despre Pufiță

 

Pufiță – iubitul nostru caniche apricot nu mai este. A plecat să alerge printre nori. Sau cum îmi place mie să mi-l închipui acum în această dimineață, dansează pe un curcubeu. Pufiță avea de fapt mai multe nume – îl strigam cu toții când Scufus-Pufus, ham-ham, pufulină, bebescuf, pufițescu, scufiță, garofiță, însă mai toata lumea l-a cunoscut sub numele care l-a făcut celebru în cercul nostru de cunoștiințe. In curând, în octombrie urma să împlineacă venerabilă vârstă de 16 ani, însă din pacate n-a mai apucat să se bucure de tortul lui personalizat cu morcovi și țelina pe care-l primea cadou în ultimii ani de la Ștef.

Ne-a iubit pe toți intens și necondiționat timp de 189 luni adică aproximativ 5670 de zile. Era un cățel cu temperament, inteligent și cum altfel oare, un mare alintat. De mic a avut mai multe familii unde încerca însă de fiecare dată să se impună ca șef de pufei. A ajuns în viața noastră adus de Moș Crăciun în decembrie 2001 sub forma unui caniche pitic foarte pufos. Care avea rapid să devină destul de mare și lățos. Din familia lui – au fost 4 puiuți, el a fost singurul băiat – a fost singurul care a supraviețuit. Gabi a vrut să-l facă actor de cinema, iar eu dansator. A ajuns până la urma model. Suzi chiar i-a realizat 2 portrete speciale și i-a oferit un loc special în muzeul Câinelui.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pufiță – lucrări de Suzana Dan

pufita

Când era micuț, pe la un 1 an și jumătate, țin minte că a fost mușcat pe Jules Michelet de un lup apărut brusc dintr-o curte, care l-a luat de ceafă. De atunci a ales să stea departe de câinii de talie mare, era însă prieten bun cu cei de talie mică, în special cu cockerii și bichonii Avea însă pică pe husky, pe care-i lătră de zor de fiecare dată. Ii plăcea mult să se plimbe în parcul din Grădina Icoanei unde se simțea în largul lui și mirosea de zor iarba și copacii. Insă obișnuia să meargă și în Parcul Ioanid, în special cu Gabi, care era foarte mândră de el. Sau în Parcul Operei cu Tiță și Vlad. De-a lungul timpului a avut mai multe case și familii care l-au îngrijit cu drag.

Un lucru m-a fermecat la Baiatu’, cum îi spuneam eu. De fiecare dată când ieșeam la plimbare cu el, zâmbetele răsăreau brusc larg pe fețele terne ale necunoscuților cu care ne întâlneam.  Avea un farmesc special, știa să-i facă pe oameni să zămbească. A fost și un protestatar convins, l-am luat la multe din protestele din ultimii ani. A fost un prieten și martor tăcut al momentelor mele dificile. A fost alături de mine și m-a lins pe degete și pe obraji în perioadele de mare tristețe de după plecarea bruscă a Gabrielei când m-a obligat să ies la aer.

Acum patru ani era să-l pierdem din cauza unui tumori la splină. Am reușit împreună cu Vlad, să-l salvăm în extremis deși intrase în comă în urma unei hemoragii interne. Micuțul de el, s-a luptat demn timp de 2 săptămăni și a reușit să-și revină pe deplin, fusese puternic.

De fiecare data cand aveam invitati acasă la un Dixit sau drink/chat, Pufiță făcea o vizită pe la fiecare oaspete, care era obligat să-i mângăie de zor buclele aurii. Abia după aceea se ducea să se culce pe covorul lui și se lăsa să adoarmă adânc De fiecare dată însă când cineva vroia să plece de la petrecere lătra însă de zor, manifestându-și dezarcordul. Nu-i plăcea clar să rămână singur…In ultimii ani, ieșeam cu Ștef și Pufiță în plimbări prin parcul Cișmigiu, care era destul de aproape de studioul ZonaD. Uneori venea și ne făcea vizite la studio pe Iulia Hașdeu, unde îi plăcea să zburde prin sala de dans sau pur și simplu se odihnea lângă scaunul Ștefaniei, de care se atașase iremediabil. In putinele momente cand ea pleca singură de acasă iar eu și Pufiță rămâneam împreună acasă, stătea de pază la ușa de la intrare așteptând-o să se întoarcă acasă. Uneori chiar adormea acolo deși mă rugam de el să vină la mine în pat, nu-și părăsea deloc locul. Era foarte credincios. Și muscăcioș, trebuie să recunosc.

De un an de zile începuseră să apară problemele inerente vârstei, în special legate de piciorușele lui, care începuseră să-l lase. Obosea repede și nu mai putea să se ridice ușor în picioare, avea dureri. L-am dus la doctor, i-am dat pastile, i-am făcut injecțiii însă ușor-ușor a trebuit să-i reducem plimbările. In aprilie anul acesta problemele s-au acutizat și n-a mai putut să se ridice deloc singur în picioare. La final de aprilie a trebuit să mă despart de el din cauza proiectelor mele artistice și a plecărilor dese. Vlad și Adela l-au primit din nou cu bucurie și l-au înconjurat cu mare dragoste așa cum au făcut tot timpul când era în vizită la ei. Deși bolvav și plăpând, a continuat să ne iubească necondiționat pe toți, până într-o sâmbătă de vară răcoroasă. Pufiță – o să ne fie tare dor de sforăitul tău, de ochișorii tăi cei mari și umezi și coamele aurii care fluturau de zor în vânt.

Spor la alergat printre nori, Baiatu’ meu cel drag.

pufitza felicitare anul nou 2007felicitare2005IMG_0595

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s