corbu, mare, dans…

 

N-am mai scris de multă vreme pe blogul meu, cred că din luna mai. Luat cu valul de proiecte, turnee, aplicații și tot felul de lucruri ce nu mai suportau amânare, n-am mai reușit să găsesc timpul necesar (și liniștea) pentru a continua experienta blogului personal demarat acum mai bine de trei ani. Nici nu știu cu ce să încep mai întăi, pentru că s-au intamplat foarte multe in cele cateva luni care au trecut…Poate cel mai bine să scriu, pentru cei care n-au avut șansa să participe, despre ultima mea experiența performativă  a retreatului de dans contemporan “Dans-Wanderer”. Proiectul s-a derulat intre 19-27 august pe plaja Corbu (cunoscută de localnici drep Midia) în cadrul programului Platforma ZonaD, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Grație acestui finanțator unic în România, 12 artiști și iubitori ai dansului, ne-am putut bucurat de întâlnirea cu dansul contemporan, timp de 8 zile în mijlocul naturii. Am fost un grup mixt din care 3 persoane la prima întâlnire cu dansul contemporan. Călători pasionați, arhitecți, etnologi, iubitori de yoga, actori sau tineri dansatori la început de carieră, am dansat cu valurile și stelele într-o experiență frumoasă care a dat un alt sens vieții noastre.

“Corbu, august 2018 sau … despre cum a fost in retreatul de dans contemporan.
La granița dintre “a primi” cu inima deschisă și a oferi cu sufletul curat, se creează un spațiu sacru, un spațiu imprimat cu magia vulnerabilității. În vârtejul emoțiilor dezlănțuite se creeză conexiuni care… eliberează. E fascinant modul în care “a te lega” de lucrurile, momentele și oamenii potriviți, dezleagă noduri vechi. Paradoxal, legarea dezleagă.Și-atunci, descoperi. În acel spațiu, miracolele sunt la ordinea… clipei. Nuditatea simțirii contopește. Te contopește. Pe tine cu tine, pe tine cu natura. Cu natura ta, cu natura din tine, cu natura din jurul tău. Mare, val, scoici, zmee. Soare și lună. Salutul soarelui, dansul lunii. Dansul sărutului, al inimii, al elicelor. Ne-am legat bucuria de răsărituri, de apusuri, de nisipul fin. Am dat drumul efemerului. Am grăit în felurite feluri. Am creat povești de poveste, povești din cuvinte. Am creat povești din emoții, din dans, din blândețe și zâmbete. Am înălțat zmee, ne-am înălțat; unii pe alții, dar și pe noi înșine. Am înălțat dorințe spre cer, spre divin. Dar am și fost. Și noi, și zmee; am fost și val, am fost și sărut. Am dansat eșarfa albă, ne-am dansat umbrele. Am simțit, am simțit mult. Am primit, am primit mult. 🧚‍♀️Mulțumesc, Wandereri! ( scria pe facebook cu tag la scurt timp după întoarecerea la București, Bianca)

Aveam emotii pentru că era pentru prima dată când aveam să lucrez exclusiv în aer liber, în mijlocul naturii cu un grup nou de oameni, mulți aflați la prima experiență de acest tip. A fost ceva nou cu siguranta pentru toata lumea. Am ajuns la Corbu obosiți de drumul lung (și de viata noastra zbuciumată anterioară). Exista cumva o viata inainte de wandering. Și o viață after wandering. Cumva acolo ceva extraordinar, simt că s-a întamplat. Experiența, trebuie să recunosc, n-a fost usoara, in special cei aflati la prima intalnire cu dansul contemporan. Eram în aer liber, aflați în priză directă cu turiștii-martori ai experiențelor noastre performative. Insa după câteva zile de experiențe în compania dansului, parcă ne cunoașteam de o viață. Sa fi fost efectul masajului emoțional din prima seara ? Sau efectul valurilor si al soarelui si al intalnirii cu calatoriile emotionale ?

Programul zilnic a fost OK sper nu prea încărcat pentru o luna torida de vacanță. Am lucrat zilnic între orele 17 – 20 la apusul soarelui, când lumina era calda și rămâneam aproape singuri pe plaja sălbătică. Am avut și sesiuni speciale la răsăritul soarelui sau la miezul nopții, am explorat formatul călătoriilor emoționale individual sau în grup. Am avut și cină comună (excelent gatită de colegii mei, eu am asigurat luminile și proiecțiile video) și chiar si o noapte performativă la lumina stelelor si a lunii. Am jucat adevăr și provocare într-un format performativ pe plaja mării si ne-am jucat cu imaginatia in compania DIXIT-ului traditional (unde am fost mereu în coada ocazie de pedeapsa) și ACTIVITY, unde cu greu mi-am demonstrat talentele ascunse de mare pictor.

In ultimele zi, am incercat sa inceput să ieșim din cochilia experienșelor persoanele (și a grupului) și am început să interacționăm chiar cu turiștii de pe plaja. La inceput timizi, eram priviti destul de ciudat…Cu toate acestea în ultima zi, am oferit oamenilor (inclusiv copiilor care au fost adorabili) o experienta puternica si profund umana. Un cuplu aflat in trecere, s-a oprit și a devenit martorul tacut al experientei noastre performative. O femeie s-a bucurat de o atingere puternic emotională care i-a răscolit sufletul. Unii chiar ne-au filmat si fotografiat. Alții ne-au zâmbit complici. …Iar la finalul serii ne-am rostogolit în valurile calme ale Marii Negre. Timpul a trecut repede, mult prea repede. Am fi avut nevoie de mai multe zile de lucru, să ne cunoaștem mai bine și să dansăm poate mai mult…Insa chiar si asa, experienta wanderingului de la Corbu a fost super-frumoasă. Am ramas in continuare in contact, azi chiar ne intalnim din nou. Dansul creaza indiscutabil dependență. Și prietenii frumoase, uneori chiar și familii (vezi familia fragil). Duminică plec la Bruxelles pentru a demara un nou proiect cu dans – Emotional Europe ce va fi realizat in 2019 in cadrul unui festival Next Generation, Please – organizat de BOZAR.  Iar peste cateva zile lansam un nou program de sesiuni dans-wandering la Bucuresti. Iar turneul nostru Dans-Wanderer din cadrul Platformei ZonaD va continua cu reprezentanții la Piatra Neamț și Lisabona. Life is simple. Question: are you happy? Yes, keep dancing. No, start dancing.

Platforma ZonaD continuă.

Advertisements

One thought on “corbu, mare, dans…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s