simplu, 2018

La final de an, voi trece in revista câtave din lucrurile și proiectele la care am lucrat. iar la final gasiți plugușorul meu pentru 2019 si urarile mele de bine pentru noul an. La Multi Ani!

ianuarie 

Am început anul la Lisabona, orașul meu preferat din Europa de care m-am îndrăgostit ireparabil în 1994 cu ocazia primei mele vizite profesionale la SKITE. Am citit, am facut binjing (daca nu știți cuvantul, nu-i bai există google) și am dat o raită pe la muzeele de artă contemporană. M-am bucurat îndelung de cartierul Graca unde am locuit într-un apartament lusitan foarte dragut. Am facut plimbari lungi prin Alfama si Bairo Alto, am baut o bica almost everyday la cafetaria miradour da Graca, am ascultat muzica fado si devorat cu placere multi pastesi de nata. Am descoperit și un sat uitat de lume – Azenhas de Mar, un loc mirific cu niște plaje salbatice și pustii. Aș fi putut ramane acolo forever…

februarie

În februarie am reluat ușor lucrul și am început pregătirile pentru programul de rezidențe de la Lisabona pe care l-am curatoriat în 2018 pentru Forum Dança. Am vizitat și pentru prima data Guimares (fosta capitala culturala europeana 2012) unde am vizionat si cateva spectacole de dans in cadrul festivalului GUIdance organizat de Centrul Cultural Villa Flores (unul din lucrurile care au ramas dupa momentul 2012). Super-nice (re)întălnirea cu spectacolul creat de Vera Mantero – care va veni pentru prima dată la București pentru un master-class de 5 zile în mai 2019 la invitația Ștefaniei și a Institutului Prezentului. Sau piesa cu accente butoh coregrafiată de Joanna Von Mayer Trinidade, unii din coregrafii portughezi care au participat la programul Emotional: rethinking dance din 2013). WayneMcGregor (pe care l-am prezentat și eu la București în festivalul de dans britanic din 1998) a fost clar în stilul lui propriu însă spectacolul realizat de Rui Horta cu foarte mulți neprofesioniști a fost chiar foarte neinteresant. Aș zice chiar plictisitor, așa cum nu mă aștepam să fie. Așa că la un moment n-am mai rezistat și am ieșit la un pahar de vin. în finalul călătoriei lusitane am poposit și la Porto pentru un pahar de porto, direct din butoaiele Sandeman. 

martie

Am lansat programul Platforma Zona cu un prim atelier de management cultural #START la LINOTIP. Am și discutat un pic cu colegii mei despre continuarea showcase-ului +DANS. Care iată, în final nu s-a mai intamplat în 2018. Si nici nu cred ca va mai exista prea curand….

Tot în martie am trimis o scrisoare deschisă “Cultura Vie este o prioritate națională” care a ramăs însă fara nici un ecou.

Ah și am finalizat ultimele pregătiri pentru prima călătorie emoțională în Japonia. Am plecat cu primul grup la Tokyo unde eu și Andra am ajuns primii cu o cursa AirChina via Beijing. Am făcut o mică haltă și am un băut un latte la Starbucks, simbolul capitalismului din China comunistă.  În primele zile la Tokyo a plouat și a fost foarte frig. Cu toate astea ne-am plimbat, am vizitat cu totii Mori Art Museum unde am văzut o excelentă retropsectivă “Seeing and Believing”, realizată de super-artistul vizual Leandro Erlich. Întâlnirea cu studioul lui Kazuo Ohno precum și atelierul de dans condus de fiul său Oshito Ohno a fost emoționantă. Your body is an art work. You are a Rose….Am poposit într-una din nopți și la Curva, unul din localurile vechi japoneze din Shibuya anterior unde am băut un umeshu excelent. Am fost și pe la Miraikan în Odaiba, unde am avut parte de un spectacolul din partea robotului dansator precum și în cartierul Daikanayama la faimoasă librărie Tsutuya, unul din locurile mele preferate. A urmat întâlnirea cu Castelul Samurailor din Himeji și o cură binemeritată de onsen-uri la Beppu. Aici, cel mai tare a fost cel liber mixt, în aer liber de pe munte, în compania unor japonezi simpatici care își mijeau ochișori la corpurile noastre albe-goale de gaijini. Am vrut să mergem să dansăm și într-un onsen cu noroi, unde am luat însă plasă din cauza unui web-site în engleză expirat. Am apucat însă ne mânjim cu namol și să râdem unii de alții. Next, a urmat o cură puternică de artă contemporană pe insula Naoshima, unde există cred cea mai mare densitate de muzee și opere de artă. Extraordinar cum au putut japonezii să transforme o groapă de gunoi într-un loc plin de cultura si arta. A fost clar unul din highlight-urile călătoriei. La Naoshima am stat 2 nopți însă puteam sta liniștit încă două-trei. În prima seară am reușit să prindem bilete la show-ul de noapte a lui James Turrel, unde Diana a avut o criză de râs, în timp ce alte 3-4 persoane adormiseră în lumina crepusculară. How nice it was. Au fost zile pline de artă contemporană iar în ultima zi am poposit la un ceai și o plimbare pe insula Teshima. Din nou, cu multă artă japoneză contemporană. A urmat întâlnirea cu căprioarele din Nara (unde am dat de zor din cap) și cireșii înfloriți de pe muntele Wakakusa unde ne-am dus dimineața devreme cu bicicletele ca să scăpăm de fluxurile masive de turiști. La Nara am stat intr-un apartament japonez excelent și am dormit cum altfel pe tatami.  Kyoto a fost ca întotdeauna seducător și fermecător. Aici cireșii înfloriți ne-au încântat zilnic pașii și sufletul. Am avut și o nouă porție de de butoh cu Ima Tenka (pe care o cunoscusem cu ocazia proiectului Eastern Connection în 2014). Am văzut chiar și un spectacol cu ea într-un teatru super mic, unde eram maxim 10 spectatori. Intr-una din zile am ajuns cu Camelia la restaurantul Izusen, ținut de niste calugari zen, din complexul de temple zen Daitokuji-Ji. Desigur, ne-am delectat cu toții cu sake, umeshu (ah ce bun mai este) și ceva bere Asashi. Am fost chiar și la un karaoke cu Diana, Seba, Andra si Andrei, unde am cantat cu totii “Pupaza din tei” într-un bar japonez… La plecare le-am oferit tuturor o oră din viața mea de care sper să-și aduca aminte peste timp.  Ultima zi am fost la o degustare de sake și am urcat cu toții la templul Fushimi-Inari și am admirat apusul soarelui. Domo Arigatou.

aprilie

Ohayou gozaimaso. Primul grup a plecat din Kyoto, al sosit și al doilea via Tokyo cu ceva întârziere. Ne-am împărțit în doua case, eu am stat cu fetele-gheișele. Am revenit cu drag la Ryoanji zen temple unde ne-am bucurat de cireșii încă înfloriți și de ceai japonez asezonat din plin cu tofu. Am descoperit-o pe nebuna de Yayoi și frumoasele maiko. Am petrecut Paștele cu oameni dragi la un ryokan tradițional cu un onsen cu apa tulbere. După un drum lung cu aubuz și telecabine de tot felul, ne-am delectat cu un ou negru și clocit în apa muntelui, uitandu-ne în zare la muntele Fuji. Și ne-am pierdut la apus de soare pe cărări de munte pe drumul vechi care lega Kyoto de Tokyo. La finalul zilei ritualul meu traditional a inclus o vizita la un onsen într-o liniște deplină. Și o cină Kaiseki tradițională cu mult pește. În ultima zi impreuna cu alti amatori m-am lăsăt toropit de frumusețea onsen-ului Tenzan. Unde am băut și un ceai făcut cu apă termală și m-am topit în culoarea primăverii. Aș fi putut rămâne acolo toată primăvara…A urmat din nou Tokyo și vizita la studioul de dans butoh a lui Kazuo Ohno din Yokohama. Aceeași energie faină, în plus am dansat cu bețele de bambus. Am făcut și 2 excursii simpatice de o zi la Kanazawa – unde am admirat casele samurailor din cartierul Higashi și ne-am tocit picioarele prin parcul Kenrouken. Aici am făcut o pauză mai lungă și unde ne-am stins setea cu un sake rece. Întâlnirea cu Muzeul Secolului 21 (ah ce arhitectură) și piscina aceluiași Leandro a fost fermecătoare…Mai aveam puțin și puneam de un performance cu japonezii prezenți în nume mare. De acolo mi-am luat niște espadrile japoneze foarte ușor și tot acolo am mâncat într-o ambianță specială. Ultimul drum a fost la MatsushimaBay, unul din cele trei locuri oficiale spectaculare din Japonia. Pe celelalte 2 locuri – insula Miyajima cu templul ei faimos foarte aproape de Hiroshima și linia de nisip cu pini de la Amanohashidate de lângă Kyoto –  le văzusem deja cu ocazia vizitelor anterioare. A fost e drept un drum mai lung cu un shinkansen si un tren local. Am alergat rapid să prindem un vapor unde n-am putut să mă obțin și m-am dat un pic în stambă. Colegii mei au zâmbit lung (doar mă știau) japonezii însă m-au aplaudat la scena deschisă. Iar o doamna amabila m-a prins pe deck și mi-a aratăt niște pași de dans japonez. Era cât pe ce să-i fac călușul românesc…Insule mici, cu pini frumoși, răsăreau la tot pasul. Am descoperit pe ultima suta de metri a călătoriei noastre, un templu cu niște picturi foarte frumoase și un cireș superb înflorit la care am rămăs pironit minute în șir. După o cină cu stridii ne-am urcat cu toții într-un tren shinkansen rapid care ne-a dus înapoi la Tokyo.  După ce a plecat și grupul 2, în sfârșit m-am mai relaxat iar ultimele zile au fost mai chill. Am băut la pas mărunt cartierul Daikanayama (unul alt loc preferat), m-am văzut cu echipa de la Saison Foundation la un un shushi gustos și am explorat de zor cafenele faine din cartier. În ultima seara am fost și o baie publică, unde am văzut un super-japonez tatuat, Pe scurt călătorie emoțională în Japonia a însemnat 11 orașe/locuri vizitate în 30 de zile, respectiv peste 3200 de km facuti cu trenul, bicicleta si vaporul (din care peste 100 km cred că au fost pe jos). Am slăbit 5 kile, nu glumesc deloc. Not bad at all. Ne-am întors în Europa cu Air China (biletul a fost super-ieftin, am plătit mai putin de 500 de Euro) și am făcut o mica haltă în Italia, unde am sărbătorit ziua mea. Cu mult pizza și paste a la sorrentino. 

mai

Am început luna în forță tot cu o plecare, din nou la Lisabona. De această dată din dubla postură de curator și coordonator de proiect pentru prima rezidență-incubator Emotional 2018 organizată de Forum Danca și co-finanțată de AFCN. Am petrecut câteva zile frumoase cu Ioana & Hermina & Simona Deaconescu & Ciprian. Eu am stat într-o cameră simplă, aș zice chiar spartană undeva prin Graca. Rezidențele au mers foarte bine și artiștii români cred că s-au simțit foarte bine. Din păcate echipa ICR Lisabona a continuat să ignore în continuare mesajele mele. Aceeași metodă ca la ICR New York. Nu vă speriați, dăcă nu primiți răspuns la mesajele voastre, asta este. Se pare că este una din practicile la modă ale ICR-ului de azi… De la Lisabona, pe 15 mai am plecat aproape direct la Amsterdam unde am fost singurul român invitat (din peste 100 de invitati) la European Cultural Challenge. Evenimentul a fost, asa cum au anuntat organizatorii “a 2-day advocacy retreat that brings together about 100 stakeholders from a broad range of disciplines and backgrounds. Together, we will explore cultural answers to the pressing challenges that Europe is facing today”, o intalnire profesională  foarte faina (asa cum se poate intampla doar intr-o tara unde cultura este respectata) organizata de European Cultural Foundation  cu ocazia premiului Princess Margriet Award. Eu am participat la panelul „Civic Role of Public of Cultural Institutions” unde s-a discutat mult despre nevoia de deschidere a institutiilor culturale catre comunitate si oameni. Am atins desigur si problemele artistilor si operatorilor culturali din Estul Europei, de nole primele semne de iliberalism (vezi ascensiunea extremei drepte in Europa) și desigur dictatura lui Orban in Ungaria si noul regim politic in Polonia, precum si atacul asupra justitiei în Romania. Seara am avut parte de un program cultural oferit de orchestra unui mic centru cultural din Polonia – Borderland, unul din premiantii din 2018 ai faimosului premiu (care a fost acordat în 2012 si romanilor Dan si Lia Pejovschi).  Tot în luna lui florar a demarat si turneul nostru Dans-Wanderer cu un prim performance Călătorie către mine însumila Centrul Replika – gazda noastră primitoare din București. Ne-am simțit ca de obicei foarte bine. Trebuie să recunosc că mi-e tare drag de tablița de cretă și florile care ne așteaptă calde și deschise la intrare. Și de căldura oamenilor care cu resurse puține știu să te facă să te simți ca acasă. Dacă n-ați vizitat încă spațiul să vă duceți neapărat în 2019, o să găsiți niște oameni frumoși și spectacole foarte faine. Tot în mai m-am înscris în USR. La sectorul 1 situația era (și este din pacate explozivă) așa că am ajuns la sectorul 3. M-am dus acolo, clar, după Florina, ONG-ista deputată.   Cam tot pe atunci am lansat și programul de mentorat pentru tineri artiști și manageri culturali. Am avut câteva întălniri bune la AFCN și la Seneca Anticafe. Iar pe Skype am discutat cu cei care nu erau din București. Unul din lucrurile de care-mi aduc aminte cu drag, a fost lansarea pe 23 mai a noului magazinul Turmeric & Cardamom care face papa bio și foarte gustos. M-am bucurat să văd că un alt vis frumos s-a implinit. 

Tot in mai am mai făcut o scrisoare deschisă – Nu distrugeți sectorul cultural, cultura vie și AFCN, care a fost semnată de peste 115 persoane. Din fericire până la final de 2018 AFCN a reușit să supraviețuiască.

iunie

Cireșar a început cu primul spectacol din turneul Dans-Wanderer la Timișoara. AMBASADA și timișorenii ne-a primit ca de obicei cu caldură. Urmele competiției pentru candidatura orașului pentru titlul de capitală culturală europeană 2021 însă se sterseră complet. Nici un banner, nici macar stencil-urile de pe asflat nu se mai vedeau. N-a venit nimeni din echipa TM 2021 deși în 2017 păreau foarte interesați de idea de a aduce dans contemporan mai mult la Timișoara. Nu contează, Cosmin danseză (o mică parafrază la Jean boxează). M-am bucurat să revin again la Timișoara acolo unde s-a născut prima idee de wandering. Și să descopar oameni noi la Calatorianoastra de la Ambasada și desigur câtiva prieteni vechi. Rămîne-mă. Adela, a fost și ea prezentă și la final mi-a făcut un cadou frumos (e secret așa că nu vi-l spun). Am dansat, am spus adevăruri despre noi, ne-am provocat și iar am dansat. De la Timișoara am dat o fugă la Sfântu-Gheorghe la Teatrul Andrei Mureșanu, locul unde 2004 primeam Marele Premiu al Festivalui Atelier pentru spectacolul Paradis Serial. Ca de obicei wanderingul în 3 a fost emoționant, iar unul dintre participanți ne-a scris pe email:

 “Draga Cosmin, Iti mulțumesc pentru aceasta experiență frumoasa, liniștitoare si tulburătoare in același timp. Privirea ta intensivă încărcată cu bucurie, curiozitate și acceptare, firea ta jucăușa, modul tău de a apropia aproape de limita, puterea și voința de a ridica și tine greutatea altuia, sufletul tău deschis pentru a dărui și a primi m-a uimit profund. Mulțumesc pentru acest dar cu totul excepțional si important in viata mea…”

Tot în iunie am ajuns și la Hammamet selecționat din peste 200 de aplicații pentru a participa la proiectul TANDEM Shaml (aflat la a 5-a ediție). Era prima întâlnire kick-off din Tunisia unde am participat cu toții cam 40 de persoane, din care participanți din Europa, 15 din Africa și Orientul Mijlociu, cam 4-5 moderatori în jurul nostru și alți 4-5 reprezenați ai finanțatorilor. Știam de proiect încă din 2012 când am participat la unul din primele tandemuri la Chisinau. Conform programului anunțat, urma să-mi aleg un coleg de pe continentul africa cu care urma să dezvolt un proiect mic internațional. La început a fost mult (prea mult) speed-dating și multe întâlniri informale fără prea mult content. Formatul propus de organizatori mi s-a părut greșit. Aveam să am dreptate, pentru că în ultime 2 zile lumea a intrat într-o competiție acerbă încercând să-și găsească “jumătatea de pereche” profesională. Oamenii puțini care-mi plăcuseră, în final și-au ales parteneri europeni cu carte de vizită mai puternică – că deh nu se compară Milano, Barcelona, Lisabona cu Bucureștiul nostru mioritic. Am ramas single și cu zâmbetul pe buze. Insă nu mi-a parut rău deloc de timpul petrecut la Hammamet. A existat și o parte invizbilă foarte faina de după ateliere, unde la un pahar de suc am dansat (eu, călușarii) și am cântat cântece locale. Cu unii dintre cei care pe i-am cunoscut înca păstrez legatură, sunt sigur ca vom face proiecte mai devreme sau mai tarziu. 

Cam în aceeași perioadă am aflat că aplicatia mea la BOZAR cu proiectul Emotional Europefusese selectionată, how nice. And thank you. 

iulie

Luna lui cuptor a debut pe 3 iulie cu o dezbatere ”Cultura (com)promisă”organizata de USR Bucuresti alaturi de colega mea Raluca Pop – expert in politici culturale, Ruxandra Wring si Ana Ciceala. Eu am participat ca membru USR, prima iesire publica ca membru de partid. Am prezentat cateva din ideile mele pentru un Bucuresti, fac aici mai jos un scurt rezumat pentru posteritate: 

1. Reforma instituțiilor de cultură aflate în administrarea Primăriei Municipiului București (PMB)/ 2. Transformarea CREART într-o instituție mult mai activă și mai prezentă în comunități, la periferie, în cartiere. 3. Transformarea ARCUB într-un centru european de rezidențe artistice pentru artiști români și străini. Cum ar fi sa existe la Bucuresti niste opere de arta create de un Anish Kapoor sau James Turrell la Piata Universitatii ? In loc de monstruozitățile care costă milioane de euro….4. Reforma sistemului de finanțare, în sensul transparentizării acestuia, al deschiderii către un număr tot mai mar de artiști de valoare; trecerea de la finanțări anuale la finanțări multi-anuale; dezvoltarea unui corp de experți evaluatori capabili să evalueze obiectiv programele și instituțiile de profil. Aici am vorbit și despre implementarea la nivelul local a unui nou mecanism de finanțare, după modelul AFCN. Am propus ca in loc sa facem spectacole si concerte cu artificii care costa milioane de euro sa investim cam 16% (100 milioane lei) pentru acest nou mecanism de finanțare transparent si profesionist. 6. Investiții în infrastructura culturală: reconversia unor spații industriale, renovarea și reabilitarea unor spații aflate în proprietatea Primăriei și transformarea lor în spații dedicate actului cultural și artistic. 7. Înființarea unor centre comunitare culturale, cel puțin unul în fiecare sector, prin care publicul larg să aibă un acces facil, real și dinamic la actului cultural. 8.  În cadrul Direcției de Cultură care există la Primăria Capitalei, am propus să funcționeze un Centru de Mobilitate și Formare Culturală Europeană (MOB). Experții acestui centru îi vor sprijini pe managerii instituțiilor de cultură din București și pe artiști, vor organiza stagii de pregătire și instruire în parteneriat cu instituții europene de prestigiu si va atrage fonduri europene pentru sectorul cultural. 9. Am mai propus dezvoltarea și atragerea de noi categorii de public. Să fie încurajate proiecte și inițiative care se adresează cu precădere unor categorii defavorizate de public: persoane cu dizabilități, persoane vulnerabile și persoane cu risc de excluziune socială.

Toate bune si frumoase însă practic imposibile in Bucuresti, așa au mentionat puținii colegi de breasla culturală prezenți la dezbatere. Tot în iulie am demarat in cadrul unui cluster mic despre propunerile pentru domeniul cultura pentru viitorul program de guvernare USR. Sunt tare curios ce o sa iasă până la final. A trecut iată anul, mâine incepe campania pentru europarlamanetare și încă nimic nu este finalizat…Din pacate USR-ul nu este ce ar fi trebuit să fie. Însă Ok ajunge cu politica. 

Ziua de 20 iulie m-a prins la Veneția, unde am fost sa mă întâlnesc cu draga mea Gabi. 

In ultima zi a lunii am zburat la Timisoara și de acolo la Socolari unde am tinut un lecture pentru participanți la tabară de management cultural (mulțumesc pentru invitație Dana Sarmes si Asociatia Contrasens). Și am prezentat un nou format de spectacol Dans-Wanderer, în care prima parte s-a desfășurat în aer liber. Mulți copii și tineri printre spectatorii care au rămăs până la final. La Socolari am gasit cumva o lume mai aparte, mai linistită și mai deschisă. Departe de lumea nebună a orașelor mari, oamenii sunt mai asezați, mai calmi. Zona e foarte frumoasă, plina de artiști din Timișoara care se mută-ncet acolo si care se ocupa de stupărit, deschid galerii și spatii expozitionale super-tari. Mâine-poimaine va apare cred și un teatru la Socolari. Am mancat și multe mure de pe malul drumului.

Tot în iulie am lucrat și la aplicația pentru Centenar la Ministerul Culturii. Din pacăte mult timp și multă muncă degeaba. Așa cum de multe se intampla când ești independent. 

august

Luna foarte fierbinte a verii, a fost dedicata in mare parte atelierelor. Primul a demarat in tromba la Alma Vii, nu foarte departe de Biertani și Sighisoara, intr-o zona mirifica. am fost un grup mic de 7-8 persoane insa foarte colorat, viu si dedicat. Am fost primiti excelent de localnici iar biserica fortificata din Alma Vii ne-a fost studioul nostru de dans zilnic. In primele zile nopti ne-am uitat si la ceva filme de dans, unele chiar cu Pina Bausch. Am dansat cu copacii, cu stelele, cu natura. Si din cand in cand ne-au muscat tantarii. Trei familii locale au avut grija de noi si ne-au pregatit micul dejun si pranzul, am primit cadou si o sticla de tuica locala. Am dansat chiar si cu tineri muzicieni  de jazz si AC Leonte, cu care ne-am intersectat la Richis si Biertani. Super-faina intalnirea. Insa unul din lucrurile noi (si care mi-e mi-a placut cel mai mult) a fost sa ne dansam unii altii, dimineata devreme. Ce fain, e sa te trezeasca cineva din somn dansand doar pentru tine…Abia astep urmatorul atelier din august 2019 care va duce mai departe experientele mele imersive. 


În august, in timp ce eram la Alma Vii, au venit si rezultatele la proiectulul depus la Ministerul Culturii. Proiectul a fost admis însa cu rezerve ???. Am fost un pic perplex, cum adica admis cu rezerve ? Am aflat ulterior că evaluatorii au decis ca evenimentele internationale incluse in proiect să nu fie finantate pe motiv ca nu aveau public suficient. Cum poți să faci asta? De unde știi tu evaluator de la MC că nu va fi public la Lisabona. Deși în proiect erau acordate puncte importante pentru evenimentele internaționale prezentate în conexiune cu sărbătorirea Centenarului. Și în plus au specificat că la final va trebuie să oferim garantii cum că proiectul s-a încadrat in obiectivele centenarului. What the fuck, ce garanții ? Adică nu fusese selecționat odată, ce garanție să le mai dai. Am decis sa renunțam la co-finanțarea oferită pentru că nu era deloc OK modul în care proiectul fusese evaluat și condițiile de finanțare. Așa au dispărut și banii pentru organizarea +DANS, care era cea mai importantă componentă a proiectului.

De la Alma Vii am plecat imediat la plaja Corbu pentru un primul retreat Dans-Wanderer. Unde a fost foarte fain. Mare, plaja, dans, stele, luna, yoga la rasaritul soarelui, oameni frumoși si calzi. Unii din ei la prima intalnire cu mine si dansul contemporan. Mai multe nu va spun. Puteti însă citi mai multe aici. 

In august, mi-am oferit cateva clipe de liniste și am facut o vizită scurtă la Budapesta pentru a-mi vedea fratele și pentru a ma bucura de cadoul special oferit de ziua mea. Care a fost simply, un concert live cu Melody Gardot, una din canteretele mele preferate. What a lovely gift. Our Love is Easy. Your heart is  as Black as the Night…Am vazut super-expoziții și super-muzee. Si in final am concluzionat cumva norma – suntem la ani-lumină față de viața culturală din Budapesta.  

septembrie

Toamna m-a prins lucrând din nou la proiectele pentru 2019. Este cred, cel mai dificil lucru.  Sa ai proiecte in derulare si in acelasi timp sa initiezi altele noi. Am decis sa aplic pentru un program de rezidențe dedicat Gabrielei la comerarea a 10 de la plecarea ei fulgeratoare. Oare ce ar zice ea de cum merg lucrurile in Romania ?

De la Bruxelles am plecat rapid la Lisabona. Intr-o prima faza pentru a ma intalni cu Alina care avea sa-si realizeze prima sa expozitie de foto-video in strainatate in deschiderea proiectului #Cartografias, organizat de prietenii mei de la Forum Danca. Si desigur pentru premiera proiectului Dans-Wanderer in orasul cu cele 7 coline (ca si Roma). Programul a inclus un atelier de 3 zile si 2 evenimente performative. Atelierul nu s-a bucurat de foarte multa atentie, au fost doar 4-5 persoane si culmea majoritatea dintrei turisti rusi sau corpuri migratorii. Portughezii n-au parut deloc foarte interesati de propunerea mea de a-si descoperi orasul prin intermediul dansului.

Iar sub impactul retreatului Wandererde la Corbu mi-am propus să fac un un nou performance pentru sezonul estival, când toată lumea este la mare, la distracție. O super-provocare, ca deh nu-mi place sa fac proiecte usoare. Așa că am mai pus de un proiect la AFCN pentru iulie 2019. In urma discutiilor cu colegii portughezi, am concluzionat ca ar fi frumos sa continuam colaborarea si chiar sa o dezvoltam aducand 2 tineri dansatori/coregrafi la PACAP. alt proiect in lucru. În plus am dat o mina de ajutor colegilor mai tineri din programul #START de mentoring care urmau si ei sa depuna aplicații la AFCN. 

Am plecat foarte pe rapid la BOZAR la Bruxelles la prima intalnire kick-off a proiectului Next Generation, Please! unde mi-am cunoscut cei 13 colegi/parteneri care vor derula proiecte educaționale și artistice în cadrul programului. Am avut și o întălnire foarte bună cu echipa ICR de la Bruxelles care a fost interesată să sprijine proiectul meu, care va aniversa de o manieră independentă Președinția Romaniei a Consiliului Uniunii Europene. Bruxelles mi s-a părut de data asta mult mai uman. Ultima vizită fusese în 2013 cu ocazia ultimei finanțări primite de la Uniunea Europeana și atunci mi s-a părut foarte rece. La Bruxelles am stat în camera lui Harry Potter (eu aș fi pus în camera și o baghetă magică) și am dat o raită în piața centrală din Bruxelles pentru o porție de moules și o bere albă Hoegarden. 

Am fost și la Piatra-Neamț unde la invitația Teatrul Tineretului am prezentat o nou format de Călătorie. aici s-a petrecut in fapt unul din primele mele debuturi artistice. Undeva prin 1997 cred am facut miscarea scenica la un spectacolul de teatru Leonce si Leonapus in scena de Nicky Scarlat. Si tot aici fusese prezentat in 2001 spectacolul “Proud to be Here” realizat de coregrafa elvetiana Katarina Vogel, spectacol produs de festivalul BucurESTi.VEST la propunerea Gabrielei. Publicul prezent a fost în majoritate foarte tanar. Si a primit propunerea noastra cred foarte bine. Foarte putini din spectatori vazusera in viata lor un spectacol de dans contemporan si aproape nimeni nu avusese parte de o experienta imersiva. Mi-a fost luat si un interviu scurt de o persoană din public. Camera mea avea vederea catre munti. Ce frumos, mi-a placut sa ma trezesc si sa vad muntii in zare. Desi sejurul a fost foarte scurt mi-a placut energia pe care am gasit-o acolo. Sper ca intr-o zi sa mai revin candva la Piatra Neamt pentru orasul are o energie buna. Iar Gianina face clar o treaba foarte buna acolo. 

De la Bruxelles am plecat rapid la Lisabona. Intr-o prima faza pentru a ma intalni cu Alina care avea să debuteze internațional cu prima sa expoziție de fotografii și video în deschiderea proiectului #Cartografias, organizat de colegii mei de la Forum Dança. Și desigur pentru premiera proiectului Dans-Wanderer in orașul cu cele 7 coline (ca și Roma). Programul a inclus un atelier de 3 zile și 2 evenimente performative. Atelierul nu s-a bucurat de foarte multă atenție, au fost doar 4-5 persoane și culmea majoritatea dintre ei erau fie turiști rusi sau emigranți. Portughezii n-au părut deloc foarte interesati de propunerea mea însă cei au venit au avut niște momente faine, sper.

octombrie

primele zile la Lisabona au fost foarte călduroase. M-am bucurat sa fiu la Lisabona cu Koko si cu Lina, au ajuns și ei pe 2 octombrie. In prima noastra seara impreuna ne-am ospatat cu niste lulas si swordfish asezonat cu ceva vihno verde. si am discutat pina noaptea tarziu despre proiectul nostru, owenership, co-creation si cate si mai cate… Wanderingul in 3 a fost cumva foarte diferit. Poate si pentru ca am avut emotii mari, pina in ultimul moment, unul din spectatori n-a confirmat. Ne-a salvat insa Alina noastra draga, care nu vazuze inca formatul asta de wandering. Isabella, brazilianca cu care m-am vazut eu, mi-a scris ulterior intr-un email „I have to say that to participate of your project danswanderer was outstanding, an unique experience and one of the most intense of my life. It was such a pleasure to be part of it and get to know you, Judith, Idris and the girls. And the way it finished… in a breathe like a dream. Amazing!”. A urmat si Calatorianoastra la care au participat destul de multi profesionisti si studentide la PACAP. Cumva, ca de fiecare data cand sunt dansatori in sala,  fost dificila intalnirea cu publicul local. Spectatorii au intrat destul de greu in propunerea noastra, insa cateva momente au fost faine si emotionante. Iar overall a iesit foarte bine. La spectacol a venit si Sara pe care o cunoscusem la Hammamet. si care mi-a propus sa intru intr-un proiect european. Am acceptat pariul si am avut cateva intalniri foarte buna. Cu aceasta ocazie am vazut si spatiul unde lucreaza Francisco Camacho, coregraful care facuse vâlva la Bucuresti în 1997 în inchiderea festivalului de dans portughez. Dupa Lisabona am luat trenul si am plecat la Guimares unde am prezentat PARTYingul în inchiderea unui festival mic si local. Orasul era foarte viu, se intamplau foarte multe expozitii, performance-uri, prezentari de moda…Am facut si un wandering individual impromptu intr-un parc super-frumos. Am avut in total cam 30 de participanti, chiar si cativa dansatori. Era duminica noaptea iar orasul se pregatea de o noua saptamina de lucru. Au ramas pina la final doar 4 muschetari-dansatori (2 fete si 2 baieti) care au dansat cu mine pine spre ora 4 dimineata. N-am apucat sa vedem rasaritul insa chiar si asa a fost super-strong. 

Am luat trenul inapoi spre Lisabona exact la timp pentru a ma intalni cu Alina pe aeroport, se intorcea si ea acasa zambitoare. Am revenit pentru cateva zile acasa, timp pentru ceva odihna. 

Dupa 6 zile am luat din nou avionul catre Lisabona de data asta pentru rezidenta-incubator finala la care au participat Tahni Holt (care fusese la Bucuresti in 2014 la studioul ZonaD si pe care o revazusem la Portland in 2017 cu ocazia turneului meu american), Mauricia – o artista la inceput de drum insa care va face cred cariera. Si Judith alias Lina impreuna cu Radu, care incepeau sa lucreze pentru prima data la un proiect artistic. Programul a fost foarte divers, am avut prezentari de filme, serie de jam-sessions cu muzica live –ah ce frumos au cantat Gilberto la vioara si Radu. Judith a condus si ea un nou format de atelier care a fost super-plin, peste 20 de dansatori si actori interesati au venit. S-a lucrat intensiv iar prezentarea a iesit foarte bine. Eu am mai ramas 4 zile in plus si am lucrat la raportul pentru AFCN. pretty boring insa foarte necesar. 

noiembrie

La inceput de noiembrie m-am vazut cu Ghislaine de care ma leaga o lunga prietenie si experienta profesionala. Ne-am cunoscut acum peste 20 de ani, in 1996 la Sofia cu ocazia unei intalniri IETM. M-a invitat imediat sa fac un internship la shinkansen, in cadrul unui  proiect interdisciplinar„European Choreographic Forum” la Dartington in cadrul bursei mele oferite de British Council la finalizarea cursurilor teoretice de la ECUMEST….Ne-am vazut, dimineata la o cafea in cartierul Santa Catarina, timp in care am depanat amintiri. Pe ultima suta de metri am facut o vizita la Cascais pentru un apus de soare si am fost si la Belem pentru a vedea expozitie temporara „Amour ?!”. Expozitia a fost so-so, insa cateva lucruri mi-au placut mult. (Re)intalnirea cu Marina si Ulay – Breathing in, Breathing out,cu piesa imensa rosie cu scene de sex de Gérard Fromanger  – Rouge, nus  precum si un film iranian muzical pe 2 screen-uri care m-a dat pe spate. Filmul l-am vazut de 2 ori asa de tare mi-a placut insa nu mai stiu numele artistului. Desigur ca la final mi-am oferit si 4 pastes de nata facuti in Belem. 

Am revenit la Bucuresti si am continuat pregatirile pentru ultima prezentare EMOTIONAL de la LINOTIP. Am primit-o si pe Mauricia la Bucuresti. Mi s-a parut cumva normal sa-i ofer sansa sa se intalneasca si cu scena artistica de aici. Prezentarea a fost foarte lunga, au fost prezenti aproape toti artistii de la Lisabona, iar la final am prezentat filmul documentar facut de Alina. 

Am plecat din nou la Bruxelles, de data aceasta pentru a-i cunoaste pe cei 5 participanti belgieni si pentru a participa la primul seminar din Next Generation, Please! dupa care impreuna cu Simona de la ICR, am facut o vizita la PianoFabriek, un super-centru cultural de cartier cu 4 sali de dans (din care 2 spatii mai mari decat spatiile de al CNDB si LINOTIP la un loc), un spatiu expozitional si multe alte spatii de lucru. directorul Centrului era interesat de proiectul #dansliteratura (pe care-l propusem ICR-ului din Bruxelles in 2017) si in final mi-a propus sa venim la PianoFabriek in luna iunie pentru o mini-rezidenta cu poeti romani si belgieni, rezultatele proiectului urmand sa fie prezentate in cadrul unui festival in aer liber intr-un parc din apropiere. Am acceptat propunerea asa ca in 2019 se pare ca voi avea doua proiecte la Bruxelles. 

Pe 13 noiembrie s-au prezentat si rezultatele de la AFCN. Cel cu rezidentele trecuse. Insa ambele proiecte de la dans fusesera respinse. Am cerut notele si grilele de evaluare, unde cu stupoare aveam sa aflu ca ambele proiecte fusesera notate foarte prost de un evaluator, grilele de evaluare si notele la cele doua proiecte foarte diferite fiind identice in proportie de 100%. cu siguranta nu putea fi decat evaluatorul trimis de Ministrul Culturii in comisii. portughezii au renuntat sa mai faca contestatie. la final de noiembrie insa eu am depus contestatia pentru proiectul meu, pentru ca mi s-a parut nedrept ca munca si creativitatea mea sa fie aruncata la cos de cineva care sigur nu avea nici o experiență în zona dansului.

La final de noiembrie am primit un cadou minunat. S-a nascut Darius, nepotul meu. O ce veste minunata, am un nepot mare si frumos cu ochi albastrii. 

decembrie

Finalul anului m-a prins încă într-o perioadă de lucru intensivă. Am plecat la Iași și la Sibiu unde am organizat 2 ateliere de management cultural în cadrul programului #START. La Iași nu mai fusesm din anii 2000 de la festivalul EURODANS condus de regretatul critic de dans Dan Brezuleanu. Orasul parcă s-a schimbat foarte mult în bine și am gasit o energie bună, pozitivă cu locuri  noi. Prima zi a atelierului de la Iasi s-a tinut la Teatrul Fix, un spațiu mare deschis teatrului și dansului, amplasat însă mai la periferie într-o hală industrială ținut în viață de niște oameni/actori/regizori inimoși. Au venit destul de mulți participanti, ieșeni însă și din orașele apropiate. A doua ne-am intalnit la MERU, un spațiu multi-disciplinar aflat intr-o fostă cladire a Securității. Un loc viu cu foarte mulți tineri, fără dar și poate datorită barului care susține financiar activitățile culturale. Seara am vazut un spectacol pe tema drogurilor unde am aflat si de faimosul drog „crocodil” (care în timp duce la pierderea cărnii de pe oase). Am avut discuții faine la Iasi și sper ca intențiile pozitive să continuie și în 2019. De la Iași am revenit la București si am plecat din nou, de tata asta la Sibiu unde am ținut atelierul la Fundatia Comunitara. Alti oameni frumoși și interesați să miște lucrurile. La finalul fiecărui atelier am continuat programul de mentoring intensiv și m-am intalnit cu aproape toti într-un tete-a-tete consulativ pe teme culturale.

Printre picaturi a trebuit sa finalizez si aplicatia si bugetul pentru Europa Creativa. I keep the fingers crossed desi cred proiectul are sanse putine, din experienta mea de lucru internaționala.

Am revenit la Bucuresti pentru a finaliza ultimele sesiuni de wandering in trei la Muzeul Hartilor. dD data asta am avut si cate un baiat in fiecare grupa si a fost un cumva mai diferit. Ce fain este cand se amesteca energiile si memoriile intre oameni. Timpul a trecut de fiecare data foarte repede si, desi a fost destul de urat afara (a plouat de fiecare data), experienta a fost faina. Si de data asta a exista un feedback pozitiv. Am reusit sa gasesc ceva timp sa scriu si pe blog dupa cateva luni. 

Contestatia mea a avut efect. Noi evaluatori de la AFCN de aceasta data au considerat (cred eu corect) ca proiectul #interesctii de la dans merita finantat. Asa ca in 2019 o sa va intalniti mai des cu mine si cu dansul. 

Insa dupa primul wandering, asa cum de alfel ma asteptam, m-a luat raceala care m-a doborat. Am zacut la pat aproape o saptamina pe antibiotice, m-a durut gatul, am tusit si mi-a curs nasul. Abia inainte de Craciun am inceput sa ma simt din nou mai bine. Am ajuns din nou la Predeal pentru 2-3 zile de repaos, am tras la hotelul meu preferat la Orizont cu sauna si piscina. Am dat o fuga si pentru un vin fiert la Cabana Trei Brazi. Iar dupa aceea am ajuns si la Sacele sa-mi vad fratele si locurile copilariei. Am fost si la mormantul parintilor mei si am aprins o tigara pentru mama mea cea draga. Căruia ii datorez multe, chiar viata mea de acum de artist. Am iesit cu totii sa vedem bradul din Centru, am baut un vin fiert. Craciunul a trecut rapid iar eu am dormit foarte mult. Chiar și 12 ore. 

Acum 2 nopti am fost la Climax, ultimul film a lui Gaspar Noe. mi-a placut mult, o satira a societatii contemporane, foarte violenta (si pe alocuri grauita) insa cu niste super-dansatori, ceva sangria si un drapel francez. Ar fi avut nevoie cred si de 2-3 momente mai calme (si fara zgomot) insa e clar ca regizorul a vrut sa ne violenteze. Ceea ce a si reusit, tinand cont de reactiile after-movie. Langa mine unul din spectatori ii spunea prietenei sale ca trebuia sa-si pastilele cu Xanax la el. Mi-e mi-a placut si poate pentru ca m-am uitat la el ca la un spectacol-film. Dupa film n-am putut sa dorm si lucrat pina noaptea tarziu la bursa Gabriela Tudor. Care va fi primul proiect al anului 2019. Iata, in curand se implinesc 10 ani de de la plecarea Gabrielei… 

Am continuat pina ieri în ultima zi a anului să raspund la mesaje și să planific lucruri noi pentru 2019. Care se pare va fi din nou plin de dans și întălniri frumoase. 

In perioada asta însă am (re)început să și citesc, semn de vacantă. pentru că, paradoxal, numai în vacanță mai am disponibilitatea de a citi. Prima carte a fost cea recomandată de Stef – Noduri –  care mi-a placut și am devorat-o rapid la Predeal. A doua – Lucruri nespuse – scrisă de Azar Nafisi (autorarea cartii Citind-o pe Lolita, care mi-a placut foarte mult acu vreme) o citesc acum. Autoarea vorbește foarte mult despre parinții ei, așa că am început și eu să mă gandesc foarte mult la mama și la tata. și cumva la copilaria mea.Frumos final de an. 

Ieri am trecut pe la Turmeric unde am cantat si primul meu plugusor pe 2018. Seara am fost cu Stef la Cold War, filmul polonez premiat la Cannes. Un film despre dragoste si viata cu un final neasteptat asa cum numai polonezii stiu sa faca. Mi-a placut si el mult. Imi place ca anul 2018 se termina cu carti si filme bune. 

Utima zi a anului 2019 m-a prins azi la o sauna si un jacuzi scurt. Am inchis ochii si am dansat invizibil in apa involburata si calda. Multumesc Robert Balan, tu esti vinovatul indirect pentru bucuria asta… La final de an, vreau să vă multumesc în egala măsura tuturor celor care ati fost alături de mine in 2018. Și desigur finanțatorilor care mă ajutați să-mi duc visul mai departe. A fost un an plin, emotional, plin de calatorii, dragoste si caldură. M-am bucurat de aproape fiecare clipa petrecuta cu voi si/sau în compania dansului. Sper să fim sanatosi și să revedem cu bine in noul an care se apropie în pași de tango, blues sau why not de dans contemporan. Sau de ce vreți voi. Si acum ultimele întrebări.

Sunteți gata de Noul An? V-ați luat sticla de sampanie? V-ați pus dorințele pentru 2019? Primiți cu plugușorul ?

Aho, aho, copii și frați, 
Stați putin și nu mânați, 
Langă boi v-alaturați, Și cuvantul mi-l ascultați,

Maine anul se înnoiește, Plugosorul se pornește, 2019 apare în zare, Și ne aduce o urare, Dansul crește-n noi, ușor-ușor, Ca un abur dintr-un nor  Si pocnește-n ca un bici Si ne face mai voinici Cele bune impreună Cele faine să se adune Și viața să le bucure

Pe artiști să nu-i uitați, Să-i iubiti si să-i iertați, Dansul, filmele și cărțile , Ielele sufletului , Fara ele, viata-i seacă , Hai să bem o tuică fiartă, Și un vinișor cu dor, Ia pocniti din bice măi , Si sunati din zurgali

Plugoșor cu patru boi
Ia mai manati, mai flacai! 
Hai, hai…

La Anu’ si la Mulți Ani !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  

 

 

la final de an

la final de an

Am ajuns la finalul anului. Acum o noapte a nins si pentru o zi, zăpada a acoperit orasul. Acum a inceput sa se topească iar mizeria cuprinde din nou Bucureștiul. De cinci zile mă lupt cu o raceala rebela, sistemul meu imunitar e dat peste cap de prea multe calatorii, proiecte, probleme, situatii… Prea multe lucruri s-au întâmplat în ultima vreme, nici nu știu cu ce să încep.

* * *

Turneul danswanderer 2018 s-a finalizat cu succes. Am avut 14 reprezentații la București, Sfântu-Gheorghe (mulțumim Teantrul Andrei Mureșanu), Piatra-Neamț (un public excelent, thanks Gianina Cărbunariu), Socolari ( bravo Artă-n Casă), Timișoara (unde ne-am simțit ca acasă la Ambadada) și la Lisabona unde am avut și premiera internațională a proiectului în cadrul #cartografias (thanks Ezequiel and Forum Danca team).

Ultimele 2 evenimente danswanderer#3 au avut loc pe 10 și 11 decembrie la Muzeul Harților si Cartilor Vechi, un loc extrem de calduros la propriu si la figurat. Multumim din inima Cristina Toma & Despina Hasegan si sper sa ne revedem în 2019, poate cu un atelier despre harțile corpului. Deși răcit cobză, am fost prezent la întâlnirea wandering cu cei 6 dans-wandereri. A fost fain, sincer si puternic emoțional iar timpul a trecut foarte rapid. Doina a scris despre asta ieri pe Facebook, vezi printscreenul de mai jos:

Screen Shot 2018-12-16 at 13.42.20.png

Proiectul Dans-Wanderer mi-e tare drag. Și va continua în 2019 cu o nouă piesă coregrafică, noi retreat-uri și călătorii performative. Am finalizat cu bine și programul #START cu 2 ateliere de management cultural la Iași și Sibiu, unde am cunoscut locuri noi și oameni faini, interesați și ei să miște lucrurile ca și mine. cu unii dintre ei sper să ne revedem în 2019. m-am bucurat să văd că și programul de mentoring a dat ceva roade, unii din participanți au obținut și ei finanțări de la AFCN pentru proiectele lor viitoare. Super-nice feeling.

Tragem acum cortina peste Platforma ZonaD cu bucuria ca am putut ajuta oameni la inceput de drum. Vom reîncepe în curând în forță în ianuarie 2019 când vom relansa programul #START și bursele Gabriela Tudor în management cultural. Platforma ZonaD este un program multi-anual cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Tot in ianuarie vom începe și pregătirile pentru a prezenta spectacolul “Călătorie către mine însumi” pe 19 februarie la Craiova în cadrul stagiunii 11 + 1, organizate de Teatrul Național din Craiova, poate cel mai interesant program al unui Teatru Național din România.

* * *

Ieri, Iulia Popovici a postat pe contul Asociației Transsectoriale a Independenților din Cultură (Atic) despre sistemul de pensii pentru independenti. Am aflat, nimic nou sub soare, că pentru noi, artiști și managerii independenți “Practic, nu se poate face nimic, pentru că unii dintre voi, persoane fizice, nu PFA, au apucat să semneze înainte de 2017 vechea Declarație 600 (știu și eu cîțiva), modificarea retroactivă fiind practic imposibilă. Iar rezultatul va fi un dezastru.(…) Este nevoie de reglemăntări care să permită creșterea veniturilor în sectorul independent și reducarea ecartului din cei angajați la stat și independenți. Actualul sistem permite monopoluri și suprareproducerea unei forțe de muncă ieftine”. Sunt nominalizat direct, ca membru USR împreună cu Dragoș și Claudiu Năsui, să facem ceva. Singurul lucru pe care cred că-l putem face acum este să îndemnăm oamenii să meargă la vot în mai 2019 la europarlamentarele și desigur după aceea la alegerile locale în 2020. E clar ca Parlamentul trebuie schimbat. Am propus desigur unele măsuri importante pentru viitorul program de guvernare pe capitolul cultură care este încă în lucru la USR. Să vedem însă ce va ieși în final. Un lucru este clar, inechitățile între bugetari și independenți au crescut enorm în ultimii 2 ani. Colegii noștii au salarii mult mai mari, tichete de vacanță, pensii asigurate, noi avem doar libertatea. Care însă de multe ori nu ține de foame și nici de pensie.

Revoluția fiscală lansată de PSD a lovit bine în noi. Și n-am văzut ca artiștii să se revolte înafara bulei Facebook.

De multe ori mă întreb cum a fost posibil să fie ratat momentul de dupa #colectiv, cel al guvernării tehnocrate (din care și Iulia a făcut cumva parte la un moment dat). Atunci trebuiau luate o serie de măsuri urgente, nu acum când cutia pandorei a fost larg deschisă de coaliția PSD + ALDE.

Pentru cei care nu știu, la inceputul anului 2016, împreună cu alți colegi, îi propuneam noului Ministru al Culturii Vlad Alexandrescu o serie de măsuri importante de urgență printre care una era reducerea fiscalității pentru artiștii independenți. Ulterior, în urma participării la o conferință la Bruxelles pe partea de mobiliate internațională organizată de UE am revenit cu o nouă propunere și la Corina Șuteu, prin care ceream ca veniturile artiștilor mai mici de 10.000 de Euro/ să nu fie impozitate – măsură deja implementată cu succes în unele țări din UE. Din pacate n-a ieșit nimic. N-a fost să să fie, guvernarea tehnocrată a trecut rapid și din pacate, nu a adus nici o schimbare majoră pentru sectorul cultural. Nothing. Ok, știu că mulți veți spune că nu a existat voință politică în Parlament pentru o reformă adevărată. Poate este adevărat, însă la final ce rămâne contează. Doar AFCN a reușit să supraviețuiască acestor timpuri tulburi, fiind însă și el mutilat recent de actorul-ministru George Ivașcu prin numirea directă a unor evaluatori (unii clar incomptenți) în comisiile de evaluare contrar chiar însă legii AFCN-ului. Ce contează însă legea? O altă măsură aberantă care ar trebuie reparată rapid. Se va mobiliza oare însă sectorul cultural și operatorii culturali?

* * *

Acum 2 zile am fost invitat să vorbesc din perspectiva unui beneficiar al finanțărilor publice la conferința “Finantarea publică a activităților non-profit” organizată în cadrul unui proiect POCA ”Îmbunătatirea cadrului juridic privind finanțarea publica a organizatiilor neguvernamentale” initiat de Centrul pentru Legislație Non-profit si finanțat cu sprijinul Fondului Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativa cu un buget în valoare de 987,868.02 RON. Adică, tineti-va bine, de aproape 5 ori bugetul unui proiect multi-anual de la AFCN.

M-am dus la conferinta desi eram racit pentru că subiectul este unul important pentru viitorul sectorului non-profit. Nu au fost foarte multe persoane în sala de la Hotel Minerva, circa 30 de participanti din care doar 5-6 persoane din partea autoritatilor publice + oamenii din echipa proiectului. La începutul conferintei, am făcut si o postare scurtă pe facebook care a primit exact 19 like-uri si 3 comentarii. Dan Lungu, senator USR doreste o copie a raportului și a amendamentelor pentru a da o mână de ajutor (o vei primi cand o voi primi si eu pe email), Luiza Zamora ar vrea un rezumat pentru cei aflați pe coclauri (o sa fac mai jos) iar colegul meu Dragoș Neamu emigrat recent în Belgia, vrea să afle despre și el despre provocările în accesarea fondurilor (eu urma să vorbesc un pic și de despre asta). O să încerc din memorie un scurt rezumat la prima parte a conferinței la care am fost prezent.

In deschiderea întâlnirii am aflat de la Octavian Rusu, președinte Asociației Centrul pentru Legislație Nonprofit, că exista circa 47.000 organizații non-profit active (la nivelul anului 2015) din care doar aproximativ 2% reușesc să acceseze fonduri din bugetul autorităților locale (conform unui raport din 2018 al fostului Minister pentru Dialog Social inițiat sub guvernarea tehnocrată și decedat subit la începutul acestui an). Am aflat despre faptul că organizațiile non-profit din domeniul social beneficiază de o lege specială nr. 34/1998 prin care au dreptul la subvenții pentru serviciile sociale prestate în interesul comunității precum și de faptul că unele dintre organizații au început să acceseze noi fonduri pe baza legii 350.

In continuare a fost prezentat cel mai performant instrument de finanțare pentru sectorul non-profit care, în opinia organizatorilor raportului, este AFCN (în paranteza AFC finanteaza pe lângă sectorul non-profit si instituțiile publice de cultură, primariile, srl-urilor și mai nou chiar și penitenciarele). Irina Cios, directorul AFCN a făcut o prezentare foarte bună punctând lucrurile importante existente – predictibilitate (se știe ca anual exista 2 apeluri de proiecte, unul în luna septembrie și unul în martie), reducerea birocratiei prin depunerea cererilor de finantare online, cresterea numarului de proiecte co-finantate, aparitia unor arii noi (educatie, interventie culturala, rezidente de creatie, multi-anuale etc), cresterea cuantumului sumelor oferite de la 50.000 lei în 2015 la 80.000 lei în 2019, implicarea Consiliului AFCN în constructia unei strategii de finanțare și alte multe informații….Totul foarte pe pozitiv și actual.

Simona Constantinescu, director dezvoltare & advocacy la FDSC a vorbit pe scurt de provocarile anului 2019 în principal legat de noile cerinte ale donatorilor (vezi fondurile norvegiene) dar si de modificările importante la nivel legislativ la care trebuie să faca fata sectorul non-profit – vezi legea Pleșoianu (prin care fiecare ONG trebuie să-și declare toate sursele de finanțare odată la 6 luni) dar si noua lege anti-terorism care cere sectorului non-profit să-si declare beneficiarii cu CNP si adresă la Ministerul Justitiei.

Eu am prezent foarte pe scurt provocarile privind accesarea fondurilor publice care, în opinia mea, sunt legate în principal de cadrul legislativ.

Am vorbit despre lupta mea cu sistemul central de peste 15 ani si putinele realizari obtinute – vezi recunoasterea oficială a artei dansului în România, reformarea AFCN-ului si faptul că în 2005 am reușit să o conving pe Mona Muscă despre necesitatea decontării unor cheltuieli administrative limitate (telefon, chirie, internet, poștă, onorariu coordonator proiect) la AFCN, argumentul suprem folosit de mine dupa mai mult de 2 ore de negocieri fiind faptul ca organizațiile non-profit din domeniul social au dreptul la subvenție iar sectorul cultural nu (vezi legea 34/1998). Am mentionat despre legile noi recent adoptate care ne vor obliga să declaram very soon la Ministerul Justitiei toti beneficiarii nostrii (artisti si publicul larg) cu CNP si adresă, fapt care va îngreuna si mai mult activitatea ONG-urilor. Am mai vorbit de faptul despre faptul că amendamentele legislative la legea 350/2005 (care au fost deja votate într-una din camerele Parlamentului) vor trebuie să includa obligatoriu posibilitatea finantarii într-un cadru multi-anual (si nu unul anual asa cum se mentionează acum), de faptul ca trebuie inclusa în lege obligativitatea realizarii evaluarii de către experti-evaluatori specializati în domeniile de finantare (si nu cum se face în acest moment prin personalul angajat din Primării, incapabil sa înteleagă necesitatile fiecarui sector în parte) precum si posibilitatea depunerii cererilor printr-un sistem online (sau așa cum se întâmplă la nivelul programelor Uniunii Europene), chiar electronic.

Unul din participanti, reprezentant al unei autoritati publice, a replicat ca nu poate exista aceasta posibilitate pentru că “vine Curtea de Conturi si ne cer documentele”. Irina Cios a replicat la această interventie ca si la AFCN vine Curtea de Conturi însă când sunt cerute documente legate de proiectele câstigatoare (sau documente oficiale legate de beneficiari), acestea sunt printate la cerere. Fac aici o paranteza cred necesara, tot Curtea de Conturi a fost cea care a pus pe butuci si ICR-ul, care paradoxal, de exemplu nu mai poate oferi diurna colaboratorilor artisti care derulează proiecte în cele 18 filiale din lume (in timp ce însa Presedintele ICR beneficiaza de o diurna de sute de euro/zi).

În finalul intervenției mele am mentionat faptul ca dacă exista înca un sector non-profit cultural activ în Romania se datorează exclusiv AFCN-ului. Care este un model de bune practici care a ar trebui replicat. Însă așa cum am mai spus-o Omul sfințește Locul. Iar în cazul de față, prezența Irinei Cios la conducerea AFCN este o mare șansă pentru noi artiștii, curatori, managerii și operatori culturali care mai îndrăznim să ne imaginăm proiecte culturale în aceste zile tulburi. Aș fi vrut să menționez și asta în speachul meu însă împins de la spate să termin rapid, n-am mai apucat.

Ultima vorbitoare – Nicoleta Preda, Director Programe la Asociatia SOS Satele Copiilor a vorbit despre zona ONG-urilor sociale care beneficiază de o legislație specială prin care pot obține finanțări importante de la Consiliile Județene. Așa am aflat cu suprindere că această asociatie dezvolta proiecte la nivel national având o echipa de 150 de persoane angajate cu carte de munca in mai multe filiale din tara, subventia pentru un copil asistat fiind una totusi mica. Desigur că si acolo lucrurile par foarte complicate, legea nu este foarte clară iar în unele cazuri legea existentă nu se poate aplica. Însă oricum ar fi, cred ca sectorul social a reusit să se impună mai puternic decât cel cultural, poate si pentru ca mai solidară și unită. Nu cred că există un ONG cultural în România care să aibe 20 de angajați cu carte de muncă. Pentru că nu ai cum să te dezvolți cu 1-3 proiecte finanțate de la AFCN și cateva mici donații/sponsorizări. Este nevoie de mult mai mult, aș zice eu o reforma generală și de legi noi care să sprijine în mod real dezvoltarea sectorului cultural. Si de unitate care nu exista mai deloc.

Din păcate n-am putut să stau până la finalul conferinței. Raportul realizat de Centrul pentru Legilasție Non-Profit a fost prezentat ulterior după pauza de masă, găsiți filmul cu rezultatele sale la adresa https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2F179167282792556%2Fvideos%2F339425136876120%2F&show_text=0&width=267

* * *

contestația mea la AFCN a avut în final câstig de cauza. proiectul #INTERSECTII a fost declarat în final căstigator. am avut neșansă să fiu depunctat drastic de către unul din evaluatorii AFCN pe motive inexistente (ca vezi-doamne nu intră în dialog cu alte discipline artistice și că nu este suficient de experimental)….serios, oare ce proiect a citit persoană respectivă ??? sunt aproape 100 % că era vorba de unul din evaluatorii numiți direct de către Ministrul Culturii. pentru ca numai unul numit își putea permite să dea copy & paste la în procent de 100 % la notele și grilele de evaluare, de la un proiect la altul. vă invit să citiți mai jos câteva fragmente din opera respectivalului evaluator, numărul 3:

Proiectul nu are neaparat un caracter extrem de inovator, insa ar putea starni interesul prin complexitatea abordarii; cu toate acestea, ma tem ca aglomerarea excesiva de activitati nu foarte bine interconectate intre ele, nu e o abordare optima a unui proiect de acest gen.

Proiectul reuseste sa puncteze in privinta sustinerii creatiei coregrafice si in cea a sustinerii mobilitatii, insa nu apreciez ca puncteaza la capitolul creerii unui dialog cu alte discipline artistice, ori la cel al experimentului

Activitatile propuse pot fi considerate a se incadra intr-o programare suficient de realizabila, dpdv al timingului. Activitatile sunt relativ realizabile in calendarul propus, fiind, insa, destul de riscanta hotararea solicitantului de a aborda o agenda atat de complexa si stratificata, intr-un singur proiect.

Solicitantul acopera, cu cca 3% peste procentul minim, partea de contributie proprie (inclusiv dintr-o sursa externa). Cu toate acestea, analizand intregul buget estimativ al proiectului, senzatia cu care am ramas este aceea a unui dezechilibrru stangaci mascat.

Bugetul prezentat este construit intr-o maniera aparent echilibrata, nu am observat elemente care sa ridice semne de intrebare cu privire la alocarile alocate anumitor capitole, cu exceptia, onorariilor pentru segmentul de conceptie si prestatii artistice, care pare, totusi, putin exagerat pentru un proiect care solicita finantare din fonduri publice si si induce un dezechilibru.

Impactul potential al proiectului este estimat intr-o maniera realista, fara a se introduce expectatii exagerate in privinta rezultatelor obtenibile; cu toate acestea, ar fi fost de dorit o prezentare putin mai precisa a impactului urmarit, tinand seama inclusiv de faptul ca nu exista o conexiune extrem de stransa intre componenta artistica concreta a proiectului si cele educativ-formative (de tipul “retreat”-ului).

* * *

tot săptămâna asta am finalizat și lucrul la un nou proiect european care a fost depus la Europa Creativa. sunt tare curios dacă va fi selecționat, vom afla in luna mai 2019. în cazul unui răspuns pozitiv, tot ce pot sa va spun este ca veți putea revedea spectacolul meu de debut Paradis Serial într-o noua varianta.

* * *

Tot saptămâna asta am aflat si de un nou entry pe lista finanțatorilor publici – Administratia Monumentelor Istorice si de Patrimoniu din Bucuresti (www.ampt.ro) Noroc cu Raluca că a dat din intâmplare de anunțul privind rezultalele selecției pentru cel de-al doilea apel. Au fost scose la licitație 8 milioane de lei, o suma mare pentru București. La primul apel au fost doar 5 participanti (din care nici unul nu a fost selectionat) motiv pentru care a fost lansat cel de-al doilea apel o luna mai tarziu. La care au fost doar 13 participanți din care au primit fonduri 11 colegi. Nimeni n-a suflat o vorba, n-a postat pe wall sau a dat un telefon desi erau bani suficienti pentru mai multi operatori culturali. Nu cred ca ar fi depus multa lume pentru ca lumea era deja ocupata cu proiectele la AFCN. Foamea de bani a ajuns atât de mare încât sentimentul de comunitate culturală a dispărut complet. Trist, foarte trist, cum bine remarca cineva pe facebook…Suntem din ce in ce mai singuri.

* * *

Iar am scris mult. Time to stop. Luați și voi o pauza ca vin sarbatorile si trebuie sa ne încărcam bateriile. 2019, nu va fi nici el un an usor. Mai ales dacă iese OUG-ul cu amnistia, grațierea și modificările la codurile penale.

credit poze: Doina Domenica Cojacaru Thanasiadis