16 iunie

In timp ce ma duceam ieri la Galeria Jecza, pe drum m-au năpădit amintirile. Prima mea întălnire directă cu Timișoara și oamenii de aici a fost în 1995 când am dansat în spectacolul Le Grand Jeu, o co-producție franco-româno în coregrafia lui Christian Trouillas pe scena Teatrului Național din Timișoara care pentru prima personal a reprezentat prima experiență artistică adevărată. Ce timpuri…A doua întălnire cu acest oraș a fost în anul 2000 când am participat ca manager cultural la un training de management organizat de Gabriela Tudor și Fundația Pro Helvetia unde printre altele l-am cunoscut pe Vasile Ernu, pe cei de la Fundația de Arte Vizuale și pe celebrul Charles Laundrey, fondatorul conceptului “Creative City”. Pregăteam pe atunci prima ediție a  festivalul internțional de dans BucurESTi.Vest, evenimentul care a creat premisele apariției Centrului Național al Dansului. Mi-au trebuit 12 ani pentru a redescoperi orașul de malul Begăi. In 2012 dupa exact 12 ani am revenit la Timișoara pentru a prezenta spectacolul-instalație Camera 1306 la Hotelul Continental pe care l-am realizat cu Ștefania și Catrinel. Wow, ce repede trece timpul. Și iată-mă din nou aici lucrând cu niște oameni tare faini și deschiși, explorându-ne corpurile emoționale și descoperind tainele dansului contemporan.

Am luat un taxi (care este mult mai scump decat la Bucuresti) si am ajuns rapid la studioul de  dans instalat la Fundația Triade, care mie aduce foarte mult cu ZonaD. Primul lucru a fost să scot zmeul la plimbat prin studio. Și imediat m-au năpădit amintirile călătoriei din Japonia de anul trecut când m-am jucat pentru 3 zile cu zmeul prin cele mai bătute locuri din Tokyo – Palatul Imperial, Shinjuku Gyoen, străzile din jurul Morishita Studio sau Tokyo Metropolitan Building. Și brusc mi s-a făcut dor de Japonia.

Are you OK? Dozo. Arigatou gozaimas. Hai. Hai-hai, hai zmeule. Do you prefer sushi or salată de vinete? Do you prefer butoh or contemporary dance ? Do you miss Romania Zan-san? Do you think Rosia Montana was important for Romania? What about#Collectiv? Do you think Timisoara will become European Cultural Capital 2021? Or Bucharest? Would like to dance with me? Why Japanese people are so complicated? Do you think I should stop here?

Programul atelierului de ieri a fost foarte diferit. Le-am propus participanților o noua abordare a corporealității directă și nemediată. Am încercat să ne introducem, să ne contopim, să dansăm în celălalt. Un proces intens, dificil pe alocuri, cu multă transpirație.După o pauză scurtă,  am încercăt să interacționăm cu piatra, cu arborii. Pentru un timp ne-am privit în ochi. La final am dansat sărutul cu ochii închiși. Și ne-am pus întrebări, multe despre dans, iubire și viață. Eu am dansat cu bețele în gura, rememorând momentul #Colectiv. A fost din nou o zi plină cu multe straturi. O zi frumoasă cu dans.

Dimineața când am deschis calculatorul am găsit un mesaj email de la Cristina cu o serie de noi întrebări și gânduri. Cu acordul ei le fac publice pentru că sunt sincere și adevărate. Clar o temă de reflecție și de lucru, care vorbesc foarte mult despre procesul de explorare, descoperie, de călătorie în care am plonjat cu toții.

“Dansul e acum sau maine? Dansul are viata sa? Orice miscare e dans? Sarutul este un dans? Iubirea se termina in abis? Te-ai iubit vreodata pe tine? Ai luat o supradoza de iubire? Iubirea ameteste si cade sau nu? Ai iubit candva un obiect? Viata e un fir rosu?Intunericul e lumina vietii? De ce viata e greu de trait? Viata e un numar? In viata albinelor ai gasit dans?

Dintre toate intrebarile pe care le-am auzit marti, una sigur nu o sa o uit niciodata, pentru mine a avut nu un impact, ci o magnitudine: Vrei sa dansez in tine? wooow, pe asta chiar poti sa o iei cum vrei, mi-a intrat in corp pe toate partile si a iesit tot atat de vulcanic, si de aceea azi, poate cel mai interesant mi s-a parut cand trebuia sa intram si sa dansam in corpul celuilalt, act nedesavarsit de mine, deoarece simt ca nu am explorat suficient in zona asta, as relua oricand exercitiul, sa vad ce se poate face mai mult.”

Seara s-a încheiat târziu la Musiu, un loc cu adevărat special din Timișoara unde am gustat un rose spectacolus Pedro Vasare (necunoscut mie) pe care vi-l recomand cu drag. Asta in timp ce admiram dansul spectacolus al norilor în lumina lunii. Și brusc o liniște serenă  m-a încercuit. Si mi-am dat seamă că imi place mult la Timișoara.

DSC_0383_11099

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s