20 de ani

nici nu știu când au trecut 20 de ani prin mine. îmi aduc încă bine aminte de acel ianuarie geros, când mă prezentam la Judecătoria Sectorului 1 pentru a susține înființarea Fundației Proiect DCM. în ultimile luni impreună cu Ștefania (mulțumesc mult că m-ai ajutat în această călătorie de recuperare a memoriei mele afective) am tot răscolit arhiva fundației, am recitit interviuri mai vechi, m-am uitat la poze, am digitalizat arhiva de filme și inregistrari vechi de pe casete VHS si High8.  acum ne apropiem cu pasi marunți de finalizarea filmului documentar și tipărirea cărții despre cei 20 de ani. vreau sa le multumesc aici celor care au acordat interviuri filmului realizat de Veioza Arte – Mihaela Dancs, Cristina Lilienfeld, Eduard Gabia, Gina Serbănescu, Irina Cios și din nou Ștefaniei. și implicit Taniei și lui Andrei (Veioza Arte) pentru răbdarea de a scotoci prin zecile de înregistrări de spectacole, festivaluri, proiecte internaționale.  în același timp am intrat în linie dreaptă cu premiera proiectului#danswanderer care va fi peste exact 3 zile. așa de puțin a mai rămăs ??? și cu finalizarea proiectului #dansliteratura la CNDB pe 19 octombrie, acolo unde a început în această primavară. azi am trimis primele biografii venite pentru atelierul-audiție condus de colectivul artistic francez les Gens d’Uterpan, care se va derula intre 1-3 noiembrie la Linotip. iar între timp Facebook îmi tot readuce aminte de turneul Fragil de anul trecut. care va fi și el prezentat la București, ca un eveniment-satelit Galei, pe 28 octombrie în cadrul festivalui HomeFest (mulțumesc Jean-Lorin pentru invitație și pentru faptul că oferi publicului bucureștean șansa de a re-întâlni cu fragilitatea corpului). bine că am reușit să trimitem ieri raportul la GPS la New York pentru Moving Dialogue 2017….corpul meu tresare, sunt ca un vulcan gata să erupă….sper să nu explodez prea curând, să apuc să finalizez toate proiectele din această toamnă extrem de bogată.  oricum ar fi, vă aștept însă cu drag, pe toți, pe 30 octombrie la Institutul Francez, acolo unde aventura Fundației a început, la un pahar de vin, ceva dans si multe amintiri. Să fie dans !

 

Advertisements

considerații subiective despre dans

  1. Analiză subiectivă a scenei de dans contemporan din România (I)

Recent s-au întâmplat mai multe lucruri despre care simt că trebuie să scriu pe blogul meu.  Ieri am fost invitat de Daniel Sur la spațiul GALLERY să vorbesc despre activitatea mea și despre situația dansul contemporan din România (mulțumiri pentru invitație). Discuția s-a ramificat în toate direcțiile ajungând implicit la problemele cu care ne confruntăm. Acum 3 săptămâni am primit un mesaj alarmant de la echipa CNDB privind situația financiară dificilă cu care se confruntă:

“Bugetul alocat Centrului Național al Dansului București de către Ministerul Culturii pentru  întregul an 2017 reprezintă 1/12 din cel de anul trecut. Cu alte cuvinte, echivalentul bugetului   pentru o singură lună din 2016. În aceste condiții, marele pas înainte făcut anul trecut pentru   legitimarea dansului contemporan în România și în regiune este urmat de un și mai mare și  nefericit pas înapoi.”

In urma acestei scrisori destinate membrilor comunității coregrafice, CNDB a organizat recent pe 30 septembrie o întălnire (a 2-a pe acest an) cu artiștii și reprezentanții sectorului independent (la care mea culpa n-am putut să particip fiind plecat în străinătate în cadrul unui proiect), în care s-au discutat problemele existente fiind prezentate însă și știri pozitive privind alocarea de către MC a unor surse sumplimentare pentru proiectele de dans pentru 2017. Prin intermediul acestui mesaj, am aflat indirect și faptul că Vavei Ștefănescu i-a fost prelungit mandatul pentru încă 5 de ani de zile (și nu trei cum greșit a fost cred primul ei mandat de manager CNDB). Felicitări Vava! Sper din inima ca perioada care vine să fie de mai bun augur pentru scena de dans contemporan din România și să aducă dansului ceea ce îi lipșește, un cadrul de dialog/comunicare/colaborare și implicit o Casă a Dansului, prin renovarea și punerea în funcțiune a salii Omnia, care a trecut din 2016 în administrarea CNDB-ului datorită Miniștrilor Vlad Alexandrescu și Corina Șuteu (mulțumiri infinite).

O să încerc aici o scurtă analiză, subiectivă desigur, a situației dansului contemporan în prezent în România. Vreau să îmi cer scuze în avans, dacă am uitat să menționez niște lucruri/oameni/proiecte.

Fundația Gabriela Tudor (fostă Proiect DCM) aniversează pe 30 octombrie peste 20 de ani de activitate aproape continuă în sprijinul promăvării și dezvoltării dansului contemporan român. Fundația a avut un rol esențial în dezvoltarea unor noi generații de tineri artiști, promovarea dansului contemporan românesc pe scena internațională, dezvoltarea de noi audiențe precum și un rol direct în crearea Centrului Național al Dansului București. Ulterior a încercat prin diferite programe și proiecte să contribuie la dezvoltarea scenei coregrafice românești prin dezvoltarea unor proiecte și programe internaționale – vezi proiectele Terrains Fertiles (2005), Migrant Body (2006-2007), Moving Dialogue Bucuresti/New York (organizat în parteneriat cu CNDB, ICR New York, Movement Research, Dance Theater Workshop), programul european de mobilitate E-Motional (2011-2015), Eastern Connection România-Japonia (2013-2015) precum și atelierele și turneele organizate în mai multe orașe din țară în cadrul platformei mobile ZonaD/Paradis Serial (2015-2017).  Intr-o perioadă dificilă pentru dansul românesc marcată de pierderii spațiului CNDB de la Teatrul Național București, Fundatia a deschis și administrat la București intr-o perioada dificila de timp (2012-2014) studioul ZonaD – Paradis Serial, ca un spațiu de cercetare și creație coregrafică finanțat în principal din fonduri europene si contributia comunitatii. Recent în 2017 cu sprijinul financiar oferit de Administrația Fondului Cultural Național, am deschis noi programe de cercetare artistică precum #dansliteratura, Publicul e scena sau Dans-Colaj la care au participat peste 30 de coregrafi, performeri, poeți și public larg din București, Cluj-Napoca și Timișoara. De asemenea, încă din 2005, Fundația a inițiat diverse demersuri pentru îmbunătățirea funcționării AFCN-ului sau propunerea de modificare a legii privind garanția de bună execuție pentru sectorul cultural care s-a finalizat cu succes în 2007. Ulterior, în perioada 2010-2015 prin intermediul Coaliției Sectorului Cultural Independent a participat la realizarea Chartei pentru Cultura Vie precum și la diferite campanii de advocacy privind îmbunățirea sistemului de finanțare CNDB, al funcționarii AFCN-ului sau al programului Cantemir al Institutul Cultural Român.

De-a lungul timpului, am realizat o diversitate de proiecte, evenimente și producții menite să prezinte și să promoveze dansul contemporan românesc pe plan național și internațional. Astfel, în 2002, Fundația a realizat CD-ul interactiv Dans.RO care prezenta activitatea artistică a unui număr limitat de coregrafi români, iar în 2007 la aniversarea a zece ani de activitate a Fundației, DVD-ul promoțional Dans.RO 2007 care prezenta activitatea artistică a 10 coregrafi, precum și a celor 4 organizații/instituții de profil la acea dată. De asemenea, am susținut de-a lungul timpului cîteva zeci de sesiuni de prezentare a scenei de dans contemporan din România în cadrul unor vizite de explorare și/sau festivaluri de profil din New York, Londra, Berlin, Paris, Zagreb, Tokyo, Rotterdam, Barcelona, Istanbul, Hammerfest etc. Toate aceste materiale promoționale și sesiuni de informare au încercat să suplinească lipsa de materiale și studii de specialitate privind dansul contemporan românesc.

Fundația Gabriela Tudor fost singura organizație care s-a împotrivit la începutul anului 2011 ideii de abandonare a locației CNDB din interiorul Teatrului Național București și mutării acestuia într-un spațiu nou ce urma să fie creat ulterior de Ministerul Culturii (de altfel un proiect utopic și imposibil de realizat în contextul crizei economice in care intrase România) militând pentru o variantă de părăsire temporară a locației pe perioada lucrărilor de reparații și revenirea în clădirea TNB-ului după finalizarea lucrărilor într-o sală nouă și renovată, idee care însă nu a fost agreată de conducerea CNDB-ului și de restul comunității (vezi articolul Punctul 0 publicat de Dilema în 2011)

In egala masura, am propus și susținut în mai randuri in cadrul mai multor întâlniri publice încă din 2011, necesitatea dezvoltării de către CNDB a unui important program educațional de dezvoltare a publicului de dans (prin inițierea unor programe de dans în grădinițe/școli/licee/facultăți), susținerea cu prioritate a proiectele de infrastructură pentru scena de dans contemporan (pe baze transparente), necesitatea sprijinirii proiectelor de colaborare internaționale (care aduc vizbilitate, finanțări și noi piețe de desfacere pentru dansul românesc) precum și re-lansarea programului de co-finanțare nerambursabilă a proiectelor coregrafice înghețat de managementul CNDB în 2012/2013 datorită reducerii bugetului său.

Daca ne referim la contextul general, există desigur câteva semne pozitive – vezi dinamizarea scenei culturale independente prin aparitia unui numar important de noi spații culturale independente, organizații și festivaluri atat la București, cât si la Cluj, Brașov sau Timișoara – aș menționa aici festivalul Bucharest International Dance Film, Spațiul Reactor, rezidențele RAP/Linia de Producție de la Fabrica de Pensule, Centrul coregrafic independent LINOTIP, Centrul de Teatru Educational Replika, #neoteric – zilele dansului contemporan la Brașov, spațiul AMBASADA, Institutul Prezentului – precum și o circulație mai importantă a creatiilor coregrafice la nivel national (datorată în principal finantărilor AFCN care au sprijinit în ultimii ani creatiile coregrafice si mobilitatea la nivel național).

Insă situația dansului contemporan rămâne în continuare precară la nivelul infrastructurii, dezvoltării profesionale și cercetării coregrafice, a calitații scăzute a majorității producțiilor realizate de către noile generații (vezi programul concursului “AltConcurs de Coregrafie”), scăderea în continuare a interesului publicului pentru dansul contemporan și creșterea fenomenului de migrație a artiștilor români care preferă să lucreze în străinătate.

Este important de mentionat că, deși în ultima perioadă au fost realizate o serie de rezidențe pe plan național – vezi programul RAP realizat la Cluj în perioada 2013-20167 finanțat de Centrul National al Dansului împreună cu Asociația Colectiv A/Fabrica de Pensule sau rezidențele derulate de WASP și ZonaD/Fundația Gabriela Tudor în cadrul unor proiecte europene – acestea nu au dus în timp (decât cu foarte puține excepții) la realizarea unor creații coregrafice remarcabile sau la apariția unor noi generații de creatori/producători culturali. Ultimii ani au fost marcați de asemenea de o scădere a interesului presei culturale și mass-mediei vis-a-vis de scena de dans contemporan, transformarea criticilor de dans/teatru în operatori culturali și dispariția ultimei emisiuni de dans realizată de Bogdana Pascal din grila de programe TVR.

In plus, în plan general ,se poate vorbi de o tendință de insularizare și lipsă de dialog la nivelul sectorului coregrafic, în ultimii ani fiind organizate foarte puține întâlniri si discutii privind problemele reale ale dansului contemporan (nu doar legate de bani).  Desigur, și nu este nimeni de blamat aici, fiecare organizație/structură/instituție publică încearcă să supraviețuiască și să facă față singur situației dificile existente.

De asemenea aș zice, că există semne clare privind reducerea resurselor financiare existente (vezi subfinanțarea CNDB-ului din 2017) și intenția anunțată în această vară pentru prima dată de către Consiliul AFCN privind posibilitatea limitării odată pe an a accesului artiștilor și ONG-urilor din zona dansului la fondurile AFCN, motivația oferită fiind impactul redus al proiectelor și calitatea slabă a proiectelor de dans realizate.

Din păcate, la ora actuală avem încă nici o analiză/studiu de piață despre zona dansului contemporan care să prezinte date concrete despre numărul profesioniștilor dansului, numărul producțiilor noi și al reprezentațiilor acestora în ultimii ani, numărul de spectatori care au luat parte la acestea, numărul organizațiilor care derulează proiecte în zona dansului contemporan, inclusiv de educație artistică non-formală, impactul finanțărilor oferite din bani publici sau a finanțărilor europene.  Sau de ce nu, un studiu despre profilul publicul interesat de dansul contemporan și despre tipul de activități la care acesta este interesat să participe (ateliere, spectacole, filme, proiecte educaționale etc). Recent în 2017, o încercare a CNDB-ului de realizare a a unui studiu referitor la artiști s-a finalizat fără un rezultat notabil, foare puțini artiști răspunzând chestionarului trimis și proiectul nefiind finalizat până în prezent. Mai mult decît atît, Barometrul Cultural (studiul anual privind consumul cultural în România, realizat de Centrul de Cercetare și Consultanță la comanda Ministerului Culturii) nu aduce aproape nici un fel de date și informații despre domeniul dansului, fiind urmărite cu precădere teatrul, muzica, opera, muzeele și literatura/ lectura.

La nivelul organizatiilor neguvernamentale se poate observa

  • o lipsa de comunicare si colaborare la nivelul sectorului independent (cu mici exceptii);
  • lipsa de interes pentru colaborare și transfer de expertiză și experiență
  • impact limitat al proiectelor initiate de sectorul asociativ la nivel general;
  • apariția unor noi operatori culturali și a unor spatii/proiecte/companii în zona dansului contemporan la Brașov, Timisoara, Cluj-Napoca etc.

Cu toate aceasta, sectorul cultural neguvernamental este în continuare un motor de dezvoltare dinamică pentru scena independentă, un exemplu foarte bun în acest sens fiind activitatea Centrului Coregrafic LINOTIP (care în circa un an de activitate a realizat peste 30 de ateliere/cursuri de dans contemporan, co-producții și o stagiune importantă a spectacolelor realizate de Ioana Marchidan și Arcadie Rusu din resurse propriii și co-finanțări de la AFCN).

La nivel institutional, activitatea Centrul National al Dansului Bucuresti, în continuare singura instituție publică de cultură coregrafică finantață direct de către Ministerul Culturii, continuă să fie grevată, în opinia mea, de următoarele probleme:

  • un buget extrem de redus pentru proiectele și programele sale; la o analiza detaliată a bugetului CNDB pentru 2017 (făcut public pe site-ul http://www.cndb.ro) se poate observa o creșterea importantă a cheltuielilor de personal (de aproape 3 ori față de 2016, desigur datorată creșterii numărului de angajați și a creșterii salariilor), pe următorul loc ca importantă fiind cheltuielile dedicate costurilor de chirie pentru Sala Stere Popescu (aproape 324.000 lei), pentru proiectele și programele CNDB fiind alocate o sumă foarte mică în comparație cu salariile și chiria (respectiv 299.000 lei).
  • lipsa unui spațiu modern și aerisit pentru echipa CNDB (21 de angajați care lucrează în 3 birouri mici);
  • cheltuirea unei buget prea mare (aproape 70.000 de Euro/an) pentru chiria unui spațiu impropriu pentru dansul contemporan;
  • nefinalizarea unor proiecte începute – vezi de exemplu portalul uptodance (http://www.uptodance.ro, care este indisponibil în acest moment], programul AMPRENTA sau Dance Roads (care nu au fost continuate in 2017);
  • lipsa unor specialiști din echipa CNDB-ului care sa fie specializați în managementul proiectelor/strângerii de fonduri/derulării de proiecte europene;
  • pierderea credibilității instituționale datorate lipsei de comunicare și a absenței echipei CNDB de la evenimentele organizate de sectorul independent;
  • existența conflictului de interese la nivelul funcționării CNDB-ului (datorată faptului că o bună majoritate din echipa angajată de CNDB sunt artiști care la randul lor sunt implicați în realizarea unor proiecte coregrafice derulate în conexiune cu activitatea CNDB);
  • lipsa de transparența în selecția artiștilor care sunt co-produși/prezentați de către CNDB sau a structurilor care primesc finantari de la CNDB – nu există un apel de proiecte anual iar Consiliul Artistic lansat la început de mandat în 2014 și-a încetat demult existența.

La polul opus CNDB are un portfoliu de proiecte foarte bune – vezi programul de recuperare a memoriei dansului contemporan Time Dance Connection, Premiile CNDB (cred ca cel mai bun și vizibil proiect de la preluarea direcției de catre Vava Stefănescu), parteneriatul international cu Dance Roads (care din păcate nu a fost continuat în 2017) sau demararea constructiei unei Bienale de Coregrafie Est-Europeana RE/DANCE (care a fost însă și ea stopata brutal anul acesta de lipsa finanțării). Și desigur o veste excelentă este obținerea în 2016 a unui nou spatiu – sala OMNIA de la Ministerul Culturii – care însă va necesita destul de mult timp si investitii financiare pentru reabilitatea lui și adaptarea lui pentru dansul contemporan.

Trebuie apreciat și efortul important de transparentizare demarat recent pe site-ul oficial al Centrului fiind publicate o serie de rapoarte, bugete precum și proiectul de management pentru perioada 2014- 2017. Pentru cei interesți vă invit să citiți aici planul de management și raportul de activitate, veți avea o mai bună cred înțelegere a activității CNDB.

CE ESTE DE FACUT ?

CUM PUTEM RE-ACTIVA/RE-AȘEZA SCENA DE DANS CONTEMPORAN?

CARE SUNT SOLUȚIILE POSIBILE PENTRU UN VIITOR MAI BUN PENTRU DANSUL CONTEMPORAN?

Citiți în următorul meu post despre propunerile mele și soluțiile care cred că există la îndemâna noastră pentru a aduce lucurile într-o direcția buna.

                                                                         – va urma-

dsc_0121_14895

 

dans.ro 2007

DVD Cover Insert

Dans.RO 2007 – primul program de promovare al dansului contemporan românesc

La finalul anului ’90 și începutul anilor 2000 am investit mult timp în promovarea dansului contemporan pe plan național și internațional. Existau foarte puține informația în țară și se știa pe atunci foarte puțin pe plan internațional despre ce se întămplă aici. Așa a apărut buletinul informativ Info Dans care timp de aproape 5 ani a difuzat în format print (și prin email ulterior) informații relevante despre scena de dans din România, oportunități de ateliere, burse, rezidențe, mici interviuri și cronici literare semnate de Mihai Mihalcea, Liana Tugearu, Cezar Paul Bădescu și alții. Tot atunci am creat și o listă electronică destinată inițial membrilor comunității dansului și care a existat timp de aproape 10 ani și un portal dedicat dansului contemporan (care după apariția CNDB-ul s-a transformat într-un site al Fundației Proiect DMC care a rămăs însa nefinalizat prin dispariția Gabrielei). tot atunci am realizat și primul CD promoțional Dans.RO care prezenta creațiile artistice ale coregrafilor Mihai Mihalcea, Eduard Gabia, Manuel Pelmus, Vava Stefanescu, Cosmin Manolescu, Florin Fieroiu.  Acest CD care a fost distribuit masiv la începutul anilor 2000, la pachet împreuna cu conferințele-video pe care le-am realizat într-o serie de capitale importante precum și cu participarea mea în rețeaua Aerowaves (1996 – 2006) și în proiectul regional Balkan Dance Platfrom (2001-2011) au reprezentat primul program pe termen lung de promovare a dansului contemporan românesc la nivel internațional.

In 2007 profitând de lansarea programului de finanțare PROMCULT al Ministerului Culturii lansat cu ocazia intrării României în Uniunea Europeană, am realizat un nou material video de promovare Dans.RO 2007 care a fost distribuit sub formă de casetă video și DVD în peste 500 de examplare. Materialul video aniversa în egală măsura 10 ani de activitate în domeniul dansului contemporan ai Fundației Proiect DCM. De această dată nu am mai ales artiștii invitați (așa cum am făcut la CD-rom). I-am invitat pe toți cei interesați – artiști și organizații de dans să se înscrie, fiecare completând un talon de înscriere și oferind direct materialul video. Materialul a fost lansat în cadrul unui turneu de promovare în Olanda la Amsterdam și Rotterdam în conexiune cu ultimele reprezentații ale spectacolului Paradis Serial, fiind folosit ulterior ca suport video și distribuit la Zagreb, Catania, New York, Londra, Seul, Tromso, Hammerfest  etc și oferit unui număr important de producători și programatori internaționali.

Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate coregrafică, vă invit să revizitați acest material video, recent digitalizat cu ajutorul unei finanțări oferite de Administrația Fondului Cultural Național în cadrul proiectului 20 de ani | există un viitor pentru dansul contemporan în România? realizat de Fundația Gabriela Tudor. Materialul video include scurte informații despre cele 4 organizații active la acel moment (în ordine alfabetică) – Asociația ArtLink, Centrul de Cultură George Apostu, Centrul Național al Dansului și Fundația Proiect DCM precum și artiștii Andreea Căpitănescu, Mădălina Dan, Florin Fieroiu, Eduard Gabia, Cosmin Manolescu, Mihai Mihalcea, Andreea Novac, Bogdana Pascal, Manuel Pelmuș, Alexandra Piric, Ionuț Stană, Adrian Stoian.

Deși materialul video nu s-a bucurat de succesul primului CD (asta și din cauză probabil că între timp scena internațională s-a schimbat foarte mult și România nu mai este așa exotică), este cred însă un bun document de arhivă care vă oferi întâlnirea cu momente importante din istoria recentă a dansului contemporan românesc și cu spectacole importante.

Vizionare plăcută !

 

după 20 de ani

pe 30 octombrie la Institutul Francez vom aniversa cei 20 de ani de activitate ai fundației Gabriela Tudor printr-un eveniment special co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. am demarat deja pregătirile, cei de la Veioza Arte lucrează la un film iar împreună cu Ștefania vom edita un catalog aniversar care va include scrisori, texte, poze, cronici etc. căutând recent prin arhiva fundației (sunt 2 hard-drive-uri cu peste 1 terrabiți de documente, fotografii, scrisori, aplicații, filme, poze etc) pentru acest proiect, am dat din întâmplare de un sub-folder ascuns în mai multe rădăcini denumit CND. știam de existentă acestui folder însă în iureșul proiectelor și a celor 4 calculatoare pe care le-am schimbat, îi pierdusem urmele. în el am găsit mai multe documente legate de istoria înființării CNDB-ului. știu că varianta oficială promovată de-a lungul timpului de echipa CNDB a fost că instituția a fost construcția comunității dansului (în prezent la capitolul istoric nu există nici o informație pe site-ul http://www.cndb.ro). și trebuie să recunosc că de-a lungul timpului n-am vrut să intru într-o polemică cu  echipa CNDB pe acest subiect al paternității instituției, mai ales că am avut o viziune oarecum diferită despre modul în care această instituție ar trebuie (atunci și acum) să sprijine dezvoltarea sectorului coregrafic în România. nu am fost de acord cu înghețarea sine-die a programului de finanțare a sectorului coregrafic așa cum n-am fost de acord nici cu decizia echipei de management de pleca de bună voie din clădirea TNB (vezi articolul Punctul 0, publicat în Dilema nr. 363, 27 ianuarie – 2 februarie 2011). Așa cum nu am fost de acord nici cu modul ilegal în care a fost organizat concursul pentru managementul CNDB în 2005, motiv pentru care m-am retras din concurs în ultimul moment și m-am dus să protestez alături de ceilalți colegi în fața Ministerului Culturii.

iată anii au trecut, comunitatea dansului din anii 2000 practic a dispărut iar eu în plus am devenit mai bătrân și mai conștient de importanța arhivării și documentării istoriei dansului românesc. așa că m-am decis să fac publice informațiile găsite recent, care demonstrează că instituția CNDB este construcția și rezultatul direct al activității Fundației Gabriela Tudor (fostă Proiect DCM).  o să prezint pe scurt cele 3 motive care vin în susținerea afirmațiilor mele:

  • CNDB a fost înființat la propunerea Fundației ca urmare a imposibilității Ministerului Culturii de a finanța direct stagiunea “Dans_Apetit”. Proiectul a fost negociat direct de Fundația Proiect DCM cu MC și care urma să fie implementat de în anul 2004 la Teatrul Național București. Pentru că nu am fost de acord ca puțini bani oferiți cu generozitate de dl. Răzvan Theodorescu (în urma unor campanii importante de advocacy și presă) să fie folosiți pentru organizarea unei Gale a Dansului Contemporan, la contra-propunerea mea s-a luat decizia finanțării unei stagiuni de dans contemporan la TNB în care urmau să fie realizate 4 noi producții și să fie prezentate spectacole în mod regulat pe baza experienței stagiunii de la teatrul L.S. Bulandra din 1998-1999. TNB urma să pună gratuit la dispoziție sala Atelier. Stagiune care în ciuda discuțiilor avansate, nu a putut fi finanțată din cauză că la momentul respectiv exista o lege a garanției de bună execuție care stipula ca ONG-urile care primeau fonduri publice de la MC erau obligate să blocheze din fonduri proprii 10 % din bugetul oferit pe perioada proiectului într-un cont bancar pe întreaga perioadă a proiectului. MC a propus ca banii să fie oferiți Teatrului Național pe baza unei alocații bugetare lucru cu care n-am fost de acord. Discutam despre o stagiune independentă și nu de una a Teatrului Național. Și pentru că era mult prea complicat să fie modificată legea respectivă (pe care am reușit să o modificăm abia în 2007) am propus MC o variantă diferită prin care anulam noi urma să anulam stagiunea de dans (deși lucrasem pro-bono la ea) iar Ministerul Culturii urma să înființeze un Centru Național al Dansului.
  • Acest lucru este menționat chiar în nota de fundamentare pe baza căruia a fost luată decizia înființării CNDB de către Guvernului României unde se menționează în primul paragraf negru pe alb că decizia înființării Centrului este luată la cererea Fundației Proiect DCM.
  • Al doilea document este proiectul instituțional pe care l-am realizat și l-am trimis Ministerului Culturii la cererea lui expresă, care la momentul respectiv nu avea nici ce-a mai mica vagă idee cu ar trebuie să funcționeze o asemenea instituție. Țin minte că am avut la dispoziție doar 2-3 zile de la primirea telefonului pentru a realiza documentul, pentru că urma să aibă loc ședință de guvern unde urma să fie luată decizia înființării CND-ului. Un amănunt important este că la construcția documentului m-am consultat cu Gabriela si Mihai (cu care lucrasem anterior în echipa Centrului Inter/Național de Dans Contemporan și alte proiecte).

Cât despre decizia denumirii – Centru Național al Dansului – ea îmi aparține tot mie în totalite și mi-o asum (deși știu că o bună parte din colegii mei nu au agreat-o ulterior și nici acum). Cele 2 argumente  pe care le-am folosit atunci au fost: 1. includerea cuvântului NAȚIONAL în denumire ar fi putut aduce salarii mai bune personalului angajat (la acel moment instituțiile de cultură naționale aveau un procent de 20 % în plus la salariile angajaților / 2. un centru național al dansului ar fi putut să fie desființat ulterior mult mai greu, iar istoria ultimilor ani mi-a dat dreptate.

(imagini de la protestul organizat în 2005 cu ocazia concursului de Manager CNDB,          în imagine colegul meu Florin Fieroiu care conduce un atelier de dans în aer liber în fața Ministerul Culturii)

Va invit acum să citiți cu atenție mai jos acest material care a stat la baza construcției Centrului Național al Dansului București.

 

CENTRUL NAŢIONAL AL DANSULUI 

Centrul Naţional al Dansului este o instituţie publică de cultură, de rang naţional, finanţată de Ministerul Culturii şi Cultelor din România. CND va avea ca misiune susţinerea și dezvoltarea dansul contemporan românesc precum şi promovarea artei coregrafice contemporane în România şi în străinătate. Această instituţie va dezvolta proiecte proprii şi în parteneriat cu artiştii independenţi şi reprezentanţii societăţii civile, devenind interfaţa prin care aceştia au acces la fonduri publice şi resurse care să le permită dezvoltarea proiectelor artistice.

 ACTIVITATEA CND

Activitatea CND va fi realizată pe două direcţii de acţiune:

  1. Participarea financiară şi logistică la programe şi proiecte iniţiate şi derulate de artiştii independenţi, fundaţii, asociaţii şi instituţii culturale din România, în colaborare cu CND. In cazul acestora, răspunderea CND va fi limitată strict la acordarea sprijinului financiar şi a sprijinului logistic (studio de dans, birou, centru de resurse).
  2. Iniţierea, dezvoltarea şi derularea de programe şi proiecte proprii a căror răspundere revine echipei CND şi conducerii acestuia.

Aceste programe şi proiecte vor urmări:

  1. a) Crearea de noi producţii, promovarea şi difuzarea creaţiei coregrafice contemporane româneşti pe plan naţional şi internaţional prin:
  • organizarea anuală a două concursuri de proiecte coregrafice şi finanţarea proiectelor selectate
  • organizarea anuală a unei stagiuni de dans contemporan într-unul din teatrele bucureştene;
  • organizarea de turnee cu spectacole de dans contemporan în alte oraşe din România
  • susţinerea financiară a turneelor în străinătate realizate de artiştii independenţi şi de companiile de dans contemporan existente;
  • organizarea anuală a unui festival internaţional care va programa cel putin 50 % artişti români;

b) Susţinerea cercetării coregrafice şi a formării profesionale a dansatorilor şi coregrafilor prin :

  • organizarea de cursuri, ateliere şi laboratoare coregrafice, publicarea de cărţi şi reviste de specialitate şi prin dezvoltarea unui centru de resurse/arhivă a dansului.
  • finanţarea călătoriilor de studiu şi cercetare

c) Dezvoltarea de proiecte coregrafice internaţionale în parteneriat cu centre coregrafice similare şi alte organizaţii de dans din străinătate.

d) Formarea şi educarea publicului prin:

  • cursuri, ateliere şi spectacole destinate neprofesioniştilor (copii, tineri şi persoanelor adulte)
  • prezentări informale şi repetiţii deschise publicului
  • organizarea de seminarii, simpozioane şi conferinţe pe teme de dans – editarea de materiale promoţionale, casete video, CD-uri, buletine informative şi reviste de specialitate

ORGANIGRAMA

ECHIPA CND va avea în compunere 10 persoane:

  1. MANAGER

Centrul Naţional al Dansului va fi condus de un Manager care va coordona/conduce întreaga activitate a proiectelor şi programelor ce vor fi derulate de CND, va răspunde de relaţia cu Ministerul Culturii şi Cultelor, cu administraţia locală şi alţi parteneri din ţară şi străinătate, va organiza şedinţele Consiliului Artistic al CND şi va participa la selecţia proiectelor coregrafice independente.

  1. CONSILIU ARTISTIC

CND va avea un Consiliu Artistic care va participa la realizarea strategiei de dezvoltare a CND, va analiza şi selecta proiectele coregrafice independente care sunt depuse pentru a primi finanţare. Consiliul va avea în componenţa sa 5 persoane: 2 coregrafi independenţi, 1 critic de specialitate, 1 reprezentant al societăţii civile, membru al unei asociaţii sau fundaţii cu profil coregrafic şi managerul CND. Membrii Consiliului se vor întâlni de două ori pe an şi vor fi remuneraţi pentru participarea la fiecare şedinţă.

  1. DEPARTAMENTUL DE PROIECTE (4 persoane)
  • 1 consilier artistic (se va ocupa de proiectele proprii ale CND)
  • 1 coordonator proiecte (se va ocupa de proiectele independente finanţate de CCN)
  • 1 ataşat de presă şi relaţii publice
  • 1 secretară
  1. DEPARTAMENT ADMINISTRATIV ŞI TEHNIC (3 persoane)
  • 1 Administrator – responsabil de administrarea spaţiilor şi echipamentelor CCN
  • 1 Tehnician – personal tehnic pentru lumini şi sunet, responsabil de realizarea luminilor si sonorizarii spectacolor
  • 1 Personal întreţinere

DEPARTAMENT FINANCIAR (2 persoane)

  • 1 Contabil
  • 1 Referent personal

In funcţie de amploarea proiectelor desfăşurate, CND va putea angaja şi alt personal (tehnic, administrativ, artistic) pe baza de contracte de muncă pe perioade determinate sau convenţii în vederea realizării proiectelor CND.

 Selecţia de proiecte se va organiza de 2 ori pe an şi se va face de către Consiliul Artistic al CND, pe baza unui dosar de participare care va conţine: 1. descrierea proiectului;  2. etapele de realizare a proiectului; 3. bugetul proiectului (venituri şi cheltuieli); 4. biografia artistică a coregrafului/directorului de proiect; 5. anexe – dosar de presă, copie după statut (în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor). 6 casetă video (spectacole sau alte proiecte realizate anterior). Dosarele se vor depune la sediul CND sau vor fi trimise prin poştă până la data de 30 septembrie ale fiecărui an (pentru proiecte ce se vor desfăşura în perioada 1 ianuarie – 30 iunie ale anului următor) sau 30 martie (pentru proiecte ce se vor desfăşura în perioada 1 iulie – 31 decembrie). Rezultatele vor fi făcute publice în termen de maximum 7 zile de la întrunirea Consiliului Artistic al CND.

STRUCTURA CND

Centrul Naţional al Dansului va dispune (vezi tabelul cu informaţii detaliate) de:

– 3 studiouri de dans

– 5 birouri pentru echipa CND

– 1 centru de resurse

– 2 vestiare

BUGET. Cheltuieli estimative (inclusiv cheltuieli de investiții)

Bugetul CND destinat sustinerii proiectelor coregrafice, conform celor doua directii de actiune, va contine

a) un buget destinat sectorului independent in valoare totala de 40.000 euro/an (aproximativ 1 miliard sase sute milioane lei

b) un buget destinat proiectelor proprii CND in valoare de totala 25.000 euro/an (aproximativ 1 miliard de lei)

Suma totala necesara realizarii unui Centru National al Dansului (care va include bugetul de investitii si bugetul destinat proiectelor coregrafice):

Cheltuieli de investitii = 87.000 euro (aproximativ 3.480.000.000 lei)

(legate de amenajarea studiourilor, birourilor, incalzirii termice, aer conditionat si achizitionarea echipamentelor necesare desfasurarii proiectelor coregrafice)

Cheltuieli proiecte coregrafice (a + b) = 65.000 euro – 2.600.000.000 lei

(buget destinat sectorului coregrafic independent si proiecte proprii CND)

Cheltuieli de administratie = 35.000 euro – 1.400.000.000 lei

(vor acoperii costurile de salarizare pentru 10 persoane/intretinere spatii/cheltuieli de comunicatii/deplasari în străinătate echipa, etc

TOTAL GENERAL (A+B+C) = 187.000 Euro – 7.480.000.000 lei * (1Euro =40.000 lei)

____________________________________________________________________________________________

Aceasta propunere pentru Centrul Național al Dansului este realizata de managerul cultural Cosmin Manolescu, pe baza:

  1. discuțiilor care au avut loc în 2004 cu ocazia seminarului international “Connecting Artists. Developing dance communities” organizat de Fundatia PROIECT DCM la care au participat o serie de experti internationali – Laurent Vinauger, Secretar General al Centrului Coregrafic de Framche Comte de Belfort Franta, Onno Stokvis, coordonator departament relatii internationale Theater Instituut Netherland, Peter Jeroen, critic de dans Belgia precum si coregrafi si dansatori din Statele Unite ale Americii si Romania;
  2. pe marginea studierii unor centre similare din strainatate – Centrul National al Dansului din Paris si TanzQuartier Wien din Viena;
  3. in urma discutiilor repetate avute între dansatorii si coregrafii romani independenti și societatea civilă.

 

 

“Dacă viaţa bate filmul înseamnă că, pînă nu demult, filmul a fost cel puţin egalul vieţii”

Gabi a fost printe altele și o mare iubitoare de film. Chiar a lucrat pe vremea când lucra la ARIA (Agenția Română de Impresariat Artistic) la producția unui film “Tinerețe fără Bătrânețe” realizat de o regizoare sârbă de origine română în care juca și Dan Puric.  Din momentul în care a preluat conducerea Fundaței Pro-Helvetia la București, a susținut financiar o serie de proiecte de film precum și prima ediție a festivalului TIFF din Cluj-Napoca. A sprijinit în mod constant participarea criticilor de film și regizorilor români la diferite festivaluri de film din Elveția precum și tineri artiști/director de festivaluri de film la început de drum. S-a bucurat însă și de o prietenie adevărată și de lungă durată cu criticul de film Alex Leo Serban. Impreună au organizat chiar un festival de film elvețian în primi ani de activiate a Fundației Pro Helvetia din București. La plecarea bruscă Gabrielei știu că Leo a suferit mult în tăcere. Pentru ca Gabi și-a petrecut ultimele luni de viață la Paris și Leo plecase la Buenos Aires, n-au apucat să-și ia rămas bun fizic . Știu însă ca Leo i-a dedicat o conferință despre film, pe care el a ținut-o în ianuarie 2009 la Teatrul Național București. La un an de zile de plecarea Gabrielei, Leo s-a hotărât să plece și după ea, nu înainte însă de a-mi trimite pe email textul conferinței. Imi place să mi-i imaginez pe amândoi, stând pe un nor și discutând despre Lar Von Trier sau despre filmul românesc. M-am decis să fac public acest text de ziua Gabrielei, ca un semn de mare prețuire pentru Gabi și Leo. Mi-e dor de ei, de zâmbetul și eleganța lor, de creativitatea și spiritul lor ludic..

alex leo serban, mihai chirilov, cosmin costinas si vlad la un restaurant marocan.jpg(cu Alex Leo Serban și Mihai Chirilov la un restaurant marocan din Centrul Vechi)

“Dacă viaţa bate filmul înseamnă că, pînă nu demult, filmul a fost cel puţin egalul vieţii”

Selecţiuni din conferinţa susţinută de Alex. Leo Şerban la Teatrul Naţional din Bucureşti, 18 ianuarie 2009 

Daţi-mi voie să dedic această conferinţă unui prieten care a plecat de curînd dintre noi. Este vorba despre Gabriela Tudor. Ea a fost una dintre cei care au pus, de fapt, bazele managementului cultural în România. Ar fi trebuit să fie aici, printre noi, în această dimineaţă…(…)

Întrebarea asta – de ce vedem filme – pare simplă. Ea a constituit titlul cărţii mele care a apărut acum doi ani – sau trei -, la Polirom (nici nu mai ştiu). Iar titlul acestei conferinţe este “Şi totuşi, de ce vedem filme?” Ideea este că, în 500 şi ceva de pagini, n-am putut să epuizez această întrebare. Este o întrebare la care am ajuns să dau multe răspunsuri în funcţie de momentul şi de dispoziţia în care sînt dar, cum spuneam, mi s-a părut foarte interesant să văd ce au de spus ceilalţi despre această întrebare care se ramifică în tot atîtea răspunsuri posibile. Pe blogul domnului Tolontan, de pildă, am găsit comentariul unui user care spunea, pur şi simplu: “De plictiseală, domnule.” Altcineva mi-a administrat, să zicem aşa, pe site-ul ziarului “Ziua”, obiecția serioasă “Aţi omis esenţa problemei: manipularea subconştientului. De ce? ” Nu am înţeles dacă întrebarea era “de ce este manipulat subconştientul?” (la care nu pot să răspund decît “de ce nu?”), sau de ce am omis esenţa problemei – pentru care mă fac întrutotul vinovat. În fine, a mai fost un răspuns care mi s-a părut foarte aproape de adevăr şi care mi-a plăcut foarte mult, venit de la o domnişoară sau doamnă care spunea (pe blogul lui Bucurenci): Pentru că vreau să-mi ofer două ore de altă realitate…

Şi dacă cei mai mulţi dintre noi ne gîndim în aceşti termeni la film? Este ceva care ne oferă timp de două ore (în ultima vreme ceva mai mult, de unde se vede că scenariştii şi producătorii de la Hollywood nu mai pot să povestească în două ore o poveste) sau noi, în două ore, ne oferim o fereastră, o lucarnă spre altceva.

O să vă arăt acum – şi sper să reuşesc pentru că eu şi tehnica sîntem două lumi paralele – o imagine pe care probabil aţi văzut-o cu toţii în ultimele zile. Este imaginea acelui avion al Companiei US Airways, dacă nu mă înşel, care a amerizat în rîul Hudson din Manhattan. Mie mi se pare că, dacă nu am şti ce este, dacă nu am cunoaşte contextul acestei imagini, am putea jura că este eventual o reclamă dar, în orice caz, un cadru dintr-un film făcut la Hollywood, un film-catastrofă. Ceea ce este extraordinar e că toţi pasagerii sînt înşiraţi de-o parte şi de alta pe aripile acestui avion. Asta este o imagine pe care o ştim din realitate. Este ce s-a arătat la ştiri şamd. Dar nu este cinema, evident. Nu doar pentru că este o imagine fixă, ci pentru că, pentru ca ea să devină cinema, trebuie ceva mai mult. Ar fi fost probabil o imagine ideală dacă în spate, în planul îndepărtat s-ar fi văzut silueta New Yorkului. Ei bine, în faţa unei asemenea imagini lumea spune îndeobşte: “Da, viaţa bate filmul.” Cu toţii sîntem de acord că este poate unul dintre enunţurile cele mai folosite în ultima vreme pentru a descrie cumva relaţia pe care o avem cu cinemaul. Viaţa bate filmul. Dar ceea ce poate nu este aparent în acest enunț este că el este, de fapt, o concluzie. Dacă viaţa bate filmul înseamnă că, pînă nu demult, filmul a fost cel puţin egalul vieţii, dacă nu chiar a bătut viaţa. Altfel, această comparaţie nu are sens.

Ei bine, într-adevăr, o perioadă foarte lungă (mai precis pînă la apariţia televiziunii), filmul a fost fie echivalentul vieţii, fie o formă de viaţă – n-aş zice idealizată, dar în orice caz idealizată într-un sens foarte formal. În sensul în care este vorba despre viaţă stilizată, în aşa fel încît să ne rămînă în memorie.

Practic, ce căutăm într-un film? Unul dintre răspunsuri l-am dat deja. Căutăm această viaţă într-o formă cît mai aproape de perfecţiune, care să ne intereseze, să ne capteze, să ne captureze timp de – să zicem – două ore. Şi sînt nenumărate posibilităţi de a face acest lucru. Este vorba în primul rînd de evadare, evadarea într-o realitate sau într-o para-realitate, este vorba de aventură (toată lumea adoră filmele de aventuri), este vorba de seducţie, este vorba – în orice caz – de emoţie şi este vorba, cu siguranţă, de hipnoză. Această combinaţie de lucruri pe care le căutăm într-un film ţine de multe, multe alte lucruri pe care le vom vedea pe parcursul acestei conferinţe.

Dar aş spune un lucru: dacă vorbim de film ca imagine în mişcare, există un obiect cinematografic care a fost în cinema încă de la, să zicem, inaugurarea cinematografului. Şi vorbim, practic, despre o posibilă, n-aş spune neapărat comparaţie, mai curînd un paralelism între revoluţia industrială (al cărei produs este şi filmul) şi acest obiect la care vreau să mă refer şi care este trenul – mai bine zis, locomotiva.

Există nenumărate imagini de locomotivă în istoria cinematografului (nu ştiu dacă cineva a avut curiozitatea să facă un inventar al tuturor locomotivelor sau trenurilor din istoria cinematografului!), în orice caz există nu numai imaginea unei locomotive dar, pentru a sugera mişcarea sau drumul, este folosită de foarte multe ori imaginea roţilor de locomotivă care se învîrt foarte repede. În momentul acela ştim foarte bine că este vorba de o deplasare între spaţii destul de mari. Bun, o să mă întrebaţi, de ce nu se foloseşte imaginea unei maşini, pentru că maşina deja exista atunci cînd s-a inventat cinematograful, în 1895? E adevărat că avionul încă nu apăruse, dar eu aş spune că un tren sau, mai precis, o locomotivă este o imagine mult mai, să zic aşa, iconică. Este, într-adevăr, spectaculoasă din toate punctele de vedere – ne imaginăm că există aburi, există fum, există tot acel angrenaj de roţi şamd, pe cînd un avion în zbor aproape că nu-ţi dai seama că zboară. El este imobil pe un ecran. Faptul că există această recurenţă a imaginii de locomotivă are mai multe explicaţii. Una dintre ele este exact aceasta – de a da impresia de mişcare, de drum -, dar există şi o întreagă anecdotică în jurul apariţiei locomotivelor în filme. Despre una dintre ele eu am crezut multă vreme că e apocrifă, dar nu este absolut deloc, am întîlnit-o recent într-un volum de eseuri al lui Le Clézio, proaspătul nobelizat, un volum despre cinema în care povestea că o mătuşă sau stră-mătuşă de-a lui era de faţă în momentul în care pe ecranul unui cinematograf parizian lumea a văzut venind o locomotivă şi toţi au sărit din scaun speriaţi. Ceea ce e stupefiant astăzi e că cineva, la momentul respectiv, putea să-şi imagineze că un obiect bidimensional alb-negru era chiar o realitate care năvăleşte peste tine! Astăzi nu mai avem această inocență – asta este absolut cert -, dar la vremea respectivă, pentru că  era ceva cu totul nou, cu totul spectaculos, venirea unei locomotive către public a provocat această reacţie care, cum spuneam, e absolut reală.

Locomotivele şi trenurile în general apar într-un mod aproape maniacal la unul dintre regizorii mei preferaţi, şi anume la Hitchcock. Dar eu am ales mai degrabă o altă imagine, sper s-o găsesc, este alergarea prin Muzeul Luvru din “Bande a part” al lui Jean-Luc Godard. Imaginea este binecunoscută, este una dintre imaginile emblematice ale cinematografului, nu numai ale cinematografului lui Jean-Luc Godard, care pe mine mă fascinează – dincolo de prospeţimea indiscutabilă pe care-a avut-o la începutul anilor ’60 cînd a fost făcut filmul. Este, de fapt, un fel de istorie a cinematografului, comprimată şi adusă la zi astăzi, cînd senzaţia mea e nu numai că cinematograful a ajuns un imens muzeu, dar că lipsa noastră de disponibilitate, de timp, de tot ce vreţi ne fac să trecem pur şi simplu în fugă prin faţa multor filme. La modul teoretic, spuneam, există oricînd această posibilitate de a accesa oricare dintre filmele care au fost făcute în cinema de la începuturi, de la fraţii Lumiere (1895) pînă alaltăieri, pînă ieri. Cîţi dintre noi, însă, mai avem timp şi, cum spuneam, dispoziţie să vedem toate aceste opere? Deci, practic, ceea ce ar fi trebuit să fie o transmitere a cinefiliei de-a lungul timpului se blochează în mici momente în care, în cel mai bun caz, reuşim să trecem în fugă prin faţa unor filme.

Filmele sînt, pînă la urmă, şi o formă de arheologie antropologică. Şi s-ar părea că unul dintre modurile cele mai interesante  pentru acest spectator cumva plictisit şi fără timp este de a vedea începutul cinematografului şi pînă la jumătatea secolului trecut nu doar ca pe un muzeu de filme, dar şi ca pe un muzeu al oamenilor care au trăit în acel timp. Cu alte cuvinte, un mod de a recupera tot acest trecut care mi se pare cumva opac este de a ne imagina istoria cinematografului ca pe o succesiune comprimată de epoci istorice. Şi poate că am avea această curiozitate de a vedea, să zicem, cum arătau oamenii la sfîrşitul secolului al XIX-lea, cum se comportau, care era gestica lor şamd pentru că, evident, pînă la apariţia sonorului nu am fi ştiut cum vorbesc, care este grăuntele vocii lor. Ei bine, asta am dat-o ca butadă într-un articol din “Idei în dialog”, după care mi s-a părut tot mai mult că, de fapt, este într-adevăr o soluţie, că ar trebui să avem această curiozitate elementară de a privi îndeaproape acest muzeu în imagini, de a ne apropia de aceşti oameni pentru că, pînă una-alta – şi cu excepţia teatrului (dar teatrul, din păcate, nu rezistă decît sub forma conservei filmate) – în cazul cinematografului există acest miracol care înseamnă că tot ceea ce vedem s-a petrecut la un moment dat, iar oamenii aceia, actorii care apar în filmele respective, sînt într-adevăr oameni care au trăit în momentul respectiv. Mie mi se pare o perspectivă absolut vertiginoasă asupra unei arte pentru că, dacă o comparăm cu celelalte arte, singura care poate să mai aibă un asemenea raport cu viaţa este teatrul.

Avem aici un film mut, auzim chiar zgomotul pe care îl face aparatul, poate că mulţi ştiţi deja despre ce e vorba, dar cineva care nu cunoaşte acest film poate crede într-adevăr că este un film mut descoperit din greşeală. Într-adevăr, nu este vorba de aşa ceva, este doar o “imitaţie” de film mut, filmul din 1983 al lui Federico Fellini “E la nave va”. Şi ce face Fellini în acest film este, pe de o parte, o arheologie a cinematografului la începuturile lui. Observaţi că impresia de “autentic” este perfectă, de la figurile care apar pînă la toată această componentă socială, dacă vreţi. Sîntem într-adevăr în 1914, cînd se petrece acţiunea filmului, dar există un lucru senzaţional care se întîmplă în acest film încă de la început. Este vorba de faptul că, în acest prolog, Fellini face trecerea  de la filmul mut la filmul sonor şi pînă la filmul – să nu zicem în culori, încă, dar în orice caz colorizat.

Deci spuneam că e vorba de o arheologie cinematografică pe care, iată, doar cinematograful poate să o facă. O dată pentru că există acest corpus al imaginilor şi în al doilea rînd pur şi simplu pentru că se poate. Cred că cinematograful are această putere de a-şi investiga, de a-şi verifica sursele.

Revenind la ideea aceasta cu viaţa care bate filmul, se întîmplă un lucru asupra căruia o să mă întorc, dar care este – zic eu – fascinant căci se leagă de felul în care ne raportăm la imagini în general, dar mai ales la apariţia oamenilor în aceste imagini (altminteri nu are rost să vorbim). Practic, există această imagotecă universală şi aici putem găsi la modul ideal absolut tot ce a existat de la inventarea cinematografului şi pînă astăzi. În asemenea măsură încît există – astăzi chiar – foarte mulţi oameni care învaţă istoria de la cinematograf şi care sînt convinşi că ceea ce văd nu poate fi decît adevărul gol-goluţ. Este practic aproape un continuum  de imagine în care putem accesa în fiecare moment diferite perioade istorice. Aproape că nu mai există mister. Ceea ce am văzut în jurnalele de actualităţi – vorbesc de jurnalele de arhivă – este la dispoziţia noastră. Ori, riscul evident este că acest continuum de imagine în care recunoaştem lucruri care s-au întîmplat devine realitatea noastră. Această înregistrare a realului, a momentului istoric capătă o valoare de adevăr absolut.

 

 

 

Institutul Cultural Român – între trecut și viitor

 

Institutul Cultural Român – între trecut și viitor. 

Propuneri pentru o posibilă reconstrucție și dezvoltare instituțională


Institutul Cultural Român este o instituție publică de cultură cu o importanță capitală în promovarea culturii românești pe scena internațională, un vehicul și un vector important al politicii de diplomație culturală a României. Aflată sub autoritatea Senatului României, ICR „are drept scop reprezentarea, promovarea şi protejarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în străinătate” (art. 2 din legea 356/2003). Activitatea sa se desfășoară printr-o rețea de filiale în străinătate care își desfășoară proiectele în strânsă colaborare cu misiunile diplomatice sau cu oficiile consulare din ţările respective, 4 direcții generale, precum și o serie de programe înglobate Centrului Național al Cărții (TPS, Publishing Romania), finanțări oferite diverșilor operatori culturali, burse și activități culturale derulate în străinătate și în România. În ce privește bugetul ICR, alocația bugetară pentru anul 2017 este în sumă de 36,452 milioane lei, în ușoară creștere cu 4,24% față de anul 2016, estimările pentru anii următori arătând o ușoară tendință de creștere continuă.

Deși beneficiază de o infrastructură impresionantă – 18 filiale principale (plus o antenă) în străinătate, 184 de angajați și un buget generos, activitatea ICR se află în prezent într-o stare de blocaj, fără o strategie de dezvoltare pe termen mediu și o activitate haotică, lipsită de o viziune strategică generală. În acest moment, la nivelul filialelor ICR din străinătate se poate constata: 1) lipsa de strategie (legată și de implementarea în general a unor proiecte mici, fără vizibilitate pentru scena culturală locală); 2) scăderea dramatică a bugetelor; 3) lipsa de specializare a personalului existent; 4) scăderea publicului. Mai mult decât atât, echipele filialelor sunt incomplete, lipsesc directori în unele dintre centrele cele mai importante (Paris, New York, Berlin, Tel-Aviv), iar personalul existent în rețeaua ICR este demotivat, prost salarizat și sufocat de birocrația internă. Institutul funcționează într-un sistem piramidal, de sus în jos, în care transpar uneori lipsa de profesionalism, prin numirile din interese obscure, și o activitate inerțială. Activitatea reprezentanțelor din străinătate este inegală, iar vizibilitatea ICR este redusă, atât în străinătate, cât și în țară. În lipsa unor studii și analize cu privire la publicul țintă și la piețele culturale unde acționează, programele sunt realizate fără o viziune de ansamblu și fără obiective specifice.

De asemenea, analiza de context pe care am realizat-o arată că instituția ICR se află într-o criză marcată în principal de:

– o puternică decredibilizare a imaginii sale pe scena culturală din România și din străinătate;

– lipsă de transparență și de dialog cu scena culturală, cu artiștii și operatorii culturali relevanți, cu instituțiile publice de cultură din țara noastră, precum și cu scena internațională;

– existența unor sincope și deficiențe majore în relația cu artiștii și operatorii culturali, întârzierea nejustificată a plății artiștilor colaboratori, o birocrație excesivă în colaborarea cu operatorii culturali privați, precum și la nivelul programelor de finanțare și de editare a cărților;

– o dependență excesivă a activității filialelor ICR din străinătate față de centru;

– o puternică deprofesionalizare a echipelor ICR, cauzată de modul de funcționare actual, slaba salarizare a personalului ICR, precum și de lipsa de viziune strategică la nivelul conducerii ICR. Situația de criză a fost semnalată recent în mod public printr-o petiție inițiată de scriitorii Mircea Cărtărescu și Radu Vancu, semnată în 2015 de peste 3500 de artiști și personalități publice, care prezintă ICR-ul ca pe „o instituție sufocată de lipsă de viziune și proastă administrare”, „anexă a ambasadelor”, o instituție care trebuie rapid „de-birocratizată și centrată pe politici de interes public, cu o viziune largă a culturii, axată pe artă contemporană și pe coproducțile internaționale”

Funcționarea ICR este afectată în egală măsură de o comunicare deficitară, de o slabă prezență în spații culturale importante din străinătate (majoritatea evenimentelor fiind realizate la sediile ICR, pentru un public relativ redus), precum și printr-o lipsă de transparență și deschidere către scena culturală din România, o serie de artiști importanți refuzând în prezent să colaboreze cu ICR. Refuzul acestora este motivat de birocratizarea excesivă, dar și de imaginea actualmente preponderent negativă a instituției, precum și de problemele legate de modul defectuos de funcționare – imposibilitatea plății diurnelor, întârzieri deosebit de mari la plata onorariilor, slaba expunere, etc.

Considerăm de asemenea că orice propuneri programatice trebuie să capitalizeze și elementele benefice ale activității din ultimii ani a ICR, precum, între altele, deschiderea filialei din Beijing, programele transversale precum Zilele Culturii Române în diverse capitale europene în 2015 sau participarea la diverse târguri internționale de carte și festivaluri de film.

Luând în considerație toate aceste puncte, credem că singura șansă de renaștere a ICR-ului este demararea de urgență a unui amplu proces de reconstrucție instituțională prin care ICR să se transforme într-o organizație dinamică și profesionistă, capabilă să genereze plus-valoare, fonduri proprii, să atragă fonduri europene și să implementeze programe culturale de amploare.

Obiectivele pe termen mediu ale programului de dezvoltare propus vizează în principal susținerea cu prioritate a culturii contemporane, difuzarea creației originale românești pe scena internațională, susținerea și promovarea artiștilor valoroși ai scenei culturale românești, implementarea unor programe educaționale pentru publicul tânăr din străinătate și diaspora românescă, promovarea patrimoniului material și imaterial, precum și a limbii române, ca și păstrarea memoriei culturale și redarea ei în forme interactive și inovatoare către publicul din țară și din străinătate.

În egală măsură, considerăm drept vitală funcționarea dechisă și transparentă a programelor ICR, precum și lansarea unor noi direcții strategice axate pe dezvoltarea unor parteneriate strategice cu operatori culturali relevanți din țară și din străinătate, care să țină cont de obiectivele politicii externe a României.


De asemenea, ca parte integrantă a strategiei de dezvoltare pe care o propunem, considerăm ca esențiale:

– o mai bună poziționare ICR la nivelul celorlalte institute culturale internaționale (Goethe Institut, British Council, Institutul Francez, Institutul Polonez etc.) și punerea acestuia în acord cu strategia de politică externă și de diplomație culturală a României;

– clarificarea misiunii ICR și aducerea la zi a legii de funcționare printr-o serie de discuții directe cu Comisia de Cultură a Senatului, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Culturii și Identității Naționale;

– realizarea unor legături durabile între artiștii români, diaspora românească și publicul local din țările unde există filiale ICR;

– profesionalizarea mecanismelor de producție, difuzare și expunere pentru artiștii români;

– motivarea echipelor de experți ICR și implicarea lor directă în procesul de concepere a evenimentelor și programelor proprii;

– identificarea și deschiderea de noi piețe de prezentare pentru creația artistică contemporană și produsele culturale românești;

– o politică pro-activă, transparentă și dechisă, în strânsă corelare cu politica externă, care să ducă în final la schimbarea mentalităților în interiorul mediului artistic și la îmbunătățirea imaginii României pe plan internațional.

Dorim să subliniem că propunerile prezentate în continuare pot fi realizate în interiorul alocației bugetare ICR deja existente și sunt axate cu prioritate pe următoarele aspecte:

1) Reforma instituțională a ICR

Izolarea ICR pe plan internațional survenită în ultimii ani, lipsa de viziune strategică și lipsa managerilor culturali profesioniști cu experiență în implementarea proiectelor de anvergură, problemele de comunicare între centru și filialele ICR, micșorarea continuă a bugetelor filialelor (în timp ce sunt finanțate festivaluri din țară) necesită o atenție deosebită, o abordare dinamică și profesionistă și o eficientizare a activității și a utilizării bugetului, prin care ICR trebuie readus la starea de libertate si autonomie.

În acest sens propunem o serie de acțiuni și inițiative care au ca scop:

> Transparentizarea activității ICR prin acțiuni ce vor include publicarea în paginile web ale ICR a bugetului anual al instituției, a programelor și proiectelor aprobate în Comitetul Director pentru 2017/2018, a deciziilor de strategie ale Consiliului de Conducere, precum și a tuturor informațiilor de interes public. În cadrul procesului de transparentizare vor fi organizate permanent întâlniri și consultări publice cu artiști, operatori culturali interesați, precum și sesiuni de informare în diferite orașe din țară și din străinătate care vor oferi informații despre programele și proiectele ICR.

> Debirocratizarea aparatului ICR și profesionalizarea echipei ICR. În acest sens intenționăm să propunem renunțarea la numirea din oficiu a directorilor, directorilor adjuncți și referenților și, cu respectarea legii, scoaterea pozițiilor respective la concurs prin anunțuri ce vor fi promovate pe plan național și internațional. De asemenea, este nevoie de implementarea rapidă a unui program de formare profesională care să includă management de proiect, marketing și comunicare, sesiuni de team-building, vizite și întâlniri cu artiști/operatori culturali din România pentru directorii de filiale ICR și pentru echipele de experți din București. De asemenea vor fi organizate periodic pentru echipele de experți ICR întâlniri cu artiști și personalități culturale participări la diverse spectacole, concerte, vizite la muzee/galerii pentru creșterea gradului de cunoaștere a tendințelor scenei culturale din România.

> Demararea unui proces de descentralizare a activității filialelor ICR din străinătate cărora le va fi oferită o mai largă autonomie în deciziile privind proiectele și parteneriatele locale. Proiectele acestora vor fi realizate pe baza cererii și a ofertei, luând în considerare specificul scenei culturale locale și parteneriatele existente. De asemenea, în urma unei analize cantitative și calitative propunem ca unele filiale ICR să devină centre regionale – ICR Chișinău pentru Ucraina și țările din Parteneriatul de Est, Beijing pentru întreaga Asie, urmând exemplul filialei ICR New York, care în trecut acoperea și Canada. Prin această regionalizare se are în vedere o corelare cu politica externă a României, ICR urmând să deruleze o serie de acțiuni culturale în conexiune cu realizări importante ale politicii externe (Canada, de pildă, începând cu 1 decembrie 2017, va renunța la viza pentru cetățenii români) sau în țările candidate la Uniunea Europeană.

> Intrarea într-un proces de dezvoltare organizațională care va include realizarea unei ample analize de context a situației ICR – interviuri cu echipa ICR, artiști, operatori culturali, sesiuni de lucru și discuții cu membrii Comisiei de Cultură a Senatului și ai Consiliului de Conducere, precum și cu fosta conducere ICR, care să ducă într-un final la clarificarea misiunii și viziunii instituției, precum și la elaborarea unui plan strategic de dezvoltare pentru ICR. În urma acestui proces estimăm că legea de funcționare și organigrama ICR vor trebui modificate în conformitate cu schimbările convenite în cadrul procesului de dezvoltare organizațională.

> Eficientizarea activității echipei ICR prin realizarea unor colaborari cu o serie de consilieri-curatori-specialiști pe fiecare domeniu artistic (arte vizuale, literatură, film, dans, teatru, muzică, literatură) care să dinamizeze procesul creativ în cadrul instituției. Împreună cu echipele de experți ICR, aceștia vor contribui la definirea programelor, evaluarea/ contextualizarea proiectelor primite din partea filialelor ICR și a operatorilor culturali. Pe termen lung se va avea în vedere modificarea organigramei, suprimarea unor poziții din schema de funcționare și crearea unui departament de proiecte strategice în care să fie incluși curatorii colaboratori.

> Demararea de urgență a unor parteneriate strategice cu importante instituții culturale din România – Muzeul Național de Artă Contemporană, Administrația Fondului Cultural Național, Centrul Național al Dansului, Teatrele Naționale, Uniunile de Creație, precum și cu operatori culturali privați cu experiență în derularea de proiecte internaționale pentru realizarea unor proiecte comune care să permită o mai bună folosire a resurselor financiare proprii pentru difuzarea creației artistice pe plan internațional.

> Creșterea bugetului instituției și în principal a filialelor ICR din străinătate prin participarea la licitații pentru liniile de finanțare la nivel european, precum programele Europa Creativă și Erasmus+ ale Uniunii Europene, Fondurile EEA ce vor fi lansate în curând în România sau în cadrul unor consorții internaționale alături de Institutul Goethe, British Council, Swedish Institute etc. De asemenea trebuie realizată o corelare a finanțării proiectelor operatorilor culturali în țară cu bugetele filialelor ICR, care în prezent suferă de reduceri importante. În acest sens ne propunem ca toate proiectele culturale ce vor fi finanțate în țară să fie realizate prin intermediul programului de co-finanțare nerambursabilă.

> Demararea unor campanii de advocacy la nivelul Administrației Fondului Cultural Național, al Ministerului Culturii, precum și a altor instituții publice de cultură pentru lansarea de noi apeluri de proiecte (din bugetele proprii) care să susțină explicit colaborarea internațională și difuzarea creației artistice românești pe scena internațională. În egală măsură, filialele ICR vor fi încurajate să inițieze parteneriate cu organizații locale pentru atragerea de fonduri suplimentare pe plan local.

> Definirea grupurilor-țintă și a publicului beneficiar al proiectelor ICR prin realizarea unor analize ale categoriilor de beneficiari și ale tipului de public existent în diaspora românească. În aces sens vor fi actualizate bazele de date ale fiecărui ICR din străinătate, vor fi realizate sondaje de opinie, focus-grupuri și studii de analiză specializate. De asemenea va fi demarată o analiză internă a impactului proiectelor implementate în ultimii ani pentru a vedea în ce măsură acestea au condus la rezultatele scontate și la creșterea vizibilității României pe plan internațional.

> În planul politicii externe ne propune, să demarăm un proces de „instrumentalizare” a culturii în sensul folosirii potențialului creativ al României în scopul influențării ulterioare a unor decizii de politică externă. În acest sens intenționăm de exemplu să amplificăm derularea de proiecte culturale în Olanda (țară care se opune constant aderării României la spațiul Schengen și unde nu există o filială ICR), precum și o prezență mai activă la Washington unde s-ar putea deschide o antenă după modelul modelul din Ungaria (Budapesta>Seghedin). De asemenea, în funcție de direcțiile viitoare de politică externă, ne propunem să inițiem demersuri pentru înființarea unei noi antene/filiale ICR în Brazilia sau India (zone geografice intens populate de pe continente încă puțin explorate de artiștii români și care ar putea reprezenta o piață importantă de prezentare atât pentru artiștii români, cât și pentru economia românească).

2) Reforma proiectelor și programelor ICR

La nivelul propunerilor de conținut, considerăm că este nevoie de o regândire a proiectelor și programelor ICR care să răspundă mai bine angajamentelor deja asumate de Guvernul României, precum și evenimentelor viitoare de politică externă, precum Președinția Consiliului Uniunii Europene (2019), desemnarea orașului Timișoara Capitală Europeană a Culturii în 2021 sau proiectele deja asumate de tipul Sezonului Cultural Româno-Francez și al festivalului EUROPALIA. În acest sens propunem următoarele:

 

  1. pe termen scurt:

 > Realizarea unei cartografieri a scenei artistice din România, precum și a artiștilor români aflați în diaspora, care să poate fi folosită de toate echipele ICR.

> Realizarea unei baze de date cu informații despre potențialii parteneri culturali din țară, precum și cu calendarele evenimentelor importante de pe scena culturală internațională. Aceste baze de date vor fi disponibile pe site-ul ICR și vor putea fi folosite de toate echipele ICR printr-o interfață accesibilă intern.

> Implementarea unui program de mobilitate transparent și flexibil, prin care artiștii și operatorii culturali români sau cei aflați în diaspora să poată calători în străinătate sau în România pentru difuzarea creațiilor lor artistice, pentru a participa la festivaluri, bienale, expoziții, etc. sau pentru a pune bazele unor noi proiecte de colaborare internațională; bursele vor fi oferite printr-un sistem transparent de apeluri anuale (3/an) și vor avea sume cuprinse între 1000 – 4000 lei în funcție de durata deplasării.

> Promovarea prin intermediul filialelor ICR din străinătate a programului Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 și organizarea unor evenimente care să introducă acest eveniment major pe scena culturală internațională.

> Reformarea urgentă a programului de finanțare nerambursabilă al Institutului Cultural Român și transformarea lui într-un mecanism flexibil care să sprijine în mod real creația artistică românească și difuzarea ei pe scena internațională. După modelul AFCN, noul mecanism de finanțare va înlocui programul Cantemir/CentenArt, urmând a finanța cu prioritate proiectele de colaborare europeană co-finanțate de Uniunea Europeană, programele educaționale destinate diasporei românești sau turneele artiștilor români. În fiecare an vor exista 3 arii de finanțare, în strânsă conexiune cu obiectivele de politică externă ale MAE și ale Ministerului Culturii. Pentru 2018 se va pune accent pe sprijinirea proiectelor destinate Centenarului României care să plaseze într-o perspectivă contemporană aniversarea celor 100 de ani, susținerea proiectelor de difuzare și schimb artistic cu Canada (una din realizările diplomației românești din 2017) și Olanda.

  1. b) pe termen mediu (2-3 ani)

 > Introducerea unui nou model de lucru care să includă dezvoltarea proiectelor și programelor ICR printr-o abordare multi-anuală și nu punctuală cum se realizează în acest moment. Prin această nouă metodă de lucru, centrala și filialele ICR vor putea demara împreună proiecte multi-anuale pe o perioadă mai largă (2-3 ani) și vor putea participa la licitațiile internaționale ale programelor europene, iar unele proiecte prioritare (ca de exemplu cele educaționale sau de colaborare artistică internațională) care necesită mai mult timp vor putea fi dezvoltate și amplificate.

 > Implementarea la nivelul tuturor filialelor a unui nou tip de program educațional pentru diaspora românească care să includă, printre altele, cursuri de limba română, de istorie a artei românești, organizarea de ateliere educaționale de teatru/dans/muzică pentru copii și pentru publicul tânăr susținute de artiști români cu experiență în acest domeniu, reactivarea bibliotecilor de limba română și realizarea unor mediateci cu informații de ultimă oră despre artiștii din România.

> Alocarea unui buget important pentru mobilitatea personalului ICR prin care aceștia și invitații lor vor putea efectua deplasări necesare pentru a intra în contact direct cu scena artistică din România/artiști români/operatori culturali din țările respective și pentru a face schimburi de experiență. În egală măsură, experții și referenții din direcțiile care lucrează în mod direct cu filialele din străinătate vor face vizite anuale la sediul ICR-urilor cu care lucrează, ocazie cu care vor fi realizate sesiuni de formare profesională și schimb de experiență (trebuie menționat că până în prezent nu au beneficiat de deplasări decât directorii filialelor ICR și aceștia foarte rar).

> Demararea unor programe-pilot de promovare a domeniilor artistice din cultura românească sub forma unor platforme/showcase-uri naționale. În parteneriat cu diverse festivaluri de film, teatru, dans, literatură, muzică etc., ICR va organiza anual la București, Timișoara, Cluj sau în alte orașe o serie de programe-pilot de tip platformă sau showcase pe diferite domenii artistice la care vor fi invitați directorii filialelor ICR, precum și o serie de directori de festivaluri și programatori internaționali. Aceste platforme vor fi utilizate în egală măsură ca o oportunitate de formare profesională și comunicare pentru filialele ICR, team-building, precum și pentru a facilita contactul direct cu participanții străini invitați. Programul acestor showcase-uri va fi realizat de curatorii-colaboratori ICR pe fiecare domeniu artistic în parte, în strânsă conexiune cu programul artistic al festivalurilor respective.

> Crearea unui Centru de Rezidențe în străinătate pentru artiștii români. Pornind de la modelul rezidențelor de la Paris și Londra (până în 2012) se va încerca identificarea unui partener străin care să fie interesat de asocierea cu ICR pentru dezvoltarea unui spațiu dedicat și a unui program de rezidențe în străinătate pentru artiștii români pentru o perioada de 3-6 luni. Rezidențele vor fi acordate pentru proiecte de cercetare și realizarea de producții artistice care vor fi apoi prezentate în rețeaua ICR și a partenerilor locali.

Centrul va îngloba și dezvolta actualul sistem de burse oferite de ICR, anual urmând să acorde un număr de 20-30 de burse/ rezidențe pe bază de candidatură. Bursele oferite vor fi de 2 tipuri – pentru artiști emergenți și pentru artiși recunoscuți pe scena culturală internațională.

> Vom acorda o atenție deosebită susținerii dezvoltării profesionale a artiștilor români, cât și promovării activității lor pe plan internațional. În acest sens filialele ICR vor implementa noi formate de ateliere și proiecte de colaborare artistică între artiștii români și străini, iar în țară vor fi ateliere și programe de formare profesională susținute de artiști importanți ai scenei internaționale.

> Centrul Național al Cărții și programul TPS (Translation and Publishing Support) vor dezvolta o serie de parteneriate strategice cu festivalurile de literatură deja impuse – FILIT (Iași), FILTM (Timișoara), festivalul de literatură de la Bistrița etc., prin care un număr important de scriitori, agenți și editori vor intra în contact direct cu valorile literaturii române. De asemenea este esențială reconstruirea școlii de traducători în limba română cu implicarea traducătorilor deja formați în România, o serie de resurse financiare suplimentare urmând a fi alocate pentru susținerea și invitarea acestora în România într-o serie de tabere de vară la Sinaia, Tescani, Mogoșoaia, Iași etc. La nivelul programului de susținere a editurilor străine pentru publicarea cărților românești intenționăm să simplificăm procedurile de selecție, având în vedere că edituri de prestigiu din străinătate refuză să mai depună cereri de sprijin financiar din cauza dosarului foarte stufos. Se va acorda o mai mare atenție digitizării cărților traduse și difuzării lor în format electronic (e-books), precum și o atenție mărită pentru difuzarea lor pe piața internațională. Se va analiza posibilitatea ca filialele ICR interesate să devină distribuitori de carte și alte produse culturale. De asemenea librăria electronică a editurii ICR – http://www.e-icr.ro – va deveni funcțională oferind publicului larg din întreaga lume posibilitatea achiziționării de cărți românești (în acest moment site-ul nu funcționează). Tot la acest capitol ne propunem colaborarea cu agenți literari din România care au contacte cu edituri internaționale, realizarea unei selecții anuale de titluri de ficțiune și non-ficțiune în vederea traducerii (cu un juriu independent) sau implementarea unui program special de subvenționat traduceri de dramaturgie.

> În conexiune cu programul dezvoltat de CENNAC dorim sa promovăm o prezență editorială și de resurse online consistentă și susținută (ceea ce va presupune reducerea costurilor și eficientizarea difuzării produselor culturale) prin crearea unei platforme online bilingve – română/engleză – care să prezinte materialele în format digital (ebook-uri, texte, spectacole și podcast-uri audio) despre scena de artă și cultura românească; de asemenea în cadrul acestui nou program, ICR va comisiona anual unor critici de artă/curatori importanți, artiști sau autori de filme texte și scurte producții video privind ultimele noutăți și tendințe de pe scena de artă din România. Toată activitatea platformei online va fi realizată de editura ICR, care va intra într-un amplu proces de modernizare. În egală măsură, volumele și filmele editate de ICR existente vor fi digitizate și arhivate pe platforma online. Deopotrivă vor fi realizate anual diferite publicații electronice în limbi de circulație internațională pentru prezentarea culturii românești în contexte prestigioase și va fi realizată o bază de date a scriitorilor/artiștilor români contemporani/festivalurilor importante din România în limba engleză care va putea fi consultată de partenerii străini.

> Promovarea parteneriatului strategic cu importante instituții publice de cultură pentru eficientizarea resurselor financiare și o mai bună promovare a imaginii României pe plan internațional. În această direcție Comitetul Director va demara o campanie de advocacy prin care o serie de instituții ca Muzeul Național de Artă Contemporană, Centrul Național al Dansului, Asociația Timișoara Capitala Culturală Europeană 2021, Fundația Pro Patrimonio, Federația “Fabrica de Pensule” sau alți operatori culturali privați să se asocieze pentru organizarea unor evenimente importante comune, turnee și expoziții de amploare pe scenele internaționale.

> Parte a procesului de modernizare instituțională, la nivelul organigramei vor fi operate o serie de schimbări. În urma unei analize aprofundate care va fi realizată, unele posturi din organigrama actuală vor dispărea, iar unele departamente vor fi întărite cu personal suplimentar. În cadrul biroului de cercetare, strategie și analiză vor fi angajați pe bază de concurs un număr de 3-5 experți români și internaționali care vor avea rol în dezvoltarea strategiei și a priorităților ICR în raport cu scena internațională. Va fi de asemenea re-organizat departamentul de comunicare care va fi în strânsă legătură cu Comitetul Director și care va coordona toate campaniile de promovare la nivel central și la nivelul filialelor. Vor fi folosite metode moderne de promovare (social-media, clipuri video) iar site-ul ICR va fi dinamizat. Dorim de asemenea transformarea departamentului de programe interne într-un departament de programe strategice care va îngloba echipa de curatori colaboratori, manageri culturali și sau artiști recunoscuți pe plan internațional. Acest departament nou va avea ca misiune organizarea unor evenimente de amploare care să marcheze momentele importante legate de politica externă a României. În acest sens, acest departament împreună cu Comitetul Director va demara un proces de reflecție și dezbatere pentru implementarea unor programe internaționale inter- și trans-disciplinare care să marcheze în 2019 preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene de către România și colaborarea ICR în cadrul EUROPALIA alături de Ministerul Culturii. Cu această ocazie, întreaga rețea ICR din străinătate în colaborare cu o serie de parteneri strategici ce vor fi identificați va lansa o serie de proiecte culturale de amploare care să promoveze România la nivelul țărilor Uniunii Europene.

> Dezvoltarea unui program special de promovare a patrimoniului material și imaterial printr-o serie de acțiuni, tabere de creație, prezentări de filme, conferințe atât în țară, cât și în străinătate, derulate în parteneriat cu organizații precum Fundația Pro Patrimonio, Transilvania Trust, Ordinul Arhitecților din România etc.

> (Re)conectarea cu artiști/scriitori români stabiliți deja în străinătate sau personalități cu activitate internațională recunoscută și transformarea lor (împreună cu Ministerul Afacerilor Externe) în Ambasadori culturali cu titlu onorific.

Nu în ultimul rând, considerăm că trebuie dezvoltată și amplificată colaborarea în cadrul EUNIC cu toate Institutele Culturale partenere din România și din străinătate – Institutul Francez, British Council, Institutul Polonez, Centrul Ceh, Institutul Cervantes, Swedish Institute – pe baza unor proiecte artistice comune care să promoveze dialogul artistic, cercetarea sau dezvoltarea profesională pentru tineri artiști, manageri culturali, cercetători, traducători și jurnaliști culturali.

De asemenea vom continua să susținem și să dezvoltăm inițiativele existente care au dat rezultate – vezi programele Centrului Național al Cărții care vor continua să sprijine participarea la târgurile internaționale de carte/organizarea de standuri sub egida ICR, organizarea în parteneriat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale a Bienalei de Artă Contemporană și de Arhitectură de la Veneția, programele de burse pentru artiștii români care există și care vor fi extinse, susținerea festivalurilor românești de film din străinătate, organizarea de turnee de muzică, dans, teatru, film organizate de importante personalități ale diasporei pentru tineri artiști români, și multe altele.

Toate aceste propuneri vor fi discutate în Comitetul Director și în cadrul viitorului Consiliu de Conducere al ICR care va fi numit și care în opinia noastră trebuie să-și asume un rol activ în refacerea credibilității ICR, pentru a putea dezvolta pentru următorii ani un program ambițios care să readucă cultura românească pe scenele culturale din străinătate. Ne propunem în același timp să continuăm dialogul cu societatea civilă, artiștii, operatorii culturali și partidele politice în interesul promovării valoriilor culturii românești.

Propunerile noastre reprezintă niște direcții posibile de dezvoltare care pe termen mediu și lung vor îmbunățăți imaginea ICR-ului pe plan național și internațional, oferind un cadru profesionist de dezvoltare pentru artiștii și producătorii/managerii culturali din România.

Cosmin Manolescu & Cristina Modreanu

București, 10 aprilie 2017

 

de ce

Iubești viața?

Cum simți viața?

Crezi în vi-a-ță ?

Ești fericit?

Vrei să dansezi cu mine?

Știi cine ești?

Știi de ce ești aici?

Așa vrei tu să îți trăiești viața?

Cum încetăm să facem și începem să fim?

Crezi în Dumnezeul din fiecare celulă?

Preferi să dansezi singur?

Orice mișcare este dans contemporan?

Este dansul o artă pe care o poate practica oricine?

Unde aș putea să-mi dezvolt cel mai bine cariera în străinătate?

Cât de importantă este emoția în dans?

Care este cea mai buna metodă să scapii de emoții?

Care este cel mai frumos lucru – să iubești sau să fii iubit?

Merită să ții cont de părerea altora?

Cum ai funcționa dăcă te-ai conecta cu natura?

Cum poți integra dansul în viața ta?

Care sunt avantajele dansului contemporan?

Care este viitorul dansului contemporan în România?

Cum ați integra dansul în viața voastră?

Daca nu am dansat balet, poate oare să fac dans contemporan?

Trebuie să fii flexibil pentru dans?

E mai important să fii tehnic sau să dansezi cu emoție?

Care este mai important – cariera sau familia?

Unde se oprește evoluția?

Să fie inhibițiile esențiale în dans?

Nu e și intelectul ceva necesar în dans?

Are viitor dansul contemporan în România?

Nu e necesar să fim și singuri?

Până când o să dansez?

Cum pot să obțin o legătură mai profundă cu partenerul?

Chiar pot să exprim orice prin dans?

Unde te vezi peste 10 ani?

Ce este important în viață?

Ce ar fi omul fără dans?

Ce este bun și important să faci?
Crezi că există o legătură între dans și teatru?

Ce simți când dansezi?

Ce este viața plină?

Când ai descoperit că dansul te face fericit?

Ce te face fericit?

Ce înseamnă dans de calitate?

Ce ne face să ne simțim în viață?

Ce legătură există între viața și dans?

Ce mă impiedică să mă bucur de viață?

Ce înseamnă pentru tine fericirea?

Avem un corp?

Publicul e important?

Care este definiția exactă a dansului contemporan?

Cum pot să mă simt mai bine când dansez?

De câți ani există dans contemporan în România?

Cu ce mă ajuta dansul în viața de zi cu zi?

Dansul contemporan te face să te simți mai bine?

E repetiția o problemă în dans?

Deciziile greșite ne pot face viața mai bună?

Când dansezi, zbori?

Inima îmi mai danseză?

Ai vrea să te simți liber?

Cum ar fi viața mea dăcă mi-aș face o carieră în dans?

Cum vă place să dansați – singur sau în grup?

Dacă toată lumea ar fi oarbă, cum ai reuși să o impresionezi?

Cum crezi că ar fi viața fără dans?

Unde ai vrea să locuiești?

Cum ar trebui să fie mimica facială pe parcursul dansului?

Ar trebui să existe o liberate deplină ?

Cum trebuie să dansăm?

Dansul are reguli?

Oricine poate dansa?

Pot să dansezi urât sau frumos?

Iubiți ceea ce faceți?

Când vă priviți în oglindă, cum vă percepeți?

Există lucruri din trecut pe care le-ați schimba?

Viața urmează un plan

Oare simte cineva că viața este o răzbunare?

De ce iți place dansul?

De ce se despart doi oameni care se iubesc?

De ce să dansezi pentru public ? Și nu doar pentru tine?

De ce lumea nu dansează?

De ce oamenii nu mai au ritm?

De ce regreți ceva ce odată doreai?

De ce atâta ură?

De ce iubești natura?

De ce nu se ocupă prea multă lume din România de dans?

De ce nu suntem mereu fericiți?

De ce sunt răi unii oameni?

De ce iubim?

De ce nu zâmbim mai mult în viață?

De ce există doar o trupă de dans contemporan în Cluj?

De ce ne este frică să ne exprimăm în fața unui public?

De ce mulți oameni nu dansează ?

De ce dansăm așa de puțin?

De ce sunt așa de puțini coregrafi?

De ce nu prețuim dansul?

De ce nu apreciem ce avem?

De ce oamenii sunt nemulțumiți tot timpul?

De ce dansul nu este firesc la bătrănețe?

De ce atât de greu să ne dăm seama pentru ce trăim?

De ce e dificil să ne desprindem de trecut?

De ce se pune așa de puțin preț pe cultură?

De ce viața e scurtă ?

Vrei să-ți petreci restul vieții alături de mine?

[ce este dansul contemporan | laborator coregrafic Cluj-Napoca | ziua 2]

This slideshow requires JavaScript.