2016 la final

2016 a fost un an complicat. pe scurt a însemnat: 7 spectacole cu zmeul și [Fragil] cu peste 500 de spectatori la Timișoara, Brașov, București și Sibiu, 2 ateliere intensive la Cluj-Napoca și Cisnădioara, 2 rezidențe organizate, 2 petreceri performative, 5 seri de filme de dans,  peste 50 de proiecte evaluate, 1 proiecte de management instituțional evaluat, 2 proiecte europene realizate pentru București 2021 și Galway 2020, 4 proiecte monitorizate, 1 bursă Gabriela Tudor în management cultural, 5 dosare de candidatură pentru finanțări depuse, 2 calătorii de explorare în Spania, Portugalia și India, 1 participare la o conferință europeană la Bruxelles, 17 postări – 945 de vizitatori – 2613 vizualizări pe blogul revolutia corpului, 1 document cu propuneri pentru strategia națională trimit Ministerului Culturii, 3 interviuri online și peste 1000 de mesaje electronice trimise pentru proiectele derulate.

pentru sectorul cultural a însemnat scandaluri la ArCuB, Operă, Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov, eșecul modificării legii privind concursul pentru managementul instituțiilor publice culturale, demiterea lui Vlad Alexandrescu și mandatul cuminte al Corinei Șuteu la Ministerul Culturii, campania eșuată pentru achiziționarea Cumințeniei lui Brâncuși, desemnarea Timișoarei drept Capitală Europeană a Culturii 2021, modificarea legii cinematografiei, finalizarea proiectelor culturale realizate prin fondurile norvegiene.

încerc și un top subiectiv al lucrurilor pozitive care au marcat anul: re-lansarea AFCN-ului prin mandatul Irinei Cios și al unui nou Consiliu AFCN performant  (vezi primul call de proiecte multi-anuale, premiile anuale AFCN, introducerea rezidențelor artistice ca domeniu de finanțare, creșterea calității evaluării proiectelor culturale), obținerea unui nou spațiu pentru CNDB (mulțumiri Vlad Alexandrescu și Corina Șuteu), relansarea transparentă a programului de sprijinire a sectorului coregrafic și continurea Amprentei, apariția unor noi spații independente (Linotip, TIT, teatrul Apollo 111, Salonul de Proiecte etc), expoziția “Normalitate, ce cuvânt brutal” de la MNAC, festivalul #neoteric de la Brașov, turneul [Fragil] 2016, numirea Irinei Petrescu la direcția Institutului Francez din București, premiera filmului Toni Erdmann, lansarea asociației Institutul Prezentului de către Ștefania, câștigarea procesului meu cu Jandarmeria Română și călătoria emoțională din India.

la capitolul eșecurilor punctez: finalul dezastruos al campaniei Cumințeniei Pământului, ne-asumarea Strategei Sectoriale în Cultură de către guvernarea tehnocrată, pactul dintre Corina Șuteu și Ion Caramitru care duce la renunțarea la procesul de reformă privind mangementul institutiilor publice de cultura demarat de Vlad Alexandrescu, ne-asumarea pe ultima sută de metri de către guvernul Cioloș a dosarului Roșia Montană depus la Unesco, câștigarea alegerilor locale și parlamentare de către PSD și ALDE, continurea procesului de insularizare a mediului coregrafic….și lista poate continua. însă mai bine stop.

încerc și un jurnal din memorie pentru fiecare lună.

2016 începe dificil. încă din primele zile încep lucrul pentru București 2021. încerc cu colegii mei din Curratorium să negociam un nou format de lucru mai transparent și eficient pentru continuarea dosarului de candidatură. moment în care explodează bomba – primarul-interimar incompetent Răzvan-Ioan Sava (același care n-a fost în stare să articuleze doua cuvinte în fața comisiei de selecție europeană) pornește atacul contra ArCuB-ului. este nevoie de o mobilizare exemplară, trimitem communicate de presă, se lansează o petiție online semnată de peste 3500 oameni de cultură și operatori culturali, se pichetează Primăria și apar o serie de reacții și articole din partea sectorului cultural și a organizațiilor civice. în final se reușeste, cel puțin pentru moment, salvarea  dosarului de candidatură. însă eu decid să mă retrag din echipa Curratoriumului, simt că avem viziuni diferite, așă că decid să iau o pauză. de asemenea decid să nu mai depunem nici o aplicație cu Fundația Gabriela Tudor la nici un program de finanțare. am obosit pur și simplu. după 19 ani nu există nici o modificare importantă la nivelul politicilor publice de finanțare și în continuare se face o discriminare clară între sectorul public și cel privat. în schimb la AFCN există schimbări pozitive. instituția aniversează 10 ani de activitate și sunt oferite primele premii de excelență pentru manageri culturali și ONG-uri culturale. eu sunt invitat în juriu și mă bucur de bucuria premianților. primul semn pozitiv al anului.

întreaga lună februarie și parțial din martie a fost destinată (re)descoperirii Spaniei și Portugaliei unde am plecat într-o călătorie sabatică de explorare cu Ștefania, partenera mea de viață. ca de obicei la fiecare început de an ne oferim o călătorie în străinătate pentru a ne încarca bateriile. am petrecut mult timp în compania lui Picasso și a muzeelor de artă contemporană din Malaga, Cadiz, Sevilla, Valencia si Alicante, am explorat Andalusia călătorind cu aubuzul prin orașele ei “pueblo blanco”. și m-am îndrăgostit clar de Ronda și Cadiz precum și de flamenco-ul performat în barurile de noapte. simt că o revin curând prin Andalusia. am făcut și o mică tură prin Sudul Portugaliei la Faro și Tavira, unde am descoperit niște plaje sălbatice superbe pe care sper să o explorăm împreună în pași de dans. am revenit la timp în țară pentru a participa la întălnirea rețelei Cultura în Educație și pentru câteva mici meetinguri profesionale legate de programul București 2021. Tot atunci, într-o întălnire privată, am aflat că rețeaua IETM plănuiește un plennary meeting în 2017 la București. funny, după iată aproape 20 de ani după încercările mele de la finalul anilor 1990 când lucram la ArCuB și vroiam să organizăm o întâlnire. cam târziu pentru România, însă vorba proverbului – mai bine mai târziu decât niciodată. sunt invitat să deschid sezonul 2 la Round Table unde timp de o oră mă conversez extrem de agreabil cu Valentina Dediu. wow, ce bine s-a pregătit pentru emisiunea asta, știe o gramădă de lucruri despre mine. iar la final mă performez cu Catrinel într-un scurt fragment din Camera 1306.

în aprilie am sărbătorit ziua mea de naștere printr-o nouă călătorie cu Ștefulici în Toscana. Am vizitat Livorno, Pisa și Florența. ne-am bucurat din plin de soarele toscan, uleiul de măsline, mozzarela de buffala și ne-am plimbat încet pe urmele lui Michellangello prin orașul florentin. sculpturile lui din Capela Medicilor despre care citesem cu nesaț în cărțile adoloscenței – Ziua și Noaptea, Aurora și Amurgul m-au impresionat. Iar David din Galleria dell’Accademia este fasinant. am stat acolo aproape o oră uitându-mă la minunea de om sculptată în marmura de. în timp ce scriu mi se face brusc dor de zilele toscane. primesc pe email o propunere din Irlanda din partea echipei Galway 2020 de a colabora cu cu ei la cosntrucția unui proiect de dans european. revenim în țară chiar de ziua internațională a dansului care, se pare că a trecut neobservată în țară.

în luna mai am început lucrul serios. pe ultima sută de metri înainte de a fi demis, Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu mă desemnează evaluator al proiectului de management pentru CNDB pe anul 2015 și expert național într-o comisie de lucru la Uniunea Europeană pe probleme de mobilitate artistică și drepturile artiștilor. UE însă mă consideră expert independent așă că până la urma plec la Bruxelles pe banii mei (ce mi-au fost ulterior rambursați abia după câteva luni). la întâlnire n-am prea avut despre ce să vorbesc pentru că în RO la acest capitol suntem 0 barat. nu există proiecte naționale, nici legislație, nici programe de finanțare. nici statut al artistului nu avem. asta în timp ce celalte țări investesc f. mult în mobilitate. despre călătoria la Bruxelles am scris deja pe blog aici. ce mai pot să adaug față de acel moment este că deși am trimis un raport amplu cu propuneri clare la Ministerul Culturii, mare lucru nu s-a întâmplat. nici măcăr programul de mobilitate (care putea fi demarat printr-o semnătură a Ministrului) n-a fost demarat în 2016. la întoarecerea din țară primesc prin poștă o amendă din partea Jandarmieriei. sunt amendat cu 500 de lei pentru prezența la una din manifestățiile de suport pentru Vlad Alexandrescu. decid să contest amenda în justiție. cât despre evaluarea CNDB-ului, mea culpa, s-a terminat nasol pentru mine. m-am ales cu o contestație profesională și cu înghețarea (din nou) a relațiilor profesionale cu această instituție. sper totuși ca colegii mei să poate trece pentru acest moment dificil. în același timp Consiliul AFCN îmi oferă onoarea de a deveni evaluator la contestațiile depuse la domeniul “muzica” iar ArCub mă invită și el să evaluez proiectele de la secțiunea dans. destul de ciudată senzație de a trece in liga evaluatorilor, mai ales că știu din experiență proprie cât de complicată este viața celor care aplică.

începând cu luna lui cireșar am început serios lucrul și pe partea artistică cu un primul atelier-spectacol la Timișoara în cadrul proiectui ZonaD turneu Paradis Serial, proiect co-finanțat de AFCN în urma unei aplicații depuse în 2015. (re)întălnirea cu Timișoara a fost faină. După aproape 16 ani de la ultima vizită, am regăsit un oraș verde și foarte viu cu oameni frumoși. am scris despre experiența lucrului pe blog. în paralel am finalizat pregătirile logistice pentru turneul [Fragile], formatul atelierelor de la Cisnădioara, Brașov și Sibiu. de asemenea am finalizat și concepul și bugetul proiectului regional Balkan Connections & Bodies, comisionat de București 2021. În plan politic au loc alegerile locale unde ciuma roșie se întinde în toată țara prefigurând dezastrul. Bucureștiul este câștigat pentru prima dată de PSD iar Gabriela Firea deveni Primăriță. Printre primele decizii luate, Primăria anulează week-endurile sportive de pe bdul. Kisellef. după mita lui Oprescu, trădărea lui Sava, iată cam ajuns să cădem din lac în puț. iar la final de lună vine Brexitul. decizia britaniciilor care votează la referendum ieșirea din Uniunea Europeană suprinde pe toată lumea, inclus pe mine. tot în iunie am reluat spectacolul zmeul sau ce este dansul contemporan la Centrul Replika, unul din puținele spații independente din București cu o energie superfaină și oameni frumoși. Zan-san n-a mai venit la București așa că am refăcut spectacolul sub forma unui piese solo care se finalizează cu filmul ce este dansul contemporan realizat în colaborare cu Tania Cucoreanu la București, Kinosaki și Tokyo.

în iulie, când soarele arde Bucureștiului și toată lumea pleacă în vacanță, eu rămân în București și continui să lucrez. la invitația lui Cristian Neagoe și ActiveWatch (mulțumesc Mircea) realizez pentru expoziția “Normalitate, ce cuvant brutal!” de la MNAC un film experimental cu Ciprian Gheorghe și o serie de 4 ateliere de dans în cărucior rulant.

primul atelier de dans debutează cu o fază pe care trebuie povestită. lume multă, oficialități culturale, curatori, corporatiști, publicul larg eterogen așteaptă vernisajul în sala de la etajul 3. cei 6 participanți la atelier își descoperă cărucioarele rulante și rulează încet prin spațiu. discursurile oficiale încep, lumea se bulucește în față și noi cei în cărucioare rămânem cumva mult în spate. așa că nu rămâne decât să ascultăm discursurile uitându-ne în fundul publicului. exact, cam astă este statutul persoanelor cu dizabilități din România. sincer, mi-a fost jenă să-i rog pe cei “normali” din fața noastră să ne facă loc să vedem și noi oficialitățile… a urmat însă un dans pe cinste unde am interacționat din plin cu publicul prezent.

mă țin de promisiunea făcută Gabrielei și ca de obicei, finalizez împreună cu Aurora și Vlad, selecția pentru bursa anuală Gabriela Tudor în management cultural. care anul acesta pleaca la Iași la curatorea Livia Pancu . un semn mic de dragoste în memoria unui om mare care a însemnat foarte mult pentru mine.

la finalul lunii plec la Cisnădioara pentru un atelier experimental în cadrul Icon Arts Academy (mulțumesc Sebastian pentru invitație). printre altele dansăm cu natură, dansăm desculți, ne vopsim pe corp, explorăm dansul butoh, alergăm cu zmeiele și improvizăm la lumina stelelor. n-a fost ușor iar unii dintre participanți n-au rezistat până la final. însă cei care au rămăs până la final, s-au bucurat, cred, de o experiență de neuitat. printre picături  finalize și un interviu pentru blogul profesorului Marian Popescu.

luna august include 2 ateliere de Dans_Rulant la MNAC și un summer school intensiv la Cluj-Napoca cu tema ce este dansul contemporan. programul atelierului de la Cluj este unul extrem de complex. dansez de dimineața până seara cu oameni noi, elevi, studenți, dansatori și tineri coregrafi precum și publicul clujean interesat de întâlnirea cu dansul contemporan. la final prezentăm un spectacol work-in-progress care s-a bucurat de aprecierea publicului prezent. am cunoscut din nou oameni tineri și frumoși. am scris și pe blog despre acest proiect iar Gemma a filmat fragmente din spectacolul final.

toamna a fost foarte bogată. am călătorit din nou la Timișoara unde am început să lucrez la următorul meu proiect coregrafic. care va fi foarte fain cred. am experimentat lucruri foarte diferite, am dansat sub hipnoză (wow, da era un lucru pe care mi-l doream demult), am performat în camera de masaj pentru maseuza mea, am ținut un mic atelier și am prezentat filme de dans în cadrul unei rezidențe la AMBASADA, un super-frumos-spațiu independent și foarte apreciat de timișoreni (mulțumesc Andreea pentru găzduire). am lucrat intens și cu Gemma (o artista vizuala din Londra) cu care sper ca în 2017 să facem un film de dans pentru noul meu proiect coregrafic. până atunci puteți viziona un mic filmuleț teaser realizat de Gemma în urma atelierului de dans de la Timișoara.

ah eram să uit, eram la Timișoara când a fost anunțată decizia comisiei de experți europeni. decizia a fost una meritată pentru că dosarul de candidatură final a fost cel mai bun iar orașul acesta chiar are mare nevoie de această capitală europeană. m-am bucurat din plin de succesul Ștefaniei care a lucrat în echipa TM 2021 și care a avut cred un rol important în finalizarea dosarului de candidatură. lucru care mi-a adus antipatia colegilor de la București :(…am câștigat cu această ocazie un pariu pe tema asta pe care-l făcusem în iunie la prima vizită făcută la Timișoara. lucrez la trei aplicații dificile la AFCN pentru anul 2017 pentru că realitatea este dură. îmi dau seama încă odată ce greu este să fii artist și manager cultural independent în România. însă n-am ce face însă, realitatea este dură.

luna octombrie m-a găsit la Brașov, orașul unde m-am născut. la invitația tânărului festival #neoteric (mulțumesc Mara și Bianca) am condus un atelier de explorare urbană și am prezent două reprezentații cu [Fragil] în orașul de sub Tâmpa. ambele experiențe – atelierul și spectacolele – au ieșit foarte bine. m-am bucurat să descopăr oameni tineri, interesați de explorarea corporalității și interacțiunea directă. oameni curajosi. simt că se crează încet-încet o mică comunitate artistică și poate că în curând vom putea vorbi de o mișcare coregrafică.

sunt obligat să revin la București pentru procesul cu jandarmeria. judecătorul adminte probele mele și mărturia Ozanei (mulțumesc) și-n final anulează amenda. victorie ! de la Brașov plec la Sibiu unde am performat din nou [Fragil] într-un apartament privat închiriat de pe airnb.com. cu ocazia asta m-am revăzut cu prieteni dragi din 2015 și am descoperit noi oameni frumoși. paradoxal, deși Sibiul are o serie de instituții și festivaluri de renume, publicul încă este reticient la întâlnirea cu arta contemporană. poate și pentru că formatul propus de mine include interacțiune multă. însă cred ca are nevoie, după cum bine spunea Marius (o altă întălnire frumoasă din 2016) de mai mult experiment. După Sibiu ne întoarecem la București pentru ultima reprezențație. mă bucur să văd la spectacol mulți oameni noi, atrași probabil de formatul neconvențional și de recomandarea celor care-l văzuseră în 2015. Dana Bergheș scrie chiar o cronică faină.  Martin filmează o secvență din spectacol pe care mi-o trimite pe email. Am avut și 2 spectatorii masculini care se dau în petec la finalul daring. mă bucur că reușeșc să să ajung și la spectacolul Mădălinei – the Agency of Touch, prezentat în cadrul Amprentei CNDB. mă bucur sincer că CNDB își continuă unul din programele sale de succes.

noiembrie demarează cu festivalul Re:dance și performance-ul THE STRANGER GETS A GIFT SERVICE – INTERRUPTOR realizat de Cristina Maldonado . a fost un joc performativ one-to-one, amuzant cu multe mișcări, texte și imagini pe o planșă albă. mi-a plăcut propunerea până în momentul în care după 5 minute am descifrat codul și am intuit că artista, deși invizbilă ochilor mei, era într-o încăpere alăturată. atunci am părăsit logica obiectelor propuse de Cristina și a descis să introduc telefonul meu în joc folosindu-l pe post de cameră video. jocul s-a animat brusc și la final Cristina mi-a arătat chipul ei pentru o secundă. thank you Cristina. a urmat un nou spectacol cu Zmeul la Replika (mulțumesc Replika) și ultimul PARTYING al anului 2016 la TIT, un nou spațiu indepedent condus de artistul vizual Martin Balint, cu care voi colabora în 2017. spațiul este super fain iar Martin realizează ad-hoc o instalație vizuală foarte ofertantă. dansăm non-stop pină la la 5 dimineața.

of course mă ocup și de ultimele pregătiri logistice pentru primul meu retreat de dans și yoga din India. pe ultima sută de metri reușesc să depun și o noua propunere de proiect pentru 2018 la apelul de proiecte lansat de MNAC pentru 2018. Mă duc cu Ștefania să vedem și filmul Tony Erdman, probabil cel mai bun film al anului (sper din toată inima să ia Oscarul pentru cel mai bun film străin). în ultima noapte înainte de plecarea în India, reușesc să citesc și întreaga strategie pentru cultură ce a fost scoasă în dezbatere publică de către Ministerul Culturii. Documentul apare mult prea tărziu la finalul mandatului guvernării tehnocrate într-o perioadă când toată lumea este ocupată. pe lista propusă de noi în decembrie 2015 documentul era în poziție principală fiind clar o prioritate pentru echipa tehnocrată de la MC. care însă din pacate nu l-a considerat prioritar. documentul este foarte stufos, peste 100 de pagini și scheme/infograme, conține multe lucruri bune și necesare sectorului cultural. însă este lipsit de viziune și propune foarte puține reforme structurale, care sunt mai mult decât necesare (vezi scandalul de la ONB și de la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov). ochii mi se inchid de somn însă reușesc să fac și eu câteva propuneri,. finnaly pe 25 noiembrie, plecăm Goa cu un grup de oameni frumoși pentru trei săptămâni.

15215907_1326814597337029_201533660_o

ultima lună a anului a concis cu ziua națională. 1 decembrie m-a prins la Cola Beach, una din cele mai frumoase plaje din India (și din lume cred). o imagine de poster, o plajă cu mulți palmieri, o lagună cu apă dulce și destul de puțini turiști. licurici, răsărituri de soare superbe, apusuri cu palmieri și valuri mari, kathakali, yoga….. paradisul, i wanna to live forever acolo. in India. pe 11 decembrie între masaje ayurvedice încerc din greu să mă conectez la internet pentru a urmări de la distanță, alegerile parlamentare din România. merge greu iar informațiile sunt nasoale. este prima dată după 26 de ani când nu votez, pentru ca deh în Kerală nu există secție de votare. Iar votul prin corepsondență nu poate fi realizat de turiști. oricum votul meu nu contează pentru că marea masă a populației (care până la urmă este cea care decide) trăiește într-un univers paralel cu al meu. așa cum mă așteptam, alegerile sunt câștigate tot de PSD însă surprinzător cu peste 45 %.. USR-ul n-a reușit să ia mai mult de 10 % iar prezența la vot este mică sub 50 %. este un scor bun pentru un partid înființat în 6 luni însă foarte puțin pentru a scoate țara de sub dominația PSD-PNL-ALDE-UDMR care sunt partide aproape identice, populiste și corupte până în maduva oaselor. iar Nicușor Dan nu are cum să crească USR-ul mai mult. este nevoie de un lider politic nou, cu charismă capabil să trezească nehotărății. vor urma 4 ani dificili pentru România. la revenirea în țară sunt surpins de fețele gri, căzute ale oamenilor cu care mă întâlnesc pe stradă sau metrou. printre ultimele lucruri care le fac pe 2016 sunt premierele de la LINOTIP, un nou centru coregrafic independent lansat de colegii mei mai tineri Arcadie Rusu și Ioana Marchidan și vizionarea filmului Citizenfour despre Snowden. excelent filmul, foarte real iar informațiile privind supravegherea mondială sunt terifiante. la televizor anunță decizia guvernului de returnare a banilor strânși din campanie de donații pentru achiziționarea Cumințeniei Pănântului către oamenii care au donat. fiasco total. citesc pe facebook că nici strategia pentru cultură nu este votată rămând pentru următorul guvern asumarea strategiei sectoriale. normal nu a fost una din prioritățile guvernului tehnocrat de la Cultură. deși se fac presiuni, se pare că nici dosarul Roșia Montană nu ajunge la Unesco nefiind semnat de guvernul Cioloș, care are în acest moment un mandat extrem de limitat. apuc să scriu pe blog două texte despre experiența indiană. mă uit la televizor cum PSD-ul își bat joc în continuare fără scrupule de România contemporană. propunerea de marionetă pentru primul-ministru este respinsă de Iohaniss. pe surse se anunță revenirea lui Daniel Barbu la cultură ce ar fi un dezastru pentru sectorul cultural. azi Digi24 anunță desemnarea primului ministru. iar diseara ne vedem la ultima serată indiană a anului. mâine va fi Anul Nou. in josul paginii autorectorul blogului mă anunță  că am depășit demult cele 3000 de cuvinte. so time to stop.

așă că vă doresc tuturor celor care ati ajuns pe blogul meu, să aveți un 2017 excepțional, cu mult dans, calătorii și experiențe frumoase ! La Mulți Ani !

 

Advertisements

kerala – the gods own’s country

suntem iată pe 5 decembrie, în ajun de Mosului mic. este trecut de ora 23.30 iar pe barca noastră, indienii sforăie pe rupte în timp ce din difuzor răsună în surdină muzica de Bollywood. suntem cu toții la finalul unei alte zile speciale din călătoria noastră în India. afară se aud greierii, în dreapta și în stânga se văd palmierii canalul pe care ne afllăm iar la distanța cerul este brăzdat de fulgere înnăbușite. am ajuns la aproape 20 de km de Kollam după o lungă calătorie cu Kerala houseboat, o barcă special construită pentru delta Keralei. am avut o zi plină iar după o baie finală în mare noaptea cu Claudiu și dansul licuricilor, îmi vine brusc dorința de a scrie câteva rânduri despre prima mea întălnire cu Kerala – țara zeilor. am ajuns acum 2 zile la Cochin (sau Kochi cum i se mai spune) după o lungă călătorie cu trenul din Magdaon pe linia Kolkan, construită destul de recent în anii 60 și care leaga Mumbai de Goa și Kerala. spre deosebire de colegii noștrii care au plecat din Goa spre Jaipur și Varanasi, noi suntem norocoși – trenul nostru are întărziere doar o oră :). ne urcăm într-un compartiment clasa 2 C (tip cușetă, fara uși însă cu perdele) și după o cină frugală cu banane și Cashw Wadi (a special Goa delight cumparată în gară) adormim cu toții destul de repede. spre dimineață mă trezesc devreme și ies să privesc deșteptarea naturii din ușa trenului…finnally trenul se oprește în gara noastră. ne urcăm bagajele într-un taxi și plecăm spre Fort Cochin, care va fi gazda noastră pentru următoarele 2 zile. Roxana, Claudiu și Camelia se urcă într-o mașină veche care cadrează perfect cu contextul indian. șoferul nostru vorbește o engleză de baltă și se laudă cu abilitățile lui de sofer încercat în timp ce blestemă drumul plin de hârtoape. După un drum de aproape 30 de minute ajungem la Old Courtyard Hotel, un mic hotel dintr-o fostă casa colonială de pe Princess street, amplasat foarte aproape de faimoasele plase de pescuit imense ce sunt mânuite de 7 oameni. Ieșim aproape cu toții într-o prima vizită de explorare a orașului după care mâncam într-un restaurant destul de curățel amplasat pe malul apei. încercâm să plătim cu cartea de credit care bine-înțeles că nu funcționează. pe drumul spre întoarcere dăm din întâmplare de un bancomat ATM care merge și care ne oferă cu amabilitate o bancontă mare pink. ajungem la hotel destul de târziu și mă simt super-obosit. apuc să dorm iepureste după care ieșim să vedem spectacolul tradițional de kathakali. într-o prima fază a spectacolului avem parte de un “make-up” show. ne uităm (și facem fotografii) cum performerii îți construiesc fețele-măști pictate. după care un maestru de ceremonii ne prezintă pe scurt istoria acestei arte tradiționale și ne dă informații despre piesa pe care urmează să o vedem. piesa în mod normal dureaza 8-9 ore însă noi o să vedem un scurt fragment de circa 30 de minute din mahabharata – the killing of Kichaka.

 Oh, my beautiful and gentle sweet Malini. Speak to me, can’t you see me?Are you a sleep?  Ah your body is as soft as a lotus bud in the springtime..What!Oh no, it’s hard as a rock..It’s not Malini… Bhima reveals himself and kills Kichaka.

spectatorii sunt 100 % turiști ca și noi. nu există text și vorbe, un percuționist ține ritmul iar din când în când o incantație indiană modifică scena. totul este un fel de dans al genelor, sprancenelor, a buzelor, frunții și al pometilor. bratele îți au si ele rolul lor, din cand in cand cei doi performeri (din care unul interpretează rolul unei femei) dansează cu elemente de dans indian și mudre clasice din degete. la final se aplaudă de zor și suntem invitați la o hatha-yoga de la ora 6 AM, o ragas (meditație cu muzică live), să luam lecții de dans indian, să vedem un spectacol de arte marțiale tradițonale care începe la ora 16 sau să ascultăm un concert cu muzică indiană de la ora 20. seara de încheie cu o masă la unul din resturantele recomandate de Lonely Planet, unde eu mă delectez cu o salata de pește tuna și papaya. la ieșire ne așteaptă un vânzător care ne vinde niște desene în acrilic frumos pictate pe o hârtie de pergament din Jaipur, eu cumpăr două una cu doi elefanți și o mână mai contemporană. primul meu shopping, sunt clar în urmă. după cină, ieșim la o scurtă plimbare înainte de culcare să vedem imensele plase de peiscut chinezești. facem ce facem și ajungem la Malabar Silks, un magazin cu sari-uri, șaluri și tot felul de pânze și haine. încă sub influența spectacolului, mă decid să cumpăr niște fuste bărbătești pentru următorul meu spectacol. dupa o scurtă haltă la un alt bancomat pentru o altă aprovizionare cu cash, ne culcăm obosiți după o primă zi foarte bogată.

mă trezesc dimineața și ies să cumpăr o papaya pentru micul dejun și pentru a mă duce la bancomatul prietenos, pentru că trebuie mai scot niște cash pentru călătoria cu Southern Bacwathers, firma de turism indian cu care am negociat încă din luna mai călătoria cu barca prin delta Keralei. papaya se lasa greu descoperita asa intr-un final sunt obligat să renunț. ne întălnim cu toții la o cafenea din apropiere la un mic dejun cu omletă în stil local și un latte italian. pornim pe jos către cartierul evreiesc, una din zonele renumite ale orașului vechi fortificat și trecem pe lângă moschei, magazine fel și fel și locuri unde se “trafichează” bananele. este un bazar în toată regulă, frizerii și măcelării improvizate amplasate una lângă alta, zgomotul tuk-tuk-urilor care claxonează continuu. imi place la nebunie zămbetele largi ale oamenilor care îți zâmbesc larg când privirele noastre se întălnesc. indienii sunt foarte prietenoși și amabili și foarte interesați să-și facă un selfie cu tine.. la un moment dat dăm de o terasă ascunsă pe malul apei unde eu mă delectez cu un lassi de lemongrass. mă ling pe buze de bun ce este…

după vizita prin cartierul evreiesc și frumoasă sinagoga din Kochi aterizăm din nou prin în magazine, time for another shopping. eu mă opresc la standul cu muzică și-mi cumpăr un CD cu muzica ragas, who knows, poate mâine dimineața voi reuși să mă trezesc la timp și să ajung la meditație. ne întoarcem pe jos spre casă și decidem să o luăm pe un drum diferit unde dăm de un vănzător ambulant de unde eu cumpăr o papaye mare și Claudiu un pepene roșu. ajungem la timp acasă pentru a trage un pui de somn înainte de a ieși pentru a privi apusul soarelui, unul din lucrurile preferate ale indienilor. cheiul este plin de oameni de toate culorile, imi aduce un pic aminte de Varanasi iar plaja este plină de mizerii aruncate de ocean. însa asta nu-i împiedică pe indieni să se bucure seară de seară să se uite la soare. după o serie de fotografii pe care le realizez, ma așez jos pe un dig pentru a mă uita și eu la soare. câteva fete indiene din stânga mea imi zâmbesc larg și încep să vorbească brusc în indiana, probabil mă bârfesc. indianul din dreapta mea intră rapid în conversație cu mine. where are you from? I’m from Dracula land – Transylvania. Indianul zâmbește larg și vrea să afle mai multe despre România. îl cheamă Galvin și este inginer de construcții. Il întreb dacă plaja e curațată vreodată? imi zice că se va face curat curând pentru că vine Crăciunul și Anul Nou. și că foarte rar studenții și ecologiștii mai trec să facă curat. normal există bani alocați pentru curățenie însă nimeni nu face nimic, banii se fură și se sifonează. La fel și în România îi spun eu. ajungem fără să vrem și la politică și corupție, moment în care decid să întrerup conversația noastră. între timp soarele și-a coborât discul de foc in apă. imi iau la revedere de la prietenul meu indian și mă întorc la hotel pentru a mă pregăti pentru concertul de muzică indiană cu sitar (un fel de mandolină imensă) și tabla (percuție la două tobe). începe concertul care este OK însă nimic special. mi-a dor de strălucirea concertelor lui Ravi Shankar. după concert mergem la unul restaurante din zona – The drawing room, decorat și luminat frumos, amplasat într-o grădina mare pe care-l descoperisem cu o seara înainte. deși frumos, serviciile restaurantului lasă de dorit, salata comandată nu este disponibilă iar ginger lime-ul este fără gust, probabil pus din sticlă.

în timp ce scriu târziu în noapte, tânțarii mă atacă și ma trimit la culcare. mă hotăresc să continui mâine pe zi micul meu jurnal de călătorie. în camera este răcoare și adorm rapid imediat. mă trezesc brusc după doar câteva ore de somn. este trecut de ora 4 și m-am trezit deja de câteva minute bune. în camera s-a făcut deja cald, încep să gândesc la Ștefania și la Scufus care sunt departe, acasă la București. nu mai pot să dorm iar în cameră s-a făcut deja foarte cald. și mă decid să ies afară, priveliștea e mult prea frumoasă că să pot dormi. undeva departe cocoșii încep să cânte prevestind zorii zilei. îmi aprind o tigară (fumez foarte rar) și ma uit la Carul Mare. echipajul noaptei încă doarme sforăind pe banchetele celor 2 bărci. Iar filmul zilei precedente continuă să se deruleaze ușor…

ma trezesc târziu puțin după ora 8. fuck, am ratat din nou meditația ragas de dimineață. așa că dau drumul la muzica indiană din telefon  și îmi imaginez că sunt la shala și meditez, conform regulei propuse la inceputul calatoriei (vezi articolul precedent). încep să-mi fac rapid bagajul pentru că la ora 10 vine un microbuz să ne ducă la Allepey de unde urma să înceapă călătoria noastru cu kerala houseboat. după o baie rapidă mânanc niște papaya, beau un capucino și sunt ready de drum. mașina soseste puțin după ora 10.00, soferul vorbește rupe doar câteva boabe în limba engleză. îmi arată pe telefonul numele meu și al Fundației Gabriela Tudor…da ii confirm cu capul că, noi suntem. după ce cazăm bagajele care sunt urcate pe capotă, ne urcăm și plecăm cu mașina. mă urc în față pentru ca a început să mă doară din nou hernia de disc…the master is the pain. încerc să fac conversație cu șoferul și aflăm că acei copacii imenși care strajuiesc zona parcului unde era hotelul nostru sunt sleeping trees. ce nume frumos…imi aduce aminte de numele proiectului realizat în 2008 de Gabriela mea odată cu închiderea oficială a Programului Cultural Elvețian în România – grădina oameniilor care nu pot dormi….

pe drum circulația este complet nebună și drumurile sunt pline de gropi. ne ia mai mult de 30 de minute să ieșim din oraș și intrăm pe autostradă cu 2 benzi unde fiecare merge cu ce viteză vrea. ajungem în Allepey cu întârziere unde ne așteaptă cuminte barcă noastă cea cochetă. patronul firmei ne așteaptă, suntem deja în întărziere. scoate calculatorul și este pregătit să calcuze prețul călătoriei în Euro. Ii spun că am venit cu rupii, brusc îi apare un zâmbet în colțul gurii. eu ii dau banconte mari, el imi dă restul în banconte mici de 20. după ce ne introduce echipajul barca pleacă rapid. imaginea deltei este superbă, plină de palmieri, nuferi, egrete și tot felul de pasări…șeful bărcii ne întreabă dacă ne este foame și dacă mâncam spicy. la răspunsul nostru pozitiv, se apucă rapid de lucru iar după mai puțin de 40 de minute dejunul este deja gata. avem în meniu pește kingfisher masala fry (foarte gustos), banane gătitite cu turmeric și lapte de cocos, varză cu cocos, un sos cu legume, papadam și naan făcut pe barcă și un orez din Kerala cu bobul imens. mâncarea este foarte gustoasă, poate cea mai bună de când am ajuns în India….ne lingem cu toții pe degete în timp ce barca noastră schimbă canalele. trecem pe lângă un grup de baieți care se scaldă în apă, țoți ne salută cu mâinile.

la un moment barca se oprește, are o problemă cu elicea. apare brusc un pui de indiancă care ne cere un pix. primește trei pixuri în plus și niste post-it-uri de la Claudiu. de la mine primește niște bomboane de ciocolată. dupa masa super-gustoasa, urmeaza siesta. eu ma aciucez pe canapeaua centrală  în timp ce ochi-mi scruteaza priveliștea mirifică. la un moment adorm…mă trezesc după ceva timp pe un canal foarte mare, la o scurtă distanță de ocean. trecem pe lângă multe vase de pescuit și plase imense. ne uităm cu jind la apă și ni se face o pofă mare de bălăceală în mare. noroc că aranjasem din timp cu firma să oprim pe undeva pe lângă o plajă pentru a face baie. este deja apusul și soarele stă să dispară. șeful bărcii ne spune că va opri barca ca să mergem la plaja, rapid ne punem costumele de baie, sărim din barcă și o luăm încet spre plaja. ajungem fix la apusul soarelui și ne aruncăm cu totii în spuma mării. last minute, eu decid să mă fac baie gol deși nu este recomandat în India. deformație profesională am putea spune….apa este caldă, sunt valuri mari și un pescar brâzdează marea nu foarte departe de noi. in timp ce dau din brațe, îmi simt coloana scârțâind de durere. apa insă îmi face bine, dau din brațe și durerea de lângă coloană parcă dispare….imi vine să rămân în apă până se face întuneric însă trebuie să ies într-un final din apă. ceilalți au plecat deja. ne întoarcem la barcă și trecem pe lângă un templu dedicat lui Vishnu, unde sunt mai mulți localnici și doi polițiști indieni cu bâte de lemn. toți se uită lung la noi. cineva ne întreabă de unde suntem. we are Romanians. un indian aprinde lumânări pentru slujba care urmează. noi ne întoarcem pe barcă unde facem un duș și ne pregătim de cină. Ada se duce la bucătărie să dea o mână de ajutor în timp ce eu mă întorc la templu, curios să văd slujba. ajung însă mult prea târziu, același indian stinge deja lumina și închide ușa micului templu…. după cina de seară, foarte gustoasă și ea însă parcă mai picantă. se dă drumul la aerul conditionat, care racesc camerele. mai stăm la o palavră si un drink, eu încerc un foto shooting cu Roxana și descopăr lucruri noi despre fotografiat. finnaly toata lumea se duce la calculare. s-a făcut deja ora 6 dimineață și se face ușor lumină. a new indian day is starting. namaste!

india emotionala II

india emoțională II

in 2012 am explorat timp de trei săptămani India și m-am îndrăgostit definitiv de acest teritoriu vast, extrem de colorat și mistic despre care am scris deja aici. așă că la începutul anului 2016 m-a decis ca anul acesta să  organizez o călătorie emoțională în Goa și Kerala cu un grup de iubitori ai dansului. zis și făcut. in februarie o bună parte din noi ne-am cumpărat biletele de avion la un preț imbatabil (250 Euro cu flydubai) și am început pregătile pentru acest nou proiect cultural. timpul a trecut rapid și iată că s-a făcut final de noiembrie. time to go.

india m-a întâmpinat cu drag și m-a învăluit din nou cu lumina ei specială. am aterizat pe aeroportul Vasco da Gama din Goa într-o dimineață lăptoasă, pe 26 noiembrie împreuna cu un grup de exploratori și iubitori ai dansului. prima haltă a fost să ne oprim la un bancomat pentru că India trece printr-o criză de lichidățăti datorită retragerii din circulație a banconetelor mari de 500 și 1000 INR și introducerea unei banconte mari de 2000 INR. o decizie dură a guvernului indian care a provocat haos (sunt cozi lungi la ATM-ul și la băncile indiane) care dorește însă să albească economia indiană. la rugămintea noastră, șoferul a oprit bruc mașina în mijlocul străzii la primul bancomat întâlnit. out of service și este doar 6 AM. la a doua încercare avem noroc. pe o stradă ascunsă, bancomatul păzit de 2-3 câini ai străzii, funcționează și ne livreză doar o banconta mare de 2000 INR, echivalentul a aproximativ 30 USD. we are lucky, imi zic. mașină își continuă drumul către Colomb beach traversând păduri virgine de palmieri mustind de aburii dimineții. într-un final, taxiul ne livrează la La La Land, un resort nou construit în Sudul Goa care va fi gazda noastră pentru prima săptămână indiană. mr. Google, printr-un singur click ne spune ca La La Land este  “a place that is remote from reality “ in care fiecare este/poate fi în lumea lui. Sau expect the unexpected așa cum bine spune ghidul Lonely Planet despre calătoria în India. pe patul meu mă așteaptă o ghirlandă de flori, de bun venit și o scrisoare de bun venit din partea Yoga Land. mă asigur că toata lumea este OK și plec cu Octavian prin bazarul din Patnem beach de unde cumpărăm niște banane și o papaya cât un pepene roșu.  ne întălnim cu Yoko (cel care conduce programul Yoga Land) și ne ducem la culcare încercând să recuperăm orele nedormite din avion. dupa-amiază ieșim la plajă și ne bucurăm de un apus de soare extrem de frumos, dupa care mergem să mâncăm împreună și rămânem la un final welcome drink & talk cu bailley și ceai de tulsi. într-un final fiecare se retrage la cabana sa. eu mă trezesc brusc la ora 3 dimineața și mă duc să meditez în shala de lângă căsuța mea, the Rabbit Borrow. e frumos la shala, e liniște toata lumea doarme iar undeva aproape se aude zgomotul mării…și pentru ca în curând vor ajunge și restul grupului trimit tuturor pe email un mesaj de bun venit cu un decalog de propuneri pentru calătoria noastră emoțională:

  1. Calatoreste, exploreaza si danseaza (atunci cand simti) viata în fiecare zi.
  2. Incepe calatoria în fiecare zi intr-o directie diferita, intr-un mod diferit. Incearca sa-ti creezi un ritual zilnic, personal, in relatie cu natura, locurile si oamenii din jur. 
  3. Prezenta corpului si a sufletului este extrem de importanta. 
  4. Colectioneaza întrebari, emotii si impresii, documenteaza experientele si descoperirile. Încearca sa raspunzi la întrebarile care îsi plac si care îti stimuleaza intelectul (si inima).
  5. Fii deschis pe parcursul calatoriei in India, indiferent de situatiile dificile care pot aparea.
  6. Foloseste-ti din plin cele 5 simturi pe parcursul calatoriei si danseaza atunci cand simti nevoia cu tot corpul si sufletul.
  7. Danseaza in orice moment iti vine, in feluri diferite. Ca sa iti fie mai usor, daca simti nevoia, închide ochii.
  8. Lucreaza cu intuitia ta si timpul tau, urmareste indicatiile oferite de localnici, încearca sa descoperi lucruri si locuri noi. 
  9. Descopera-ți natura salbatica din tine și fa lucruri care te fac cu adevarat sa fii viu/vie. 
  10. In acesta calatorie foloseste-ti din plin imaginatia. Te va ajuta sa descoperi lucruri noi si sa te bucuri de experienta intalnirii cu India. 

adorm din nou spre dimineața pe ciripit de păsărele, în jur de ora 6.00 dupa ce ascult ca prin vis și slubja muezinului de la moscheea din apropriere.  a doua zi, după un pahar de spirulina juice (un amestec de alge, banane și alte fructe) și o scurtă alergare pe malul apei, începem primul curs de yoga cu Yoko, cel care a construit Shala și coordonează programul de cursuri de yoga, energii, tai-chi și ateliere de la La Land ne ia ușor, unii sunt abia sosiți. După o scurtă introducere in Asthanga  Yoga, palmele noastre se impreunează și dau binețe zilei, inspirăm și expirăm de mai multe ori, după care cântâm de trei OM. o incantație specifică pentru trecut, prezent și viitor, adresată lui Vishnu, Ganesha și celorlate zeități indience. trecem după aceea printr-o serie de exerciții de respirații și asane specifice:  mula bandha, uddiyana bandha,the child position, the warrios, fish position….calătoria noastră în India a început. după sesiunea de yoga ne luăm masa de dimineața (care include pe lânga omleta masala), humus, salată și un fel de tocană de cartofi (însă cu alt gust) și pornim în explorarea celor două plaje – Patnem și Palolem. prima, care este mult mai liniștită, va deveni baza noastră. Palolem este mai spectaculoasă cu mulți palmieri însă mult prea turistică după gustul meu.

după un apus de soare intens, care transforma cerul într-un roșu intens și un duș spartan cu apă mai mult rece decât caldă, urmează primul atelier de dans. plec repede spre resort iar la intrare in La La Land mă întâmpină o imagine de tapet, cu palmierii proiectați pe un cer de turmeric-orange. the paradise is here. iar shala mă așteaptă. după câteva exerciții simple de relaxare și conștientizare a corpului inspirate unele din yoga, fiecare dintre noi are parte de o călătorie emoțională. este un exercițiu personal, pe care l-am descoperit lucrând la spectacolul [Fragil] și pe care-l folosesc la începutul fiecărui atelier nou. lucrăm cu energia, masăm și activam musculatura corpului și în final dansam cu un fragment de corp. imaginează-ți că ești cu ochii închiși și 10-12 palme dansează cu tine în feluri diferite…. continuăm să dansăm cu ochii închiși având ca tema valul. același val cu care ne-am jucat pe plajă însă pe care acum îl experimentăm prin intermediul dansului. la început explorăm individual după care în duet și în final conectându-ne la ceilalți. iar la final suntem cu toții un singur val. seara de dans se finalizează cu un exercițiu simplu de respirație și de remorare a primei zile indiene. deși ziua a fost lungă și este deja ora 21, simt că grupul este super energizat și plin de viața. facem un duș rapid și ieșim la prima nostră împreună la Mickey, un beach-bar aproape de plajă amplasat într-o mică pădure de mangrove….se comandă pește la grătar, curry fish, lassi, masala chai și bere kingfisher….se postează din greu pe facebook și se adaugă prieteni noi. In timp ce mânanc imi spun ca ar trebui să țin un jurnal zilnic. Iar după masă, este deja trecut la miezul nopții rămânem la un bailley’s și tulsi ceai. toată lumea pare că se simte bine. aș vrea să pot scrie câte ceva în fiecare zi deși știu că imi va practic imposibil, programul este unul super-intens iar India extrem de colorată. namaste!