după 20 de ani

pe 30 octombrie la Institutul Francez vom aniversa cei 20 de ani de activitate ai fundației Gabriela Tudor printr-un eveniment special co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. am demarat deja pregătirile, cei de la Veioza Arte lucrează la un film iar împreună cu Ștefania vom edita un catalog aniversar care va include scrisori, texte, poze, cronici etc. căutând recent prin arhiva fundației (sunt 2 hard-drive-uri cu peste 1 terrabiți de documente, fotografii, scrisori, aplicații, filme, poze etc) pentru acest proiect, am dat din întâmplare de un sub-folder ascuns în mai multe rădăcini denumit CND. știam de existentă acestui folder însă în iureșul proiectelor și a celor 4 calculatoare pe care le-am schimbat, îi pierdusem urmele. în el am găsit mai multe documente legate de istoria înființării CNDB-ului. știu că varianta oficială promovată de-a lungul timpului de echipa CNDB a fost că instituția a fost construcția comunității dansului (în prezent la capitolul istoric nu există nici o informație pe site-ul http://www.cndb.ro). și trebuie să recunosc că de-a lungul timpului n-am vrut să intru într-o polemică cu  echipa CNDB pe acest subiect al paternității instituției, mai ales că am avut o viziune oarecum diferită despre modul în care această instituție ar trebuie (atunci și acum) să sprijine dezvoltarea sectorului coregrafic în România. nu am fost de acord cu înghețarea sine-die a programului de finanțare a sectorului coregrafic așa cum n-am fost de acord nici cu decizia echipei de management de pleca de bună voie din clădirea TNB (vezi articolul Punctul 0, publicat în Dilema nr. 363, 27 ianuarie – 2 februarie 2011). Așa cum nu am fost de acord nici cu modul ilegal în care a fost organizat concursul pentru managementul CNDB în 2005, motiv pentru care m-am retras din concurs în ultimul moment și m-am dus să protestez alături de ceilalți colegi în fața Ministerului Culturii.

iată anii au trecut, comunitatea dansului din anii 2000 practic a dispărut iar eu în plus am devenit mai bătrân și mai conștient de importanța arhivării și documentării istoriei dansului românesc. așa că m-am decis să fac publice informațiile găsite recent, care demonstrează că instituția CNDB este construcția și rezultatul direct al activității Fundației Gabriela Tudor (fostă Proiect DCM).  o să prezint pe scurt cele 3 motive care vin în susținerea afirmațiilor mele:

  • CNDB a fost înființat la propunerea Fundației ca urmare a imposibilității Ministerului Culturii de a finanța direct stagiunea “Dans_Apetit”. Proiectul a fost negociat direct de Fundația Proiect DCM cu MC și care urma să fie implementat de în anul 2004 la Teatrul Național București. Pentru că nu am fost de acord ca puțini bani oferiți cu generozitate de dl. Răzvan Theodorescu (în urma unor campanii importante de advocacy și presă) să fie folosiți pentru organizarea unei Gale a Dansului Contemporan, la contra-propunerea mea s-a luat decizia finanțării unei stagiuni de dans contemporan la TNB în care urmau să fie realizate 4 noi producții și să fie prezentate spectacole în mod regulat pe baza experienței stagiunii de la teatrul L.S. Bulandra din 1998-1999. TNB urma să pună gratuit la dispoziție sala Atelier. Stagiune care în ciuda discuțiilor avansate, nu a putut fi finanțată din cauză că la momentul respectiv exista o lege a garanției de bună execuție care stipula ca ONG-urile care primeau fonduri publice de la MC erau obligate să blocheze din fonduri proprii 10 % din bugetul oferit pe perioada proiectului într-un cont bancar pe întreaga perioadă a proiectului. MC a propus ca banii să fie oferiți Teatrului Național pe baza unei alocații bugetare lucru cu care n-am fost de acord. Discutam despre o stagiune independentă și nu de una a Teatrului Național. Și pentru că era mult prea complicat să fie modificată legea respectivă (pe care am reușit să o modificăm abia în 2007) am propus MC o variantă diferită prin care anulam noi urma să anulam stagiunea de dans (deși lucrasem pro-bono la ea) iar Ministerul Culturii urma să înființeze un Centru Național al Dansului.
  • Acest lucru este menționat chiar în nota de fundamentare pe baza căruia a fost luată decizia înființării CNDB de către Guvernului României unde se menționează în primul paragraf negru pe alb că decizia înființării Centrului este luată la cererea Fundației Proiect DCM.
  • Al doilea document este proiectul instituțional pe care l-am realizat și l-am trimis Ministerului Culturii la cererea lui expresă, care la momentul respectiv nu avea nici ce-a mai mica vagă idee cu ar trebuie să funcționeze o asemenea instituție. Țin minte că am avut la dispoziție doar 2-3 zile de la primirea telefonului pentru a realiza documentul, pentru că urma să aibă loc ședință de guvern unde urma să fie luată decizia înființării CND-ului. Un amănunt important este că la construcția documentului m-am consultat cu Gabriela si Mihai (cu care lucrasem anterior în echipa Centrului Inter/Național de Dans Contemporan și alte proiecte).

Cât despre decizia denumirii – Centru Național al Dansului – ea îmi aparține tot mie în totalite și mi-o asum (deși știu că o bună parte din colegii mei nu au agreat-o ulterior și nici acum). Cele 2 argumente  pe care le-am folosit atunci au fost: 1. includerea cuvântului NAȚIONAL în denumire ar fi putut aduce salarii mai bune personalului angajat (la acel moment instituțiile de cultură naționale aveau un procent de 20 % în plus la salariile angajaților / 2. un centru național al dansului ar fi putut să fie desființat ulterior mult mai greu, iar istoria ultimilor ani mi-a dat dreptate.

(imagini de la protestul organizat în 2005 cu ocazia concursului de Manager CNDB,          în imagine colegul meu Florin Fieroiu care conduce un atelier de dans în aer liber în fața Ministerul Culturii)

Va invit acum să citiți cu atenție mai jos acest material care a stat la baza construcției Centrului Național al Dansului București.

 

CENTRUL NAŢIONAL AL DANSULUI 

Centrul Naţional al Dansului este o instituţie publică de cultură, de rang naţional, finanţată de Ministerul Culturii şi Cultelor din România. CND va avea ca misiune susţinerea și dezvoltarea dansul contemporan românesc precum şi promovarea artei coregrafice contemporane în România şi în străinătate. Această instituţie va dezvolta proiecte proprii şi în parteneriat cu artiştii independenţi şi reprezentanţii societăţii civile, devenind interfaţa prin care aceştia au acces la fonduri publice şi resurse care să le permită dezvoltarea proiectelor artistice.

 ACTIVITATEA CND

Activitatea CND va fi realizată pe două direcţii de acţiune:

  1. Participarea financiară şi logistică la programe şi proiecte iniţiate şi derulate de artiştii independenţi, fundaţii, asociaţii şi instituţii culturale din România, în colaborare cu CND. In cazul acestora, răspunderea CND va fi limitată strict la acordarea sprijinului financiar şi a sprijinului logistic (studio de dans, birou, centru de resurse).
  2. Iniţierea, dezvoltarea şi derularea de programe şi proiecte proprii a căror răspundere revine echipei CND şi conducerii acestuia.

Aceste programe şi proiecte vor urmări:

  1. a) Crearea de noi producţii, promovarea şi difuzarea creaţiei coregrafice contemporane româneşti pe plan naţional şi internaţional prin:
  • organizarea anuală a două concursuri de proiecte coregrafice şi finanţarea proiectelor selectate
  • organizarea anuală a unei stagiuni de dans contemporan într-unul din teatrele bucureştene;
  • organizarea de turnee cu spectacole de dans contemporan în alte oraşe din România
  • susţinerea financiară a turneelor în străinătate realizate de artiştii independenţi şi de companiile de dans contemporan existente;
  • organizarea anuală a unui festival internaţional care va programa cel putin 50 % artişti români;

b) Susţinerea cercetării coregrafice şi a formării profesionale a dansatorilor şi coregrafilor prin :

  • organizarea de cursuri, ateliere şi laboratoare coregrafice, publicarea de cărţi şi reviste de specialitate şi prin dezvoltarea unui centru de resurse/arhivă a dansului.
  • finanţarea călătoriilor de studiu şi cercetare

c) Dezvoltarea de proiecte coregrafice internaţionale în parteneriat cu centre coregrafice similare şi alte organizaţii de dans din străinătate.

d) Formarea şi educarea publicului prin:

  • cursuri, ateliere şi spectacole destinate neprofesioniştilor (copii, tineri şi persoanelor adulte)
  • prezentări informale şi repetiţii deschise publicului
  • organizarea de seminarii, simpozioane şi conferinţe pe teme de dans – editarea de materiale promoţionale, casete video, CD-uri, buletine informative şi reviste de specialitate

ORGANIGRAMA

ECHIPA CND va avea în compunere 10 persoane:

  1. MANAGER

Centrul Naţional al Dansului va fi condus de un Manager care va coordona/conduce întreaga activitate a proiectelor şi programelor ce vor fi derulate de CND, va răspunde de relaţia cu Ministerul Culturii şi Cultelor, cu administraţia locală şi alţi parteneri din ţară şi străinătate, va organiza şedinţele Consiliului Artistic al CND şi va participa la selecţia proiectelor coregrafice independente.

  1. CONSILIU ARTISTIC

CND va avea un Consiliu Artistic care va participa la realizarea strategiei de dezvoltare a CND, va analiza şi selecta proiectele coregrafice independente care sunt depuse pentru a primi finanţare. Consiliul va avea în componenţa sa 5 persoane: 2 coregrafi independenţi, 1 critic de specialitate, 1 reprezentant al societăţii civile, membru al unei asociaţii sau fundaţii cu profil coregrafic şi managerul CND. Membrii Consiliului se vor întâlni de două ori pe an şi vor fi remuneraţi pentru participarea la fiecare şedinţă.

  1. DEPARTAMENTUL DE PROIECTE (4 persoane)
  • 1 consilier artistic (se va ocupa de proiectele proprii ale CND)
  • 1 coordonator proiecte (se va ocupa de proiectele independente finanţate de CCN)
  • 1 ataşat de presă şi relaţii publice
  • 1 secretară
  1. DEPARTAMENT ADMINISTRATIV ŞI TEHNIC (3 persoane)
  • 1 Administrator – responsabil de administrarea spaţiilor şi echipamentelor CCN
  • 1 Tehnician – personal tehnic pentru lumini şi sunet, responsabil de realizarea luminilor si sonorizarii spectacolor
  • 1 Personal întreţinere

DEPARTAMENT FINANCIAR (2 persoane)

  • 1 Contabil
  • 1 Referent personal

In funcţie de amploarea proiectelor desfăşurate, CND va putea angaja şi alt personal (tehnic, administrativ, artistic) pe baza de contracte de muncă pe perioade determinate sau convenţii în vederea realizării proiectelor CND.

 Selecţia de proiecte se va organiza de 2 ori pe an şi se va face de către Consiliul Artistic al CND, pe baza unui dosar de participare care va conţine: 1. descrierea proiectului;  2. etapele de realizare a proiectului; 3. bugetul proiectului (venituri şi cheltuieli); 4. biografia artistică a coregrafului/directorului de proiect; 5. anexe – dosar de presă, copie după statut (în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor). 6 casetă video (spectacole sau alte proiecte realizate anterior). Dosarele se vor depune la sediul CND sau vor fi trimise prin poştă până la data de 30 septembrie ale fiecărui an (pentru proiecte ce se vor desfăşura în perioada 1 ianuarie – 30 iunie ale anului următor) sau 30 martie (pentru proiecte ce se vor desfăşura în perioada 1 iulie – 31 decembrie). Rezultatele vor fi făcute publice în termen de maximum 7 zile de la întrunirea Consiliului Artistic al CND.

STRUCTURA CND

Centrul Naţional al Dansului va dispune (vezi tabelul cu informaţii detaliate) de:

– 3 studiouri de dans

– 5 birouri pentru echipa CND

– 1 centru de resurse

– 2 vestiare

BUGET. Cheltuieli estimative (inclusiv cheltuieli de investiții)

Bugetul CND destinat sustinerii proiectelor coregrafice, conform celor doua directii de actiune, va contine

a) un buget destinat sectorului independent in valoare totala de 40.000 euro/an (aproximativ 1 miliard sase sute milioane lei

b) un buget destinat proiectelor proprii CND in valoare de totala 25.000 euro/an (aproximativ 1 miliard de lei)

Suma totala necesara realizarii unui Centru National al Dansului (care va include bugetul de investitii si bugetul destinat proiectelor coregrafice):

Cheltuieli de investitii = 87.000 euro (aproximativ 3.480.000.000 lei)

(legate de amenajarea studiourilor, birourilor, incalzirii termice, aer conditionat si achizitionarea echipamentelor necesare desfasurarii proiectelor coregrafice)

Cheltuieli proiecte coregrafice (a + b) = 65.000 euro – 2.600.000.000 lei

(buget destinat sectorului coregrafic independent si proiecte proprii CND)

Cheltuieli de administratie = 35.000 euro – 1.400.000.000 lei

(vor acoperii costurile de salarizare pentru 10 persoane/intretinere spatii/cheltuieli de comunicatii/deplasari în străinătate echipa, etc

TOTAL GENERAL (A+B+C) = 187.000 Euro – 7.480.000.000 lei * (1Euro =40.000 lei)

____________________________________________________________________________________________

Aceasta propunere pentru Centrul Național al Dansului este realizata de managerul cultural Cosmin Manolescu, pe baza:

  1. discuțiilor care au avut loc în 2004 cu ocazia seminarului international “Connecting Artists. Developing dance communities” organizat de Fundatia PROIECT DCM la care au participat o serie de experti internationali – Laurent Vinauger, Secretar General al Centrului Coregrafic de Framche Comte de Belfort Franta, Onno Stokvis, coordonator departament relatii internationale Theater Instituut Netherland, Peter Jeroen, critic de dans Belgia precum si coregrafi si dansatori din Statele Unite ale Americii si Romania;
  2. pe marginea studierii unor centre similare din strainatate – Centrul National al Dansului din Paris si TanzQuartier Wien din Viena;
  3. in urma discutiilor repetate avute între dansatorii si coregrafii romani independenti și societatea civilă.

 

 

Advertisements

2016 la final

2016 a fost un an complicat. pe scurt a însemnat: 7 spectacole cu zmeul și [Fragil] cu peste 500 de spectatori la Timișoara, Brașov, București și Sibiu, 2 ateliere intensive la Cluj-Napoca și Cisnădioara, 2 rezidențe organizate, 2 petreceri performative, 5 seri de filme de dans,  peste 50 de proiecte evaluate, 1 proiecte de management instituțional evaluat, 2 proiecte europene realizate pentru București 2021 și Galway 2020, 4 proiecte monitorizate, 1 bursă Gabriela Tudor în management cultural, 5 dosare de candidatură pentru finanțări depuse, 2 calătorii de explorare în Spania, Portugalia și India, 1 participare la o conferință europeană la Bruxelles, 17 postări – 945 de vizitatori – 2613 vizualizări pe blogul revolutia corpului, 1 document cu propuneri pentru strategia națională trimit Ministerului Culturii, 3 interviuri online și peste 1000 de mesaje electronice trimise pentru proiectele derulate.

pentru sectorul cultural a însemnat scandaluri la ArCuB, Operă, Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov, eșecul modificării legii privind concursul pentru managementul instituțiilor publice culturale, demiterea lui Vlad Alexandrescu și mandatul cuminte al Corinei Șuteu la Ministerul Culturii, campania eșuată pentru achiziționarea Cumințeniei lui Brâncuși, desemnarea Timișoarei drept Capitală Europeană a Culturii 2021, modificarea legii cinematografiei, finalizarea proiectelor culturale realizate prin fondurile norvegiene.

încerc și un top subiectiv al lucrurilor pozitive care au marcat anul: re-lansarea AFCN-ului prin mandatul Irinei Cios și al unui nou Consiliu AFCN performant  (vezi primul call de proiecte multi-anuale, premiile anuale AFCN, introducerea rezidențelor artistice ca domeniu de finanțare, creșterea calității evaluării proiectelor culturale), obținerea unui nou spațiu pentru CNDB (mulțumiri Vlad Alexandrescu și Corina Șuteu), relansarea transparentă a programului de sprijinire a sectorului coregrafic și continurea Amprentei, apariția unor noi spații independente (Linotip, TIT, teatrul Apollo 111, Salonul de Proiecte etc), expoziția “Normalitate, ce cuvânt brutal” de la MNAC, festivalul #neoteric de la Brașov, turneul [Fragil] 2016, numirea Irinei Petrescu la direcția Institutului Francez din București, premiera filmului Toni Erdmann, lansarea asociației Institutul Prezentului de către Ștefania, câștigarea procesului meu cu Jandarmeria Română și călătoria emoțională din India.

la capitolul eșecurilor punctez: finalul dezastruos al campaniei Cumințeniei Pământului, ne-asumarea Strategei Sectoriale în Cultură de către guvernarea tehnocrată, pactul dintre Corina Șuteu și Ion Caramitru care duce la renunțarea la procesul de reformă privind mangementul institutiilor publice de cultura demarat de Vlad Alexandrescu, ne-asumarea pe ultima sută de metri de către guvernul Cioloș a dosarului Roșia Montană depus la Unesco, câștigarea alegerilor locale și parlamentare de către PSD și ALDE, continurea procesului de insularizare a mediului coregrafic….și lista poate continua. însă mai bine stop.

încerc și un jurnal din memorie pentru fiecare lună.

2016 începe dificil. încă din primele zile încep lucrul pentru București 2021. încerc cu colegii mei din Curratorium să negociam un nou format de lucru mai transparent și eficient pentru continuarea dosarului de candidatură. moment în care explodează bomba – primarul-interimar incompetent Răzvan-Ioan Sava (același care n-a fost în stare să articuleze doua cuvinte în fața comisiei de selecție europeană) pornește atacul contra ArCuB-ului. este nevoie de o mobilizare exemplară, trimitem communicate de presă, se lansează o petiție online semnată de peste 3500 oameni de cultură și operatori culturali, se pichetează Primăria și apar o serie de reacții și articole din partea sectorului cultural și a organizațiilor civice. în final se reușeste, cel puțin pentru moment, salvarea  dosarului de candidatură. însă eu decid să mă retrag din echipa Curratoriumului, simt că avem viziuni diferite, așă că decid să iau o pauză. de asemenea decid să nu mai depunem nici o aplicație cu Fundația Gabriela Tudor la nici un program de finanțare. am obosit pur și simplu. după 19 ani nu există nici o modificare importantă la nivelul politicilor publice de finanțare și în continuare se face o discriminare clară între sectorul public și cel privat. în schimb la AFCN există schimbări pozitive. instituția aniversează 10 ani de activitate și sunt oferite primele premii de excelență pentru manageri culturali și ONG-uri culturale. eu sunt invitat în juriu și mă bucur de bucuria premianților. primul semn pozitiv al anului.

întreaga lună februarie și parțial din martie a fost destinată (re)descoperirii Spaniei și Portugaliei unde am plecat într-o călătorie sabatică de explorare cu Ștefania, partenera mea de viață. ca de obicei la fiecare început de an ne oferim o călătorie în străinătate pentru a ne încarca bateriile. am petrecut mult timp în compania lui Picasso și a muzeelor de artă contemporană din Malaga, Cadiz, Sevilla, Valencia si Alicante, am explorat Andalusia călătorind cu aubuzul prin orașele ei “pueblo blanco”. și m-am îndrăgostit clar de Ronda și Cadiz precum și de flamenco-ul performat în barurile de noapte. simt că o revin curând prin Andalusia. am făcut și o mică tură prin Sudul Portugaliei la Faro și Tavira, unde am descoperit niște plaje sălbatice superbe pe care sper să o explorăm împreună în pași de dans. am revenit la timp în țară pentru a participa la întălnirea rețelei Cultura în Educație și pentru câteva mici meetinguri profesionale legate de programul București 2021. Tot atunci, într-o întălnire privată, am aflat că rețeaua IETM plănuiește un plennary meeting în 2017 la București. funny, după iată aproape 20 de ani după încercările mele de la finalul anilor 1990 când lucram la ArCuB și vroiam să organizăm o întâlnire. cam târziu pentru România, însă vorba proverbului – mai bine mai târziu decât niciodată. sunt invitat să deschid sezonul 2 la Round Table unde timp de o oră mă conversez extrem de agreabil cu Valentina Dediu. wow, ce bine s-a pregătit pentru emisiunea asta, știe o gramădă de lucruri despre mine. iar la final mă performez cu Catrinel într-un scurt fragment din Camera 1306.

în aprilie am sărbătorit ziua mea de naștere printr-o nouă călătorie cu Ștefulici în Toscana. Am vizitat Livorno, Pisa și Florența. ne-am bucurat din plin de soarele toscan, uleiul de măsline, mozzarela de buffala și ne-am plimbat încet pe urmele lui Michellangello prin orașul florentin. sculpturile lui din Capela Medicilor despre care citesem cu nesaț în cărțile adoloscenței – Ziua și Noaptea, Aurora și Amurgul m-au impresionat. Iar David din Galleria dell’Accademia este fasinant. am stat acolo aproape o oră uitându-mă la minunea de om sculptată în marmura de. în timp ce scriu mi se face brusc dor de zilele toscane. primesc pe email o propunere din Irlanda din partea echipei Galway 2020 de a colabora cu cu ei la cosntrucția unui proiect de dans european. revenim în țară chiar de ziua internațională a dansului care, se pare că a trecut neobservată în țară.

în luna mai am început lucrul serios. pe ultima sută de metri înainte de a fi demis, Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu mă desemnează evaluator al proiectului de management pentru CNDB pe anul 2015 și expert național într-o comisie de lucru la Uniunea Europeană pe probleme de mobilitate artistică și drepturile artiștilor. UE însă mă consideră expert independent așă că până la urma plec la Bruxelles pe banii mei (ce mi-au fost ulterior rambursați abia după câteva luni). la întâlnire n-am prea avut despre ce să vorbesc pentru că în RO la acest capitol suntem 0 barat. nu există proiecte naționale, nici legislație, nici programe de finanțare. nici statut al artistului nu avem. asta în timp ce celalte țări investesc f. mult în mobilitate. despre călătoria la Bruxelles am scris deja pe blog aici. ce mai pot să adaug față de acel moment este că deși am trimis un raport amplu cu propuneri clare la Ministerul Culturii, mare lucru nu s-a întâmplat. nici măcăr programul de mobilitate (care putea fi demarat printr-o semnătură a Ministrului) n-a fost demarat în 2016. la întoarecerea din țară primesc prin poștă o amendă din partea Jandarmieriei. sunt amendat cu 500 de lei pentru prezența la una din manifestățiile de suport pentru Vlad Alexandrescu. decid să contest amenda în justiție. cât despre evaluarea CNDB-ului, mea culpa, s-a terminat nasol pentru mine. m-am ales cu o contestație profesională și cu înghețarea (din nou) a relațiilor profesionale cu această instituție. sper totuși ca colegii mei să poate trece pentru acest moment dificil. în același timp Consiliul AFCN îmi oferă onoarea de a deveni evaluator la contestațiile depuse la domeniul “muzica” iar ArCub mă invită și el să evaluez proiectele de la secțiunea dans. destul de ciudată senzație de a trece in liga evaluatorilor, mai ales că știu din experiență proprie cât de complicată este viața celor care aplică.

începând cu luna lui cireșar am început serios lucrul și pe partea artistică cu un primul atelier-spectacol la Timișoara în cadrul proiectui ZonaD turneu Paradis Serial, proiect co-finanțat de AFCN în urma unei aplicații depuse în 2015. (re)întălnirea cu Timișoara a fost faină. După aproape 16 ani de la ultima vizită, am regăsit un oraș verde și foarte viu cu oameni frumoși. am scris despre experiența lucrului pe blog. în paralel am finalizat pregătirile logistice pentru turneul [Fragile], formatul atelierelor de la Cisnădioara, Brașov și Sibiu. de asemenea am finalizat și concepul și bugetul proiectului regional Balkan Connections & Bodies, comisionat de București 2021. În plan politic au loc alegerile locale unde ciuma roșie se întinde în toată țara prefigurând dezastrul. Bucureștiul este câștigat pentru prima dată de PSD iar Gabriela Firea deveni Primăriță. Printre primele decizii luate, Primăria anulează week-endurile sportive de pe bdul. Kisellef. după mita lui Oprescu, trădărea lui Sava, iată cam ajuns să cădem din lac în puț. iar la final de lună vine Brexitul. decizia britaniciilor care votează la referendum ieșirea din Uniunea Europeană suprinde pe toată lumea, inclus pe mine. tot în iunie am reluat spectacolul zmeul sau ce este dansul contemporan la Centrul Replika, unul din puținele spații independente din București cu o energie superfaină și oameni frumoși. Zan-san n-a mai venit la București așa că am refăcut spectacolul sub forma unui piese solo care se finalizează cu filmul ce este dansul contemporan realizat în colaborare cu Tania Cucoreanu la București, Kinosaki și Tokyo.

în iulie, când soarele arde Bucureștiului și toată lumea pleacă în vacanță, eu rămân în București și continui să lucrez. la invitația lui Cristian Neagoe și ActiveWatch (mulțumesc Mircea) realizez pentru expoziția “Normalitate, ce cuvant brutal!” de la MNAC un film experimental cu Ciprian Gheorghe și o serie de 4 ateliere de dans în cărucior rulant.

primul atelier de dans debutează cu o fază pe care trebuie povestită. lume multă, oficialități culturale, curatori, corporatiști, publicul larg eterogen așteaptă vernisajul în sala de la etajul 3. cei 6 participanți la atelier își descoperă cărucioarele rulante și rulează încet prin spațiu. discursurile oficiale încep, lumea se bulucește în față și noi cei în cărucioare rămânem cumva mult în spate. așa că nu rămâne decât să ascultăm discursurile uitându-ne în fundul publicului. exact, cam astă este statutul persoanelor cu dizabilități din România. sincer, mi-a fost jenă să-i rog pe cei “normali” din fața noastră să ne facă loc să vedem și noi oficialitățile… a urmat însă un dans pe cinste unde am interacționat din plin cu publicul prezent.

mă țin de promisiunea făcută Gabrielei și ca de obicei, finalizez împreună cu Aurora și Vlad, selecția pentru bursa anuală Gabriela Tudor în management cultural. care anul acesta pleaca la Iași la curatorea Livia Pancu . un semn mic de dragoste în memoria unui om mare care a însemnat foarte mult pentru mine.

la finalul lunii plec la Cisnădioara pentru un atelier experimental în cadrul Icon Arts Academy (mulțumesc Sebastian pentru invitație). printre altele dansăm cu natură, dansăm desculți, ne vopsim pe corp, explorăm dansul butoh, alergăm cu zmeiele și improvizăm la lumina stelelor. n-a fost ușor iar unii dintre participanți n-au rezistat până la final. însă cei care au rămăs până la final, s-au bucurat, cred, de o experiență de neuitat. printre picături  finalize și un interviu pentru blogul profesorului Marian Popescu.

luna august include 2 ateliere de Dans_Rulant la MNAC și un summer school intensiv la Cluj-Napoca cu tema ce este dansul contemporan. programul atelierului de la Cluj este unul extrem de complex. dansez de dimineața până seara cu oameni noi, elevi, studenți, dansatori și tineri coregrafi precum și publicul clujean interesat de întâlnirea cu dansul contemporan. la final prezentăm un spectacol work-in-progress care s-a bucurat de aprecierea publicului prezent. am cunoscut din nou oameni tineri și frumoși. am scris și pe blog despre acest proiect iar Gemma a filmat fragmente din spectacolul final.

toamna a fost foarte bogată. am călătorit din nou la Timișoara unde am început să lucrez la următorul meu proiect coregrafic. care va fi foarte fain cred. am experimentat lucruri foarte diferite, am dansat sub hipnoză (wow, da era un lucru pe care mi-l doream demult), am performat în camera de masaj pentru maseuza mea, am ținut un mic atelier și am prezentat filme de dans în cadrul unei rezidențe la AMBASADA, un super-frumos-spațiu independent și foarte apreciat de timișoreni (mulțumesc Andreea pentru găzduire). am lucrat intens și cu Gemma (o artista vizuala din Londra) cu care sper ca în 2017 să facem un film de dans pentru noul meu proiect coregrafic. până atunci puteți viziona un mic filmuleț teaser realizat de Gemma în urma atelierului de dans de la Timișoara.

ah eram să uit, eram la Timișoara când a fost anunțată decizia comisiei de experți europeni. decizia a fost una meritată pentru că dosarul de candidatură final a fost cel mai bun iar orașul acesta chiar are mare nevoie de această capitală europeană. m-am bucurat din plin de succesul Ștefaniei care a lucrat în echipa TM 2021 și care a avut cred un rol important în finalizarea dosarului de candidatură. lucru care mi-a adus antipatia colegilor de la București :(…am câștigat cu această ocazie un pariu pe tema asta pe care-l făcusem în iunie la prima vizită făcută la Timișoara. lucrez la trei aplicații dificile la AFCN pentru anul 2017 pentru că realitatea este dură. îmi dau seama încă odată ce greu este să fii artist și manager cultural independent în România. însă n-am ce face însă, realitatea este dură.

luna octombrie m-a găsit la Brașov, orașul unde m-am născut. la invitația tânărului festival #neoteric (mulțumesc Mara și Bianca) am condus un atelier de explorare urbană și am prezent două reprezentații cu [Fragil] în orașul de sub Tâmpa. ambele experiențe – atelierul și spectacolele – au ieșit foarte bine. m-am bucurat să descopăr oameni tineri, interesați de explorarea corporalității și interacțiunea directă. oameni curajosi. simt că se crează încet-încet o mică comunitate artistică și poate că în curând vom putea vorbi de o mișcare coregrafică.

sunt obligat să revin la București pentru procesul cu jandarmeria. judecătorul adminte probele mele și mărturia Ozanei (mulțumesc) și-n final anulează amenda. victorie ! de la Brașov plec la Sibiu unde am performat din nou [Fragil] într-un apartament privat închiriat de pe airnb.com. cu ocazia asta m-am revăzut cu prieteni dragi din 2015 și am descoperit noi oameni frumoși. paradoxal, deși Sibiul are o serie de instituții și festivaluri de renume, publicul încă este reticient la întâlnirea cu arta contemporană. poate și pentru că formatul propus de mine include interacțiune multă. însă cred ca are nevoie, după cum bine spunea Marius (o altă întălnire frumoasă din 2016) de mai mult experiment. După Sibiu ne întoarecem la București pentru ultima reprezențație. mă bucur să văd la spectacol mulți oameni noi, atrași probabil de formatul neconvențional și de recomandarea celor care-l văzuseră în 2015. Dana Bergheș scrie chiar o cronică faină.  Martin filmează o secvență din spectacol pe care mi-o trimite pe email. Am avut și 2 spectatorii masculini care se dau în petec la finalul daring. mă bucur că reușeșc să să ajung și la spectacolul Mădălinei – the Agency of Touch, prezentat în cadrul Amprentei CNDB. mă bucur sincer că CNDB își continuă unul din programele sale de succes.

noiembrie demarează cu festivalul Re:dance și performance-ul THE STRANGER GETS A GIFT SERVICE – INTERRUPTOR realizat de Cristina Maldonado . a fost un joc performativ one-to-one, amuzant cu multe mișcări, texte și imagini pe o planșă albă. mi-a plăcut propunerea până în momentul în care după 5 minute am descifrat codul și am intuit că artista, deși invizbilă ochilor mei, era într-o încăpere alăturată. atunci am părăsit logica obiectelor propuse de Cristina și a descis să introduc telefonul meu în joc folosindu-l pe post de cameră video. jocul s-a animat brusc și la final Cristina mi-a arătat chipul ei pentru o secundă. thank you Cristina. a urmat un nou spectacol cu Zmeul la Replika (mulțumesc Replika) și ultimul PARTYING al anului 2016 la TIT, un nou spațiu indepedent condus de artistul vizual Martin Balint, cu care voi colabora în 2017. spațiul este super fain iar Martin realizează ad-hoc o instalație vizuală foarte ofertantă. dansăm non-stop pină la la 5 dimineața.

of course mă ocup și de ultimele pregătiri logistice pentru primul meu retreat de dans și yoga din India. pe ultima sută de metri reușesc să depun și o noua propunere de proiect pentru 2018 la apelul de proiecte lansat de MNAC pentru 2018. Mă duc cu Ștefania să vedem și filmul Tony Erdman, probabil cel mai bun film al anului (sper din toată inima să ia Oscarul pentru cel mai bun film străin). în ultima noapte înainte de plecarea în India, reușesc să citesc și întreaga strategie pentru cultură ce a fost scoasă în dezbatere publică de către Ministerul Culturii. Documentul apare mult prea tărziu la finalul mandatului guvernării tehnocrate într-o perioadă când toată lumea este ocupată. pe lista propusă de noi în decembrie 2015 documentul era în poziție principală fiind clar o prioritate pentru echipa tehnocrată de la MC. care însă din pacate nu l-a considerat prioritar. documentul este foarte stufos, peste 100 de pagini și scheme/infograme, conține multe lucruri bune și necesare sectorului cultural. însă este lipsit de viziune și propune foarte puține reforme structurale, care sunt mai mult decât necesare (vezi scandalul de la ONB și de la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov). ochii mi se inchid de somn însă reușesc să fac și eu câteva propuneri,. finnaly pe 25 noiembrie, plecăm Goa cu un grup de oameni frumoși pentru trei săptămâni.

15215907_1326814597337029_201533660_o

ultima lună a anului a concis cu ziua națională. 1 decembrie m-a prins la Cola Beach, una din cele mai frumoase plaje din India (și din lume cred). o imagine de poster, o plajă cu mulți palmieri, o lagună cu apă dulce și destul de puțini turiști. licurici, răsărituri de soare superbe, apusuri cu palmieri și valuri mari, kathakali, yoga….. paradisul, i wanna to live forever acolo. in India. pe 11 decembrie între masaje ayurvedice încerc din greu să mă conectez la internet pentru a urmări de la distanță, alegerile parlamentare din România. merge greu iar informațiile sunt nasoale. este prima dată după 26 de ani când nu votez, pentru ca deh în Kerală nu există secție de votare. Iar votul prin corepsondență nu poate fi realizat de turiști. oricum votul meu nu contează pentru că marea masă a populației (care până la urmă este cea care decide) trăiește într-un univers paralel cu al meu. așa cum mă așteptam, alegerile sunt câștigate tot de PSD însă surprinzător cu peste 45 %.. USR-ul n-a reușit să ia mai mult de 10 % iar prezența la vot este mică sub 50 %. este un scor bun pentru un partid înființat în 6 luni însă foarte puțin pentru a scoate țara de sub dominația PSD-PNL-ALDE-UDMR care sunt partide aproape identice, populiste și corupte până în maduva oaselor. iar Nicușor Dan nu are cum să crească USR-ul mai mult. este nevoie de un lider politic nou, cu charismă capabil să trezească nehotărății. vor urma 4 ani dificili pentru România. la revenirea în țară sunt surpins de fețele gri, căzute ale oamenilor cu care mă întâlnesc pe stradă sau metrou. printre ultimele lucruri care le fac pe 2016 sunt premierele de la LINOTIP, un nou centru coregrafic independent lansat de colegii mei mai tineri Arcadie Rusu și Ioana Marchidan și vizionarea filmului Citizenfour despre Snowden. excelent filmul, foarte real iar informațiile privind supravegherea mondială sunt terifiante. la televizor anunță decizia guvernului de returnare a banilor strânși din campanie de donații pentru achiziționarea Cumințeniei Pănântului către oamenii care au donat. fiasco total. citesc pe facebook că nici strategia pentru cultură nu este votată rămând pentru următorul guvern asumarea strategiei sectoriale. normal nu a fost una din prioritățile guvernului tehnocrat de la Cultură. deși se fac presiuni, se pare că nici dosarul Roșia Montană nu ajunge la Unesco nefiind semnat de guvernul Cioloș, care are în acest moment un mandat extrem de limitat. apuc să scriu pe blog două texte despre experiența indiană. mă uit la televizor cum PSD-ul își bat joc în continuare fără scrupule de România contemporană. propunerea de marionetă pentru primul-ministru este respinsă de Iohaniss. pe surse se anunță revenirea lui Daniel Barbu la cultură ce ar fi un dezastru pentru sectorul cultural. azi Digi24 anunță desemnarea primului ministru. iar diseara ne vedem la ultima serată indiană a anului. mâine va fi Anul Nou. in josul paginii autorectorul blogului mă anunță  că am depășit demult cele 3000 de cuvinte. so time to stop.

așă că vă doresc tuturor celor care ati ajuns pe blogul meu, să aveți un 2017 excepțional, cu mult dans, calătorii și experiențe frumoase ! La Mulți Ani !

 

kerala – the gods own’s country

suntem iată pe 5 decembrie, în ajun de Mosului mic. este trecut de ora 23.30 iar pe barca noastră, indienii sforăie pe rupte în timp ce din difuzor răsună în surdină muzica de Bollywood. suntem cu toții la finalul unei alte zile speciale din călătoria noastră în India. afară se aud greierii, în dreapta și în stânga se văd palmierii canalul pe care ne afllăm iar la distanța cerul este brăzdat de fulgere înnăbușite. am ajuns la aproape 20 de km de Kollam după o lungă calătorie cu Kerala houseboat, o barcă special construită pentru delta Keralei. am avut o zi plină iar după o baie finală în mare noaptea cu Claudiu și dansul licuricilor, îmi vine brusc dorința de a scrie câteva rânduri despre prima mea întălnire cu Kerala – țara zeilor. am ajuns acum 2 zile la Cochin (sau Kochi cum i se mai spune) după o lungă călătorie cu trenul din Magdaon pe linia Kolkan, construită destul de recent în anii 60 și care leaga Mumbai de Goa și Kerala. spre deosebire de colegii noștrii care au plecat din Goa spre Jaipur și Varanasi, noi suntem norocoși – trenul nostru are întărziere doar o oră :). ne urcăm într-un compartiment clasa 2 C (tip cușetă, fara uși însă cu perdele) și după o cină frugală cu banane și Cashw Wadi (a special Goa delight cumparată în gară) adormim cu toții destul de repede. spre dimineață mă trezesc devreme și ies să privesc deșteptarea naturii din ușa trenului…finnally trenul se oprește în gara noastră. ne urcăm bagajele într-un taxi și plecăm spre Fort Cochin, care va fi gazda noastră pentru următoarele 2 zile. Roxana, Claudiu și Camelia se urcă într-o mașină veche care cadrează perfect cu contextul indian. șoferul nostru vorbește o engleză de baltă și se laudă cu abilitățile lui de sofer încercat în timp ce blestemă drumul plin de hârtoape. După un drum de aproape 30 de minute ajungem la Old Courtyard Hotel, un mic hotel dintr-o fostă casa colonială de pe Princess street, amplasat foarte aproape de faimoasele plase de pescuit imense ce sunt mânuite de 7 oameni. Ieșim aproape cu toții într-o prima vizită de explorare a orașului după care mâncam într-un restaurant destul de curățel amplasat pe malul apei. încercâm să plătim cu cartea de credit care bine-înțeles că nu funcționează. pe drumul spre întoarcere dăm din întâmplare de un bancomat ATM care merge și care ne oferă cu amabilitate o bancontă mare pink. ajungem la hotel destul de târziu și mă simt super-obosit. apuc să dorm iepureste după care ieșim să vedem spectacolul tradițional de kathakali. într-o prima fază a spectacolului avem parte de un “make-up” show. ne uităm (și facem fotografii) cum performerii îți construiesc fețele-măști pictate. după care un maestru de ceremonii ne prezintă pe scurt istoria acestei arte tradiționale și ne dă informații despre piesa pe care urmează să o vedem. piesa în mod normal dureaza 8-9 ore însă noi o să vedem un scurt fragment de circa 30 de minute din mahabharata – the killing of Kichaka.

 Oh, my beautiful and gentle sweet Malini. Speak to me, can’t you see me?Are you a sleep?  Ah your body is as soft as a lotus bud in the springtime..What!Oh no, it’s hard as a rock..It’s not Malini… Bhima reveals himself and kills Kichaka.

spectatorii sunt 100 % turiști ca și noi. nu există text și vorbe, un percuționist ține ritmul iar din când în când o incantație indiană modifică scena. totul este un fel de dans al genelor, sprancenelor, a buzelor, frunții și al pometilor. bratele îți au si ele rolul lor, din cand in cand cei doi performeri (din care unul interpretează rolul unei femei) dansează cu elemente de dans indian și mudre clasice din degete. la final se aplaudă de zor și suntem invitați la o hatha-yoga de la ora 6 AM, o ragas (meditație cu muzică live), să luam lecții de dans indian, să vedem un spectacol de arte marțiale tradițonale care începe la ora 16 sau să ascultăm un concert cu muzică indiană de la ora 20. seara de încheie cu o masă la unul din resturantele recomandate de Lonely Planet, unde eu mă delectez cu o salata de pește tuna și papaya. la ieșire ne așteaptă un vânzător care ne vinde niște desene în acrilic frumos pictate pe o hârtie de pergament din Jaipur, eu cumpăr două una cu doi elefanți și o mână mai contemporană. primul meu shopping, sunt clar în urmă. după cină, ieșim la o scurtă plimbare înainte de culcare să vedem imensele plase de peiscut chinezești. facem ce facem și ajungem la Malabar Silks, un magazin cu sari-uri, șaluri și tot felul de pânze și haine. încă sub influența spectacolului, mă decid să cumpăr niște fuste bărbătești pentru următorul meu spectacol. dupa o scurtă haltă la un alt bancomat pentru o altă aprovizionare cu cash, ne culcăm obosiți după o primă zi foarte bogată.

mă trezesc dimineața și ies să cumpăr o papaya pentru micul dejun și pentru a mă duce la bancomatul prietenos, pentru că trebuie mai scot niște cash pentru călătoria cu Southern Bacwathers, firma de turism indian cu care am negociat încă din luna mai călătoria cu barca prin delta Keralei. papaya se lasa greu descoperita asa intr-un final sunt obligat să renunț. ne întălnim cu toții la o cafenea din apropiere la un mic dejun cu omletă în stil local și un latte italian. pornim pe jos către cartierul evreiesc, una din zonele renumite ale orașului vechi fortificat și trecem pe lângă moschei, magazine fel și fel și locuri unde se “trafichează” bananele. este un bazar în toată regulă, frizerii și măcelării improvizate amplasate una lângă alta, zgomotul tuk-tuk-urilor care claxonează continuu. imi place la nebunie zămbetele largi ale oamenilor care îți zâmbesc larg când privirele noastre se întălnesc. indienii sunt foarte prietenoși și amabili și foarte interesați să-și facă un selfie cu tine.. la un moment dat dăm de o terasă ascunsă pe malul apei unde eu mă delectez cu un lassi de lemongrass. mă ling pe buze de bun ce este…

după vizita prin cartierul evreiesc și frumoasă sinagoga din Kochi aterizăm din nou prin în magazine, time for another shopping. eu mă opresc la standul cu muzică și-mi cumpăr un CD cu muzica ragas, who knows, poate mâine dimineața voi reuși să mă trezesc la timp și să ajung la meditație. ne întoarcem pe jos spre casă și decidem să o luăm pe un drum diferit unde dăm de un vănzător ambulant de unde eu cumpăr o papaye mare și Claudiu un pepene roșu. ajungem la timp acasă pentru a trage un pui de somn înainte de a ieși pentru a privi apusul soarelui, unul din lucrurile preferate ale indienilor. cheiul este plin de oameni de toate culorile, imi aduce un pic aminte de Varanasi iar plaja este plină de mizerii aruncate de ocean. însa asta nu-i împiedică pe indieni să se bucure seară de seară să se uite la soare. după o serie de fotografii pe care le realizez, ma așez jos pe un dig pentru a mă uita și eu la soare. câteva fete indiene din stânga mea imi zâmbesc larg și încep să vorbească brusc în indiana, probabil mă bârfesc. indianul din dreapta mea intră rapid în conversație cu mine. where are you from? I’m from Dracula land – Transylvania. Indianul zâmbește larg și vrea să afle mai multe despre România. îl cheamă Galvin și este inginer de construcții. Il întreb dacă plaja e curațată vreodată? imi zice că se va face curat curând pentru că vine Crăciunul și Anul Nou. și că foarte rar studenții și ecologiștii mai trec să facă curat. normal există bani alocați pentru curățenie însă nimeni nu face nimic, banii se fură și se sifonează. La fel și în România îi spun eu. ajungem fără să vrem și la politică și corupție, moment în care decid să întrerup conversația noastră. între timp soarele și-a coborât discul de foc in apă. imi iau la revedere de la prietenul meu indian și mă întorc la hotel pentru a mă pregăti pentru concertul de muzică indiană cu sitar (un fel de mandolină imensă) și tabla (percuție la două tobe). începe concertul care este OK însă nimic special. mi-a dor de strălucirea concertelor lui Ravi Shankar. după concert mergem la unul restaurante din zona – The drawing room, decorat și luminat frumos, amplasat într-o grădina mare pe care-l descoperisem cu o seara înainte. deși frumos, serviciile restaurantului lasă de dorit, salata comandată nu este disponibilă iar ginger lime-ul este fără gust, probabil pus din sticlă.

în timp ce scriu târziu în noapte, tânțarii mă atacă și ma trimit la culcare. mă hotăresc să continui mâine pe zi micul meu jurnal de călătorie. în camera este răcoare și adorm rapid imediat. mă trezesc brusc după doar câteva ore de somn. este trecut de ora 4 și m-am trezit deja de câteva minute bune. în camera s-a făcut deja cald, încep să gândesc la Ștefania și la Scufus care sunt departe, acasă la București. nu mai pot să dorm iar în cameră s-a făcut deja foarte cald. și mă decid să ies afară, priveliștea e mult prea frumoasă că să pot dormi. undeva departe cocoșii încep să cânte prevestind zorii zilei. îmi aprind o tigară (fumez foarte rar) și ma uit la Carul Mare. echipajul noaptei încă doarme sforăind pe banchetele celor 2 bărci. Iar filmul zilei precedente continuă să se deruleaze ușor…

ma trezesc târziu puțin după ora 8. fuck, am ratat din nou meditația ragas de dimineață. așa că dau drumul la muzica indiană din telefon  și îmi imaginez că sunt la shala și meditez, conform regulei propuse la inceputul calatoriei (vezi articolul precedent). încep să-mi fac rapid bagajul pentru că la ora 10 vine un microbuz să ne ducă la Allepey de unde urma să înceapă călătoria noastru cu kerala houseboat. după o baie rapidă mânanc niște papaya, beau un capucino și sunt ready de drum. mașina soseste puțin după ora 10.00, soferul vorbește rupe doar câteva boabe în limba engleză. îmi arată pe telefonul numele meu și al Fundației Gabriela Tudor…da ii confirm cu capul că, noi suntem. după ce cazăm bagajele care sunt urcate pe capotă, ne urcăm și plecăm cu mașina. mă urc în față pentru ca a început să mă doară din nou hernia de disc…the master is the pain. încerc să fac conversație cu șoferul și aflăm că acei copacii imenși care strajuiesc zona parcului unde era hotelul nostru sunt sleeping trees. ce nume frumos…imi aduce aminte de numele proiectului realizat în 2008 de Gabriela mea odată cu închiderea oficială a Programului Cultural Elvețian în România – grădina oameniilor care nu pot dormi….

pe drum circulația este complet nebună și drumurile sunt pline de gropi. ne ia mai mult de 30 de minute să ieșim din oraș și intrăm pe autostradă cu 2 benzi unde fiecare merge cu ce viteză vrea. ajungem în Allepey cu întârziere unde ne așteaptă cuminte barcă noastă cea cochetă. patronul firmei ne așteaptă, suntem deja în întărziere. scoate calculatorul și este pregătit să calcuze prețul călătoriei în Euro. Ii spun că am venit cu rupii, brusc îi apare un zâmbet în colțul gurii. eu ii dau banconte mari, el imi dă restul în banconte mici de 20. după ce ne introduce echipajul barca pleacă rapid. imaginea deltei este superbă, plină de palmieri, nuferi, egrete și tot felul de pasări…șeful bărcii ne întreabă dacă ne este foame și dacă mâncam spicy. la răspunsul nostru pozitiv, se apucă rapid de lucru iar după mai puțin de 40 de minute dejunul este deja gata. avem în meniu pește kingfisher masala fry (foarte gustos), banane gătitite cu turmeric și lapte de cocos, varză cu cocos, un sos cu legume, papadam și naan făcut pe barcă și un orez din Kerala cu bobul imens. mâncarea este foarte gustoasă, poate cea mai bună de când am ajuns în India….ne lingem cu toții pe degete în timp ce barca noastră schimbă canalele. trecem pe lângă un grup de baieți care se scaldă în apă, țoți ne salută cu mâinile.

la un moment barca se oprește, are o problemă cu elicea. apare brusc un pui de indiancă care ne cere un pix. primește trei pixuri în plus și niste post-it-uri de la Claudiu. de la mine primește niște bomboane de ciocolată. dupa masa super-gustoasa, urmeaza siesta. eu ma aciucez pe canapeaua centrală  în timp ce ochi-mi scruteaza priveliștea mirifică. la un moment adorm…mă trezesc după ceva timp pe un canal foarte mare, la o scurtă distanță de ocean. trecem pe lângă multe vase de pescuit și plase imense. ne uităm cu jind la apă și ni se face o pofă mare de bălăceală în mare. noroc că aranjasem din timp cu firma să oprim pe undeva pe lângă o plajă pentru a face baie. este deja apusul și soarele stă să dispară. șeful bărcii ne spune că va opri barca ca să mergem la plaja, rapid ne punem costumele de baie, sărim din barcă și o luăm încet spre plaja. ajungem fix la apusul soarelui și ne aruncăm cu totii în spuma mării. last minute, eu decid să mă fac baie gol deși nu este recomandat în India. deformație profesională am putea spune….apa este caldă, sunt valuri mari și un pescar brâzdează marea nu foarte departe de noi. in timp ce dau din brațe, îmi simt coloana scârțâind de durere. apa insă îmi face bine, dau din brațe și durerea de lângă coloană parcă dispare….imi vine să rămân în apă până se face întuneric însă trebuie să ies într-un final din apă. ceilalți au plecat deja. ne întoarcem la barcă și trecem pe lângă un templu dedicat lui Vishnu, unde sunt mai mulți localnici și doi polițiști indieni cu bâte de lemn. toți se uită lung la noi. cineva ne întreabă de unde suntem. we are Romanians. un indian aprinde lumânări pentru slujba care urmează. noi ne întoarcem pe barcă unde facem un duș și ne pregătim de cină. Ada se duce la bucătărie să dea o mână de ajutor în timp ce eu mă întorc la templu, curios să văd slujba. ajung însă mult prea târziu, același indian stinge deja lumina și închide ușa micului templu…. după cina de seară, foarte gustoasă și ea însă parcă mai picantă. se dă drumul la aerul conditionat, care racesc camerele. mai stăm la o palavră si un drink, eu încerc un foto shooting cu Roxana și descopăr lucruri noi despre fotografiat. finnaly toata lumea se duce la calculare. s-a făcut deja ora 6 dimineață și se face ușor lumină. a new indian day is starting. namaste!

fragilități de toamnă

fragilități de toamnă | 22 octombrie

este dimineață, sunt cocoțat încă sub plaplumă și îmi curg ochii, la propriu. nici nu știu când s-a făcut toamnă și a venit frigul. am trecut prin vara cu viteza fulgerului, cred că am observat primele frunze colorate în septembrie la Timișoara cu ocazia rezidenței mele de la Ambasada. acolo, unde am dansat din plin și m-am lăsat hipnotizat la propriu încercând să descopăr lucruri noi despre mine. tot acolo am aflat că am aura albastră și că m-am născut în poarta 11 rezervata doar maeștrilor spirituali (ce mai…eu și Dalai Lama). de fapt Timișoara, în ordine cronologică a venit după dansul cu copacii, nămolul și iarba de la Icon Arts Academy de la Cisnădioara și după tabară intensivă de la Cluj despre care am scris deja pe blog. A urmat o supraîncălzire a creierului datorată aplicatiilor la AFCN (sincer, e tare greu să implementezi proiectele și să depui și aplicații in același timp) iar imediat dupa ce am finalizat dosarele am sărit în primul tren spre orașul meu natal. întâlnirea cu Brașovul a fost frumoasă și deep iar explorările urbane m-au făcut să descopăr orașul meu natal cu alți ochi, parcă mai frumoși. orașul vechi și fără energie unde făceam naveta în anii copilăriei pentru cursurile săptămânale de dans (a se citi de fapt balet) a început ușor-ușor să se schimbe în bine datorită oamenilor frumoși, unor energii pozitive, dansului și neotericului. festivalul aflat la prima ediției mi-a amintit de anii mei de început acum 20 de ani, când începeam să organizez primele proiecte la București. impreună cu un grup de oameni frumoși și deschiși am dansat timp de 5 zile cu turiștii, am improvizat cu maturătorii și oamenii străzii, am dansat la ferestrele oamenilor și in cafenele orașului. it was very nice…

după care am intrat brusc în avalanșa toamnei cu fragilități. deși au trecut deja 6 zile de la ultimul spectacol de la București, se poate spune că încă sub influența spectacolului așa cum simt că se află și spectatorii lui. sindromul post-fragil, marcat de întălnirea directă și nemediată cu publicul, cu emoțiile, corpul și sufletul lui, cu goliciunea proprie și a altora. dacă n-ai fost la spectacol n-ai cum să întelegi acest sindrom post-spectacol…însă îți recomand să citești aici cronică scrisă la cald de Sora Treișpe, te vei amuza cred un pic. Sau poti eventual sa vezi mai jos un mic fragment din spectacol filmat cu telefonul de unul din spectatori la linkul https://vimeo.com/187639989

m-am bucurat sincer de reîntălnirea cu [Fragil], poate cel mai bun spectacol al meu. cu siguranță cel mai curajos și poate și cel mai fragil,pentru că depinde foarte mult de modul în care este primit de public. care este de fapt și performerul principal. la spectacolul astă poți foarte ușor să observi diferențele dintre oameni si sexe. simți negreșit când oamenii se abandonează în mâine tale, când danseză cu inima larg deschisă sau când te resping cu un zâmbet înghețat pe buze. este un spectacol direct și foarte sincer la care nu ai cum să să nu fii prezent. dacă nu îți place poți desigur să pleci fără probleme. femeile il abordează plenar și foarte matur, ca pe o experiență de viață. barbații sunt parcă intimidați de experiență propusă și foarte limitați în modul de explorare, preferă să pună mînă first (despre voi este vorba Leonard si Tudor…). m-am bucurat mult că cea mai mare parte a publicului din 2016 a fost formată din oameni noi, care l-au vazut pentru prima dată. pentru mine prezența publicului nou este esențială, pentru că aduce lucruri noi.

“este un spectacol care lucrează mult cu interiorul”, mi-a spus unul dintre spectatorii de la Brașov la telefon. iar altul mi-a spus că a văzut  multă tristețe, și libertate și intelegență. unii oameni au plâns (desigur nu din cauza noastră), alții au fost speriați de interacțiunile propuse, iar unii dintre ei tremurau la contactul cu mine, Giselda sau Tanja. unii mi-au spus că prezența mea îi provoacă și-i inspiră, how nice. iar cu unii am rămăs încă în contact, facebook să traiscă. anyway, mă bucur să știu că spectacolul a lăsat ceva urme.

trecând într-un alt registru trebuie să mărturisesc aici că n-am văzut nici un picior de coregraf/curator/director de festival de dans/performance sau macar un membru al echipei CNDB la cele 4 spectacole prezentate anul acesta. mint pentru că la Brasov a venit Simona… nu că asta m-ar afecta foarte mult pentru că profesional vorbind, publicul profesionist este cel mai dificil de înfruntat. o știu foarte bine pentru că cei mai mulți colegi refuză din start propunerea artistică pentru că “știm noi mai bine”, sau “am văzut deja undeva momentul respectiv”….insă nu pot să concep să te declari curator/director de festival si sa nu vii sa vii vezi spectacole de dans realizate de artiștii români. de fapt n-ar trebui sa mă mai mire pentru că nu i-am vazut pe colegii mei nici la un “Alt Concurs” de coregrafie și nici la puținele premiere de anul astă. iar legat de asta, ieri facebook mi-a spus ca Bucureștiul va gazdui la început de noiembrie ediția pilot a bienalei ” RE//DANCE – primul eveniment de profil dedicat dansului contemporan din Europa Centrală și de Est”. ce dragutz, imi aduce aminte foarte mult de “Re-Dance” scris pe plaja de Olga cu ocazia Platformei de Reflecție de la Porto din 2014. iar pentru cei care au uitat, primul eveniment de profil dedicat dansului contemporan din Europa Centrala si de Est a fost “Movements on the EDGE “ – proiectul pe care l-am organizat in 2001 in paralel cu festivalul BucurESTi.Vest, acum exact 15 ani. ah, dar ce repedem uitam istoria recenta a dansului nostru romanesc, dear colleagues…anyway o să merg la Re//Dance așa cum a fost și la the Agency of Touch cu/de Mădălina Dan care mi-a adus multă căldură și liniște. multumesc Mădălina <3. va invit să mergeți și voi daca aveți timp.

overall, it was wonderfull decision cum ar zice americanul din mine. [Fragil] a fost o foarte buna investitie a banului public. pentru ca spectacolul este in fapt o experienta in care oamenii învață multe lucruri noi despre ei și care pune în discuție temele si fragilitatea vietii. iar prin intermediul turneului, câțiva oameni au intrat în contact pentru prima dată cu dansul contemporan.

for the records, turneul Paradis Serial 2016 se va finaliza cu un atelier & petrecere performativa PARTYING  all night long pe 5 noiembrie într-o locație nouă și supercool iar pe 10 noiembrie voi prezenta noua variantă solo a spectacolului “Zmeul sau ce este dansul contemporan” în cadrul stagiunii de spectacole organizate de Centrul Replika. iar la final de noiembrie voi pleca cu un grup de iubitori ai dansului intr-o calatorie emotională – un retreat de dans si yoga in Goa si Kerala. voi scrie despre experienta indiană aici  pe blog, așa  că te aștept cu drag aici la final de noiembrie. Namaste!

in final, trebuie să mulțumesc public evaluatorilor de la AFCN din 2015 care mi-au oferit șansă să reiau spectacolul în 2016 și să-l prezint unui public nou la Brașov, Sibiu și București. și tot la capitolul mulțumiri trebuie să o menționez pe  producatoarea Mara Oprisoiu si oamenii neoterici precum si inimoasa echipa de la Replika care au facut imposibilul posibil ! turneul [Fragil] 2016 a fost un proiect cultural co-finantat de Administratia Fondului Cultural National.

poze de Gemma Riggs, Răzvan Precup, Orsolya Balint

ce este dansul contemporan

ce este dansul contemporan | tabară de dans contemporan Cluj-Napoca | ziua 1

libertate, conexiune, încarcare de emoții pozitive, prietenul cel mai bun, libertate absolută, cea mai mare iubire, pasiune, o metodă de eliberare a emoțiilor negative, o arta în mișcare, culoare, mișcare înfinită, formă absolută, intangibilă, artă pură

21 iunie

DSC_0411_11223

21 iunie [post-thinking timișoara]

deși atelierul de la timișoara s-a terminat, efectele lui în corpurile noastre se resimt în continuare. ca un drog puternic. legăturile puternice care s-au creat intre participanți [oameni foarte diferiti ca job, structura sau vârstă] într-o perioadă scurtă de timp transced uneori puterea mea de ințelegere. s-a creat parca o dependență, simt că oameni sunt legati în continuare. oare ce anume transforma oamenii asa de puternic ? dansul sau atingerea ? calatoria emotionala sau masajul? deschiderea spre necunoscut sau intalnirea cu noi oameni, spatii, propuneri….sau cum ar spune Andre Lepecki “the power of co-imagination”? Aș fi vrut să postez un mic filmulet de la spectacolul final. din pacate fiind mult prea ocupat cu muzica, lumina si cu dansul am uitat sa pornesc camera. așa încât singurele lucruri care rămân sunt cele cateva poze facute de Stefania în curtea Galeriei. și amintirea acestor întălniri unice cumva.

“se poate spune ca experiența (atelierului) se aseamană ca efect cu victimele supravietuțoare ale unui accident de avion, se creează un atașament emoțional puternic între ele, pentru că au trecut prin aceeasi experiență/șoc împreună, doar că la noi a fost pe pozitiv, noi am trecut printr-o experiența frumoasă impreună” imi scria ieri Cristina pe facebook. Iar aproape în acelasi timp Ana imi trimitea un link video către un pianist care canta singur în inima ghețarilor care se topeau. Sincronicitate sau simplă întâmplare ? Iar Bianca scria pe wall-ul ei ca “A fost o saptamana intensa si despre dans contemporan. Dansul e una dintre marile mele pasiuni si il practic oricand si oriunde. Atunci cand dansez simt ca ma unesc cu infinitul. Am mers să dansez intr-un cadru special creat si m-am ales cu prieteni noi si lectii frumoase de viata. A fost o experienta colosala ce m-a marcat profund pozitiv. Totodata am invatat mai multe despre iubire, incredere si abandonarea in fata necunoscutului. Mi s-a confirmat inca o data ca e bine sa te auto-depasesti constant pe tine si pe ceilalti sa-i iubesti. Daca intri in competitie cu oamenii se nasc prapastiile. Daca te unesti cu sufletele lor se construiesc podurile sperantei si a trainiciei intre noi. La final ne-am imbratisat cu fiecare si ne-am dorit numai bine. Profesorul nostru Cosmin Manolescu caruia Ii multumesc pentru fiecare clipa in parte a zis o fraza pe care am memorat-o si am inscris-o in inima: “Tot ceea ce faceti sa fie din iubire”. Cand am citit textul ei am vrut să fac o corecție. Pentru că nu mă simt deloc profesor. Însă n-am avut cum, pentru că Facebook s-a hotarat sa ma puna la punct si m-a pedepsit pentru 3 zile pentru share-ul dat la o animatie nostima (un “nudist” care face facea piruete solare). Asa că acum sunt blocat, nu pot da like-uri, nu pot posta, nu pot raspunde oamenilor. Pot doar să observ în continuare reacțiile oamenilor de la distanță. Elsa care dă share la o poza cu calatoria ei emotionala – “Let’s call it audience development”.

DSC_0417_11219

Sau cererile venite de la oameni necunoscuti din Timisoara care imi cer prietenia și vor să știe dacă mai revin la Timișoara. O să revin da în luna septembrie, pentru că simt că oamenii și energiile din acest oraș sunt pozitive. Pentru că este nevoie de mai mult dans contemporan, experiment și inteacțiune.

Inchei acete gânduri post-Timișoara cu unul din feedbackurile primite la finalul atelierului de la Cristina, care exprima foarte bine experiența noastă emoțională comună:

“Dragă Cosmin,

De când am început atelierul nu mă pot opri din dans. Dansez pe stradă, în stațiile de autobuz, la duş, când pun dimineața cafeaua la făcut, când pun hainele la spălat, când mă privesc în oglindă. Dansez? Ce fac eu acum se numește dans? Din când în când mă gândesc că o să mor şi c-am făcut parte din mine prea puțin. Când mor o să mă opresc din dans? Sau când o să mă opresc din dans o să mor? 

Am şi uitat că am o inimă. A început să-mi fie dragă din nou zilele astea. Am atâta iubire în mine. Inima mea se zbătea, acum dansează. Încet, calm, cu răbdare şi visare. 

Cea mai grea întrebare: “De ce?”

Nu mai îmi este frică de întrebările fără răspuns. Iubesc simplitatea în viață, nu-mi plac cuvintele mari. Ador dansul contemporan, are ceva simplu, primar în el. Care vine din noi, iar noi….. Cine stie de unde venim?! Dar e simplu de frumos. 

M-am întâlnit cu corpul meu, dar m-am întâlnit şi cu voi care ati fost buni cu el. Mulțumesc că ati dansat cu genunchii mei, cu lobul urechii mele, cu degetele de la piciorul meu stâng. Că m-ati tinut de mână când mi-a fost teamăNu mai vreau să scriu, vreau să dansez.

 

 

18 iunie

azi este ultima zi in care ne intalnim cu corpurile emoționale la timișoara. azi inima va bate mai puternic decât de obicei. pentru că pentru unii dintre noi va fi o premieră. ah ce fain o să fie! galeria Jecza a fost gazda unei saptămâni intense plină de întâlniri, experiențe noi și puternice. am văzut înmugurind lacrimi în colțul ochilor, am simțit inimele partenerilor mei de dans iar sărutul ne-a mișcat în spațiu. am dansat cu zmeele prin sculpturi, ne-am conectat unii la altii si ne-am oferit momente speciale. am vorbit despre noi și ne-am pus intrebări despre dans, viata și iubire.

Iti place de mine? Vrei să dansezi cu mine? Sunt Cosmin, sunt coregraf si expert in calatorii emotionale. M-am nascut in Brasov, acum locuiesc in Bucuresti. Mie imi place mult sa dansez cu zmeul. Ieri am pus un pariu si sper din inima sa-l castig. Ai incercat vreodata sa dansezi cu inima? Do you like to fly the kite? Do you like sushi or salata de vinere? Taco si kite, zmeul. Taco in Japanese means also Octopus. Did you ever saw the octopus dance? Eu sunt Dan, sunt IT-ist, alpinist si imi place la nebunie dansul contemporan. Eu sunt Sabina si lumea spune ca sunt cam nebună.Am trei căini, o pisică și un copil. Pe mine mă cheama Sara, am 14 ani și sunt emotivă. Mi-a fost frică că voi fi exclusă la acest atelier, însă nu s-a întâmplat așa. Si am scris acest text în timpul orei de chimie. Eu sunt Cristina, Cristina Daju și sunt dansatoare de tango. Unul din cele mai cele mai frumoase lucruri care mi s-a intamplat a fost calatoria la Buenos Aires. iubirea are gust? Oare cum ar fi să dansezi cu buzele?
 Ți-ar place să mă săruți în timp ce inimile dansează împreună? Eu sunt Dan, am fost in Maldive si am dansat cu rechini vegetarieni. Crezi că Dumnezeu iubește dansul? Exista oare dans fara atingere? Sunt Ana si n-am mai facut niciodata dans contemporan. Nu știu daca voi putea sa stau la tot atelierul. Vrei să dansezi în mine, vreau să dansez în tine? Numele meu e Bianca si sunt interesata sa urmez acest atelier de dans contemporan. Am 30 de ani, sunt plina de pasiune si entuziasm, fac Reiki si iubesc sa ma exprim prin intermediul dansului. La revedere nudiștii mei. Eu sunt Consuela și sunt actriță păpușar. Ai dansat vreodata pana la nebunie? Ti-e dor de vreo zi din copilarie? Iti iubesti viata? De ce? Numele meu este Mircea și sunt dansator de hip-hop. Dansul este pentru mine Descărcare, Eliberare, Descătușare”.  Eu sunt Cristina și dansul contemporan pentru mine este emotie, libertate si prilej.

Au trecut foarte repede cele 5 zile intensive iar azi e ultima zi. final act. ieri la finalul atelierului, dupa ce am dansat în celălalt corp, am vizionat impreuna cu dansatorii mei filmul ce este dansul contemporan, pe care l-am realizat anul trecut in Japonia in cadrul proiectului Eastern Connection. mi-a plăcut mult și in plus mi s-a parut cumva, foarte relevant pentru experienta noastră de acum. și brusc mi s-a făcut tare dor de Asia. mă tot gândesc daca sa dansez solo-ul meu despre #colectiv diseara. hmm nu știu ce să zic, mai am cateva ore sa reflectez la asta. in plus sunt curious cum o sa reactioneze publicul diseară la propunerile noastre. tu ce crezi?

* * *

Mai țineți minte cum e să te joci? Cum e să urmărești alunecarea zmeului pe cer? Cum să te imaginezi plutind, asemeni lui, înfruntând gravitația, să te strecori, mișcând lin brațele, printre lucruri… ? Țineți minte?

Astă-seară – sâmbătă, 18 iunie 2016, cu începere de la ora 20,00, la Galeria Jecza / Triade, Calea Martirilor 51/52,  coregraful Cosmin Manolescu și prietenii ce l-au însoțit, această săptămână în aventura numită Corpul emoțional, vă vor reaminti această poveste,  în cadrul „Zmeul sau ce este dansul contemporan”.

zmeul sau ce este dansul contemporan

performeri: Ana Adam, Sabina Bijan, Cristina Daju, Cristina Dumitru, Consuela Egyed, Alina Giurgiu, Dan Iachis, Sara Lazea, Raula Lăzărescu, Cosmin Manolescu, Mircea Pandele

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

mulțumiri speciale Sorina Jecza & Fundația InterArt Triade și Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara