apropo legat de asta n-am înțeles niciodata conceptul unor critici de a scrie doar despre spectacolele care le plac. Așa cum nu înțeleg ce se întâmplă cu creația coregrafică românească care de la ceva vreme a intrat în reparații capitale. In afara lui Gigi Căciuleanu care montează cu succes pe bandă rulantă în teatrele din România (când la Targu-Mures, București sau Iași), o mare parte din colegii mei au cam dispărut de pe scenă culturală, mutându-se cu totul fie în zona artelor vizuale sau a teatrului, fie peste graniță la Berlin sau aiurea în ceață. Deși situația dansului este mult mai bună decăt acum 10 ani – să nu uităm că avem de ceva vreme un Centru Național al Dansului, există un WASP, avem programe de rezidențe și o serie de proiecte europene – numărul producțiilor coregrafice noi  este în descreștere. Iar calitatea creațiilor a scăzut și ea foarte mult comparativ cu perioada anilor 2000 când nu prea exista nimic în România (ma refer aici la infrastructură) însă aveam piese despre care se jucan cu succes afară. Se pare ca dansul contemporan a intrat în criză. Sunt curios dacă voi sunteți de acord cu această aserțiune…Hmmm și nimeni nu scrie nimic și nu se vorbește despre asta (nici măcar pe la colțuri).

Insă nu despre asta voiam să scriu, ci despre festivalul Like CNDB#1. Aflat deja la o doua ediție, festivalul și-a propus să prezinte publicului larg spectacole “eterogene ca formă și discurs, însă care au ca numitor privirea atentă asupra oamenilor și vremurilor pe care le parcurgem, provocarea limitelor corporale și/sau identitare, amestecul dintre real și fictiv, relația directă, afectivă, nemijlocită a artistului cu publicul.”. Dacă ne uităm în caietul program al festivalului (unde la fiecare spectacol există un spațiu special pentru notițe și întrebari, mi-a plăcut mult ideea asta să-ți iei notițe), vom vedea că sunt programate 11 spectacole din care doar 2 piese sunt realizate anul trecut. Cam foarte puțin pentru o producție la nivel național…Că tot voi scrie despre toate spectacolele pe care le voi vedea în acest festival, trebuie să vă mărturisesc că am o problemă cu festivalurile. Sincer nu înțeleg rațiunea prin care stagiunea de spectacole de la CNDB (care a stat de altfel la baza creării instituției back în 2004) s-a transformat ușor-ușor într-un festival annual de sezon. România este (cum alfel) o țară a festivalurilor, unde fiecare ONG sau instituție publica/teatru se (re)inventează printr-un festival. Avem festivalul-mamut de import George Enescu (care toacă banii publici fără număr fără să investească mai deloc în tinerii muzicieni români), avem un festival național de teatru IL Caragiale care provoacă de fiecare dată lupte de stradă între criticii de teatru, foarte puține fiind locurile scoase la vânzare pentru publicul larg. Mai avem și alte zeci de festivaluri de teatru care de care mai alternativ și scurt, festivaluri de muzică baroca și contemporană și multe festivaluri de film de toate genurile. Avem și doar două festivaluri de profil – eXplore dance festival și Temps d’Images la Cluj-Napoca, ambele inițiate de colegii mei de la Asociația 4Culture și Colectiv A. Ok, trebuie să recunosc, am trecut și eu prin febra festivalurilor în perioada mea de început fiind un amator al genului la începutul carierei mele de producător. Chiar și acum recent, fiind obligat de finanțatori, m-am întors și eu la acest sport național al festivalurilor. Insă de ce era nevoia ca CNDB, instituție publică de cultură să-și transforme stagiunea de spectacole într-un festival ??? Doar pentru a atrage mai ușor atenția publicului și mass-media ? Că despre atragerea unor bani cu siguranță nu este vorba…Insă după ce se sting luminile festivalului, ce se intămplă cu dansul contemporan, intră în vacanță ? Personal, cred că ideea unei stagiuni permanente de spectacole, fie ea de sezon sau anuală (poate mai dificil de organizat și de susținut cu bugetul minimal oferit de Ministerul Culturii), ar fi de preferat unei festival, care este din pacate percepută mai mult ca o activitate punctuală.

Revenind la subiect, am fost aseară la primul spectacol din deschiderea festivalului Like CNDB – Secvențe și Profile realizat de Florin Fieroiu cu echipa de actori a Teatrului Regina Maria Oradea. Lume multă, fețe cunoscute, cronicari și colegi, mulți iubitori ai dansului, un public profesionist pe care-l tot vezi la CNDB. Foarte puține fețe noi însă, păcat aș zice. Sala mică și provizorie a CNDB-ului, a făcut cu greu față asaltului publicului venit în număr mare să vadă ultima creație a colegului meu de generație, fost Marginal și el odată. Il cunosc pe Florin de mai mult de 30 de ani, am terminat împreuna la Liceul de Coregrafie în 1988, am dansat la Orion Balet și am co-fondat împreună Grupul Marginalii, împreună cu Mihai Mihalcea și Irina Costea. Așă că era normal să vin să-i văd spectacolul. Recunosc, sunt încă sub influența recentului meu atelier de dans de la Bacau cu actorii Teatrului Bacovia, așa că eram curios să văd cum a lucrat el cu actorii. Spectacolul prezentat de CNDB a avut premiera recent în septembrie 2014 în deschiderea ediției aniversare a Festivalului de Teatru Scrut (ediția XX) de la Oradea. Just another festival, așa cum vă spuneam la început….Pe scurt și simplu, mi-a plăcut piesa. A fost un spectacol despre violența relațiilor umane, despre întălniri și singurități, care a solicitat la maxim corpurile celor 9 excelenți actori-dansatori.  Au lucrat mult și s-a văzut. Am apreciat lipsa textului vorbit, care cred că a și reprezenat și una din provocările pentru echipa de actori, după cum mărturiseau la discuția de la final. Mi-a plăcut mult și textul proiectat pe fundal realizat de Farid Fairuz (excelentă ideea), care oferă noi straturi de citire piesei și oferă un spațiu de odihnă vizuală. Excelentă a fost și coloana sonora realizată de Vlaicu Golcea, o frumoasă bază solidă pentru spectacol și în același un time-line pentru performeri. Ar fi fost poate nevoie (pe gustul meu) și de niște pauze în coloană sonoră, care să potențeze și să scoată în evidență bogația limbajului performativ. Mi-ar fi plăcut poate să existe și un moment solistic individual sau dezvoltarea unuia dintre duetele violente, poate într-un format în care femeia să fie cea violentează corpul bărbatului. A fost poate mult prea multă violență în spectacol. Insă asta a fost probabil provocarea pe care s-a bazat spectacolul, pe capacitatea spectatorilor de a urmări zig-zag-ul continuu al performerilor și avalanșa de emoții, străngeri în brațe, sărutări și refuzuri. Titlul spectacolului mi s-a părut mai puțin inspirat, poate mult prea rece pentru forța relațiilor umane de pe scena. Ar fi fost poate mai inspirat să fie folosit unul din multele frumoase texte proiectate, mie mi-a plăcut de exemplu De ce nu există poate și un SMURD pentru suflete ? Mi-au plăcut luminile și costumele – black is the color in Oradea, însă scenografia m-a lăsat rece, putea să lipsească cu desărvărșire. Sigur, așa cum explica și Florin la discuția de la final, piesa a trebuit să fie modificată, adaptată pentru condițiile improprii de la CNDB, probabil că spectacolul în forma sa inițială de la Oradea arată altfel iar acolo scenografia avea un sens….Aici n-a avut nici unul. N-am înțeles deloc nici pudicitatea managementului teatrului care a ales să nu recomande spectacolul persoanelor sub vărsta de 16 ani (conform discuției de la final) pentru nuditate !!! Care există foarte puțină în spectacol, la început una din acrițe apare în bustul gol cu sânii acoperiți de palme. Sincer mă așteptam ca violența corporală sau unele mișcări cu tentă sexuală să fie subiectul aplicării bulinei roșii și nu nuditatea…

Partea a două a spectacolului, pierde un pic din fortă, formula regizorală de a a relua materialul coregrafic dintr-o altă perspectivă nefiind pentru mine suficient de puternică pentru a-mi menține atenția. Cred că varianta de mutare a publicului în partea cealaltă a scenei (de care a amintit Florin în discuția de la final), ar fi fost mult mai inspirată și puternică.

Una peste alta, însă trebuie să felicit conducerea Teatrului Regina Maria care a ales să producă și să ofere un spectacol diferit publicului din Oradea. Consider că una din misiunile fiecărei instituții teatrale și coregrafice ar trebui să fie și provocarea publicului și scoaterea lui din zona de confort bulevardian și al comediei ușoare, și din acest punct de vedere teatrul din Oradea a făcut un pas important și necesar. Felicitarile mele se indreaptă și către Florin, autorul spectacolului. Mi-aș dori căt mai repede să-l văd revenind în lumea dansului și să facă un spectacol de autor cu 8-9 dansatori. Ar fi cu siguranță un hit al sezonului, însă va mai trebuie cred, să mai așteptăm mult și bine….Spectacolul de la sala “Stere Popescu” s-a terminat cu o discuție între echipa artistică și publicul ramăs în sală (o inițiativă nouă a echipei CNDB care sper să fie menținută și la următoarele spectacole) și care a adus multe informații despre procesul creativ al spectacolului. Mă găndesc insă că poate ar fi mai bine ca discuțiile de la final să fie moderate de cineva, pentru a da posibilitatea mai multor spectatori de a-și exprima întrebărille… Overall, a fost o seară caldă și frumoasă și un un început foarte bun de festival. Definitely Like CNDB#1 !

PS. Nu ratați sub nici o formă spectacolul viitor al festivalului CNDB, prezentat de coregraful Romulus Neagu, care vă propune pe 20 februarieBANCO DO TEMPO – “un spectacol despre memorie, despre gândire, despre creștere, despre dragoste și alte glume mai mult sau mai puțin serioase.” Romulus, a părăsit definitiv România în 1999 în urma unei burse oferite de Forum Danca și Fundația pe care o conduc în urma primei ediții a Platformei Dansului Contemporan Românesc din 1998. De atunci s-a stabilit în Portugalia, unde este acum artist asociat în Teatru Viriato din Viseu. La invitația mea a revenit la București la începutul anilor 2000 cu o piesă solo în cadrul Festivalului BucurESTI.VEST. In spectacolul prezentat vineri de CNDB pe scena sălii “Stere Popescu”, va prezenta un duet cu fiul său.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s