despre dans [și curgerea timpului]

mai sunt doar câteva zile până când, oficial împlinim 20 de ani de activitate. nici nu-mi vine să cred cât de repede au trecut, parcă au fost 20 de zile. țin minte că la împlinirea a 10 ani în 2007 am făcut un DVD promoțional cu imagini video despre structuri și artiști care a fost difuzat în lumea întreagă însă din care nu a mai rămăs decât cu un singur exemplar. și desigur materialul video care este disponibil acum pe platforma video a Fundației și pe care-l puteți accesa aici 

dvd_promo_2007

 

pentru aniversarea celor 20 de ani m-am gândit însă că ar fi nimerit să facem un proiect mai mare care să includă lansarea unui nou program – #dansliteratura (despre care puteți citi pe blogul ZonaD), realizarea unui film documentar despre dans, corpuri și oameni și tipărirea unei carți-arhivă despre proiectele pe care le-am realizat. n-am vrut să fac versiunea mea de film foarte subiectivă din perspectiva celui direct implicat.  așa că i-am invitat pe Tania și Andrei de la Veioza Arte (cu care am început colaborarea în 2011 cu ocazia performance-ului Camera 1306) să realizeze un film documentar despre acești frumoși ani  care au trecut prin corpul meu cu viteza luminii.  le-am pus la dispoziție arhiva cu înregistrări a Fundației (mulțumiri dlui. Vivi Drăgăn Vasile și echipei Fundației FAV pentru sprijinul acordat), am început să scormonesc hardurile vechi ale calculatoarelor (am schimbat de atunci cred cel puțin 5 computere) pentru a găsi imagini video din primi ani de existență a Fundației și m-am uitat pe zecile de casete VHS. în unele zile recunosc că am pierdut noțiunea timpului uitându-mă cu ochii pironiți în televizor la oameni, locuri și proiecte demult uitate…

mărturisesc că n-am găsit mare lucru pe calculatoarele folosite, pentru că la începuturile mele n-am dat importanță arhivării proiectelor realizate. de exemplu există foarte puține înregistrări din timpul stagiunii de la Teatrul LS.Bulandra sau de pe vremea organizării festivalului Zilelelor Dansului Contemporan Portughez la București (1997) sau al celui britanic din 1998. sau de la începuturile programului Dans.Acces când lucram cu elevii a trei licee din București. nu există nici interviuri cu artiști importanți care ne-au vizitat țara de-a lungul timpului cum ar fi Francisco Camacho (PT), John Jasperse (USA), Foofwa d’Imobilite (CH), Lisa Nelson (USA), Mark Tompkins (FR), David Zambrano (NL), Thomas Lehman (DE), Felix Ruckert și mulți alții. tot ce am găsit și digitalizat am pus pe un hard-drive cu zeci de ore de materiale foarte diverse ca format, de la înregistrări de spectacole, teasere video sau emisiuni mai vechi din anii ’90.

ce a ieșit puteți vedea cu ochii voștrii pe 30 octombrie la Cinema Elvire Popesco, un loc de care mă leagă multe amintiri frumoase…nu vreau să desconspir prea multe din propunerea foarte originală realizată de Veioza Arte. însă un lucru este clar, la finalul anilor ’90 se dansa mult. și aș zice foarte bine. haideți și voi saptămână viitoare, să vedeți acele timpuri, demult apuse însă pline de lumina.

 

Advertisements

20 de ani

nici nu știu când au trecut 20 de ani prin mine. îmi aduc încă bine aminte de acel ianuarie geros, când mă prezentam la Judecătoria Sectorului 1 pentru a susține înființarea Fundației Proiect DCM. în ultimile luni impreună cu Ștefania (mulțumesc mult că m-ai ajutat în această călătorie de recuperare a memoriei mele afective) am tot răscolit arhiva fundației, am recitit interviuri mai vechi, m-am uitat la poze, am digitalizat arhiva de filme și inregistrari vechi de pe casete VHS si High8.  acum ne apropiem cu pasi marunți de finalizarea filmului documentar și tipărirea cărții despre cei 20 de ani. vreau sa le multumesc aici celor care au acordat interviuri filmului realizat de Veioza Arte – Mihaela Dancs, Cristina Lilienfeld, Eduard Gabia, Gina Serbănescu, Irina Cios și din nou Ștefaniei. și implicit Taniei și lui Andrei (Veioza Arte) pentru răbdarea de a scotoci prin zecile de înregistrări de spectacole, festivaluri, proiecte internaționale.  în același timp am intrat în linie dreaptă cu premiera proiectului#danswanderer care va fi peste exact 3 zile. așa de puțin a mai rămăs ??? și cu finalizarea proiectului #dansliteratura la CNDB pe 19 octombrie, acolo unde a început în această primavară. azi am trimis primele biografii venite pentru atelierul-audiție condus de colectivul artistic francez les Gens d’Uterpan, care se va derula intre 1-3 noiembrie la Linotip. iar între timp Facebook îmi tot readuce aminte de turneul Fragil de anul trecut. care va fi și el prezentat la București, ca un eveniment-satelit Galei, pe 28 octombrie în cadrul festivalui HomeFest (mulțumesc Jean-Lorin pentru invitație și pentru faptul că oferi publicului bucureștean șansa de a re-întâlni cu fragilitatea corpului). bine că am reușit să trimitem ieri raportul la GPS la New York pentru Moving Dialogue 2017….corpul meu tresare, sunt ca un vulcan gata să erupă….sper să nu explodez prea curând, să apuc să finalizez toate proiectele din această toamnă extrem de bogată.  oricum ar fi, vă aștept însă cu drag, pe toți, pe 30 octombrie la Institutul Francez, acolo unde aventura Fundației a început, la un pahar de vin, ceva dans si multe amintiri. Să fie dans !

 

Moving Dialogue 2017

md

Recent între 17 – 27 septembrie am organizat la Timișoara, la spațiul AMBASADA, proiectul de laborator de practici artistice “Moving Dialogue 2017” la care au participat artiștii americani Cyrus Khambatta și Meredith Salle din Seattle, Tijana Sucurovic  din Belgrad, Oana Mureșan din Cluj-Napoca și timișorenii  Lavinia Urcan (coregraf/director  Unfold Motion), Cristina Daju (artistă vizuală și coregraf/performer), Dan Ianchiș (dansator amator). Și desigur și eu, în calitate de inițiator și moderator al întâlnirii. Proiectul co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și organizat în cadrul proiectului “Publicul e Scena”, continuă o inițiavă mai veche a Fundației din 2010/2011 încercând să conecteze scena de dans contemporan românească cu cea din America.

Timp de aproximativ 8 zile ne-am mișcat unii pe alții (asta mi-a plăcut foarte mult), am discutat despre subiecte diferite și am dezvoltat mici proiecte. Manage Empty Space, Change, Simple Pleasure, Colours of Nothing, Handcuff, The Art of Creation and many more…..Unii dintre noi am improvizat chiar într-o piscină abandonată de pe malul râului Bega. Am fost desigur și la Scărț și Aether locuri de care mă leaga multe amintiri frumoase. Timișoara ne-a primit oferit și o tornadă (cum n-am mai văzut niciodată), care a lăsat orașul pe butuci la propriu și într-un întuneric beznă timp de câteva zile. Chiar și după 4-5 zile buștenii căzuți continuau să sprijinele bancile sau să troneze nestingheriți pe străzi…Aș putea spune că am fost suprins într-un mod neplăcut de data asta de întâlnirea cu Timișoara. Taxiurile n-au funcționat deloc bine (fericiți cei cu Uber), orașul luminilor a fost mai tot timpul în întuneric, străzile erau întoase cu fundul în sus. In general se circula foarte greu și din păcate nici un semn despre faptul că acest oraș urmează să găzduiască în 2021 o Capitală Culturală Europeană. Nici măcăr un banner la intrarea în oraș sau pe aeroport. Dar despre asta o să scriu poate mai pe larg poate într-o altă postare viitoare. La finalul întâlnirii noastre artistice am prezentat și un mic performance în frumoasă sală de la etaj din luminoasă AMBASADA (mulțumesc celor 2 Andree care ne-au întâmpinat cu drag, cafele și un brunch extrem de gustos). La prezentarea finală au venit cam 25 de oameni, cățiva prieteni dragi și lucru care mi-a plăcut mult și oameni noi, aflați pentru prima dată la un spectacol de dans contemporan, cum aveam să aflu ulterior. Dupa cele 30-40 minute de dans, am finalizat prezentarea noastră cu un dialog personalizat cu unii dintre spectatorii prezenți. Iar eu ca bonus, am dansat cu Georgiana dansul inimii, un mic cadou de ziua ei, după cum aveam să aflu mai târziu. Dupa discuțiile finale inerente și o bere timișoreană ne-am despărțit la miez de noapte. Au rămăs în urmă doar câteva poze și memoria corpurilor noastre.

considerații subiective despre dans (II)

draga Cosmin Manolescu
ma bucur si imi pare bine, pe persoana fizica, ca mai avem si un feed back si un contra-argument la ce face CNDB.  Cu toate astea bune, chiar ma intreb cum ai face tu Cosmin Manolescu, cu bugetul în condițiile date, Cum ai face tu cand nu poti, ca nu ai ceea ce trebuie ca sa realizezi ce trebuie! Si cand Curtea de Conturi te intreaba in fiecare zi timp de trei saptamani de ce ai incjhiriat acest spatiu? Chiar as vrea, fara sperata de implinire, sa vad efectiv cum raspunzi tu – personal pe persoana fizică- in fata acestor chestiuni, cum raspunzi tu in fata intrebarii ”de ce s-a alocat sala Omnia unei institutii atat de mici”? si raspunsul sa nu fie valabil? As vrea foarte tare sa vad ca tu te descurci si eu nu! Asta in situatia in care trebuie sa raspunzi mai multor intrebari deodata, cand nu erai tu director, manager sau respondabil. Cred ca de pe margine e foarte usor. As dori oricui sa manance painea pe care o mananc eu acum; si pe blog m-as descurca cu succes! Ia luati voi treaba in mână , să vedm ce faceți, și cum vă critic eu de pe margine, de la mantinelă! Ce viață ușoară aș avea! Daca vreti sa construiti, va rog, puneti umarul. Daca nu, mai lasati papagalul ca nu-i bun pentru constructie. Daca vrei o platforma pentru cand e sala Omnia gata, inteleg. Sunt gata sa ti-o cedez Cosmin, dar pana atunci, ciocul jos, ca nu esti de loc in situatie! Ia-o tu, ca n-ai nici copii de crescut, si ai si – dara-mite- ditamai viziunea! Ti-o dau linistita, pentru ca ai ce lua! Am construit ca tu sa revendici si sa ai in 2019 pe ce pune maina! (…) Sacrificiile personale intra la bonus. Tot pentru tine. Ia-le, Dar as vrea sa le iei de-acum: cand ai buget – 70% Ia-o tu, dar acum! Nu mai tarziu cand este totul aranjat! Ia-o acum, cand presiunile nu sunt doar din partea comunitatii romanesti, ci si internationale! Ia-o si realizeaz-o! Fa-o! Vei face un singur om fericit- pe mine! In rest toti vor avea de comentat! inclusiv eu! De la mantinela. Ce usor e!>

Pentru că Vava Ștefănescu, manager CNDB mi-a adresat public pe facebook câteva întrebări pe facebook  (ca urmare a publicării analizei mele de context) mă simt obligat să răspund. Pentru cine nu știe, am fost coleg de clasă cu Vava la Liceul de Coregrafie din București (1984-1988), am dansat împreună în atelierele de la Danse en Voyage de la începutul anilor ’90, i-am produs și prezentat primul ei spectacol independent “Despre Tine” (1998) la Teatrul Național și ulterior în cadrul stagiunii de dans contemporan de la Teatrul Bulandra din cadrul Centrului Inter/Național pentru Dans Contemporan (1999). De asemenea am colaborat direct cu ea la Centrul MAD unde am realizat o serie de proiecte – atelierul internațional Movements on the EDGE (2001, 2002), Joker Dans RO (showcase în cadrul festivalului BucureESTI.VEST) și am realizat un parteneriat de un an de zile între MAD și DCM în interesul dansului contemporan românesc, ocazie cu care am realizat împreună o serie de proiecte, inclusiv o campanie de strângere de fonduri pentru a sprijini participarea Mateei Stănculescu de a studia la PARTS. In perioada în care ea a fost director artistic CNDB (2006-2007) am avut o serie de discuții și conversații foarte bune cu ea privind viitorul dansului contemporan, iar în 2008 am fost invitat de către ea să particip în programul AMPRENTA al CNDB-ului. In 2010 am invitat-o pe Vava ca artistă în cadrul programului Moving Dialogue unde a beneficiat între altele și de o rezidență la Dance Theater Workshop New York (acum New York Live Arts). In 2012 am realizat un mini-proiect de dezvoltarea organizațională pentru CNDB care a inclus organizarea unui focus-grup, analize de context și o serie de planuri pentru dezvoltare instituțională. In 2014 a fost invitată să participe la Porto în cadrul platformei de reflectie E-Motional: rethinking dance pe care am dezvoltat-o cu un grup de artiști, producători și critici de dans din Portugalia, România și Letonia. In primul ei an de mandat ca manager, CNDB și Consiliul Artistic pe care ea l-a inițiat, mi-a acordat premiul de excelență pentru contribuția adusă dezvoltării dansului contemporan în România. In 2015 CNDB a gazduit ultimele mele premiere CNDB [Fragil] și Zmeul și o serie de ateliere de dans contemporan. In 2016 am fost invitat să fac parte din comisia de evaluare a proiectului de management CNDB implementat de Vava pe anul 2015, moment din care colaborarea și comunicarea noastră a încetat brusc. Am continuat în 2017 să fiu prezent la activitățile CNDB, inclusiv la o întâlnire organizată de CNDB privind viitorul sălii OMNIA organizată la începutul lui 2017 la care mi-am adus contribuția cu o serie de propuneri.

și acum o să încerc să răspund întrebărilor Vavei.

1) “Cu toate astea bune, chiar ma intreb cum ai face tu Cosmin Manolescu, cu bugetul în condițiile date cum ai face tu cand nu poti, ca nu ai ceea ce trebuie ca sa realizezi ce trebuie!”

Prima problema majoră a CNDB-ului așa cum menționam în analiza mea este bugetul. Construcția bugetului instituțional și modul în care acesta foloșeste bugetul alocat îi revine în exclusivitate Managerului, iar noi aștia care stăm și comentăm de pe margine, nu avem nici o putere. Putem desigur să facem propuneri însă nu depinde de noi ca ele să fie luate în considerație. Mai mult decât atât, prin pierderea spațiului deținut de CNDB în clădirea TNB, din 2013 o parte importantă  din buget (peste 300.000 lei în 2017 conform bugetului disponibil pe site-ul http://www.cndb.ro) a fost redirecționată pentru închirirerea unui spațiu necesar activității CNDB. Însă suma plătită pentru chiria spațiului din Bd. Mărășești nr. 84, ținând cont de bugetul minimal existent pentru proiecte, ținând cont și de dimensiune, calitate și amplasare este mult prea mare, i-am spus-o Vavei direct încă din 2014.

Propunerile mele pentru rezolvarea partiala a bugetului CNDB sunt următoarele:

  •  reducerea costurilor de chirie (la maxim 3500 Euro/lună) și mutarea activității CNDB-ului într-un alt spațiu închiriat care sa ofere un spatiu optim de lucru atat pentru echipa CNDB (care este sufocata de 5 de ani in cele 3 camere mici oferite cu generozitate de MCC) și cel puțin 1 studio de dans/sală de spectacol.
  • in cazul in care spatiul respectiv nu ar permite realizarea unei sali de spectacole, cred că o posibila soluție ar fi realizarea unei stagiuni de spectacole CNDB cu participarea unor operatori culturali privati (care ar pune fiecare la dispozitie fie fonduri/spatiu/promovare etc); eventual se poate opta si pentru inchirierea partială a unor spatii adiacente de la LINOTIP, Teatrul National, Teatrul Excelsior etc pentru perioade de timp limitate (2-3 spectacole/lună).
  • reducerea schemei de personal CNDB de la 21 de persoane la 15 – in acest moment schema de personal pare mult prea mare pentru volumul de activități derulat de CNDB.
  • crearea unui departament de fundrasing (angajarea a 2 experți/consultanți în zona strângerilor de fonduri) pentru depunerea unor aplicații la programele de finantare europene, atragerea unor sponsori strategici și realizarea de venituri proprii (pe baza de abonamente/membership etc).
  • realizarea unor evenimente corporate pentru bănci/firme comerciale.
  • realizarea in comun a unor proiecte strategice si depunerea unor aplicatii in consortium – de exemplu la program de co-finantare rerambursabila de la AFCN, Programul Europa Creativa, fondurile norvegiene SEE etc.
  • punerea în comun a resurselor financiare atrase de diferiți operatori culturali pentru organizarea în comun a unor activități strategice.

2) “Si cand Curtea de Conturi te intreaba in fiecare zi timp de trei saptamani de ce ai inchiriat acest spatiu?”

Intrebarea asta este desigur retorică. Pentru că misiunea CNBD este stipulată prin lege și nu poate fi realizată fără a avea acces la un spațiu de repetii/spectacol. Pentru obtuzitatea angajaților de la Curtea de Conturi/Departementele de control/contabilii din Minister, poate n-ar fi rau ca CNDB sa implementeze un program special-pilot de training/yoga/dans inainte de inceperea controalelor. Poate ca așa vor întelege mai bine misiunea CNDB. Sau poate n-ar fi rău că toate instituțiile publice care se confruntă cu aceste controale/discuții sterile și inutile să facă niște demersuri oficiale ca acești oameni  să înțeleagă că actul de cultură nu se compară cu producerea unor cuie.

3) “Chiar as vrea, fara sperata de implinire, sa vad efectiv cum raspunzi tu – personal pe persoana fizică- in fata acestor chestiuni, cum raspunzi tu in fata intrebarii ”de ce s-a alocat sala Omnia unei institutii atat de mici”?

Sincer cred, că dacă în prezent CNDB (singur sau in parteneriat cu alti operatori culturali) în prezent ar fi derulat proiecte în peste 50 de școli și facultăți din țară, daca ar fi colaborat cu peste 20 festivaluri de teatru/film/muzica sau ar fi derulat o stagiune de spectacole internțională, iar gala Premiilor CNDB ar fi ajuns deja la ediția a 1o-a, nu cred că ar fi adus nimeni în discuție acest punct. După 12 ani, din pacate CNDB nu a ajuns încă să fie percepută ca o instituție majoră (a se citi) importanta pentru sectorul cultural și pentru publicul din România. Iar aceasta este o problemă care va trebuie cândva discutată/abordată serios.

3) “Daca vreti sa construiti, va rog, puneti umarul. Daca nu, mai lasati papagalul ca nu-i bun pentru constructie. Daca vrei o platforma pentru cand e sala Omnia gata, inteleg. Sunt gata sa ti-o cedez Cosmin, dar pana atunci, ciocul jos, ca nu esti de loc in situatie! Ia-o tu, ca n-ai nici copii de crescut, si ai si – dara-mite- ditamai viziunea!”

Da, vreau sa pun umarul la construcția și dezvoltarea CNDB și a viitoarei săli OMNIA, așa cum pot și imi dați voie voi, celor de pe margine. Știi că, deși văd lucrurile diferit (și cred că nu este nimic anormal în asta), am fost alături de instituția CNDB de fiecare dată când a fost nevoie și sunt gata să mă implic și acum la dezvoltarea institutionala a CNDB-ului. Insă te rog să ne păstrăm calmul și să avem eleganța de a putea comunica civilizat, indiferent daca suntem de acord sau nu cu viziunile privind modul in care trebuie dezvoltat sectorul coregrafic din Romania. Sala OMNIA – care fie vorba între noi eu i-aș schimba numele în Sala Miriam Răducanu sau Sala Ioan Tugearu, pentru a da mai multă importanță urgenței cu care ea trebuie renovată și adaptată – trebuie să devină o Casa a Dansului deschisă tututor, indiferent de limbaje și stiluri de dans. Si unde cu toții cei care simțim și existăm pentru dans, să ne putem simți ca la noi acasă. Desigur, așa cum deja am confirmat, ne vedem luni pe 9 octombrie la LINOTIP.

IMG_1213

(poză de la protestul organizat în fața Ministerului Culturii cu ocazia concursului organizat în noiembrie 2006 pentru alegerea Managerului CNDB, noiembrie 2006)

considerații subiective despre dans

  1. Analiză subiectivă a scenei de dans contemporan din România (I)

Recent s-au întâmplat mai multe lucruri despre care simt că trebuie să scriu pe blogul meu.  Ieri am fost invitat de Daniel Sur la spațiul GALLERY să vorbesc despre activitatea mea și despre situația dansul contemporan din România (mulțumiri pentru invitație). Discuția s-a ramificat în toate direcțiile ajungând implicit la problemele cu care ne confruntăm. Acum 3 săptămâni am primit un mesaj alarmant de la echipa CNDB privind situația financiară dificilă cu care se confruntă:

“Bugetul alocat Centrului Național al Dansului București de către Ministerul Culturii pentru  întregul an 2017 reprezintă 1/12 din cel de anul trecut. Cu alte cuvinte, echivalentul bugetului   pentru o singură lună din 2016. În aceste condiții, marele pas înainte făcut anul trecut pentru   legitimarea dansului contemporan în România și în regiune este urmat de un și mai mare și  nefericit pas înapoi.”

In urma acestei scrisori destinate membrilor comunității coregrafice, CNDB a organizat recent pe 30 septembrie o întălnire (a 2-a pe acest an) cu artiștii și reprezentanții sectorului independent (la care mea culpa n-am putut să particip fiind plecat în străinătate în cadrul unui proiect), în care s-au discutat problemele existente fiind prezentate însă și știri pozitive privind alocarea de către MC a unor surse sumplimentare pentru proiectele de dans pentru 2017. Prin intermediul acestui mesaj, am aflat indirect și faptul că Vavei Ștefănescu i-a fost prelungit mandatul pentru încă 5 de ani de zile (și nu trei cum greșit a fost cred primul ei mandat de manager CNDB). Felicitări Vava! Sper din inima ca perioada care vine să fie de mai bun augur pentru scena de dans contemporan din România și să aducă dansului ceea ce îi lipșește, un cadrul de dialog/comunicare/colaborare și implicit o Casă a Dansului, prin renovarea și punerea în funcțiune a salii Omnia, care a trecut din 2016 în administrarea CNDB-ului datorită Miniștrilor Vlad Alexandrescu și Corina Șuteu (mulțumiri infinite).

O să încerc aici o scurtă analiză, subiectivă desigur, a situației dansului contemporan în prezent în România. Vreau să îmi cer scuze în avans, dacă am uitat să menționez niște lucruri/oameni/proiecte.

Fundația Gabriela Tudor (fostă Proiect DCM) aniversează pe 30 octombrie peste 20 de ani de activitate aproape continuă în sprijinul promăvării și dezvoltării dansului contemporan român. Fundația a avut un rol esențial în dezvoltarea unor noi generații de tineri artiști, promovarea dansului contemporan românesc pe scena internațională, dezvoltarea de noi audiențe precum și un rol direct în crearea Centrului Național al Dansului București. Ulterior a încercat prin diferite programe și proiecte să contribuie la dezvoltarea scenei coregrafice românești prin dezvoltarea unor proiecte și programe internaționale – vezi proiectele Terrains Fertiles (2005), Migrant Body (2006-2007), Moving Dialogue Bucuresti/New York (organizat în parteneriat cu CNDB, ICR New York, Movement Research, Dance Theater Workshop), programul european de mobilitate E-Motional (2011-2015), Eastern Connection România-Japonia (2013-2015) precum și atelierele și turneele organizate în mai multe orașe din țară în cadrul platformei mobile ZonaD/Paradis Serial (2015-2017).  Intr-o perioadă dificilă pentru dansul românesc marcată de pierderii spațiului CNDB de la Teatrul Național București, Fundatia a deschis și administrat la București intr-o perioada dificila de timp (2012-2014) studioul ZonaD – Paradis Serial, ca un spațiu de cercetare și creație coregrafică finanțat în principal din fonduri europene si contributia comunitatii. Recent în 2017 cu sprijinul financiar oferit de Administrația Fondului Cultural Național, am deschis noi programe de cercetare artistică precum #dansliteratura, Publicul e scena sau Dans-Colaj la care au participat peste 30 de coregrafi, performeri, poeți și public larg din București, Cluj-Napoca și Timișoara. De asemenea, încă din 2005, Fundația a inițiat diverse demersuri pentru îmbunătățirea funcționării AFCN-ului sau propunerea de modificare a legii privind garanția de bună execuție pentru sectorul cultural care s-a finalizat cu succes în 2007. Ulterior, în perioada 2010-2015 prin intermediul Coaliției Sectorului Cultural Independent a participat la realizarea Chartei pentru Cultura Vie precum și la diferite campanii de advocacy privind îmbunățirea sistemului de finanțare CNDB, al funcționarii AFCN-ului sau al programului Cantemir al Institutul Cultural Român.

De-a lungul timpului, am realizat o diversitate de proiecte, evenimente și producții menite să prezinte și să promoveze dansul contemporan românesc pe plan național și internațional. Astfel, în 2002, Fundația a realizat CD-ul interactiv Dans.RO care prezenta activitatea artistică a unui număr limitat de coregrafi români, iar în 2007 la aniversarea a zece ani de activitate a Fundației, DVD-ul promoțional Dans.RO 2007 care prezenta activitatea artistică a 10 coregrafi, precum și a celor 4 organizații/instituții de profil la acea dată. De asemenea, am susținut de-a lungul timpului cîteva zeci de sesiuni de prezentare a scenei de dans contemporan din România în cadrul unor vizite de explorare și/sau festivaluri de profil din New York, Londra, Berlin, Paris, Zagreb, Tokyo, Rotterdam, Barcelona, Istanbul, Hammerfest etc. Toate aceste materiale promoționale și sesiuni de informare au încercat să suplinească lipsa de materiale și studii de specialitate privind dansul contemporan românesc.

Fundația Gabriela Tudor fost singura organizație care s-a împotrivit la începutul anului 2011 ideii de abandonare a locației CNDB din interiorul Teatrului Național București și mutării acestuia într-un spațiu nou ce urma să fie creat ulterior de Ministerul Culturii (de altfel un proiect utopic și imposibil de realizat în contextul crizei economice in care intrase România) militând pentru o variantă de părăsire temporară a locației pe perioada lucrărilor de reparații și revenirea în clădirea TNB-ului după finalizarea lucrărilor într-o sală nouă și renovată, idee care însă nu a fost agreată de conducerea CNDB-ului și de restul comunității (vezi articolul Punctul 0 publicat de Dilema în 2011)

In egala masura, am propus și susținut în mai randuri in cadrul mai multor întâlniri publice încă din 2011, necesitatea dezvoltării de către CNDB a unui important program educațional de dezvoltare a publicului de dans (prin inițierea unor programe de dans în grădinițe/școli/licee/facultăți), susținerea cu prioritate a proiectele de infrastructură pentru scena de dans contemporan (pe baze transparente), necesitatea sprijinirii proiectelor de colaborare internaționale (care aduc vizbilitate, finanțări și noi piețe de desfacere pentru dansul românesc) precum și re-lansarea programului de co-finanțare nerambursabilă a proiectelor coregrafice înghețat de managementul CNDB în 2012/2013 datorită reducerii bugetului său.

Daca ne referim la contextul general, există desigur câteva semne pozitive – vezi dinamizarea scenei culturale independente prin aparitia unui numar important de noi spații culturale independente, organizații și festivaluri atat la București, cât si la Cluj, Brașov sau Timișoara – aș menționa aici festivalul Bucharest International Dance Film, Spațiul Reactor, rezidențele RAP/Linia de Producție de la Fabrica de Pensule, Centrul coregrafic independent LINOTIP, Centrul de Teatru Educational Replika, #neoteric – zilele dansului contemporan la Brașov, spațiul AMBASADA, Institutul Prezentului – precum și o circulație mai importantă a creatiilor coregrafice la nivel national (datorată în principal finantărilor AFCN care au sprijinit în ultimii ani creatiile coregrafice si mobilitatea la nivel național).

Insă situația dansului contemporan rămâne în continuare precară la nivelul infrastructurii, dezvoltării profesionale și cercetării coregrafice, a calitații scăzute a majorității producțiilor realizate de către noile generații (vezi programul concursului “AltConcurs de Coregrafie”), scăderea în continuare a interesului publicului pentru dansul contemporan și creșterea fenomenului de migrație a artiștilor români care preferă să lucreze în străinătate.

Este important de mentionat că, deși în ultima perioadă au fost realizate o serie de rezidențe pe plan național – vezi programul RAP realizat la Cluj în perioada 2013-20167 finanțat de Centrul National al Dansului împreună cu Asociația Colectiv A/Fabrica de Pensule sau rezidențele derulate de WASP și ZonaD/Fundația Gabriela Tudor în cadrul unor proiecte europene – acestea nu au dus în timp (decât cu foarte puține excepții) la realizarea unor creații coregrafice remarcabile sau la apariția unor noi generații de creatori/producători culturali. Ultimii ani au fost marcați de asemenea de o scădere a interesului presei culturale și mass-mediei vis-a-vis de scena de dans contemporan, transformarea criticilor de dans/teatru în operatori culturali și dispariția ultimei emisiuni de dans realizată de Bogdana Pascal din grila de programe TVR.

In plus, în plan general ,se poate vorbi de o tendință de insularizare și lipsă de dialog la nivelul sectorului coregrafic, în ultimii ani fiind organizate foarte puține întâlniri si discutii privind problemele reale ale dansului contemporan (nu doar legate de bani).  Desigur, și nu este nimeni de blamat aici, fiecare organizație/structură/instituție publică încearcă să supraviețuiască și să facă față singur situației dificile existente.

De asemenea aș zice, că există semne clare privind reducerea resurselor financiare existente (vezi subfinanțarea CNDB-ului din 2017) și intenția anunțată în această vară pentru prima dată de către Consiliul AFCN privind posibilitatea limitării odată pe an a accesului artiștilor și ONG-urilor din zona dansului la fondurile AFCN, motivația oferită fiind impactul redus al proiectelor și calitatea slabă a proiectelor de dans realizate.

Din păcate, la ora actuală avem încă nici o analiză/studiu de piață despre zona dansului contemporan care să prezinte date concrete despre numărul profesioniștilor dansului, numărul producțiilor noi și al reprezentațiilor acestora în ultimii ani, numărul de spectatori care au luat parte la acestea, numărul organizațiilor care derulează proiecte în zona dansului contemporan, inclusiv de educație artistică non-formală, impactul finanțărilor oferite din bani publici sau a finanțărilor europene.  Sau de ce nu, un studiu despre profilul publicul interesat de dansul contemporan și despre tipul de activități la care acesta este interesat să participe (ateliere, spectacole, filme, proiecte educaționale etc). Recent în 2017, o încercare a CNDB-ului de realizare a a unui studiu referitor la artiști s-a finalizat fără un rezultat notabil, foare puțini artiști răspunzând chestionarului trimis și proiectul nefiind finalizat până în prezent. Mai mult decît atît, Barometrul Cultural (studiul anual privind consumul cultural în România, realizat de Centrul de Cercetare și Consultanță la comanda Ministerului Culturii) nu aduce aproape nici un fel de date și informații despre domeniul dansului, fiind urmărite cu precădere teatrul, muzica, opera, muzeele și literatura/ lectura.

La nivelul organizatiilor neguvernamentale se poate observa

  • o lipsa de comunicare si colaborare la nivelul sectorului independent (cu mici exceptii);
  • lipsa de interes pentru colaborare și transfer de expertiză și experiență
  • impact limitat al proiectelor initiate de sectorul asociativ la nivel general;
  • apariția unor noi operatori culturali și a unor spatii/proiecte/companii în zona dansului contemporan la Brașov, Timisoara, Cluj-Napoca etc.

Cu toate aceasta, sectorul cultural neguvernamental este în continuare un motor de dezvoltare dinamică pentru scena independentă, un exemplu foarte bun în acest sens fiind activitatea Centrului Coregrafic LINOTIP (care în circa un an de activitate a realizat peste 30 de ateliere/cursuri de dans contemporan, co-producții și o stagiune importantă a spectacolelor realizate de Ioana Marchidan și Arcadie Rusu din resurse propriii și co-finanțări de la AFCN).

La nivel institutional, activitatea Centrul National al Dansului Bucuresti, în continuare singura instituție publică de cultură coregrafică finantață direct de către Ministerul Culturii, continuă să fie grevată, în opinia mea, de următoarele probleme:

  • un buget extrem de redus pentru proiectele și programele sale; la o analiza detaliată a bugetului CNDB pentru 2017 (făcut public pe site-ul http://www.cndb.ro) se poate observa o creșterea importantă a cheltuielilor de personal (de aproape 3 ori față de 2016, desigur datorată creșterii numărului de angajați și a creșterii salariilor), pe următorul loc ca importantă fiind cheltuielile dedicate costurilor de chirie pentru Sala Stere Popescu (aproape 324.000 lei), pentru proiectele și programele CNDB fiind alocate o sumă foarte mică în comparație cu salariile și chiria (respectiv 299.000 lei).
  • lipsa unui spațiu modern și aerisit pentru echipa CNDB (21 de angajați care lucrează în 3 birouri mici);
  • cheltuirea unei buget prea mare (aproape 70.000 de Euro/an) pentru chiria unui spațiu impropriu pentru dansul contemporan;
  • nefinalizarea unor proiecte începute – vezi de exemplu portalul uptodance (http://www.uptodance.ro, care este indisponibil în acest moment], programul AMPRENTA sau Dance Roads (care nu au fost continuate in 2017);
  • lipsa unor specialiști din echipa CNDB-ului care sa fie specializați în managementul proiectelor/strângerii de fonduri/derulării de proiecte europene;
  • pierderea credibilității instituționale datorate lipsei de comunicare și a absenței echipei CNDB de la evenimentele organizate de sectorul independent;
  • existența conflictului de interese la nivelul funcționării CNDB-ului (datorată faptului că o bună majoritate din echipa angajată de CNDB sunt artiști care la randul lor sunt implicați în realizarea unor proiecte coregrafice derulate în conexiune cu activitatea CNDB);
  • lipsa de transparența în selecția artiștilor care sunt co-produși/prezentați de către CNDB sau a structurilor care primesc finantari de la CNDB – nu există un apel de proiecte anual iar Consiliul Artistic lansat la început de mandat în 2014 și-a încetat demult existența.

La polul opus CNDB are un portfoliu de proiecte foarte bune – vezi programul de recuperare a memoriei dansului contemporan Time Dance Connection, Premiile CNDB (cred ca cel mai bun și vizibil proiect de la preluarea direcției de catre Vava Stefănescu), parteneriatul international cu Dance Roads (care din păcate nu a fost continuat în 2017) sau demararea constructiei unei Bienale de Coregrafie Est-Europeana RE/DANCE (care a fost însă și ea stopata brutal anul acesta de lipsa finanțării). Și desigur o veste excelentă este obținerea în 2016 a unui nou spatiu – sala OMNIA de la Ministerul Culturii – care însă va necesita destul de mult timp si investitii financiare pentru reabilitatea lui și adaptarea lui pentru dansul contemporan.

Trebuie apreciat și efortul important de transparentizare demarat recent pe site-ul oficial al Centrului fiind publicate o serie de rapoarte, bugete precum și proiectul de management pentru perioada 2014- 2017. Pentru cei interesți vă invit să citiți aici planul de management și raportul de activitate, veți avea o mai bună cred înțelegere a activității CNDB.

CE ESTE DE FACUT ?

CUM PUTEM RE-ACTIVA/RE-AȘEZA SCENA DE DANS CONTEMPORAN?

CARE SUNT SOLUȚIILE POSIBILE PENTRU UN VIITOR MAI BUN PENTRU DANSUL CONTEMPORAN?

Citiți în următorul meu post despre propunerile mele și soluțiile care cred că există la îndemâna noastră pentru a aduce lucurile într-o direcția buna.

                                                                         – va urma-

dsc_0121_14895

 

meniu de august

în luna august, când în București aerul devine imposibil de respirat, am dispărut brusc pentru câteva săptămâni la Cluj pentru a lucra la două noi proiecte. primul a fost un nou  performance neconvențional intitulat inițial “Cafe:Dans”, cu un grup de tineri performeri din Cluj-Napoca. am plecat la lucru încercând să răspund la întrebarea – cum ar fi să aduci dansul mai aproape de oameni? și în special de oameni care nu ar merge never-ever la un spectacol de dans contemporan? așa s-a născut ideea acestui performance inspirat din meniul unei cafenele și din experiența explorărilor urbane pe care le-am început prima oară în 2008 la Genova.

zis și făcut. am lucrat zilnic intensiv, uneori chiar mai mult de 8 ore/zi în spațiul cafenelei/terasei ENIGMA din strada Iuliu Maniu. a fost un proiect provocator pentru că am lucrat cu o echipă nouă de tineri performeri pe care nu-i cunoșteam deloc și care erau înafara Oanei, erau la prima experiență de interacțiune cu publicul. trebuie să recunosc că n-a fost deloc ușor. timp de 2 săptămâni, clienții terasei/cafenelei și echipa de barmani/chelneri/bucatari au trebuit să ne “suporte” incursiunile performative și repetițiile zilnice. și mai trebuie să recunosc că la început oamenii locului (atât angajații cafenelei cât și clienții) erau foarte intrigați și oarecum contrariați de dansul nostru experimental. însă după prima săptămână au început să apară zâmbetele și glumele, semn că fuseserăm cumva adoptați….m-am bucurat să văd că la un moment dat bucătarii au început să-și ia pauze de masă și să iasă să se uite la încercările noastre.

au existat desigur și momente dificile și chiar consumatori  (în special bărbați alfa) care au făcut mișto de propunerea noastră…asta mi-a adus cumva aminte de situația anului 1995 când dansam cu Grupul Marginalii în centrul vechi și eram înjurați de zor. însă la final primeam aplauze intense….

am lucrat câteva zile și la Fabrica de Pensule unde am reușit să schițăm prima formă a materialului coregrafic. iar în ultima săptămână ne-am mutat cu toate costumele, boxele și proiectoarele de lumină la Enigma Cafe, pentru că aveam nevoie să lucrăm și să simțim în corp spațiul cafenelei. mulțumim mult Simina, Cristina și Fabrica de Pensule pentru găzduire și ajutor!

zilele au trecut repede. unele unele erau mai aride, simțeam că lucrurile nu se leagă, altele erau foarte frumoase. înt-un final a venit și ziua premierei. deși eram la concurența cu festivalul Untold care ocupase tot Clujul, publicul a fost totuși prezent. au existat chiar spectatori care au venit special pentru meniul nostru cu dans. a – Mustang Tea, Limondă Dementă, Joahanna WalkerMichelada mecanică, Black Magic, Enigma KissCocktail 360Angel Frappe, Lacrimi de Jidvei. performerii au luat cu asalt terasa iar cafenea a devenit brusc scena noastră de dans contemporan. iar la final publicul a aplaudat. ba chiar unul dintre ei, un bătrânel simpatic, a scris o poezie. pe care v-o invit să o citiți mai jos.

DANS

Sunt întotdeauna

pe o cale dreaptă

o cale ce mă duce

spre frumos

Aștept să văd pași

să aud pași

aștept ca pașii

să vină spre mine

Pașii mei mă vor duce spre tine

voi fii pași pentru dans

pași perechi

cu perechi

Dansul va cuprinde sentimentele

spre sentimentele tale

mă vor duce pasiv

cu sentimentele mele

Sentimentele de drag

vor fi întotdeauna cu mine

vor dărui dragoste

deci voi primi dragoste

voi dărui

pentru a avea

vor dansa

căci vreau

să (mă) pot

să țin lângă tine

pașii de dans

vor fi

o mare parte

din pașii mei

Mi-e dor

de pașii de dans

Vreau să dansez cu tine.

20706508_1841468575870351_1937794571_n

seara s-a terminat cu o sticlă de șampanie oferită cu drag de patronul cafenelei. proiectul nostru merge însă mai departe. așa că pe 9 septembrie vă invit să-i vedeți la Green Hours 22 Jazz Cafe pe cei patru mușchetari – dansatori Oana, Andreia, Cătălin și Paul, la un meniu de septembrie cu dans inclus.

 

 

dansul și criza

Iată că au trecut mai bine de 20 de ani de cand împreună cu Fundația pe care o conduc mă lupt cu “sistemul” pentru un viitor mai bun pentru dansul contemporan. deși se poate spune că am făcut multe, din păcate la nivel general lucrurile nu stau deloc bine. Știu că nimeni nu prea vorbește cu voce tare (da, nu este deloc cool), însă dansul contemporan e pe perfuzii de ceva vreme. După înghețarea sine die a programului de finanțare a CNDB-ului în 2012, pierderii salii de spectacole de la TNB, e/migrația coregrafilor către alte domenii artistice (teatru sau arte vizuale) sau către alte scene coregrafice internaționale, reducerea constantă a publicului din ultimii ani, insularizarea puternică a sectorului coregrafic și lipsa de comunicare între artiști și puținii operatori culturali existențenți, am aflat recent că și AFCN-ul se pregătește să reducă nivelul finanțărilor oferite dansului.

Deși pot înțelege motivele pentru care AFCN se pregateste sa ofere finanțare doar odată pe an sectorului coregrafic – vezi numarul mic de aplicații depuse (desigur în raport cu celelalte domenii), slaba calitate a unora din proiectele implementare sau lipsa de impact a proiectelor la nivelul întregului sectorul cultural – daca această decizia va fi luată, ea va avea un efect de bumerang. Reducerea preconizată  va afecta puternic sectorul aflat deja în criză. Am mare stimă pentru întreagă echipa și Consiliul AFCN din ultimii ani care au făcut lucruri excelente pentru sectorul cultural. Insă sper din inimă să nu ia această decizie. Numărul deja mic de proiecte coregrafice se va reduce alarmant, iar puținele spații si proiecte independente care mai rezistă vor fi supuse unor presiuni foarte mari. Cine va putea sa reziste în situația în care și ultima sursă de finanțare va reduce drastic sumele licitate? Faptul că până în prezent nimeni din colegii mei nu a reacționat public la iminentă reducere de fonduri de către AFCN confirmă teoria mea. Că dansul este în criză. Unde este oare vremea petițiilor, a scrisorilor deschise, a negocierilor directe? Unde este presa culturală care să tragă un semnal de alarmă? Unde sunteți dragi colegi, coregrafi, perfomeri, cronicari ai dansului? Desigur este vară și toata lumea este în vacanță. Sau în studioul de dans lucrând ca și mine la premierele stagiunii de toamnă. Însă pe termen lung, băgatul capului în nisip, nu va aduce nimic bun. Iar criza din dans va continua să se adâncească. Desigur că suntem cu toții vinovați. Și eu, recunosc.

paradis_serial