2015

 2015 se termină curând. la mine pe blog a început să ningă pînă pe 4 ianuarie (tema recurentă a wordpress-ului) deși afară este un pic de soare și pare mai mult primăvară. încerc să fac aici o analiza anului care se pregătește să se închidă peste 11 zile. o sa incep of course, cu acest blog, unde am scris în total 26 de posturi (împreună cu acesta) ce au fost citite pina la aceasta ora de 1317 de persoane. in total au fost peste 2050 de vizionari, cel mai citit articol fiind Decalogul Gabrielei , accesat de 284 de persoane pe 20 iulie. m-am bucurat pentru că, deși departe, Gabriela mea continuă să fie alături de noi prin sfaturile ei pline de dragoste pentru cultura contemporană…conform rapoartele statistice de pe blog, articolele mele sunt în general citite dimineața în jurul orei 8.00, ziua preferată fiind sâmbătă. am scris mult mai mult în prima parte a anului (au fost zile cand am postat și 2 texte/zi), în timp ce în ultimele 4 luni – fuck – am scris doar de 4 ori.în planul proiectelor culturale, in acest an am finalizat 2 proiecte mari internaționale – Eastern Connection (cu Japonia) și proiectul european E-Motional pe care le-am demarat cu Stefania acum ceva ani buni. ambele proiecte (la care au participat in 2015 peste 200 de persoane – artisti, profesionisti ai dansului, public larg) au insemnat in mod real organizarea a peste 6 ateliere, 8 spectacole, 1 turneu international, 2 rezidente, 1 expozitie de fotografie si film, 3 conferinte.

în plan artistic am realizat 2 spectacole – [Fragile] și zmeul si am testat partying – un nou format de atelier-petrecere performativa care mi se pare cool (sper ca si celor care au venit). am performat in total în 10 spectacole si împreună cu Tania si Stefania am finalizat 2 filme – [Fragil] Behind the scenes și ce este dansul contemporan. deși studioul ZonaD nu mai există, am continuat să conduc ateliere de dans contemporan și dezvoltare persoanala, în total 11 ateliere la care au participat aproximativ 160 de persoane (din care aproximativ 100 de persoane sunt oameni noi pe care i-am cunoscut în acest an). am testat cu succes un format de calatorii emoționale și un format nou de ateliere cu zmee și dans contemporan pentru copiii si adulti, pe care sincer sper sa-l dezvolt la anu’. trebuie să mai adaugăm la asta 4 aplicații și cereri de finantare depuse și decontate (cine face aplicații înțelege mai bine ce înseamnă asta).

finalul anului a fost super-plin și a venit cu o avalanșă de lucruri și proiecte. dupa aventura atelierului cu zmee de la Tokyo, Kinosaki și București, a urmat premiera spectacolului cu Zan Yamashita. după care imediat am schimbat registrul, lucrând la o serie de prezentări publice pentru orașul in-vizibil. susținerea dosarului de candidatură pentru București 2021 care s-a finalizat acum 1o zile a fost cu happy-end. deși procesul a fost dificil și destul de hulit de multi dintre colegi (“Bucureștiul oricum nu are nici o șansă”), calificarea orașului meu adoptiv în care trăiesc de mai mult de 30 de ani, va aduce mai mulți bani pentru cultură and I hope, modificări pozitive pentru sectorul cultural bucureștean.

a venit rândul premiilor. să începem cu premiile CNDB, unde anul astă am răs mult. poate prea mult, însă Paul s-a întrecut pe sine… au fost însă două momente care m-au emoționat deep. primul a fost interviul excelent oferit în direct de Miriam Raducanu (sau dna. Papa cum i se mai spune, cu care am șansă să lucrez  direct în 1991 la spectacolul Pe teme de jazz la  Orion Balet) care, cu eleganța-i caracterestică, a vorbit foarte frumos de niște lumi demult apuse. m-am bucurat mult că a primit premiul, il merita din plin. mai ales că acum 10 ani, in planul meu de management pentru CNDB din 2005 (care a rămăs în sertarul meu) plănuisem să creez un teatru de dans cu numele ei…anyway a fost foarte emoționant. al doilea moment au fost „multumirile” de la final adresate de Flower, colegilor profesori xenofobi si rasisti din UNATC. m-am bucurat sincer că evenimentul a fost organizat într-un spațiu mare și deschis, unde a putut să vină multa mai multă lume. m-a amuzat ocuparea simbolică de către CNDB a TNB-ului, pentru că de fapt și de drept instituția dansului a preferat să plece de bună voie. e drept s-au făcut ceva presiuni însă s-a plecat “mușcând” cu poftă din calul troian oferit cu măestrie de Caramitru și promisiunea de 1 milion de euro oferită la pachet de Ministerul Culturii (și care nu a fost niciodată onorată).

dupa premiile acordate tinerilor mei colegi care au excelat printr-un speach, cum altfel decât conceptual, a urmat hitul serii „more than naked”. prezentarea spectacolului a fost un manifest asumat al CNDB-ului privind situația singurei institutii publice dedicată dansului contemporan. care iată dupa 10 ani de funcționare a ajuns în fundul gol. spectacolul a avut cateva momente bune în special în prima parte, însă pentru mine a fost destul de “subtire” din punct de vedere artistic și mult, mult, prea lung. nuditatea a fost mult prea “naked”, mie personal mi-a lipsit acel “more than’’ care ar fi dat sens alt sens propunerii artistice. (OK nu luați de bună acest comentariu critic, sunt oricum un spectator stricat de prea mult dans). pentru evenimentul special al premiilor CNDB, eu aș fi optat pentru o variantă adaptată a spectacolului cu un cast de dansatori si coregrafi romani (cred ca s-ar fi gasit 20 de persoane care sa performeze nud pe scena TNB). protestul ar fi fost in formula asta, real si direct, percutant ca un knock-out din box. o altă varianta posibilă ar fi fost cred, prezentarea unui producții romanești, pentru ca ne aflam totuși la premiile dansului românesc. din aceasta perspectivă, mi s-ar fi parut cu mai multă substanță, miza și coerență programarea spectacolului “coregrafie de grup”, realizat de Mihaela Dancs, coregrafă care anul trecut a primit premiul CNDB. just saying.

cel mai puternic eveniment al anului a fost cred, întălnirea cu Andre Lepecki care a venit la Bucuresti cu un atelier despre corporealitate si co-imaginație și o conferință despre darkness (Stefania you rock-it, ai fi meritat un premiu pentru reușita asta). a fost poate highlight-ul emoțional al anului. plănuiam să scriu pe blog despre experienta întâlnirii cu Lepecki însă luat de valul proiectelor n-am mai reușit…

pentru mine 2015 s-a incheiat cu premiul Matei Brancoveanu oferit de Fundația Alexandrion pentru spectacolul zmeul care a venit împreună cu o diplomă, un trofeu greu, un cec și o sticla de vin ars Brâncoveanu (excelent de altfel). premiul oferit m-a bucurat, mai ales că vine la o distanță de 10 ani de la premiul Societatii Autorilor și Compozitorilor Dramatici SACD oferit la Paris în 2005 pentru spectacolul „paradis serial” (primul meu spectacol adevărat).

OK si acum vine momentul multumirilor, ca la premiile Oscar. well in primul rând trebuie să-i mulțumesc Ștefaniei, my powerfool light, care m-a călăuzit cu dragoste prin dificila aventură a anului. vreau să le multumesc în egala masura evaluatorilor din comisiile de selectie (vă știți voi care sunteți) și implicit AFCN-ului si ArCuB-ului care au finanțat proiectele Fundației în acest an. trebuie să mulțumesc echipei CNDB care a sprijinit proiectele mele artistice și m-a invitat să conduc 2 ateliere speciale cu vise și atingeri. special thanks goes to The Saison din Tokyo pentru încrederea continuă (profesională și financiară) acordată în ultimii patru ani la rând. ah trebuie să mulțumesc și cronicarilor de dans care au facut interviuri cu mine sau  au scris despre spectacolele mele. căci prin vorbele și gândurile lor, rămâne ceva din aceasta artă efemera care este dansul… însă cele mai calde mulțumiri le adresez publicului meu fidel și participanților la atelierele mele, care au dat sens cu adevarat anului 2015. and last but not least, vouă celor care ați poposit pentru câteva clipe pe blogul meu.

tuturor, prieteni și dușmani, vă doresc un final de an frumos și plin de experiențe și călătorii frumoase. and now it’s time to sleep. noapte bună.

DSC_0968_7766

Advertisements

prioritati 2016 pentru Ministerul Culturii

prioritati 2016 pentru Ministerul Culturii 

la începutul lunii decembrie am participat direct împreuna cu un grup de manageri culturali, galeriști, artiști și curatori la redactarea unui document cu propuneri pentru priorități ce au fost adresate noii echipe de la Ministerul Culturii. deși sunt extrem de sceptic, sunt curios câte dintre ele vor fi puse în practică sau măcar menționate în lista de priorități a noii echipe. voi face o analiză pe blogul meu peste 6 luni. redau aici pentru posteritate acest document.

În atenţia dlui Ministru al Culturii Vlad Alexandrescu

AGENDA DE PRIORITĂŢI PENTRU MINISTERUL CULTURII

propuneri realizate de un grup informal de operatori culturali şi artişti

În contextul reducerii îngrijorătoare a bugetelor alocate culturii în ultimii ani, a reducerii liniilor de finanţare nerambursabile pentru sectorul cultural, a restructurărilor instituţionale prin comasare realizate de Ministerul Culturii, a capacităţii scăzute de analiză şi evaluare a echipei Ministerului Culturii, vă propunem o serie de măsuri urgente legislative, fiscale, de transparenţă şi bună guvernare care au în vedere îmbunătăţirea activităţii Ministerului Culturii şi a sectorului cultural din România.

PRIORITĂŢI LEGISLATIVE

  1. Asumarea de către Ministerul Culturii (MC) a strategiei 2014-2020 deja existentă şi asigurarea bazei sale legale de aplicare printr-un Ordin de Guvern (OG); reactualizarea şi rafinarea strategiei, stabilirea priorităţilor ce trebuie scoase în evidenţă şi aplicate pe termen scurt şi mediu.
  2. Corectarea menţiunilor din noul cod fiscal, aplicabil din ianuarie 2016, prin care contractele de drepturi de autor sunt asimilate la nivelul contractelor de muncă din punctul de vedere fiscal (se adaugă CASS pe lângă impozitul de 16%) fără a oferi acelaşi drepturi (diurnă, cheltuieli de cazare şi transport în cazul unor deplasări interne sau internaţionale). Această modificare trebuie realizată de urgenţă mai ales în contextul în care patru oraşe din România se pregătesc pentru selecţia finală Capitala Europeană a Culturii.
  3. Realizarea şi adoptarea legii privind statutul artistului, al profesionistului din cultură şi al operatorilor culturali (lege organică care reglementează activitatea şi statutul sectorului cultural). Există deja o iniţiativă legislativă în acest sens incompletă, care a fost însă respinsă de Parlamentul României în 2012/2013. Realizarea unui lobby important de către întreg sectorul cultural pentru adoptarea acestui act legislativ în 2016.

PRIORITĂŢI FISCALE

  • Reducerea fiscalităţii pentru artişti (renunţarea la CASS pe contractul de drepturi de autor care va deveni operaţional începând cu luna             ianuarie 2016, revenirea la cota de cheltuieli deductibile de 40%   din impozitul anual).
  • Ministerul Culturii trebuie să susţină de urgenţă creşterea etapizată a bugetului alocat culturii cu obiectivul ca în 2021 când Romania va găzdui Capitala Europeană a Culturii să ajungă la 1% din PIB. Pentru o creştere a şanselor de reuşită a acestui proces este necesară construirea unei argumentaţii care să demonstreze contribuţia      culturii la creşterea economică a ţării. Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Profesională trebui să realizeze mai multe studii care să aducă argumente privind veniturile pe care le aduce sectorul cultural la bugetul naţional (turism cultural, proiecte internaţionale, industrii creative etc).
  • Crearea unei linii de co-finanţare transparente multi-anuale pentru proiectele   europene care au obţinut deja o co-finanţate prin programele Uniunii Europene (Europa Creativă, Orizont 2020). Acest fond ar putea fi administrat fie de AFCN, fie prin fondul de programe strategice prin asigurarea anuală a co-finanţării printr-o sumă standard diferenţiată în funcţie de lider sau co-organizator.

TRANSPARENŢĂ ŞI BUNĂ GUVERNARE

  1. Creşterea gradului de transparenţă a Ministerului Culturii şi a instituţiilor publice subordonate. Trebuie regândit şi actualizat de urgenţă conţinutul website-ului oficial al MC www.cultura.ro mai ales în contextul susţinerii procesului de transparentizare a informaţiilor şi a activităţilor managerilor instituţiilor de cultură subordonate (rapoarte anuale, foi de buget etc.), a comunicării concursurilor pentru ocuparea posturilor de manageri culturali, numărul de angajaţi din sector, alocările bugetare existente, fondurile de rezervă disponibile pentru proiecte strategice/prioritare etc. în baza legii privind transparenţa decizională.
  2. Reducerea birocraţiei la nivelul sectorului cultural – renunţarea la obligativitatea traducerii contractelor din limba engleză pentru proiectele europene/internaţionale, renunţarea la obligativitatea ştampilării unor documente xerox “conform cu originalul”, urmat de semnatură şi aplicarea ştampilei organizaţiei pe documentele copiate. În cazul deconturilor pe liniile de finanţare nerambursabile, trebuie urgent redus numărul de documente solicitate pentru efectuarea unei simple cheltuieli, trebuie acceptate documente (inclusiv facturi şi contracte) în format electronic, reducerea birocraţiei în cazul artiştilor străini.
  3. Reorganizarea organigramei Ministerului Culturii prin crearea unor departamente strategice care să includă specialişti din zonele artelor vizuale, artelor spectacolului, educaţiei culturale, culturii scrise, cinematografiei, industriilor creative etc. angajarea lor se poate face fie pe baza unui contract de colaborare/contract de muncă. Viitoarea echipa de consultanţi/experţi va lucra la definirea priorităţilor şi demarea proiectelor strategice viitoare ale MC.
  4. Depolitizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor de conducere din cadrul instituţiilor de cultură, cu organizarea unor comisii de evaluare independente, alcătuite din profesionişti din fiecare domeniu, cu cooptarea unor reprezentanţi numiţi de mediul organizaţiilor non-guvernamentale sau al asociaţiilor profesionale, altele decât uniunile de creaţie, anacronice şi cu mari probleme de credibilitate.

PRIORITĂŢI SECTORIALE

  1. Importanţa declarată public şi în documentele oficiale a susţinerii culturii în educaţie şi a funcţiei educative a culturii, indiferent de tipul operatorilor culturali şi de domeniul de activitate; reconsiderarea educaţiei în cadrul instituţiilor culturale, alocarea în mod expres şi particular a unor finanţări corespondente din bugetul anual al fiecărei instituţii publice de cultură aflate în subordinea MC pentru educaţie obligativitatea de a se investi în programe şi proiecte educative, cu menţionarea acestui punct şi în setul de modificări ce urmează a fi propuse pentru OUG 68 privind managementul instituţiilor publice de cultură şi cu recomandări către administraţia locală; prioritizarea educaţiei în toate instituţiile de cultură poate contribui în mod real la activarea şi dezvoltarea parteneriatului public-privat (PPP), la externalizarea serviciilor de educaţie/pedagogie către mediul privat sau cel al sectorului cultural independent. În vederea susţinerii acestei priorităţi recomandăm implemetarea unui program-pilot de educaţie culturală în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi cu inspectoratele şcolare, care să aducă elevii, periodic (în fiecare trimestru), în muzeele de artă, inclusiv contemporană / instituţii de spectacol / concerte de muzică, cu program de mediere adecvat. Programul ar fi, desigur, facultativ pentru elevi, dar obligatoriu pentru instuţiile de învăţământ de a participa dând posibilitatea elevilor/părinţilor să aleagă dacă participă sau nu. Programul ar putea fi implementat în parteneriat cu administraţia locală şi echipele celor 4 oraşe candidate la titlul de Capitală Europeană a Culturii – Baia-Mare, Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara.
  2. Crearea în interiorul MC a unui departament specializat pentru pregătirea programului Capitală Europeană a Culturii 2021.
  3. Reactivarea de urgenţă a fondului pentru mobilitatea creatorilor/managerilor culturali şi derularea lui pe baze transparente şi de competiţie.
  4. Rediscutarea rolului AFCN în cadrul mai larg al finanţării publice a culturii – separarea clară între instituţiile publice de cultură şi sectorul neguvernamental şi privat; definirea unor tipuri de activităţi care sunt finanţate cu prioritate, crearea unei arii speciale dedicate festivalurilor (care vor trebuie să concureze împreună), priorităţi care să pună accent pe cultura vie, mobilitate, educaţie culturală şi creaţia contemporană, start-up creative. De asemenea trebuie discutată posibilitatea ca MC să externalizeze programul de co-finanţare a proiectelor europene către AFCN. Propunem realizarea unui întâlniri în luna ianuarie 2016 cu dna. Irina Cios director AFCN, reprezentanţi ai Ministerul Culturii, noii membrii ai Consiliului AFCN şi reprezentanţi ai sectorului cultural.
  5. Regândirea modului cum sunt evaluate şi decise marile proiecte strategice, la fel şi în cazul programelor; reconsiderarea investiţiilor în taberele de creaţie (analize de nevoi şi de impact, sustenabilitate, nevoie de investiţie), programe de rezidenţe şi mobilitate naţională, lărgirea portofoliului de proiecte naţionale considerate strategice pentru finanţare;
  6. Înfiinţarea unui fond pentru programe strategice (şi nu proiecte) care ar urma să fie gestionat de către o altă organizaţie/entitate decât AFCN sau posibil de către AFCN; prin acest fond ar urma să fie derulate transparent şi pe bază de competiţie toate finanţările şi alocaţiile de buget pe care le oferă Ministerul Culturii către instituţiile publice de cultură, festivaluri anuale – festivalul George Enescu, TIFF, Festivalul Shakspeare, Uniuni de Creaţie, turnee ale spectacolelor româneşti în străinătate etc. Selecţia programelor ar fi realizată de evaluatori externi, buni cunoscători ai sectorului cultural.
  7. Susţinerea dezvoltării infrastructurii sectorului cultural printr-un program special de achiziţii de spaţii, construcţia unor noi săli de spectacole şi studiouri de creaţie pentru artiştii independenţi şi instituţiile de spectacol. Recenta lege care interzice activităţile culturale în imobile cu risc seismic creează mari probleme la nivelul sectorului cultural. O posibilă rezolvare de moment poate fi introducerea în contractelor de management ale instituţiilor publice ca spaţiile să fie oferite gratuit sectorului cultural independent si artiştilor independenţi.
  8. Oportunitatea dezvoltării unei campanii naţionale serioase, de impact pentru actul de cultură din România; această acţiune ar putea să includă inclusiv o campanie la nivel naţional prin care oamenii să fie invitaţi să vireze procentul de 2% din impozitul anual către sectorul cultural şi 20% din impozitul pe profit (în cazul companiilor).
  9. Monitorizarea de către MC a modului cum se cheltuiesc banii ministerului ca politică de bună gestionare a banului public. Stabilirea unor criterii pe care trebuie să le întrunească un evaluator profesionist; crearea unui set de reguli şi a unui corp de evaluatori publici pentru sectorul de cultură care să participe la evaluarea, monitorizarea şi auditul instituţiilor culturale şi a programelor strategice.
  10. 10. Încurajarea de către MC a industriilor culturale şi creative (ICC) prin introducerea voucherului cultural care să încurajeze colaborarea operatorilor culturali cu comunităţile creative. Prin acest voucher instituţiile publice şi operatorii culturali pot avea acces la granturi de cercetare, dezvoltare organizaţională, studii de specialitate, design şi comunicare, management financiar etc. Banii pot fi atraşi printr-un program inter-ministrial prin programele europene de formare profesională, POCU, IMM-uri.

Acestă platformă de propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii Ministerului Culturii şi a sectorului cultural este susţinută de:

Dragoş Neamu, manager cultural | Reţeaua Muzeelor din România

Virgil Niţulescu, președinte | Reţeaua Muzeelor din România

Cosmin Manolescu, coregraf şi manager cultural | Fundaţia Gabriela Tudor

Alex Radu, manager | Asociaţia Culturală şi Spaţiul de artă contemporană Aiurart, Editura Vellant;

Raluca Iacob, manager cultural & preşedinte | Asociaţia MetruCub coordonat al iniţiativei Susţine Cultura în educaţie

Raluca Voinea, curator şi critic de artă

Oana Ioniţă Năsui, manager cultural | Postmodernism

Laurenţiu Constantin, manager cultural | Asociaţia Antiqva

Dan Popescu, curator | Galeria H’Art

Suzana Dan, artist vizual & curator | Asociaţia Ephemair

Cristina Bogdan, curator | ODD

Vera Marin, arhitect & manager cultural | Asociaţia pentru Tranziţia Urbana din România

Cristina Modreanu, critic de teatru & manager cultural | Asociaţia pentru Promovarea Artelor Spectacolului

Iulia Popovici, jurnalist cultural & curator artele spectacolului

Sabina Baciu, manager cultural | Asociaţia ORICUM

Magda Radu, curator şi istoric de artă

Bucureşti, 17 decembrie 2015

17 decembrie

10385496_884819701552514_2475131929829126324_n

17 decembrie 

Finalul de an 1989 m-a prins la Sala Palatului unde lucram cu colegii mei la unul din acele multe spectacole omagiale, dedicate cu mare “dragoste” dictatorului Ceaușescu. Specialistul în plugușoare era chiar el, Sergiu Anghel, fostul meu profesor din liceul de coregrafie și actualul specialist în xenofobie și rasism de la UNATC. Pe vremea comunismului, erau la modă spectacolele gală, în special în ultimii ani ai regimului comunist, ofereau artiștilor-lingăi o serie de oportunități, bani și why not acces la plecări în străinătate. Este adevărat că nu prea aveai de ales, ori colaborai cu partidul comunist ori ți se închidea orizontul. De exemplu tata, fost chiabur (părinții lui au avut o sondă de petrol în perioada interbelică) și forțat ulterior să devină muncitor la canalul Dunărea-Marea Neagră, a rezuzat să devină membru de partid și a rămas pentru toata viața în același post de simplu funcționar. Dacă vroiai însă să pleci în străinătate și să faci spectacole trebuia sa faci și mici/mari compromisuri. Însă în ultimii ani, clar situația o luase razna fiind organizate pe bandă rulantă 4-5 spectacole omagiale de 26 ianuarie (ziua de naștere a dictatorului), 1 Mai, 23 August, 1 Decembrie si 1 Ianuarie, la care participa toata suflarea artistică din România, elevi de la liceele cu profil artistic, artiști-soldați, dansatori și balerini de la Operele Naționale și de la teatrele lirice. Dansam coregrafii stupide în care mimam sapătul ogoarelor, luam și dam cărămida din mînă și zburam ca ciocăriliele, alergând bezmetici pe stadion făcând cercuri și spirale. Privind lung în urmă, mă gândesc cum a fost posibil acest lucru ? Și m-am tot întrebat cum nimeni nu s-a aplecat spre arhive pentru a studia acest fenome, al dansului patriotic….

Revenind însă la subiect, la momentul respectiv eram spre finalul stagiului militar obligatoriu la București, unde dansam aproape timp de un an de zile dansuri foclorice, patriotice și militărești sub direcția Maestrului Ciocănăru, un bun profesionist specialist în foclorul românesc, care conducea secția de dans a Ansamblului Armatei. La finalul anului 1988 îngroziți ca toți tinerii de spectrul armatei, aranjesem cu ajutorul PCR-ului (a ce siti pile-cunoștiințe-relații) si a cătorva cartușe de Kent și sticle de Johny Walker, ca imediat după depunerea jurământului militar să fim transferați la București la Ansamblul Doina al Armatei. Era singura modalitate de a ne continua cariera artistică și de a nu ne distruge picioarele. Insă Ceaușescu ne-a adus la București mai repede decât sperasem, dupa doar o luna de lucru la cules de stiuleti de porumbi si strans cartofi. Nu știu cine avuse ideea să facă un spectacol cu sute de dansatori, așă că fuseserăm aduși înainte de termen la București pentru a lucra la acel spectacol grandios de la Sala Palatului.

Atmosfera în aer era țin minte tensionată. Zidul Berlinului căzuse, Radio Europa Liberă vorbea pe larg despre dizidența lui Doina Cornea și despre “scrisoarea celor șase” lideri comuniști împotriva lui Ceaușescu. Și a venit aceea zi de 17 decembrie. Eram așa cum spuneam la început la una din repetițiile inodore și incolore de Plugoșor.  Țin minte perfect momentul, eram rupți de somn și picoteam pe băncile din cabine. Tocmai făcusem o noapte albă de video, dacă nu mă înșel. Aveam un coleg, artist-soldat ca și noi, căruia îi era frică să doarmă singur în casă. Și pentru a nu fi singur acasă, ne invita regulat la el să ne uităm la televizor color la filme noi, traficate pe piata neagra. Pe vremea aceea cine avea video player și televizor color era boier. De obicei el făcea rost de casete video, noi luam ceva băutură și ne înființam pe la ora 22 la el acasă în Drumul Taberei. Atunci am văzut o serie de filme faine ca Visul unui cuib de cuci, , Flashdance, filme horror cu sânge multe și King-Kongi, multă muzică cu Michael, Whitney și Queen. In general noaptea se finaliza spre dimineatza cu un film porno, glumițe multe și foarte multă băutură….

Ziua respectivă începuse oarecum la fel. Insă puțin după ora prănzului, brusc s-a dat „Alarmă de exerciţiu”, pentru toate forţele aparţinând M.Ap.N., noi fiind trimiși de urgența în cazarma din Drumul Taberei de lângă Marele Stat Major al Forțelor Terestre, care era lângă cinema Favorit. Pîna am ajuns noi în unitatea noastră din Drumul Taberei, se dăduse deja indicativul „Radu cel Frumos”, adică „Alarma parţială de luptă”. Toți militarii ştiau că dacă alarma de luptă era inițiată unităţile militare trebuiau să se pregătească pentru respingerea unei agresiuni externe. Alarma de luptă mai însemna că toți soldații (inclusivi cei artiști ca noi) erau consemnați în cazărmi (nu se mai acordau nici o permisie), se distribuia muniție de război și toata armata era pusă în alertă pe picior de luptă. Ca rezultat al acestei alarme, noi am fost obligați să ne îmbrăcam în hainele militate de soldați și ne-am pierdut dreptul la mese. Fiind consemnați în cazarmă nu mai puteam să mergem să măncăm la popota Unității de Gardă din apropiere de Uzina Apaca unde eram arondați cei aproximativ 20 de soldați dansatori-actori-muzicieni.

Seara, imediat ce au dispărut gradații și CI-stul unității (era omul securității), am dat drumul la radio și am început să ascultam Radio Europa Liberă încârcând să întelegem ce se întâmpla. Mai ascultasem acest post interzis cu tata când mergeam acasă la Sacele în permisii. Trageam perdelele, făceam întuneric și ascultam împreună, în special actualitatea Românească, în special dupa Revolta de la Brașov din 1987. In noaptea acea însă aveam să aflăm că la Timisoara începuse Revoluția și oamenii începuseră să moară. Alarma de luptă “Radu cel Frumos” se dăduse pentru oprirea revoluției din Timișoara și nu pentru a stopa agresiunea unui alt stat vecin. Zilele care au urmat erau din ce în ce mai apăsătoare, repetițiile se întrerupseră total, tensiunea creștea iar noi grupul de soldați scrașneam din dinți noaptea în special, când ascultam știrile de la radio Europa Liberă împreuna cu plutonierul nostru care răspundea de plutonul de soldați.

Aveam și un televizor portabil în camera la care urmăream știrile alarmante. Pe 21 decembrie dimineața am fost anunțati să venim cu toții să urmărim la televizor marele miting de sprijin la Partidului Comunist Româan organizat cu scopul înfierării evenimentelor de la Timişoara. Țin minte că ne-am dus cu scârbă la televizor, ne era silă de ce se întâmpla în Banatul românesc și vroiam și noi să facem ceva. Era o mare imensă de oameni în Piața Palatului, condusă de oamenii partidului și securității, iar Ceaușescu de la balcon încerca să oprească mânia oamenilor oferind creșterea pensiilor, ajutorului social și a salariilor cu 100 de lei. La un moment apare un vuiet de strigăte care începe să crească și oameni încep să fugă. Ceaușescu încearcă să liniștească oamenii, însa miile de corpuri o iau razna. Apare mira și emisiunea se întrerupe brusc, nemaifiind reluată ulterior. Ne ridicăm cu toții și ne întrebăm ce se întămplă…Atmosfera devine brusc încărcată….Seara tărziu deschidem din nou radioul și aflăm că în Piața Universității s-a ridicat o baricadă. Revoluția începuse și la București iar oamenii începeau să protesteze. Toata noaptea respectivă n-am prea putut dormi. La un moment, la miezul nopții am auzit zgomotul motoarelor tancurilor care plecau spre Universitate. Noi soldații eram cu toții la un pas de ieși de a ieși în stradă. Dacă nu aș fi fost în armată, cu siguranța aș fi ieșit în noaptea respectivă pe stradă. Insă nu aveam cum să trecem de patrulele care ne apărau unitatea și care aveau muniție de luptă. Tensiunea creștea cu fiecare ora în corpurile noastre. Dimineața simțeam cu toții nevoia a protesta cumva. Ne-am rugat toată dimineța de plutonierul nostru să ne dea drumul să mergem să mîncâm ceva, trecuseră deja 5 zile de când nu mai mâncasem o mâncare caldă, ne hrănisem tot timpul cu niște sandvișuri aduse de colegii nostrii civili și cu ceva fructe rătăcite prin dulapurile noastre. Era singura soluție să ieșim din casă. Pe lângă ferestra unității noastre treceau mici grupuri de oameni care se îndreptau spre Universitate. La televizor erau știri care anunțau că coloane de muncitori se îndreptau sper Sala Palatului și Universitate pentru a sprijin pe dictatorul Ceaușescu. Erau of course minciuni sfruntate, oamenii aflaseră deja de spargerea baricadei de la Universitate și de lupta care se dusese pe Bdul Magheru, chiar dăcă dimineață pompierii spălaseră caldaramul. Pe la ora 11,30 am căpătat în final permisiunea să ieșim din unitate pentru a mâncă, ne-am schimbat uniformele militare cu hainele civile, asta în timp plutonierul nostru în a cărui sarcina eram, ne-a rugat să nu facem nimic. Riscam cu toții pușcăria. Eram cu toții surescitați iar unii dintre noi vroiam să protestăm. Dupa 100 de metri ne-am despărțit, colegii noștrii din București au plecat la casele lor să-ți vadă familiile și iubitele. Noi am rămăs un grup mic de apropare 7-8 persoane și ne-am urcat într-un autoboz. Cineva dintre noi (sincer nu-mi aduc aminte cine), brusc, a început să cânte Deșteaptă-te Române, imnul Revoluției, moment în care am început să cânt și eu in timp ce mă uitam la oamenii din autobuz. Speram ca toții să se alăture însa nu era deloc așa. Unii se uitau speriați la noi, alții întoarceau privirile pe geam și încercau să ne ignore…. Dupa o stație ne-am dat jos, căpătasem deja curaj și am luat-o pe Bdul. Iuliu Maniu, pe lângă Apaca, cântând cu degetele în V de la Victorie. Unii trecători cu care ne întâlneam ne rugau să ne oprim, să ne gândim la viitorul nostru. Noi nimic, nu întelegeam de ce nimeni nu se alătură…

Am mers așa preț de aproape 15-20 de minute pe bulevard când brusc la un moment mașinile au început să semnalizeze cu farurile, toata lumea a început să strige Victorie, iar blocurile toate au explodat de strigăte de bucurie.Se anunțase la televizor sau la radio nu mai țin exact unde, că dictatorul fugise cu elicopterul. Ca la o comandă, terminațiile nervoase ale epidermei noastre s-au emoționat la maxim iar brusc oceane de lacrimi au țâșnit din ochi. Era o stare extraordinară pe stradă, un sentiment de înfrățire unic, ne pupam și ne îmbrățișam cu oameni necunoscuți. Atunci a fost prima și ultima dată când am plâns de bucurie.

Intr-un final, după ora de colindat liberatatea, ne-am întors la unitate cu fețele îmbujorate arzând ca o văpăie.Televiziunea Română Liberă începuse deja să emită continue, iar imaginile revoluției în alb și negru invadau ecranul televizoului nostru mic. In dupa-amiaza respectivă i-am urmărit cu sufletul la gură la televizor pe Dinescu, Caramitru, Doina Cornea, Băcanu – dizidenții anti-comuniști de care auzisem în acel an pentru prima dată la radio precum și mulți alții de care auzeam pentru prima dată. Unul dintre ei mi-a atras atenția în mod special. Era actorul Victor Rebengiuc (acelasi om frumos care ne-a oferit scena de Teatrul Bulandra pentru grupul Marginalii si ulterior stagiunii de dans contemporan din 1998), care după ce citit cu patos tragic un text (daca imi aduc aminte bine), a cerut tuturor celor care susținuseră comunismul și care veneau acum la televizor să-și ceară scuze să-și sterga gura cu un sul de hârtie igienică pe care l-a așezat la masă. Gestul lui mi-a mers direct la inimă. Am sperat la fel ca și el și ca mulți alți tineri de vârsta noastră, că oamenii care slujiseră comunismul vor face pasul înapoi. Ne-am înșelat însă amarnic, istoria avea însă să fie diferită. N-au trecut câteva ore și în jurul orei 17.00 când tovarășul Iliescu a anunțat de la balconul Sălii Palatului formarea Guvernului Sălvării Naționale, gloanțele au început să șuiere în București. Am ieșit rapid afară în curtea unității și prima mea impresie a fost că se trăgea de bucurie. Wow ce gest frumos, mi-am zis în gând. Când m-am uitat mai bine, mi-a dat seama însă că gloanțele în loc să zboare în sus zburau la nivelul solului, mușcând din copaci și ziduri. Brusc colegii noștii din garnizoană care apărau unitatea (noi nu aveam arme în interiorul unității) s-au alăturat și ei focului de mitralieră. Incepuse războiul teroriștilor. Zgomotul era infernal pentru mine care culmea, deși eram în armată de peste un an, nu trăsesem yet nici un glonț. Am intrat brusc în cazarmă scuturat de o sumbra bănuiala. Revoluția corpurilor goale începuse însă drumul spre democrație avea să fie tare anevoios și plin de gropi și multă mizerie umană….

(fragmente dintr-o  viitoare carte de memorii)