21 iunie

DSC_0411_11223

21 iunie [post-thinking timișoara]

deși atelierul de la timișoara s-a terminat, efectele lui în corpurile noastre se resimt în continuare. ca un drog puternic. legăturile puternice care s-au creat intre participanți [oameni foarte diferiti ca job, structura sau vârstă] într-o perioadă scurtă de timp transced uneori puterea mea de ințelegere. s-a creat parca o dependență, simt că oameni sunt legati în continuare. oare ce anume transforma oamenii asa de puternic ? dansul sau atingerea ? calatoria emotionala sau masajul? deschiderea spre necunoscut sau intalnirea cu noi oameni, spatii, propuneri….sau cum ar spune Andre Lepecki “the power of co-imagination”? Aș fi vrut să postez un mic filmulet de la spectacolul final. din pacate fiind mult prea ocupat cu muzica, lumina si cu dansul am uitat sa pornesc camera. așa încât singurele lucruri care rămân sunt cele cateva poze facute de Stefania în curtea Galeriei. și amintirea acestor întălniri unice cumva.

“se poate spune ca experiența (atelierului) se aseamană ca efect cu victimele supravietuțoare ale unui accident de avion, se creează un atașament emoțional puternic între ele, pentru că au trecut prin aceeasi experiență/șoc împreună, doar că la noi a fost pe pozitiv, noi am trecut printr-o experiența frumoasă impreună” imi scria ieri Cristina pe facebook. Iar aproape în acelasi timp Ana imi trimitea un link video către un pianist care canta singur în inima ghețarilor care se topeau. Sincronicitate sau simplă întâmplare ? Iar Bianca scria pe wall-ul ei ca “A fost o saptamana intensa si despre dans contemporan. Dansul e una dintre marile mele pasiuni si il practic oricand si oriunde. Atunci cand dansez simt ca ma unesc cu infinitul. Am mers să dansez intr-un cadru special creat si m-am ales cu prieteni noi si lectii frumoase de viata. A fost o experienta colosala ce m-a marcat profund pozitiv. Totodata am invatat mai multe despre iubire, incredere si abandonarea in fata necunoscutului. Mi s-a confirmat inca o data ca e bine sa te auto-depasesti constant pe tine si pe ceilalti sa-i iubesti. Daca intri in competitie cu oamenii se nasc prapastiile. Daca te unesti cu sufletele lor se construiesc podurile sperantei si a trainiciei intre noi. La final ne-am imbratisat cu fiecare si ne-am dorit numai bine. Profesorul nostru Cosmin Manolescu caruia Ii multumesc pentru fiecare clipa in parte a zis o fraza pe care am memorat-o si am inscris-o in inima: “Tot ceea ce faceti sa fie din iubire”. Cand am citit textul ei am vrut să fac o corecție. Pentru că nu mă simt deloc profesor. Însă n-am avut cum, pentru că Facebook s-a hotarat sa ma puna la punct si m-a pedepsit pentru 3 zile pentru share-ul dat la o animatie nostima (un “nudist” care face facea piruete solare). Asa că acum sunt blocat, nu pot da like-uri, nu pot posta, nu pot raspunde oamenilor. Pot doar să observ în continuare reacțiile oamenilor de la distanță. Elsa care dă share la o poza cu calatoria ei emotionala – “Let’s call it audience development”.

DSC_0417_11219

Sau cererile venite de la oameni necunoscuti din Timisoara care imi cer prietenia și vor să știe dacă mai revin la Timișoara. O să revin da în luna septembrie, pentru că simt că oamenii și energiile din acest oraș sunt pozitive. Pentru că este nevoie de mai mult dans contemporan, experiment și inteacțiune.

Inchei acete gânduri post-Timișoara cu unul din feedbackurile primite la finalul atelierului de la Cristina, care exprima foarte bine experiența noastă emoțională comună:

“Dragă Cosmin,

De când am început atelierul nu mă pot opri din dans. Dansez pe stradă, în stațiile de autobuz, la duş, când pun dimineața cafeaua la făcut, când pun hainele la spălat, când mă privesc în oglindă. Dansez? Ce fac eu acum se numește dans? Din când în când mă gândesc că o să mor şi c-am făcut parte din mine prea puțin. Când mor o să mă opresc din dans? Sau când o să mă opresc din dans o să mor? 

Am şi uitat că am o inimă. A început să-mi fie dragă din nou zilele astea. Am atâta iubire în mine. Inima mea se zbătea, acum dansează. Încet, calm, cu răbdare şi visare. 

Cea mai grea întrebare: “De ce?”

Nu mai îmi este frică de întrebările fără răspuns. Iubesc simplitatea în viață, nu-mi plac cuvintele mari. Ador dansul contemporan, are ceva simplu, primar în el. Care vine din noi, iar noi….. Cine stie de unde venim?! Dar e simplu de frumos. 

M-am întâlnit cu corpul meu, dar m-am întâlnit şi cu voi care ati fost buni cu el. Mulțumesc că ati dansat cu genunchii mei, cu lobul urechii mele, cu degetele de la piciorul meu stâng. Că m-ati tinut de mână când mi-a fost teamăNu mai vreau să scriu, vreau să dansez.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s