3 aprilie | viața în epoca #coronavirus (I)

Petrec foarte mult timp în online (mult, mult prea mult), în special din data de 16 martie de când România a intrat în stare de urgență sub asediul coronavirusului.  Brusc timpul și spațiul s-au modificat brutal. Am ieșit din ce în ce mai puțin afară iar de curând, odată cu ordonanța militară nr. 3/24.03 ni s-a interzis să mai ieșim din casă fără declarație pe propria răspundere. Mai ceva ca în filmele horor/science fiction cu epidemii și zombii la care mă uităm până de curând pe Netflix sau HBO. Pentru că situația este neobișnuită m-am decis începând de azi să țin un mic jurnal al pandemiei. Voi încerca pe cât posibil să relatez ce se întâmplă cu mine și corpul meu. Cred că izolarea și distanțarea socială, atât ne necesare acum, ne vor modifica viața și compartamentele.

Privind retropsectiv în urmă, 2019 a fost un an frumos. Luat însă cu noi proiecte, aplicații, spectacole, rezidențe, laboratoare interdisciplinare, studii, rapoarte financiare, scrisori de protest, petiții și câte și mai câte, n-am mai găsit timp și dispoziție pentru a scrie ceva și pentru blogul demarat acum 5 ani, în 2015.  Paradoxal, deși n-am scris nimic anul trecut, blogul meu a fost vizitat de 1526 de oameni și a avut peste 2500 de viziualizări. Spre comparație în 2018, unde am postat de 10 ori și am avut 2240 de vizitatori. Iar primul post pe anul 2020 a fost din nou, un apel pentru finanțarea CNDB. Au trecut deja mai mult de 15 ani și suntem tot acolo, la început.

Anul 2020 demarase bine și se prefigura și el, un an bogat în proiecte și călătorii. Întâlniri și discuții intense în interiorul colectivului 4 Corpuri dar și cu alți potențiali/viitori parteneri în vederea deschiderea unui nou studio coregrafic la București – un proiect colectiv curajos însă extrem de necesar ce este cofinantat de AFCN în cadrul unui program multi-anual. În egală măsură am lansat noile rezidențe Gabriela Tudor la Agueda și București și am demarat în ianuarie repetițiile la un nou spectacol la Sfântu-Gheorghe la invitația companiei Studio M. Mă pregăteam în egală măsura de întâlnirea cu cireșii înfloriți sau Sakura din Japonia unde urma să vizitez, împreună cu un grup de colegi, artiști și vechi prieteni, în premieră, și insulele Okinawa. 

Apariția coronavirusului în ianuarie m-a îngrijorat un pic, în special din perpsectiva călătoriei în Japonia și a faptului că urma să zburăm via China. Însă speram ca răspândirea virusului să rămână limitată, având în vedere carantina strictă din Wuhan și restricțiile luate de autoritățile chineze. Pe 1 februarie a venit anularea zborului cu AirChina, măsura luată de autoritățile din Italia în încercarea de stopare a epidemiei cu noul virus. Am sperat, trebuie să recunosc, până în ultima clipă, că vom reuși să plecăm în Japonia. Însa n-a fost să fie. 

Apariția virusului în România (primul caz pe 26 februarie) și dezastrul ulterior din Italia m-au obligat să reconsider situația, care deveni de altfel din ce în ce mai serioasă. Pe 3 martie iau în final decizia de anula călătoria în Japonia la care lucram din toamna anului 2019, cu bilete de avion cumpărate, hoteluri și airbnb rezervate și plătite… Decizie dificilă însă necesară.

Pe 8 martie toate evenimentele culturale cu mai mult de 1000 de persoane sunt anulate. Proiectele culturale cad primele secerate. Sunt anulate ateliere, spectacole, turnee, prezentări. Spațiile culturale și muzeele își închid activitatea. Proiectele sunt puse pe hold și începe așteptarea.  Pe 10 martie premiera spectacolului #partyallinclusive de la Sfântu-Gheorghe este și ea amânată datorită situației excepționale cauzate de răspândirea coronavirusului. Sau Covid-19 pentru că între timp coronavirus primește și un nume. Virusul începe ușor-ușor să răspândească groză în sistemul medical. Eram perfect conștient de haosul care se va crea din momentul va începe răspândirea lui în România. Din experință proprie, cunoșteam pe pielea mea starea precară a sistemului medical, cu “geniile” medicale și infecțiile nosocomiale din spitale. 

De la jumătatea lui martie toata lumea culturală coboară în online. Se postează la greu, teatrele își prezintă producțiile mai vechi filmate, live-streaming, tot ce vrei. Mă uit și eu la unul din spectacolele de dans prezentat de Andreea Gavriliu la UnTeatru cu un pahar de vin. Deși live-streamul este ok și bine realizat cu 3 camere video cu unghiuri video, piesa nu-mi spune mare lucru în mediul online. 

Pe 17 martie Academia CNDB își suspendă activitatea. Cade și prezentarea mea de artist unde urma să am un inteviu spumos cu Gina Serbanescu. Pe 23 martie este anulat și conferința EDN din luna mai de la Bruxelles unde fusesem invitat să vorbesc despre studiul despre scena de dans contemporan și situația dansului din România. Continui însă să lucrez la proiectele mele pentru toamnă depunând 2 aplicații la AFCN. O bună parte din colegii mei cer amânarea selecției de proiecte datorită stării de urgență. Mi se însă o acțiune greșită, riscăm să pierdem poate banii care datorită situației volatile, ar putea ușor transferați către sănătate. Așa cum au început să facă toate primăriile. Doar suntem în stare de urgență de gradul IV. 

Pe 24 martie mă hotăresc să reiau și o piesă veche – “Private Show” și să o prezint publicului într-un format online. Pe moment, mi se pare că este o soluție de a mă motiva pentru a ieși din depresia care mă cuprinde încet-încet. Însă corpul meu refuză, nu sunt gata și nu mă pot concentra deloc. Va trebui să fac piesa într-o versiune reală, nu are nici un sens și nici o emoție în online. Cred cu tărie că esența dansului și a artelor performative rezidă în prezență vie și în întîlnirea nemediată dintre mine și public. Vreau să cred și sper că aceste lucruri vor putea continuate în viitor și că nu va fi nevoie de o regândire radicală a proiectelor culturale.

Pe 30 martie, în colaborare cu echipa Muzeului de Artă Recentă, luăm decizia modificării programului proiectului  “Dans la MARe” la care lucrez din toamnă. Trebuia să deschidem pe 29 aprilie de Ziua Dansului cu o conferință despre scena de dans contemporan realizată de Mihaela și un performance  realizat de Andreea și Istvan, și pe care abia așteptam să-l văd în noul Muzeu. Este puțin probabil având în vedere modul în care se precipită lucrurile. Îl vom lansa, probabil demarând lucrul la un nou proiect de performance durațional pe care-l voi face cu colega mea Andreea. Sau Bella cum îi spun eu de la “Simple Plăceri”.  

Tot pe 30 seara la ora 22 scriu pe facebook “un nou #colectiv la Suceava. iar autoritățile vorbesc de un accident epideomologic. 13 morți anunțați după câteva zile. just saying”. Iar dupa o jumatate de oră Ministerul de Interne Vela ne anunță pe o limbă păsărească că orașul Suceava intra în carantină datorită situației critice de la Spitalul Județean, unde sunt 200 de cadre medicale și doctori infectați și există clar o răspândire comunitară a virusului cu peste 1000 de bolnavi liberi…

Ieri am demarat primele discuții despre viața și dans în timpul pandemiei. Imi mut pentru câteva ore viața pe Zoom. Mă ajută să vorbim despre ce ni se întâmplă, despre stările noastre, să văd modul în care colegii și spectatorii mei se raportează la această perioadă de izolare, de incertitudine. Ieri am vorbit cu Ana, azi cu Andreea și Ruxandra, mi-a făcut bine. În rest alerg cu bicicleta de casă a lui Stef, o excelentă achiziție pentru vremuri pandemice (am făcut deja peste 310 km), fac binging (adică mă uit non-stop la seriale) – acum mă uit la Game of Thrones și Ozark. Și ascult zilnic știrile. 

eu în lumea Zoom

Azi e deja 3 aprilie iar la ora 13 Ministrul Sănătății anunță 3.183 de oameni infectați, 118 morți și 2 noi focare majore de infecție la Deva și Arad. Prefectul din orasul Tândărei cere și el, prin intermediul presei, carantină în orașul pe care-l conduce, unde se pare că lucrurile au luat-o razna. Ce urmează? Care ne este viitorul?  Greu de spus, primele vești sunt că pandemia se va relaxa (maybe, cum spun japonezii) la final iunie/început de iulie. Adică poate peste 3 luni.

Și ca să termin într-o notă mai ludică, iată descrierea mea, făcută automat printr-un click pe facebook. Da, unul din acele jocuri virtuale, care-ți spune cum ești. Nu știu dacă sunt viteaz, însă sunt sigur, periculos dacă mă supar mai tare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s