corbu, mare, dans…

 

N-am mai scris de multă vreme pe blogul meu, cred că din luna mai. Luat cu valul de proiecte, turnee, aplicații și tot felul de lucruri ce nu mai suportau amânare, n-am mai reușit să găsesc timpul necesar (și liniștea) pentru a continua experienta blogului personal demarat acum mai bine de trei ani. Nici nu știu cu ce să încep mai întăi, pentru că s-au intamplat foarte multe in cele cateva luni care au trecut…Poate cel mai bine să scriu, pentru cei care n-au avut șansa să participe, despre ultima mea experiența performativă  a retreatului de dans contemporan “Dans-Wanderer”. Proiectul s-a derulat intre 19-27 august pe plaja Corbu (cunoscută de localnici drep Midia) în cadrul programului Platforma ZonaD, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Grație acestui finanțator unic în România, 12 artiști și iubitori ai dansului, ne-am putut bucurat de întâlnirea cu dansul contemporan, timp de 8 zile în mijlocul naturii. Am fost un grup mixt din care 3 persoane la prima întâlnire cu dansul contemporan. Călători pasionați, arhitecți, etnologi, iubitori de yoga, actori sau tineri dansatori la început de carieră, am dansat cu valurile și stelele într-o experiență frumoasă care a dat un alt sens vieții noastre.

“Corbu, august 2018 sau … despre cum a fost in retreatul de dans contemporan.
La granița dintre “a primi” cu inima deschisă și a oferi cu sufletul curat, se creează un spațiu sacru, un spațiu imprimat cu magia vulnerabilității. În vârtejul emoțiilor dezlănțuite se creeză conexiuni care… eliberează. E fascinant modul în care “a te lega” de lucrurile, momentele și oamenii potriviți, dezleagă noduri vechi. Paradoxal, legarea dezleagă.Și-atunci, descoperi. În acel spațiu, miracolele sunt la ordinea… clipei. Nuditatea simțirii contopește. Te contopește. Pe tine cu tine, pe tine cu natura. Cu natura ta, cu natura din tine, cu natura din jurul tău. Mare, val, scoici, zmee. Soare și lună. Salutul soarelui, dansul lunii. Dansul sărutului, al inimii, al elicelor. Ne-am legat bucuria de răsărituri, de apusuri, de nisipul fin. Am dat drumul efemerului. Am grăit în felurite feluri. Am creat povești de poveste, povești din cuvinte. Am creat povești din emoții, din dans, din blândețe și zâmbete. Am înălțat zmee, ne-am înălțat; unii pe alții, dar și pe noi înșine. Am înălțat dorințe spre cer, spre divin. Dar am și fost. Și noi, și zmee; am fost și val, am fost și sărut. Am dansat eșarfa albă, ne-am dansat umbrele. Am simțit, am simțit mult. Am primit, am primit mult. 🧚‍♀️Mulțumesc, Wandereri! ( scria pe facebook cu tag la scurt timp după întoarecerea la București, Bianca)

Aveam emotii pentru că era pentru prima dată când aveam să lucrez exclusiv în aer liber, în mijlocul naturii cu un grup nou de oameni, mulți aflați la prima experiență de acest tip. A fost ceva nou cu siguranta pentru toata lumea. Am ajuns la Corbu obosiți de drumul lung (și de viata noastra zbuciumată anterioară). Exista cumva o viata inainte de wandering. Și o viață after wandering. Cumva acolo ceva extraordinar, simt că s-a întamplat. Experiența, trebuie să recunosc, n-a fost usoara, in special cei aflati la prima intalnire cu dansul contemporan. Eram în aer liber, aflați în priză directă cu turiștii-martori ai experiențelor noastre performative. Insa după câteva zile de experiențe în compania dansului, parcă ne cunoașteam de o viață. Sa fi fost efectul masajului emoțional din prima seara ? Sau efectul valurilor si al soarelui si al intalnirii cu calatoriile emotionale ?

Programul zilnic a fost OK sper nu prea încărcat pentru o luna torida de vacanță. Am lucrat zilnic între orele 17 – 20 la apusul soarelui, când lumina era calda și rămâneam aproape singuri pe plaja sălbătică. Am avut și sesiuni speciale la răsăritul soarelui sau la miezul nopții, am explorat formatul călătoriilor emoționale individual sau în grup. Am avut și cină comună (excelent gatită de colegii mei, eu am asigurat luminile și proiecțiile video) și chiar si o noapte performativă la lumina stelelor si a lunii. Am jucat adevăr și provocare într-un format performativ pe plaja mării si ne-am jucat cu imaginatia in compania DIXIT-ului traditional (unde am fost mereu în coada ocazie de pedeapsa) și ACTIVITY, unde cu greu mi-am demonstrat talentele ascunse de mare pictor.

In ultimele zi, am incercat sa inceput să ieșim din cochilia experienșelor persoanele (și a grupului) și am început să interacționăm chiar cu turiștii de pe plaja. La inceput timizi, eram priviti destul de ciudat…Cu toate acestea în ultima zi, am oferit oamenilor (inclusiv copiilor care au fost adorabili) o experienta puternica si profund umana. Un cuplu aflat in trecere, s-a oprit și a devenit martorul tacut al experientei noastre performative. O femeie s-a bucurat de o atingere puternic emotională care i-a răscolit sufletul. Unii chiar ne-au filmat si fotografiat. Alții ne-au zâmbit complici. …Iar la finalul serii ne-am rostogolit în valurile calme ale Marii Negre. Timpul a trecut repede, mult prea repede. Am fi avut nevoie de mai multe zile de lucru, să ne cunoaștem mai bine și să dansăm poate mai mult…Insa chiar si asa, experienta wanderingului de la Corbu a fost super-frumoasă. Am ramas in continuare in contact, azi chiar ne intalnim din nou. Dansul creaza indiscutabil dependență. Și prietenii frumoase, uneori chiar și familii (vezi familia fragil). Duminică plec la Bruxelles pentru a demara un nou proiect cu dans – Emotional Europe ce va fi realizat in 2019 in cadrul unui festival Next Generation, Please – organizat de BOZAR.  Iar peste cateva zile lansam un nou program de sesiuni dans-wandering la Bucuresti. Iar turneul nostru Dans-Wanderer din cadrul Platformei ZonaD va continua cu reprezentanții la Piatra Neamț și Lisabona. Life is simple. Question: are you happy? Yes, keep dancing. No, start dancing.

Platforma ZonaD continuă.

31 mai

M-am trezit  din somn dintr-un coșmar teribil, mă urmărea un dinozaur ciudat care încerca să mă mănânce (pe bune). Din păcate România prezentului s-a transformat într-un Jurasic Park – 1984 Dragnealian unde se pare că corupția, hoția și prostia încearcă să guverneze fără frică. miza ultimei decizii CCR este în fapt real o mineriadă cu mânuși albe. se încearcă pe ultima sută de metri scăparea lui Dragnea din pușcărie și reducerea în timp la tăcere a procurilor. Însă în realitate cred că de fapt se încearcă scoaterea României din Uniunea Europeană.

După mine, Klaus Iohaniss este un președinte mult prea moale pentru România furată a anului 2018.  Sincer cred că dacă în martie/aprilie 2017 ar fi declanșat referendumul pe tema justiției (așa cum anunțase), poate că nu am fi ajuns aici. Însă a preferat să amâne. A jucat prost cărțile pe care le-a avut ca Președinte, inclusiv constituția și protestele imense din stradă. Nu-mi dau seama ce a avut în cap. A crezut că Dragnea se va liniști și va renunța de bună voie și nesilit să intre la pușcărie?…După decizie de ieri a CCR-ului nu prea mai are de ales. Fie o va demite pe Laura Kovesi și va renunța la drumul european demarat de România în 2007. Fie va scoate sabia din teaca și va ataca curajos hidra coruptă din Parlament. Unii din analiștii politici  spun ca una din armele care i-a mai rămăs este referendumul. Chiar cu riscul ca el să fie suspendat și legile justiției să fie amputate definitiv. Insa prin acțiunea lui va arată că îi pasă. Și că pune interesul României mai presus de viitorul lui. Dacă eu aș fi însă în locul lui aș încerca, în extremis, să dizolv Parlamentul și să convoc noi alegeri anticipate. Pentru că țara a ajuns într-un moment critic. Iar el este conform garantul constituțional al României democrate.

Nu, nu le pasă deloc de noi și de viitorul acestei biete țări. Este mai important ca Dragnea să scape (pentru moment din pușcărie) și salariile să crească la bugetari încercând cu asta să cumpere o liniște. Nu contează ca pun economia RO pe butuci pentru următorii 5-10 ani.

Sincer nu cred că protestele mai pot reprezenta o soluție. Nu, când CCR-ul ne fură justiția pe față prin decizii discutabile care lasă CSM-ul și Președintele fără obiect de activitate și-i aduce din nou pe procuri sub presiunea politicului. Cristi Danileț punctează foarte bine aici situația în articolul din Contributors.

Pentru mine imaginile de ieri prezentate la televizor aseară sunt clare. Furia oamenilor începe să crească. Am simțit aseară aceeași tensiune ca în februarie 2017, însă la o scara mult mai mare. Oamenii sunt din ce în ce mai furioși pentru că încet-încet țara se destramă iar România este furată bucată cu bucată. Unii fură sume mici pe față (ca parlamentarii PSD înregistrați de televizuni care folosesc cartelele de prezentă pentru colegii absenți pentru 500 lei în plus), alții amanetează România la groapa de gunoi a Rusiei, in timp ce unii își plătesc cauțiunea de 1 milion de euro cu lingouri de aur. Asta a ajuns să fie România. Așa cum spuneam nu cred că protestele mai sunt o variantă pentru viitorul curat al României. Cred că oamenii trebuie să înțeleagă că singura lor șansă este cucerirea Parlamentului în 2020 de către o opoziție curată. Suntem obligați să intrăm în politică și să ne poziționăm clar împotriva hoției, a corupției și a prostiei. Altă șansă nu avem. Cause the day we give in is the day we die, the day we die (remember #colectiv).

 

 

 

AFCN la început de 2018

Una din puținele realizări ale fostului Ministru al Culturii Lucian Romașcanu (și el la cârma doar pentru 6 luni) a fost numirea unui nou Consiliu pentru Administrația Fondului Cultural Național.

Aș afirma (și cred că nu greșesc când spun asta) că ultimii 2 ani au fost cei mai buni ai AFCN-ului de la înființarea lui în 2005. Noul Director AFCN – Irina Cios și echipa AFCN condusă de Carmen Constantin împreună cu fostul Consiliu AFCN au reușit într-o perioadă foarte scurtă de timp să pună instituția pe linia corectă. Printre lucrurile pozitive realizate în ultimul timp aș menționa Gala Premiilor AFCN ce recompensează excelența în managementul cultural și operatorii culturali cu proiecte inovatoare, noile arii de co-finanțare pentru susținerea rezidențelor de creație și a festivalurilor sau a proiectelor cu caracter repetitiv și în final cireașa de pe tort, sesiunea pilot de finanțare a proiectelor multianuale, prima de acest fel în România. Care este extrem de necesara si ceruta de peste 10 ani…Trec peste faptul ca Ministerul Culturii ar fi trebui sa inițieze el direct un proces de reforma și să ofere subvenții anuale tuturor operatorilor culturali și nu într-un mod discrimatoriu doar institutiilor de stat. Însa pâna in prezent doar echipa AFCN și-a asumat acest rolul și a propus concret în 2016 înființarea acestei noi linii de finanțare, care oferă noi perspective de dezvoltare pentru operatorii culturali independenți.

Un alt lucru pozitiv realizat în ultima perioadă este existența unui ghid al evaluatorilor (în premieră pentru România) care ar trebuie să ofere evaluatorilor un instrument practic în realizarea evaluării proiectelor culturale depuse la AFCN. Pentru toate aceste lucruri frumoase, trebuie să le mulțumesc tuturor – Irina Cios, Carmen Constantin din echipa AFCN precum și membrilor Consiliul AFCN – în special Ada Solomon, Matei Martin, Miruna Runcan, Vlad Morariu și Radu Vancu, care au reușit să producă aceste modificări pozitive. Tot la capitolulul mulțumiri trebuie făcută și o mențiune specială pentru dl. Vlad Alexandrescu, fost Ministru tehnocrat al Culturii (tot pentru aproximativ 6 luni) care a reușit să pună împreună o garnitură extraordinară de oameni pentru AFCN. Merită cu toții un premiu simbolic din partea noastră și nota 10 !

Acum, revenind la anunțul privind noul Consiliu AFCN, nu poți să nu remarci faptul că s-a luat decizia înnoirii complete a garniturii Consiliului AFCN. Ceea ce în sine cred că este o mare greșeală. Normal ar fi fost ca 2-3 persoane din vechiul Consiliu să fie lăsați să-ți continue proiectele pentru a exista o continuitate, mai ales că o bună parte au fost nominalizați pentru un nou mandat. Însă nu s-a dorit asta, conform vechiului obicei din România, unde dacă ceva funcționează bine, trebuie să modificăm. Dacă te uiți la noile nomizalizări, sunt foarte puține personalități și oameni care cunosc din interior scena culturală din România. O mare parte sunt consilieri din Ministerul Culturii sau persoane nominalizate din partea ICR și a Academiei Române și doar 2-3 persoane reprezentive pentru scena de artă contemporană.  Va reuși noul Consiliul AFCN să ducă mai departe procesul de reformă demarat în 2016 de AFCN ? To be or not to be, cum ar zice marele Shakspeare.

Pentru ei și pentru noi toți, o să încerc aici să punctez  câteva din lucrurile care mi se par importante și relevante pentru viitorul AFCN pentru perioada imediat următoare:

  1. finanțarea cu prioritate a sectorului cultural independent; finantările AFCN trebuie să adreseze cu exclusiv și cu urgență structurilor independente (lucru cerut încă de la înființarea sa în 2005); prin noua reforma fiscală și modificarea legii privind sectorul asociativ, ONG-urile culturale vor fi puse curând într-o situație limită. În cazul în care AFCN-ul va menține decizia de co-finanțare a întregului sectorul cultural, o soluție de compromis ar fi ca AFCN-ul să creeze o arie specială pentru ele (pe modelul deja existent al festivalurilor).  Mastadonții culturali care beneficiază deja de sedii, resurse umane și financiere alocate anual – vezi Teatrele de stat, Primăriile locale, MNAC, CNDB-ul, Muzee naționale, ar trebui să concureze împreună și nu la competiție cu organizații mici.
  2. O mai corectă distribuire a bugetului la aria “artele spectacolului”. La fiecare apel, in mod normal teatrul primeste sumele cele mai importante (peste 1 milion de lei) urmata de muzica (aproximativ 700.000 – 800.000 lei) si dans care este considerata in continuare „Cenușăreasa” artelor spectacolului (300.000 – 400.000 lei). Consider importantă și necesară creșterea de urgență a bugetului acordat ariei  ‘dans și performance’ la nivelul alocațiilor pentru teatru/muzica. Mai mult decât atât, deși ariei i-a fost atașată o nouă secțiune în 2017 performance (care în mod normal ar trebuie să fie inclusă la arte vizuale de care aparține de drept), bugetul a devenit în 2017 și mai mic.  Argumentele care stau la baza acestei creșteri de buget pentru dans sunt în opinia mea: calitatea proiectelor depuse care poate fi verificata prin nivelul punctajelor mari obținute de proiectele cofinanțate în 2017/2018 (mult mai mari decât la alte arii); existenta unui număr mai important de proiecte europene si internaționale care necesita desigur fonduri mai importante; diversificarea scenei coregrafice si apariția unor noi structuri – WASP, LINOTIP, Tangaj Dans, Asociația DanSpot etc precum si o creștere a activității coregrafice in paralel cu reducerea bugetului CNDB. Mai mult decât atât, dansului nu beneficiază de existența unor Uniuni cum există la Teatru și Muzică, care pot să sprijine derularea proiectelor prin timbrul teatral sau muzical…S-a tot spus că la dans proiectele depuse sunt mai slabe, lucru care este fals. În calitate de fost evaluator și la dans și la muzică și la rezidențele de creației, vă pot spune că peste tot în mare parte proiectele sunt slabe. Iar argumentul valoric că bugetul ar trebui să fie decis de numărul de proiecte depus, nu cred că stă în picioare.
  3. Majorarea nivelului cuantumului finanțărilor oferite de AFCNde la 000 lei/proiect (în prezent) la 85.000 lei/proiect; creșterea nivelului finanțărilor trebuie luata din cauza devalorizării cursului Euro (care va ajunge în curând la 4,7 Euro) precum și a creșterii taxelor către stat (asigurare de sănătate, pensie) prin mutarea taxelor de la angajator la angajat, precum și prin modificările recente din codul fiscal.
  4. Modificarea modului de selecție a evaluatorilor AFCN. In prezent evaluatorii sunt selecționați de către Consiliul AFCN doar pe baza inscrierii si a unui CV si a unei scurte motivări (opțional) . Selectia doar pe baza CV-ul este deficitara si lasă loc apariției în comisia de evaluatori AFCN a unor persoane care au slabe cunoștințe despre sectorul cultural, artiștii si domeniile artistice. Care desigur au studii de management și experiența evaluarii proiectelor de tip POSDRU însă n-au fost la un spectatcol de teatru sau de dans. O spun direct din interior, pentru că am fost evaluator în ultimii 2 ani și m-am întâlnit cu oameni care nu înțeleg deloc mecanismele și nevoiele scenei culturale din România. Din această perspectică, cred că fiecare evaluator care se auto-propune sa fie invitat într-o prima fază sa evalueze într-un timp-limita înainte de a fi selecționat in corpul de evaluatori AFCN (să zicem maxim 1 săptămână) sub forma unui test, un proiect cultural standard. In cazul in care punctajul oferit este sub limita unui barem standard de să zicem +/- 10 puncte fata de punctajul corect, iar observațiile din grilă nu reflectă notele acordate, acesta să nu poată fi angajat ca evaluator in corpul de evaluatori. Desigur, problema ce-a mai complicata este că în prezent un evaluator nu poate sa evalueze decât la un singur domeniu/arie de finanțare, ceea ce reduce foarte mult numărul evaluatorilor calificați. Pentru a crește calitatea procesului de evaluare, aș propune ca evaluatorii buni/recunoscuți, care au trecut de testul grilă să poată fi selecționați de Consiliul AFCN măcar pentru 2 domenii/arii diferite. In plus evaluatorii care se dovedesc incompetenți sau care au realizat evaluari proate la distanțe de 40/50 de puncte de alți evaluatori (vezi problemele de la ultima sesiunea de proiecte I/2018 când o serie de proiecte bune au fost excluse la prima evaluare din cauza evaluatorilor incompetenți) să fie eliminați din corpul de evaluatori AFCN.

Probleme cu lipsa evaluatorilor de calitate sunt reale și pot fi observate prin numărul extrem de mare de contestații depuse anual (în creștere parcă), operatorii culturali nu mai au încredere în procesul de evaluare realizat de AFCN. Ideal cred că pe plan mediu AFCN ar trebui să-și creeze cu Corp al Evaluatorilor (lucru cerut încă din 2011-2012) care să fie format din oameni cu experiență și studii de specialitate de management cultural capabili să înțeleagă ghidul detaliat al evaluatorilor pus la dispoziție de AFCN și desigur nevoile sectorului cultural din România.

In final cred că, echipa AFCN ar trebui să organizeze împreună cu noul Consiliu al AFCN-ului rapid o întâlnire cu operatorii culturali pentru a afla problemele cu care acesta se confruntă și nevoiele sectorului cultural din România. Să fim optimiști și să sperăm că AFCN va merge în continuare în direcția bună și nu va fi dinamitat și el de actuala coaliție PSD/ALDE.

Timișoara 2021

In aceste zile de început de 2018, se votează noul Guvern (al treilea într-un an) și implicit noul Ministru al Culturii. Poziție care se pare ca va fi adjudecată de George Ivașcu, actor și director al Teatrului Metropolis (fost Theatrum Mundi la începutul anului 1990). Va avea o sarcină dificilă, iar una din prioritățile lui ar trebui să fie (în parerea mea) și  proiectul Capitalei Europeane a Culturii 2021. A trecut practic un an de zile de când Timișoara a fost aleasă drept Capitală Culturală Europeană 2021 și nu prea s-au auzit/făcut nimic acolo. S-a pierdut practic un an important din pregătirea proiectului, care ar trebuie să fie cred proiectul strategic al României pe partea de cultură. Insă pe actuali guvernanți, primari și politicieni îi interesează cultura și modul în care Timișoara va reprezenta România pe scena europeană fix în pix. Timișoara 2021 poate să mai aștepte, se va întâmpla abia peste 3 ani…

La finalul anului 2016 a fost publicat raportul final al expertilor europeni  referitor la modul în care s-a realizat selecția orașului câștigator. Selecția orasului final a fost realizata tinand cont de urmatoarele lucruri – contribuția la dezvoltarea strategiei culturale a orașului pe termen lung, dimensiunea europeană, conținutul artistic și cultural, capacitatea de a implementa proiectul și managementul programului. A câștigat în final Timișoara care a avut cel mai bun bidbook final și și-a jucat cel mai bine șansele.

Cunosc destul de bine contextul pentru că am fost și eu implicat, într-o prima fază foarte activ în 2015, în constructia dosarului Bucurestiului 2021, despre care am scris chiar pe blogul meu. Este drept mi-a luat ceva timp până să înțeleg că de fapt că experiența mea de peste 20 de ani nu contează foarte mult pentru experții europeni, cei care au avut în final un cuvânt de spus în finalizarea programului de candidatură. Când eu ziceam că Bucureștiul are nevoie de investiție în infrastructură culturală (spații și studiori pentru artiși și ONG-uri, instituții de tip noi, programe de mobilitate) ei propuneau structuri mobile, fluide…Desigur că atunci când ești invitat să lucrezi ca expert pentru ECOC-urile europene, cunoști rețeta standard și nu mai ai nevoie să meargi să vazi spectacole locale, să vizitezi spațiile culturale existente, să iei pulsul direct al cartierelor și al publicului…You are the European expert. Nu vreau să o lungesc prea mult, însă la puțin timp după intrarea la pușcărie a Primarului Oprescu,  nou primar Răzvan Sava (un “nimeni” altul care s-a trezit brusc stăpân peste urbea Bucurestiului) a început demolarea ArCuB-ului și a dosarului de candidatură. Am renunțat să mai cred în proiectul Bucureștiului, așa că m-am retras în umbră, lăsând locul altor colegi mai tineri. Și bine am făcut pentru că dna. Firea (care a fost aleasă ulterior de bucureșteni în iunie 2016) a tras și ea cu tunul în dosarul de candidatură, ultima dată chiar cu puțin timp înainte de susținerea dosarului în fața comisiei de experți.

Sibiu 2007

Acum dupa ce toată tevatura și competitia s-a finalizat – iata a trecut chiar un an de zile – simt că este momentul să scriu despre acest proiect la rece. O să încep cu începutul, adica cu Sibiu 2007, despre care nimeni n-a prea vorbit în competiția candidaturii. Am avut șansa să particip direct cu 2 proiecte la programul Sibiu Capitala Culturala Europeana – festivalul Sibiu Dans 2007 si proiectul de colaborare artistica “Danse.Entre.Deux” prin care au fost realizate doua co-producții de dans care au fost prezentate la Luxemburg, Sibiu și Bucuresti. Ulterior am prezentat la Sibiu și rezultatele proiectul european Migrant Body la care am lucrat în perioada respectivă în calitate de co-organizator. Proiectele mele, derulate prin Fundația pe care o conduc încă din 1997, au fost selectionate de catre un board national în urma unui apel național lansat în 2005. Pentru că “Asociația Sibiu Capitală Culturala Europeana 2007” (care oficial a implementat proiectul) nu a putut gestiona fondurile publice oferite de Guvernul Romaniei, finantarea a fost realizată de MC într-un mod foarte birocratic. In final pentru a putea derula proiectul, am fost initatiatorul unei campanii de lobby nationale care a dus in final la eliminarea “garanției de bună execuție” pentru proiectele culturale (o lege care la vremea respectiva obliga un operator cultural privat care primea finantari nerambursabile de la fonduri publice sa blocheze o suma de 10 % din bugetul proiectului din resursele sale pînă la finalizarea proiectului sau). Daca primeai 100.000 lei de la MC sau AFCN trebuia să blochezi  suma de 10.000 lei pe perioada iar pentru cine este independent și realizează proiecte acest lucru este practic la vremea respectivă aproape imposibil ). Nu vreau sa-mi aduc aminte de discutiile lungi avute cu echipa de la Ministerul Culturii (care ne propuneau să includem diurna artiștilor străini în onorariul lor, suma care impozitată) sau cu contabilii de la MC care la final au respins o serie de bilete de avion și cheltuieli de producție invocând tot felul de motive hilare. Cert este că dacă nu aveam șansa unui sponsor privat – firma PETROM S.A, care a sprijinit financiar organizarea festivalului, probabil ca aș fi renunțat de la început să mai organizez acele 2 proiecte pentru Sibiu. Pentru un artist/operator cultural din afara Sibiului, implementarea celor 2 proiecte la Sibiu a fost foarte dificila și nu de multe ori m-am gandit să las balta proiectele mele. Am avut mare noroc și cu Gabriela Tudor care a fost îngerul meu păzitor atunci și care m-a sfătuit să nu renunț la cele 2 proiecte…Spectacolul “dreams.land” pe care l-am realizat cu această ocazie a avut o viața lungă, ultima reprezenație fiind prezentată la New York in 2010. La 5 ani după ce fusese realizat, era încă prezentat publicului larg din diferite țări. Deci se poate spune că proiectul s-a finalizat cu succes. Iar colaborarea cu Luxemburg demarată atunci în 2006 s-a continut până anul trecut, grație unui program de rezidențe inițiat ulterior de Centrul de Cultură George Apostu din Bacau si Centrul Coregrafic 3-CL din Luxemburg. Coregraful luxemburghez care lucrase cu dansatorii Mihaela Dancs și Adrian Stoian, în 2008 propunerea Centrului Apostu derularea unui program de rezidențe pe 3 ani în urma căruia mai mulți artiști ca Cristina Lilenefeld, Carmen Coțofană, Andreea Novac avea să beneficieze de spații de repetiții, feedback și puține resurse pentru implementarea proiectelor lor. Așa s-a născut piesa Layers de Cristina Lilienfeld care a și plecat într-un turneu european în 2016….

Din pacate, într-un plan general mai larg și pe termen lung, programul Sibiu 2007 nu a adus mare lucru sectorului cultural și publicului sibian. Nu a existat ceea ce numesc europenii – legacy. Programul cultural de la Sibiu a fost unul minimal și fară viziune,  construit pe genunchi de Constantin Chiriac și echipa lui pe baza unor proiecte punctuale, concerte și festivaluri în jurul festivalului de teatru internațional de la Sibiu. Nu s-a investit nimic in dezvoltarea publicului, în conceperea unor programe de dezvoltare a infrastructurii culturale, în artiștii locali. E drept ca n-a existat un program de candidatură transparent, Sibiul deveningd capitală culturală europeană pe ușa din dos prin candidatura Luxemburgului. Acolo insa proiectul a avut niste rezultate clare, vizibile. In 2015 am revizitat Luxemburgul cu spectacolul [Fragil] si am putea vedea direct modul în care spatiul in care a fost realizat in 2007 proiectul Dance Palace (de dezvoltare a scenei de dans contemporane portugheze într-un fost depozit de fructe), acum este Banane.Fabrik – un centru cultural cu studiouri de dans si sala de spectacole folosit de trei organizatii de dans si teatru din Luxemburg. Diferențele între Luxemburg și România sunt insă imense ce-i drept….cum putem să comparăm niște prune mici transilvane cu bananele luxemburgheze. La Sibiu în schimb s-au cheltuit sume mari pe distracția publicului caruia i-a fost oferit din plin, concerte, saltimbaci, catalige și focuri de artificii. La nivel de infrastructură, dupa finalizarea programului, din cate stiu au ramas doua corturi mari si ceva aparatura adiacenta (corturi care fost donate TNB-ului Bucuresti însa nu le-am mai văzut folosite de atunci, zac probabil printr-un depozit). Am fost în octombrie anul trecut la Sibiu si orasul mi s-a parut foarte trist din punct de vedere cultural. Nimic din energia vibe-ului din 2007 nu s-a pastrat iar publicul este cam la același nivel ca și în 2007. Doar Teatrul Gong pare să-și fi găsit un suflu nou printr-o echipă de oameni tineri și compentenți care încearcă să provoace o schimbare pozitiva pentru publicul larg sibian – felicitări Adrian Tibu. Singurul proiect care a ramas a fost crearea Teatrului de Balet din Sibiu imediat dupa momentul 2007, care a fost demarat de Ovidiu Dragoman (fost director la Centrul Cultural al Primariei din Sibiu, instituție prin care s-au derulat o parte din finantarile de la acel moment venite din partea Primăriei Sibiu). Din punctul meu de vedere momentul Sibiu 2007 a fost un proiect ratat din punct de vedere cultural și artistic. chiar dacă există grafice economice care arata că orasul s-a dezvoltat foarte bine economic, la nivel cultural și al scenei artistice local efectul a fost minim. Nu există artiști local importanți, o infrastructură de nivel european iar publicul este destul de “clasicizat”. Doar Teatrul Național Sibiu o duce în continuare foarte bine, face montări spectaculoase (vezi Faustul care încă se vinde ca pâinea caldă) și internaționale însă pentru asta, nu cred că era nevoie de organizarea unei capitale culturale europene.

Insă în cazul de față pentru 2021 lucrurile au stat foarte diferite. După aproape 2 ani de competiție, la care au participat 14 orase – Alba Iulia, Arad, Bacau, Braila, Brasov, Baia Mare, Brasov, Bucuresti, Craiova,  Iasi, Sfantu-Gheorghe, Suceava, Targu-Mures, Timisoara –  și echipe complexe de artisti/manageri culturali/experti europeni, iata un există un câștigător – Timișoara 2021.

Timișoara 2021

Am fost la Timișoara de mai multe ori în 2016 cu ocazia unor ateliere și rezidențe la AMBASADA, odată întâmplător chiar cu ocazia vizitei comisiei de experți europeni. Am revenit în orașul de pe Bega și în 2017 pentru că orașul are o o energie pozitivă și pentru că dansul contemporan acolo este la început de drum (cam cum era în București acum 20 de ani). Orașul s-a schimbat mult de la ultima vizită în 2000 când am participat la un training organizat de Gabriela Tudor și Fundația Pro Helvetia, cu faimosul Charles Laundry (fondatorul conceptului de creative city). Acum există o serie de noi spații și initiațive personale (vezi MISC-ul lansat în 2017), pub-uri și gradini faine, orașe are piste de biciclete iar malul Begăi este o zona de agrement în curs de dezvoltare, cu o serie de terase de tip Berlin….Prin perspectiva proiectelor mele, am urmărit de aproape modul în care echipa Timișoara duce mai departe programul său “Shine your light”. Însă după ce a câștigat spectaculos în fața Clujului, în 2017 a intrat într-o zonă de darkness aș zice.

Shining the light – proiectul super-interesant cu cele 6 stații și 18 trasee culturale s-a transformat în final în 2017 în spectacole de circ și discuții la o cafea. Era să uit și un laborator de proiecte europene, pe care sincer nu prea îi înțeleg rostul în acest moment. Și un început de program educațional. Not much după un an de zile de pregătiri. Unde sunt cele peste 50 de proiecte importante din bid-book final, care conform raportul experților europeni reprezintă contractul-cadru?

“The bidbook at final selection becomes the de facto contract between the designated city and its citizens, the monitoring panel, the ministry, the European Commission as well to the other candidates.”

Unde este proiectul de capacity building – Power Station, care mie mi s-a părut cel mai important pentru scena culturală din România din ultimii ani? In vara lui 2017 fost lansat un apel public pentru angajarea unor persoane în cadrul acestui program major, însă nu mi-a fost clar ce se dorește și în direcție se va merge. N-am mai auzit nimic de atunci. Ce sa mai vorbesc despre faptul că au angajat un director artistic într-un mod netransparent fără un apel internațional așa cum recomanda  comisia de experți europeni (“The recruitment of the Artistic Director takes place through an international open recruitment process”).  Iar primul mare spectacol cu care s-a lansat programul Timisoara 2021 la finalul lui decembrie (practic dupa de 365 de ani de zile) a fost un spectacol de circ din Suedia. Serios, chiar aveau nevoie timișorenii, artiștii și operatori locali de circ?

M-am întâlnit cu echipa Timișoara 2021 la începutul anului 2017 la București. Am discutat posibilitatea implementării în parteneriat al unui program de dezvoltare organizațională pentru sectorul cultural în cadrul sau cu sprijinul Timișoara 2021. Nu a existat interes. Chris Torch și Simona Neumann și-au exprimat însă interesul pentru un program solid de sprijinire al dezvoltării dansului contemporan la Timișoara. Am trimis mai multe mesaje, eu personal am implementat mai multe proiecte acolo cu finanțare de la AFCN. De la ei n-am mai primit însă nici un răspuns de la prima noastră întălnire….Liniște completă. Circul contemporan suedez este însă mult mai cool.

Timișoara 2021 are nevoie în primul rând să-și dezvolte o infrastructura culturală și în primul rând la nivelul resurselor umane [manageri si producatori culturali profesioniști], este nevoia de lansarea unor programe mari de dezvoltare a publicului și desigur să crească vizibilitatea orasului pe plan național și internațional. Care by the way este aproape zero la nivelul Timișoarei. Nimeni nu prea știe ce se întâmplă acolo. Dacă vă puteti inchipui, nu există nici măcar un banner nou în aeroportul din Timișoara (cel puțin în septembrie 2017 când am fost eu acolo), nu mai spun că în aeroport nu există informații privind traseul autobozului care face legătura cu orașul . Iar când am fost ultima dată în septembrie cu #dansliteratura (la Fundația TRIADE) și atelierul internațional Moving Dialogue 2017 la AMBASADA (pe care le-am programat tocmai la Timișoara pentru a susține eforturile din perspectiva Timișoarei 2021), orașul era și la propriu și la figurat în întuneric (din cauza unei furtune apărute în senin)….Iar despre proiectele incluse in bid-book n-am auzit mai nimic. Nobody knows anything. După cum merg lucrurile în România, Timișoara 2021 are șansă să devină unul din eșecurile culturale de renume ale României. Sunt curios oare ce au de zis experții români și străini care monitorează modul în care se implementează programul Timișoara 2021 ? Oare Primăria Orașului Timișoara este conștientă despre situația actuală?

Din pacate din octombrie 2017, nici Guvernul Româmei și echipa de tehnocrați/specialiști ai Ministerului Culturii, precum și cei doi Miniștii care s-au perindat pe acolo – Romașcanu si Vulpescu nu au acordat nici o atenție acestui proiect esențial cred eu pentru Romania. Programul artistic propus de Timișoara 2021 este unul ofertant iar proiectul ar putea da suflu nou artiștilor și operatorilor culturali din Timișoara. Depinde însă foarte mult cum va fi el implementat. Dacă noua echipa de la Ministerul Culturii nu va înțelege rolul important al acestui proiect și nu va face din timp modificări legislative importante (lucru cerut și chiar de experții europeni în raportul lor), proiectul va eșua. (“The senior staff of the company are recruited through open competitions and contracted to be in place by spring 2017”.)

Timisoara 2021 (și România) a pierdut în 2017 un an important. Mai are încă ceva timp să fructifice cartea capitalei cultural europene. Depinde însă foarte mult de modul în care în acest an, politiceni, echipa locală care administrează proiectul precum și de operatorii culturali locali (care în opinia mea ar trebui să fie direct interesați de modul în care se va implementa programul), vor reuși să canalizeze energiile pozitive. De ei depinde cred, dacă proiectul va fi unul câștigător pe termen lung. Sau falimentar, așa cum a fost la Sibiu.

14702300_172479186538847_6952548007999814835_n.jpg
improvizații performative în curtea AMBASADA, Timișoara 2016, poza Gemma Riggs

 

 

 

 

 

 

31 decembrie

DSCF1961

Am ajuns de câteva zile bune la Lisabona, orașul meu european favorit (de care m-am îndrăgostit definitiv acum mai mult de 20 de ani), cu fado și pastes de nata, vihno verde și ginjinha (cireșata portugheză) și colinele lui abrupte. Aici pe ultima sută de metri am reușit să finalizez cu Alina ultimul interviu al anului (pe care-l puteți citi aici).

2017 a fost anul #rezist sau mai bine spus al rezistenței prin cultură. a început frumos în ianuarie cu un premiu de excelență din partea AFCN oferit pentru cei 20 de ani activitate cu Fundația Gabriela Tudor. Pe 2 februarie la 10 noaptea însă am ieșit brusc pe stradă oripilat de lansarea “noaptea ca hoții” a ordonanței 13 referitoare la legile justiției. Cumva din acel moment Piața Victoriei din 2017 a devenit Piața Universității din 1990. iar la final actuala coaliție PSD + ALDE cu sprijinul UDMR au instaurat dictatura parlamentară. Și au modificat în viteză din nou legile justiției…

2017 a fost anul în care am câștigat definitiv procesul cu Jandarmeria Română pentru amenda primită ilegal pentru participarea la o acțiune de susținere a lui Vlad Alexandrescu în fața guvernului și pentru reforma în cultură. Procesul ăsta mi-a mâncat mulți neuroni, bani și timp, însă m-a făcut să înțeleg multe.

În plan artistic a fost un an foarte bogat. Am demarat foarte multe proiecte. #dansliteratura, Publicul e scena sau Dans-Colaj care au inclus multe activități. Am condus 8 ateliere în diferite formate la Sibiu, București, Timișoara și Cluj-Napoca, Sofia, Seattle și Portland. Am avut 4 reprezentații cu [Fragil] și Zmeul sau ce este dansul contemporan la București și Seattle. Am început anul și l-am finalizat cu 2 ateliere la LINOTIP (unul din puținele lucruri frumoase care s-au întâmplat pentru scena coregrafica indepedentă), ocazie cu care am cunoscut oameni noi. În martie/aprilie am beneficiat de o rezidența la Centrul Replika în cadrul căreia am ținut și un atelier pentru copii și părinți, despre care puteți citi aici. În vară, la invitația Oanei Mureșan, am realizat la Cluj un proiect neconvențional pentru o cafenea – meniu:dans pe care am reușit să-l prezint și la București la Green Hours. Un loc drag mie (unde am copt cele 2 festivaluri și spectacolul Incursiune 2) care a împlinit și el 20 de Ani. La Mulți Ani Voicu și Rozana!

Ah eram să uit să menționez prima rezidență și colaborare cu Gemma Riggs, la București și Timișoara, și cu Dragoș Lumpan la Cluj-Napoca. Tot în 2017 împreună cu Lina, Koku, Ștefania și Gemma s-a demarat lucrul la un nou proiect artistic “danswanderer” care a avut premiera în final la Centrul Replika, LINOTIP și ArtHub. Un proiect fain și special, care se va continua în 2018 în mediul virtual și cu noi ateliere și experiențe performative…

Pentru sectorul cultural lucrurile n-au mers prea bine în 2017. La invitația lui Vlad Alexandrescu și a Uniunii Salvați România am candidat în luna aprilie la Președinția Institutului Cultural Român. Invitația a venit pe neașteptate. Brusc pentru o perioadă foarte scurtă de timp de aproape 10 zile a trebuit să-mi pun viața și proiectele pe hold și să realizez un document-sinteză – Institutul Cultural Român | între trecut și viitor – care poate fi citit aici. Am prezentat documentul foarte pe scurt în Senatul României, însă așa cum însă mă așteptam, n-am avut nici o șansă. A fost desigur un simulacru de audiere. Nici măcar n-au avut amabilitatea să ne asculte, senatorii PSD/ALDE/UDMR erau toți cu ochii în telefoanele mobile sau ieșiti pe coridoare la o țigară. Votul a fost clar politic. Din păcate ICR a pierdut în aprile 2017 ultimul tren către profesionalism. Iar de atunci conducerea instituției continuă să promoveze cu succes ia și folclorul românesc cu călușari pe scena internațională. Mai mult decât atât, am senzația că s-a transformat într-o agenție de turism pentru clientela politică. Simplu, mare păcat.

După ce a câștigat spectaculos în fața Clujului, Timisoara 2021 a intrat în acest an într-un con de umbră. Shining the light – proiectul super-interesant cu cele 6 stații și 18 trasee culturale s-a transformat în 2017 în mici ateliere, 2 spectacole de circ și discuții de cafenea. Și un laborator de proiecte europene, al cărui sens nu este prea clar în acest moment de început. Aș zice not much după un an de zile. Unde sunt proiectele super-faine din bid-book ? În opinia mea umilă (însă a unei persoane care trecut direct prin experiența Sibiului 2007, unde am organizat 2 proiecte), Timișoara 2021 are nevoie în primul rând să-și dezvolte o infrastructura culturală în primul rând la nivelul resurselor umane [manageri si producători culturali profesioniști],  să lanseze un program important de dezvoltare a publicului și desigur să crească vizibilitatea orasului pe plan național și internațional. Care by the way este aproape zero la nivelul Timișoarei. Nimeni din oraș nu prea știe ce se întâmplă acolo. Nu există nici măcar un banner nou la intrarea pe aeroport… Iar când am fost ultima dată în septembrie cu dansliteratura și atelierul internațional Moving Dialogue 2017, orașul era și la propriu în întuneric. Shining the light in darkness. Trebuie să spun că am avut o primă conversație interesantă la început de an la București cu Chris Torch, directorul artistic angajat de Timisoara 2021, care părea interesat (cel puțin la nivel de intenție) să sprijine dezvoltarea scenei locale de dans contemporan care este foarte la început în orașul de pe malul Begăi. Însă de atunci n-am mai auzit nimic. Lucrurile par foarte complicate, iar operatorii culturali locali sunt și ei pesimiști. S-a dus deja un an, iar direcția pe care merge nu este foarte transparentă și coerentă (cel puțin pentru mine). La celălalt capăt nici Ministerul Culturii (și Identității Naționale) n-a făcut mai nimic pentru acest program. Ați auzit voi ceva ? Nothing, liniște mormântală.

Un alt eșec a fost în opinia mea și organizarea rețelei IETM la București în luna aprilie. Evenimentul, despre care știam din 2016 că urma să se întâmple la noi când m-am întâlnit la rugamintea lui Miki Braniște cu unul din reprezentanții echipei IETM de la Bruxelles, nu a avut nici un ecou și/sau importanța pentru scena teatrală și coregrafică. Ieșirea ArCuB-ului și a Ministerului Culturii pe ultima sută din organizare a lăsat proiectul fără spațiu și bani. Deși mi s-a propus să mă implic în organizarea lui pe ultima sută de metri, am refuzat. Și bine am făcut, una din deciziile foarte bune ale anului. Am participat într-un panel de discuții la rugămintea Corinei Șuteu, nostalgic fiind.  Însă discuțiile nu au fost deloc interesante, practic spre zero. IETM și-a pierdut foarte mult din strălucirea anilor 90. Sau poate m-am schimbat eu.

ArCuB – o altă instituție importantă (care reușise în 2015/2016 cu ocazia candidaturii Bucureștiului la titlul de capitală europeană a culturii 2021 să intre într-un proces amplu de reformă și modernizare) sub domnia Firea a reintrat în 2017 în matca sa clasică. Cu revelioane de 2 bani, vin fiert și artificii scumpe. Unde sunt oare proiectele de arta contemporana, cu rezidente, centre de arta participativa, programe de dezvoltare a publicului si multe altele gândite pentru 2021, care doreau să aducă arta și cultura la periferie?

2017 a fost și anul dezamăgirilor legate de oameni. Directorul Institutul Goethe din București, cu care negociasem inițial colaborarea pe un proiect important, s-a inspirat fără nici un scrupul sau jenă, din formatul unui proiect important la care lucrasem mai bine de 6 luni cu Ștefania, Raluca și Alina. Și care urma să fie implementat în parteneriat cu Goethe. Am renunțat la proiect din cauza volatității scenei politice, erau proteste în stradă, iar situația era confuză. Spre surpriza mea am descoperit după câteva luni că proiectul fusese inspirație pentru fostul nostru partener, în câteva părți esențiale. Nu că ar fi ceva nou cu copiatul și plagiatul în România, suntem doar specialiști în asta… Însă sincer nu mă așteptam de la o instituție culturală cu atâta importanță și istorie să o facă. N-am rezistat tentației și am încercat să am o discuție face-to-face pentru a lămuri situația. Așa am aflat că sectorul creativ este fluid și că ideile circulă în aer, pot fi împrumutate. Chiar așa, fără nici un credit, fără nici o discuție?

Singura instituție care merge în continuare bine, poate chiar mai bine, este AFCN. Prin premiile de excelență oferite anual, creșterea bugetului pentru proiectele culturale, noile arii de finantare demarate în 2016/2017 – vezi programul multi-anual, rezidențele de creație și cea de festivaluri – a făcut câteva mișcări foarte bune și necesare pentru sectorul cultural. Mai trebuie însă lucrat la creșterea calității procesului de evaluare, există din păcate o serie de evaluatori care nu au ce cauta în corpul de evaluatori AFCN. Desigur, părerea mea.

Aș menționa alte 2 lucruri frumoase. Primul  lansarea oficială la apă a Institutului Prezentului, noul proiect al Ștefaniei și al Alinei Șerban. M-am bucurat să pot participa la discuțiile super-interesante cu artiștii Lia Perjovschi, Ion Tugearu, Constantin Flondor, Ion Grigorescu și să citesc în ultimele zile ale anului interviul cu dna. Papa aka Miriam Răducanu din colecția Parkour, de care mă leagă amintiri frumoase la începutul carieriei mele de dansator.

Al doilea lucru frumos a fost organizarea proiectului colectiv +2017 [despre corp, iubire si dans contemporan] cu Simona, Andreea N și Andreea B, Hermina, Ioana și Arcadie de la LINOTIP. Aș zice eu cel mai bun proiect al dansului pe 2017. Însă sunt desigur subiectiv, doar am fost implicat în organizarea lui…  despredans

Revenind la proiectele mele și ale Fundației pe care o conduc, pe 30 octombrie am organizat o Gală Aniversară specială pentru marca cei 20 de activitate la Institutul Francez. Programul Galei realizat cu sprijinul AFCN a fost unul complex, am lansat un film documentar “20 Ani” realizat de Veioza Arte și vernisat cartea-catalog Revoluția Corpului. Colegii mei de generație dansatori și coregrafi (și o bună parte din cei care au beneficiat de sprijinul Fundației de-a lungul timpului) au ignorat complet evenimentul, dar asta nu a fost o surpriză. Însă m-am bucurat de prezența publicului larg și a colegilor din sectorul cultural.

Eu unul m-am bucurat și emoționat foarte tare de acest eveniment (poza de la începutul postării este realizată atunci de Alexandra Jitariuc). Poate pentru că a fost în egală măsură, revenirea mea în timp în spațiul în care am absolvit în 1996 Masterul ECUMEST în urma căruia am luat decizia de înființare a Fundației. Tot acolo am dansat mult pe vremea Marginalilor și acela a fost locul unde mi-am prezent în 1996 lucrarea mea de diplomă cu care am absolvit Academia de Teatru și Film (acum UNATC) – piesa Incursiune în care am dansat cu Rodica Geantă pe muzica live realizată Mircea Tiberian și Cristi Soleanu, proiect coordonat de regretatul compozitor Corneliu Cezar. A fost emoționantă și caldă (re)întălnirea peste timp. M-am bucurat să dansez din nou cu Pascal, primul mecena al dansului contemporan românesc (care a sprijinit existenta Grupului Marginalii) cu care am realizat împreună în 2006 spectacolul Visa Game. Desigur și cu Catrinel si momentul nostru performativ din Camera 1306. Sau momentele de fragilitate cu Giselda si Tanja. Tot proiectul însă mi-a provocat o stare de vertij emoțional și fizic. Je suis encore ici. Pentru cât timp nu știu…

Ar mai fi multe de scris însă iată că 2017 se apropie cu pași repezi de final. Și eu trebuie sa mă pregătesc de întâlnirea cu noul an. So before to end the year, vreau să vă mulțumesc tuturor celor care ați fost alături de mine în 2017, oameni dragi, public, artiști și finanțatori. Fără voi, anul ar fi fost mult mai sărac. 

Sper ca 2018 sa fie un an mult mai bun decât 2017. Vă doresc să aveți un an al curajului, al experiențelor noi și pozitive, plin de dans și mișcare în aer liber, cu sănătate maximă și întâlniri cu oameni buni și frumoși. 

La Mulți Ani !

 

20 de ani

nici nu știu când au trecut 20 de ani prin mine. îmi aduc încă bine aminte de acel ianuarie geros, când mă prezentam la Judecătoria Sectorului 1 pentru a susține înființarea Fundației Proiect DCM. în ultimile luni impreună cu Ștefania (mulțumesc mult că m-ai ajutat în această călătorie de recuperare a memoriei mele afective) am tot răscolit arhiva fundației, am recitit interviuri mai vechi, m-am uitat la poze, am digitalizat arhiva de filme și inregistrari vechi de pe casete VHS si High8.  acum ne apropiem cu pasi marunți de finalizarea filmului documentar și tipărirea cărții despre cei 20 de ani. vreau sa le multumesc aici celor care au acordat interviuri filmului realizat de Veioza Arte – Mihaela Dancs, Cristina Lilienfeld, Eduard Gabia, Gina Serbănescu, Irina Cios și din nou Ștefaniei. și implicit Taniei și lui Andrei (Veioza Arte) pentru răbdarea de a scotoci prin zecile de înregistrări de spectacole, festivaluri, proiecte internaționale.  în același timp am intrat în linie dreaptă cu premiera proiectului#danswanderer care va fi peste exact 3 zile. așa de puțin a mai rămăs ??? și cu finalizarea proiectului #dansliteratura la CNDB pe 19 octombrie, acolo unde a început în această primavară. azi am trimis primele biografii venite pentru atelierul-audiție condus de colectivul artistic francez les Gens d’Uterpan, care se va derula intre 1-3 noiembrie la Linotip. iar între timp Facebook îmi tot readuce aminte de turneul Fragil de anul trecut. care va fi și el prezentat la București, ca un eveniment-satelit Galei, pe 28 octombrie în cadrul festivalui HomeFest (mulțumesc Jean-Lorin pentru invitație și pentru faptul că oferi publicului bucureștean șansa de a re-întâlni cu fragilitatea corpului). bine că am reușit să trimitem ieri raportul la GPS la New York pentru Moving Dialogue 2017….corpul meu tresare, sunt ca un vulcan gata să erupă….sper să nu explodez prea curând, să apuc să finalizez toate proiectele din această toamnă extrem de bogată.  oricum ar fi, vă aștept însă cu drag, pe toți, pe 30 octombrie la Institutul Francez, acolo unde aventura Fundației a început, la un pahar de vin, ceva dans si multe amintiri. Să fie dans !

 

Moving Dialogue 2017

md

Recent între 17 – 27 septembrie am organizat la Timișoara, la spațiul AMBASADA, proiectul de laborator de practici artistice “Moving Dialogue 2017” la care au participat artiștii americani Cyrus Khambatta și Meredith Salle din Seattle, Tijana Sucurovic  din Belgrad, Oana Mureșan din Cluj-Napoca și timișorenii  Lavinia Urcan (coregraf/director  Unfold Motion), Cristina Daju (artistă vizuală și coregraf/performer), Dan Ianchiș (dansator amator). Și desigur și eu, în calitate de inițiator și moderator al întâlnirii. Proiectul co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și organizat în cadrul proiectului “Publicul e Scena”, continuă o inițiavă mai veche a Fundației din 2010/2011 încercând să conecteze scena de dans contemporan românească cu cea din America.

Timp de aproximativ 8 zile ne-am mișcat unii pe alții (asta mi-a plăcut foarte mult), am discutat despre subiecte diferite și am dezvoltat mici proiecte. Manage Empty Space, Change, Simple Pleasure, Colours of Nothing, Handcuff, The Art of Creation and many more…..Unii dintre noi am improvizat chiar într-o piscină abandonată de pe malul râului Bega. Am fost desigur și la Scărț și Aether locuri de care mă leaga multe amintiri frumoase. Timișoara ne-a primit oferit și o tornadă (cum n-am mai văzut niciodată), care a lăsat orașul pe butuci la propriu și într-un întuneric beznă timp de câteva zile. Chiar și după 4-5 zile buștenii căzuți continuau să sprijinele bancile sau să troneze nestingheriți pe străzi…Aș putea spune că am fost suprins într-un mod neplăcut de data asta de întâlnirea cu Timișoara. Taxiurile n-au funcționat deloc bine (fericiți cei cu Uber), orașul luminilor a fost mai tot timpul în întuneric, străzile erau întoase cu fundul în sus. In general se circula foarte greu și din păcate nici un semn despre faptul că acest oraș urmează să găzduiască în 2021 o Capitală Culturală Europeană. Nici măcăr un banner la intrarea în oraș sau pe aeroport. Dar despre asta o să scriu poate mai pe larg poate într-o altă postare viitoare. La finalul întâlnirii noastre artistice am prezentat și un mic performance în frumoasă sală de la etaj din luminoasă AMBASADA (mulțumesc celor 2 Andree care ne-au întâmpinat cu drag, cafele și un brunch extrem de gustos). La prezentarea finală au venit cam 25 de oameni, cățiva prieteni dragi și lucru care mi-a plăcut mult și oameni noi, aflați pentru prima dată la un spectacol de dans contemporan, cum aveam să aflu ulterior. Dupa cele 30-40 minute de dans, am finalizat prezentarea noastră cu un dialog personalizat cu unii dintre spectatorii prezenți. Iar eu ca bonus, am dansat cu Georgiana dansul inimii, un mic cadou de ziua ei, după cum aveam să aflu mai târziu. Dupa discuțiile finale inerente și o bere timișoreană ne-am despărțit la miez de noapte. Au rămăs în urmă doar câteva poze și memoria corpurilor noastre.

considerații subiective despre dans (II)

draga Cosmin Manolescu
ma bucur si imi pare bine, pe persoana fizica, ca mai avem si un feed back si un contra-argument la ce face CNDB.  Cu toate astea bune, chiar ma intreb cum ai face tu Cosmin Manolescu, cu bugetul în condițiile date, Cum ai face tu cand nu poti, ca nu ai ceea ce trebuie ca sa realizezi ce trebuie! Si cand Curtea de Conturi te intreaba in fiecare zi timp de trei saptamani de ce ai incjhiriat acest spatiu? Chiar as vrea, fara sperata de implinire, sa vad efectiv cum raspunzi tu – personal pe persoana fizică- in fata acestor chestiuni, cum raspunzi tu in fata intrebarii ”de ce s-a alocat sala Omnia unei institutii atat de mici”? si raspunsul sa nu fie valabil? As vrea foarte tare sa vad ca tu te descurci si eu nu! Asta in situatia in care trebuie sa raspunzi mai multor intrebari deodata, cand nu erai tu director, manager sau respondabil. Cred ca de pe margine e foarte usor. As dori oricui sa manance painea pe care o mananc eu acum; si pe blog m-as descurca cu succes! Ia luati voi treaba in mână , să vedm ce faceți, și cum vă critic eu de pe margine, de la mantinelă! Ce viață ușoară aș avea! Daca vreti sa construiti, va rog, puneti umarul. Daca nu, mai lasati papagalul ca nu-i bun pentru constructie. Daca vrei o platforma pentru cand e sala Omnia gata, inteleg. Sunt gata sa ti-o cedez Cosmin, dar pana atunci, ciocul jos, ca nu esti de loc in situatie! Ia-o tu, ca n-ai nici copii de crescut, si ai si – dara-mite- ditamai viziunea! Ti-o dau linistita, pentru ca ai ce lua! Am construit ca tu sa revendici si sa ai in 2019 pe ce pune maina! (…) Sacrificiile personale intra la bonus. Tot pentru tine. Ia-le, Dar as vrea sa le iei de-acum: cand ai buget – 70% Ia-o tu, dar acum! Nu mai tarziu cand este totul aranjat! Ia-o acum, cand presiunile nu sunt doar din partea comunitatii romanesti, ci si internationale! Ia-o si realizeaz-o! Fa-o! Vei face un singur om fericit- pe mine! In rest toti vor avea de comentat! inclusiv eu! De la mantinela. Ce usor e!>

Pentru că Vava Ștefănescu, manager CNDB mi-a adresat public pe facebook câteva întrebări  (ca urmare a publicării analizei mele de context pe blogul meu) mă simt obligat să răspund. Pentru cine nu știe, am fost coleg de clasă cu Vava la Liceul de Coregrafie din București (1984-1988), am dansat împreună în atelierele de la Danse en Voyage de la începutul anilor ’90, i-am produs și prezentat primul ei spectacol independent “Despre Tine” (1998) la Teatrul Național și ulterior în cadrul stagiunii de dans contemporan de la Teatrul Bulandra din cadrul Centrului Inter/Național pentru Dans Contemporan (1999). De asemenea am colaborat direct cu ea la Centrul MAD unde am realizat o serie de proiecte – atelierul internațional Movements on the EDGE (2001, 2002), Joker Dans RO (showcase în cadrul festivalului BucureESTI.VEST) și am realizat un parteneriat de un an de zile între MAD și DCM în interesul dansului contemporan românesc, ocazie cu care am realizat împreună o serie de proiecte, inclusiv o campanie de strângere de fonduri pentru a sprijini participarea Mateei Stănculescu de a studia la PARTS. In perioada în care ea a fost director artistic CNDB (2006-2007) am avut o serie de discuții și conversații foarte bune cu ea privind viitorul dansului contemporan, iar în 2008 am fost invitat de către ea să particip în programul AMPRENTA al CNDB-ului. In 2010 am invitat-o pe Vava ca artistă în cadrul programului Moving Dialogue unde a beneficiat între altele și de o rezidență la Dance Theater Workshop New York (acum New York Live Arts). In 2012 am realizat un mini-proiect de dezvoltarea organizațională pentru CNDB care a inclus organizarea unui focus-grup, analize de context și o serie de planuri pentru dezvoltare instituțională. In 2014 a fost invitată să participe la Porto în cadrul platformei de reflectie E-Motional: rethinking dance pe care am dezvoltat-o cu un grup de artiști, producători și critici de dans din Portugalia, România și Letonia. In primul ei an de mandat ca manager, CNDB și Consiliul Artistic pe care ea l-a inițiat, mi-a acordat premiul de excelență pentru contribuția adusă dezvoltării dansului contemporan în România. In 2015 CNDB a gazduit ultimele mele premiere CNDB [Fragil] și Zmeul și o serie de ateliere de dans contemporan. In 2016 am fost invitat să fac parte din comisia de evaluare a proiectului de management CNDB implementat de Vava pe anul 2015, moment din care colaborarea și comunicarea noastră a încetat brusc. Am continuat în 2017 să fiu prezent la activitățile CNDB, inclusiv la o întâlnire organizată de CNDB privind viitorul sălii OMNIA organizată la începutul lui 2017 la care mi-am adus contribuția cu o serie de propuneri.

și acum o să încerc să răspund întrebărilor Vavei.

1) “Cu toate astea bune, chiar ma intreb cum ai face tu Cosmin Manolescu, cu bugetul în condițiile date cum ai face tu cand nu poti, ca nu ai ceea ce trebuie ca sa realizezi ce trebuie!”

Prima problema majoră a CNDB-ului așa cum menționam în analiza mea este bugetul. Construcția bugetului instituțional și modul în care acesta foloșeste bugetul alocat îi revine în exclusivitate Managerului, iar noi aștia care stăm și comentăm de pe margine, nu avem nici o putere. Putem desigur să facem propuneri însă nu depinde de noi ca ele să fie luate în considerație. Mai mult decât atât, prin pierderea spațiului deținut de CNDB în clădirea TNB, din 2013 o parte importantă  din buget (peste 300.000 lei în 2017 conform bugetului disponibil pe site-ul http://www.cndb.ro) a fost redirecționată pentru închirirerea unui spațiu necesar activității CNDB. Însă suma plătită pentru chiria spațiului din Bd. Mărășești nr. 84, ținând cont de bugetul minimal existent pentru proiecte, ținând cont și de dimensiune, calitate și amplasare este mult prea mare, i-am spus-o Vavei direct încă din 2014.

Propunerile mele pentru rezolvarea partiala a bugetului CNDB sunt următoarele:

  •  reducerea costurilor de chirie (la maxim 3500 Euro/lună) și mutarea activității CNDB-ului într-un alt spațiu închiriat care sa ofere un spatiu optim de lucru atat pentru echipa CNDB (care este sufocata de 5 de ani in cele 3 camere mici oferite cu generozitate de MCC) și cel puțin 1 studio de dans/sală de spectacol.
  • in cazul in care spatiul respectiv nu ar permite realizarea unei sali de spectacole, cred că o posibila soluție ar fi realizarea unei stagiuni de spectacole CNDB cu participarea unor operatori culturali privati (care ar pune fiecare la dispozitie fie fonduri/spatiu/promovare etc); eventual se poate opta si pentru inchirierea partială a unor spatii adiacente de la LINOTIP, Teatrul National, Teatrul Excelsior etc pentru perioade de timp limitate (2-3 spectacole/lună).
  • reducerea schemei de personal CNDB de la 21 de persoane la 15 – in acest moment schema de personal pare mult prea mare pentru volumul de activități derulat de CNDB.
  • crearea unui departament de fundrasing (angajarea a 2 experți/consultanți în zona strângerilor de fonduri) pentru depunerea unor aplicații la programele de finantare europene, atragerea unor sponsori strategici și realizarea de venituri proprii (pe baza de abonamente/membership etc).
  • realizarea unor evenimente corporate pentru bănci/firme comerciale.
  • realizarea in comun a unor proiecte strategice si depunerea unor aplicatii in consortium – de exemplu la program de co-finantare rerambursabila de la AFCN, Programul Europa Creativa, fondurile norvegiene SEE etc.
  • punerea în comun a resurselor financiare atrase de diferiți operatori culturali pentru organizarea în comun a unor activități strategice.

2) “Si cand Curtea de Conturi te intreaba in fiecare zi timp de trei saptamani de ce ai inchiriat acest spatiu?”

Intrebarea asta este desigur retorică. Pentru că misiunea CNBD este stipulată prin lege și nu poate fi realizată fără a avea acces la un spațiu de repetiții/spectacol. Poate n-ar fi rau ca CNDB sa implementeze un program special-pilot de training/yoga/dans inainte de inceperea controalelor pentru contabilii și inspectorii de audit ai Curții de Conturi (care oricum nu vor înțelege ever specificul actului cultural). Poate ca așa vor întelege și ei mai bine misiunea CNDB. Sau poate n-ar fi rău că toate instituțiile publice care se confruntă cu aceste controale/discuții sterile și inutile să facă niște demersuri oficiale ca acești oameni  să înțeleagă că actul de cultură nu se compară cu producerea unor cuie.

3) “Chiar as vrea, fara sperata de implinire, sa vad efectiv cum raspunzi tu – personal pe persoana fizică- in fata acestor chestiuni, cum raspunzi tu in fata intrebarii ”de ce s-a alocat sala Omnia unei institutii atat de mici”?

Sincer cred, că dacă în prezent CNDB (singur sau in parteneriat cu alti operatori culturali) în prezent ar fi derulat proiecte în peste 50 de școli și facultăți din țară, daca ar fi colaborat cu peste 20 festivaluri de teatru/film/muzica sau ar fi derulat o stagiune de spectacole internțională, iar gala Premiilor CNDB ar fi ajuns deja la ediția a 1o-a, nu cred că ar fi adus nimeni în discuție acest punct. După 12 ani, din pacate CNDB nu a ajuns încă să fie percepută ca o instituție majoră (a se citi) importantă pentru sectorul cultural și pentru publicul din România. Iar aceasta este o problemă care va trebuie cândva discutată/abordată serios.

3) “Daca vreti sa construiti, va rog, puneti umarul. Daca nu, mai lasati papagalul ca nu-i bun pentru constructie. Daca vrei o platforma pentru cand e sala Omnia gata, inteleg. Sunt gata sa ti-o cedez Cosmin, dar pana atunci, ciocul jos, ca nu esti de loc in situatie! Ia-o tu, ca n-ai nici copii de crescut, si ai si – dara-mite- ditamai viziunea!”

Da, vreau sa pun umarul la construcția și dezvoltarea CNDB și a viitoarei săli OMNIA, așa cum pot și dacă doriți cu adevărart asta. Și nu doar la nivel de declarație. Unul din lucrurile pe care le-am făcut timp de 20 de ani a fost să contruiesc proiecte. Iar CNDB-ul este unul dintre ele. Știi că, deși văd lucrurile diferit (și cred că nu este nimic anormal în asta), am fost alături de instituția CNDB de fiecare dată când a fost nevoie și sunt gata să mă implic și acum la dezvoltarea institutionala a CNDB-ului. Insă te rog să ne păstrăm calmul și să avem eleganța de a putea comunica civilizat, indiferent daca suntem de acord sau nu cu viziunile privind modul in care trebuie dezvoltat sectorul coregrafic din Romania. Sala OMNIA – care fie vorba între noi eu i-aș schimba numele în Sala Miriam Răducanu sau Sala Ioan Tugearu, pentru a da mai multă importanță urgenței cu care ea trebuie renovată și adaptată – trebuie să devină o Casa a Dansului deschisă tututor, indiferent de limbaje și stiluri de dans. Si unde cu toții cei care simțim și existăm pentru dans, să ne putem simți ca la noi acasă. Desigur, așa cum deja am confirmat, ne vedem luni pe 9 octombrie la LINOTIP.

IMG_1213

(poză de la protestul organizat în fața Ministerului Culturii cu ocazia concursului organizat în noiembrie 2006 pentru alegerea Managerului CNDB, noiembrie 2006)

considerații subiective despre dans

  1. Analiză subiectivă a scenei de dans contemporan din România (I)

Recent s-au întâmplat mai multe lucruri despre care simt că trebuie să scriu pe blogul meu.  Ieri am fost invitat de Daniel Sur la spațiul GALLERY să vorbesc despre activitatea mea și despre situația dansul contemporan din România (mulțumiri pentru invitație). Discuția s-a ramificat în toate direcțiile ajungând implicit la problemele cu care ne confruntăm. Acum 3 săptămâni am primit un mesaj alarmant de la echipa CNDB privind situația financiară dificilă cu care se confruntă:

“Bugetul alocat Centrului Național al Dansului București de către Ministerul Culturii pentru  întregul an 2017 reprezintă 1/12 din cel de anul trecut. Cu alte cuvinte, echivalentul bugetului   pentru o singură lună din 2016. În aceste condiții, marele pas înainte făcut anul trecut pentru   legitimarea dansului contemporan în România și în regiune este urmat de un și mai mare și  nefericit pas înapoi.”

In urma acestei scrisori destinate membrilor comunității coregrafice, CNDB a organizat recent pe 30 septembrie o întălnire (a 2-a pe acest an) cu artiștii și reprezentanții sectorului independent (la care mea culpa n-am putut să particip fiind plecat în străinătate în cadrul unui proiect), în care s-au discutat problemele existente fiind prezentate însă și știri pozitive privind alocarea de către MC a unor surse sumplimentare pentru proiectele de dans pentru 2017. Prin intermediul acestui mesaj, am aflat indirect și faptul că Vavei Ștefănescu i-a fost prelungit mandatul pentru încă 5 de ani de zile (și nu trei cum greșit a fost cred primul ei mandat de manager CNDB). Felicitări Vava! Sper din inima ca perioada care vine să fie de mai bun augur pentru scena de dans contemporan din România și să aducă dansului ceea ce îi lipșește, un cadrul de dialog/comunicare/colaborare și implicit o Casă a Dansului, prin renovarea și punerea în funcțiune a salii Omnia, care a trecut din 2016 în administrarea CNDB-ului datorită Miniștrilor Vlad Alexandrescu și Corina Șuteu (mulțumiri infinite).

O să încerc aici o scurtă analiză, subiectivă desigur, a situației dansului contemporan în prezent în România. Vreau să îmi cer scuze în avans, dacă am uitat să menționez niște lucruri/oameni/proiecte.

Fundația Gabriela Tudor (fostă Proiect DCM) aniversează pe 30 octombrie peste 20 de ani de activitate aproape continuă în sprijinul promăvării și dezvoltării dansului contemporan român. Fundația a avut un rol esențial în dezvoltarea unor noi generații de tineri artiști, promovarea dansului contemporan românesc pe scena internațională, dezvoltarea de noi audiențe precum și un rol direct în crearea Centrului Național al Dansului București. Ulterior a încercat prin diferite programe și proiecte să contribuie la dezvoltarea scenei coregrafice românești prin dezvoltarea unor proiecte și programe internaționale – vezi proiectele Terrains Fertiles (2005), Migrant Body (2006-2007), Moving Dialogue Bucuresti/New York (organizat în parteneriat cu CNDB, ICR New York, Movement Research, Dance Theater Workshop), programul european de mobilitate E-Motional (2011-2015), Eastern Connection România-Japonia (2013-2015) precum și atelierele și turneele organizate în mai multe orașe din țară în cadrul platformei mobile ZonaD/Paradis Serial (2015-2017).  Intr-o perioadă dificilă pentru dansul românesc marcată de pierderii spațiului CNDB de la Teatrul Național București, Fundatia a deschis și administrat la București intr-o perioada dificila de timp (2012-2014) studioul ZonaD – Paradis Serial, ca un spațiu de cercetare și creație coregrafică finanțat în principal din fonduri europene si contributia comunitatii. Recent în 2017 cu sprijinul financiar oferit de Administrația Fondului Cultural Național, am deschis noi programe de cercetare artistică precum #dansliteratura, #danswanderer, Publicul e scena sau Dans-Colaj la care au participat peste 30 de coregrafi, performeri, poeți și public larg din București, Cluj-Napoca și Timișoara. De asemenea, încă din 2005, Fundația a inițiat diverse demersuri pentru îmbunătățirea funcționării AFCN-ului sau propunerea de modificare a legii privind garanția de bună execuție pentru sectorul cultural care s-a finalizat cu succes în 2007. Ulterior, în perioada 2010-2015 prin intermediul Coaliției Sectorului Cultural Independent a participat la realizarea Chartei pentru Cultura Vie precum și la diferite campanii de advocacy privind îmbunățirea sistemului de finanțare CNDB, al funcționarii AFCN-ului sau al programului Cantemir al Institutul Cultural Român.

De-a lungul timpului, am realizat o diversitate de proiecte, evenimente și producții menite să prezinte și să promoveze dansul contemporan românesc pe plan național și internațional. Astfel, în 2002, Fundația a realizat CD-ul interactiv Dans.RO care prezenta activitatea artistică a unui număr limitat de coregrafi români, iar în 2007 la aniversarea a zece ani de activitate a Fundației, DVD-ul promoțional Dans.RO 2007 care prezenta activitatea artistică a 10 coregrafi, precum și a celor 4 organizații/instituții de profil la acea dată. De asemenea, am susținut de-a lungul timpului cîteva zeci de sesiuni de prezentare a scenei de dans contemporan din România în cadrul unor vizite de explorare și/sau festivaluri de profil din New York, Londra, Berlin, Paris, Zagreb, Tokyo, Rotterdam, Barcelona, Istanbul, Hammerfest etc. Toate aceste materiale promoționale și sesiuni de informare au încercat să suplinească lipsa de materiale și studii de specialitate privind dansul contemporan românesc.

Fundația Gabriela Tudor fost singura organizație care s-a împotrivit la începutul anului 2011 ideii de abandonare a locației CNDB din interiorul Teatrului Național București și mutării acestuia într-un spațiu nou ce urma să fie creat ulterior de Ministerul Culturii (de altfel un proiect utopic și imposibil de realizat în contextul crizei economice in care intrase România) militând pentru o variantă de părăsire temporară a locației pe perioada lucrărilor de reparații și revenirea în clădirea TNB-ului după finalizarea lucrărilor într-o sală nouă și renovată, idee care însă nu a fost agreată de conducerea CNDB-ului și de restul comunității (vezi articolul Punctul 0 publicat de Dilema în 2011)

In egala masura, am propus și susținut în mai randuri in cadrul mai multor întâlniri publice încă din 2011, necesitatea dezvoltării de către CNDB a unui important program educațional de dezvoltare a publicului de dans (prin inițierea unor programe de dans în grădinițe/școli/licee/facultăți), susținerea cu prioritate a proiectele de infrastructură pentru scena de dans contemporan (pe baze transparente), necesitatea sprijinirii proiectelor de colaborare internaționale (care aduc vizbilitate, finanțări și noi piețe de desfacere pentru dansul românesc) precum și re-lansarea programului de co-finanțare nerambursabilă a proiectelor coregrafice înghețat de managementul CNDB în 2012/2013 datorită reducerii bugetului său.

Daca ne referim la contextul general, există desigur câteva semne pozitive – vezi dinamizarea scenei culturale independente prin aparitia unui numar important de noi spații culturale independente, organizații și festivaluri atat la București, cât si la Cluj, Brașov sau Timișoara – aș menționa aici festivalul Bucharest International Dance Film, Spațiul Reactor, rezidențele RAP/Linia de Producție de la Fabrica de Pensule, Centrul coregrafic independent LINOTIP, Centrul de Teatru Educational Replika, #neoteric – zilele dansului contemporan la Brașov, spațiul AMBASADA, Institutul Prezentului – precum și o circulație mai importantă a creatiilor coregrafice la nivel national (datorată în principal finantărilor AFCN care au sprijinit în ultimii ani creatiile coregrafice si mobilitatea la nivel național).

Insă situația dansului contemporan rămâne în continuare precară la nivelul infrastructurii, dezvoltării profesionale și cercetării coregrafice, a calitații scăzute a majorității producțiilor realizate de către noile generații (vezi programul concursului “AltConcurs de Coregrafie”), scăderea în continuare a interesului publicului pentru dansul contemporan și creșterea fenomenului de migrație a artiștilor români care preferă să lucreze în străinătate.

Este important de mentionat că, deși în ultima perioadă au fost realizate o serie de rezidențe pe plan național – vezi programul RAP realizat la Cluj în perioada 2013-20167 finanțat de Centrul National al Dansului împreună cu Asociația Colectiv A/Fabrica de Pensule sau rezidențele derulate de WASP și ZonaD/Fundația Gabriela Tudor în cadrul unor proiecte europene – acestea nu au dus în timp (decât cu foarte puține excepții) la realizarea unor creații coregrafice remarcabile sau la apariția unor noi generații de creatori/producători culturali. Ultimii ani au fost marcați de asemenea de o scădere a interesului presei culturale și mass-mediei vis-a-vis de scena de dans contemporan, transformarea criticilor de dans/teatru în operatori culturali și dispariția ultimei emisiuni de dans realizată de Bogdana Pascal din grila de programe TVR.

In plus, în plan general ,se poate vorbi de o tendință de insularizare și lipsă de dialog la nivelul sectorului coregrafic, în ultimii ani fiind organizate foarte puține întâlniri si discutii privind problemele reale ale dansului contemporan (nu doar legate de bani).  Desigur, și nu este nimeni de blamat aici, fiecare organizație/structură/instituție publică încearcă să supraviețuiască și să facă față singur situației dificile existente.

De asemenea aș zice, că există semne clare privind reducerea resurselor financiare existente (vezi subfinanțarea CNDB-ului din 2017) și intenția anunțată în această vară pentru prima dată de către Consiliul AFCN privind posibilitatea limitării odată pe an a accesului artiștilor și ONG-urilor din zona dansului la fondurile AFCN, motivația oferită fiind impactul redus al proiectelor și calitatea slabă a proiectelor de dans realizate.

Din păcate, la ora actuală avem încă nici o analiză/studiu de piață despre zona dansului contemporan care să prezinte date concrete despre numărul profesioniștilor dansului, numărul producțiilor noi și al reprezentațiilor acestora în ultimii ani, numărul de spectatori care au luat parte la acestea, numărul organizațiilor care derulează proiecte în zona dansului contemporan, inclusiv de educație artistică non-formală, impactul finanțărilor oferite din bani publici sau a finanțărilor europene.  Sau de ce nu, un studiu despre profilul publicul interesat de dansul contemporan și despre tipul de activități la care acesta este interesat să participe (ateliere, spectacole, filme, proiecte educaționale etc). Recent în 2017, o încercare a CNDB-ului de realizare a a unui studiu referitor la artiști s-a finalizat fără un rezultat notabil, foare puțini artiști răspunzând chestionarului trimis și proiectul nefiind finalizat până în prezent. Mai mult decît atît, Barometrul Cultural (studiul anual privind consumul cultural în România, realizat de Centrul de Cercetare și Consultanță la comanda Ministerului Culturii) nu aduce aproape nici un fel de date și informații despre domeniul dansului, fiind urmărite cu precădere teatrul, muzica, opera, muzeele și literatura/ lectura.

La nivelul organizatiilor neguvernamentale se poate observa

  • o lipsa de comunicare si colaborare la nivelul sectorului independent (cu mici exceptii);
  • lipsa de interes pentru colaborare și transfer de expertiză și experiență
  • impact limitat al proiectelor initiate de sectorul asociativ la nivel general;
  • apariția unor noi operatori culturali și a unor spatii/proiecte/companii în zona dansului contemporan la Brașov, Timisoara, Cluj-Napoca etc.

Cu toate aceasta, sectorul cultural neguvernamental este în continuare un motor de dezvoltare dinamică pentru scena independentă, un exemplu foarte bun în acest sens fiind activitatea Centrului Coregrafic LINOTIP (care în circa un an de activitate a realizat peste 30 de ateliere/cursuri de dans contemporan, co-producții și o stagiune importantă a spectacolelor realizate de Ioana Marchidan și Arcadie Rusu din resurse propriii și co-finanțări de la AFCN).

La nivel institutional, activitatea Centrul National al Dansului Bucuresti, în continuare singura instituție publică de cultură coregrafică finantață direct de către Ministerul Culturii, continuă să fie grevată, în opinia mea, de următoarele probleme:

  • un buget extrem de redus pentru proiectele și programele sale; la o analiza detaliată a bugetului CNDB pentru 2017 (făcut public pe site-ul http://www.cndb.ro) se poate observa o creșterea importantă a cheltuielilor de personal (de aproape 3 ori față de 2016, desigur datorată creșterii numărului de angajați și a creșterii salariilor), pe următorul loc ca importantă fiind cheltuielile dedicate costurilor de chirie pentru Sala Stere Popescu (aproape 324.000 lei), pentru proiectele și programele CNDB fiind alocate o sumă foarte mică în comparație cu salariile și chiria (respectiv 299.000 lei).
  • lipsa unui spațiu modern și aerisit pentru echipa CNDB (21 de angajați care lucrează în 3 birouri mici);
  • cheltuirea unei buget prea mare (aproape 70.000 de Euro/an) pentru chiria unui spațiu impropriu pentru dansul contemporan;
  • nefinalizarea unor proiecte începute – vezi de exemplu portalul uptodance (http://www.uptodance.ro, care este indisponibil în acest moment], programul AMPRENTA sau Dance Roads (care nu au fost continuate in 2017);
  • lipsa unor specialiști din echipa CNDB-ului care sa fie specializați în managementul proiectelor/strângerii de fonduri/derulării de proiecte europene;
  • pierderea credibilității instituționale datorate lipsei de comunicare și a absenței echipei CNDB de la evenimentele organizate de sectorul independent;
  • existența conflictului de interese la nivelul funcționării CNDB-ului (datorată faptului că o bună majoritate din echipa angajată de CNDB sunt artiști care la randul lor sunt implicați în realizarea unor proiecte coregrafice derulate în conexiune cu activitatea CNDB);
  • lipsa de transparența în selecția artiștilor care sunt co-produși/prezentați de către CNDB sau a structurilor care primesc finantari de la CNDB – nu există un apel de proiecte anual iar Consiliul Artistic lansat la început de mandat în 2014 și-a încetat demult existența.

La polul opus CNDB are un portfoliu de proiecte foarte bune – vezi programul de recuperare a memoriei dansului contemporan Time Dance Connection, Premiile CNDB (cred ca cel mai bun și vizibil proiect de la preluarea direcției de catre Vava Stefănescu), parteneriatul international cu Dance Roads (care din păcate nu a fost continuat în 2017) sau demararea constructiei unei Bienale de Coregrafie Est-Europeana RE/DANCE (care a fost însă și ea stopata brutal anul acesta de lipsa finanțării). Și desigur o veste excelentă este obținerea în 2016 a unui nou spatiu – sala OMNIA de la Ministerul Culturii – care însă va necesita destul de mult timp si investitii financiare pentru reabilitatea lui și adaptarea lui pentru dansul contemporan.

Trebuie apreciat și efortul important de transparentizare demarat recent pe site-ul oficial al Centrului fiind publicate o serie de rapoarte, bugete precum și proiectul de management pentru perioada 2014- 2017. Pentru cei interesți vă invit să citiți aici planul de management și raportul de activitate, veți avea o mai bună cred înțelegere a activității CNDB.

CE ESTE DE FACUT ?

CUM PUTEM RE-ACTIVA/RE-AȘEZA SCENA DE DANS CONTEMPORAN?

CARE SUNT SOLUȚIILE POSIBILE PENTRU UN VIITOR MAI BUN PENTRU DANSUL CONTEMPORAN?

Citiți în următorul meu post despre propunerile mele și soluțiile care cred că există la îndemâna noastră pentru a aduce lucurile într-o direcția buna.

                                                                         – va urma-

dsc_0121_14895

 

dans.ro 2007

DVD Cover Insert

Dans.RO 2007 – primul program de promovare al dansului contemporan românesc

La finalul anului ’90 și începutul anilor 2000 am investit mult timp în promovarea dansului contemporan pe plan național și internațional. Existau foarte puține informația în țară și se știa pe atunci foarte puțin pe plan internațional despre ce se întămplă aici. Așa a apărut buletinul informativ Info Dans care timp de aproape 5 ani a difuzat în format print (și prin email ulterior) informații relevante despre scena de dans din România, oportunități de ateliere, burse, rezidențe, mici interviuri și cronici literare semnate de Mihai Mihalcea, Liana Tugearu, Cezar Paul Bădescu și alții. Tot atunci am creat și o listă electronică destinată inițial membrilor comunității dansului și care a existat timp de aproape 10 ani și un portal dedicat dansului contemporan (care după apariția CNDB-ul s-a transformat într-un site al Fundației Proiect DMC care a rămăs însa nefinalizat prin dispariția Gabrielei). tot atunci am realizat și primul CD promoțional Dans.RO care prezenta creațiile artistice ale coregrafilor Mihai Mihalcea, Eduard Gabia, Manuel Pelmus, Vava Stefanescu, Cosmin Manolescu, Florin Fieroiu.  Acest CD care a fost distribuit masiv la începutul anilor 2000, la pachet împreuna cu conferințele-video pe care le-am realizat într-o serie de capitale importante precum și cu participarea mea în rețeaua Aerowaves (1996 – 2006) și în proiectul regional Balkan Dance Platfrom (2001-2011) au reprezentat primul program pe termen lung de promovare a dansului contemporan românesc la nivel internațional.

In 2007 profitând de lansarea programului de finanțare PROMCULT al Ministerului Culturii lansat cu ocazia intrării României în Uniunea Europeană, am realizat un nou material video de promovare Dans.RO 2007 care a fost distribuit sub formă de casetă video și DVD în peste 500 de examplare. Materialul video aniversa în egală măsura 10 ani de activitate în domeniul dansului contemporan ai Fundației Proiect DCM. De această dată nu am mai ales artiștii invitați (așa cum am făcut la CD-rom). I-am invitat pe toți cei interesați – artiști și organizații de dans să se înscrie, fiecare completând un talon de înscriere și oferind direct materialul video. Materialul a fost lansat în cadrul unui turneu de promovare în Olanda la Amsterdam și Rotterdam în conexiune cu ultimele reprezentații ale spectacolului Paradis Serial, fiind folosit ulterior ca suport video și distribuit la Zagreb, Catania, New York, Londra, Seul, Tromso, Hammerfest  etc și oferit unui număr important de producători și programatori internaționali.

Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate coregrafică, vă invit să revizitați acest material video, recent digitalizat cu ajutorul unei finanțări oferite de Administrația Fondului Cultural Național în cadrul proiectului 20 de ani | există un viitor pentru dansul contemporan în România? realizat de Fundația Gabriela Tudor. Materialul video include scurte informații despre cele 4 organizații active la acel moment (în ordine alfabetică) – Asociația ArtLink, Centrul de Cultură George Apostu, Centrul Național al Dansului și Fundația Proiect DCM precum și artiștii Andreea Căpitănescu, Mădălina Dan, Florin Fieroiu, Eduard Gabia, Cosmin Manolescu, Mihai Mihalcea, Andreea Novac, Bogdana Pascal, Manuel Pelmuș, Alexandra Piric, Ionuț Stană, Adrian Stoian.

Deși materialul video nu s-a bucurat de succesul primului CD (asta și din cauză probabil că între timp scena internațională s-a schimbat foarte mult și România nu mai este așa exotică), este cred însă un bun document de arhivă care vă oferi întâlnirea cu momente importante din istoria recentă a dansului contemporan românesc și cu spectacole importante.

Vizionare plăcută !