your body is an art work

cherrySuntem în shinkansenul Hikari “bound to Okayama” în drum spre Castelul Samurailor din Himeji. Abia acum timp să mă gândesc un pic la cele 3 zile de când am ajuns din nou în Japonia, de data asta cu un grup mai larg de colegi și prieteni, iubitori ai dansului contemporan. Pregătesc această călătorie de peste aproape un an. Și iată-ne în sfârșit aici.

Japan, the endlesss discovery. Un slogan perfect pentru țara soarelui răsăre. Eu și Andra ajungem primii după un zbor lung și istovitor cu AirChina, urmează Violeta și Cătălina.  Ultimii călători ajung puțin după miezul nopții. Cele doua case în care suntem cazați (deși foarte apropiate pe hartă) sunt cam la 15 minute între ele. Prima dintre ele este un studio cu pian și o serie de mici camere pe etaje diferite. Ce-a de-a doua este o casa tipică tip Kokoro, destul de friguroasă și oarecum spartană.

După un start mai ușor și o noapte în care toată lumea cade adânc, încercăm să ne acomodăm unii cu alții și cu noua noastră casă temporară. Luni pornim la drum spre Odaiba cu monorailul, tramvaiul suspendat al japonezilor fără conductor. Un fel de carusel contemporan. Greșim ieșirea și facem un scurt ocol. Urmează prima poză de grup într-un lift. Mirakamul mă uimește din nou, deși îl mai vizitasem odată. Noi expoziții temporare, interactivitate maximă și desigur dansul robotului Asimo. Prindem lăsărea întunericului la Rainbow Bridge după care explorăm rapid Shibuya. A început deja să plouă mărunt. La Genki sushi este deja coadă. Găsim rapid însă ul altul, în care meniul  curge la propriu pe bandă rulantă. Eu mă dau bătut dupa a 6-a farfurie. Ne continuăm explorarea și ajungem în zona barurilor vechi din Shibuya unde eu, Camelia, Andrei și Cătălina end up la Curva. Da, nu vă mirați, este numelul barului unde ne-am delectat cu un umeshu cu gust de scortișoară. Suntem obligați să ne desparțim. Diana, Seba, Violeta, Cristina si Cristi au parte de niște drinkuri home made (unele și cu niște albine gigant în borcan). Anyway, umeshu pare first love pentru toată lumea.

Day 2 în Tokyoland. Asakusa și prima întălnire cu cei 2 cireși înfloriți care străjuiesc intrarea la templul budist Seonji. Un cuplu recent căsătorit face poze printre sutele de turiști care se revarsă în ciuda ploii și a frigului. După o pauză de masă în care ne mai încălzim, mergem pe Kapabashi – the kitchen town. După care aterizăm o parte dintre noi într-o baie publică. În saună transpir de zor în timp ce mă uit la sumo împreună cu 2 japonezi de statură înaltă complet tatuați. Mai mult ca sigur ca sunt yakuzza. Andrei este scufundat la propriu în apa fierbinte în timp ce conversează de zor cu niște japonezi draguți. Roma ? Nu România. Adică Nadia Comâneci, Dracula, Hagi, Ceaușescu….In timp ce un yakuzza face ture între saună și baia rece (căci da există și un bazin cu apă complet rece). Inchid ochii și preț de câteva clipe meditez. Mă simt bine. Ready pentru prima experiență cu dansul butoh din 2018. Și pentru reîntâlnirea cu spațiul japonez.

Plecăm cu toții către Yokohama pe urmele lui Kazuo Ohno. Sunt emoționat interior. Funny enough nimeni nu știe ce urmează. O să facem un curs de butoh cu Yoshito Ohno, fiul lui Kazuo Ohno, unul din surprizele frumoase ale călătoriei noastre emoționale în Japonia. Urcăm o serie lungă de trepte, cum bine zicea Andrei, parcă un drum inițiatic. Ne pierdem în întuneric, google maps ne duce într-o direcție greșită. Noroc cu o doamnă japoneză cu un câine care ajută să găsim locația. Nu l-a cunoscut direct pe Kazuo Ohno, s-a mutat recent acum 7 ani în zonă, când a cumpărat, cum ii zice ei să spună, un cățel cu o casă și nu o casă. Intrăm în curte, o alee betonată și foarte colorată (cu mozaice încorparate și bile colorate) ne conduce la studioul lui Kazuo Ohno. La intrare o cutie pentru donațiile pentru atelier, 2000 yeni, cred că este foarte veche. Înăuntru este cald și bine, simt o vibrație specială. In mijoc tronează o poză cu Ohno-san și Pina Bausch. Emoționat, mă simt ca parcă într-un templu sacru al dansului. Asistenta lui Yoshito-san, îmi spune – Nu credeam că mai ajungeți cu ploaia de afară. Ușor-ușor, studioul se populează cu alți amatori de butoh. Unii dintre ei sunt europeni stabiliți în Japonia de ceva vreme, alți japonezi din diferite orașe. Suntem peste 25 de persoane într-un studio mic însă foarte cozy și foarte special. La 19:55 apare și Yoshito în studio, seamănă foarte tare cu tatăl lui. Atelierul începe rapid după ce asistentă ne introduce sumar pe toți…ei sunt din România, el e belgian, ea este din Hokaido…Seba documentează atelierul. Yoshito ne invită să devinăm mai frumoși să folosim pălăriile sau costumele din studio. După care ne invită să devenim o operă de artă.

Your body is an artwork. Just stay there and be an art work. Look for Kazuo, in the space. Dance with your prayers. Dance of the silence. Ave Maria, pain and happiness. Floare. Hana. Body. Război. Your body has everthying. And you can feel the strenght. From hardest to softeness you can experience everything with your body. Your body is silence. Full moon și sonata lunii. Full moon is happiness in Japan. What is in Romania? Acum, dansați luna plină. Dansăm pe Antony & Johnsons, cel care l-a iubit pe Kazuo Ohno și i-a dedicat chiar un album. Finalul este fermecător. I am rose, I am a rose, I am rose, repetă Yoshito….O improvizație finală în care corpurile și sufletele noastre se întâlnesc. Yoshito stinge lumina se stinge ușor, semn că atelierul s-a terminat. Suntem invitați la un ceai și biscuiți japonezi. Se pare că atmosfera s-a încâlzit de-a binelea. Începem să vorbim între noi. Într-un final trebuie să plecăm. Desigur într-o stare de grație specială. Doma arigatou gozaimas Yoshito-san. And Kazuo Ohno.

 

 

Miercuri, Day 3. Afară plouă și este foarte frig. Primii fulgi încep să cadă. Ajungem cu greu în Daikanayama, the new design spot in Tokyo. Facem o haltă la restaurantul Anjim (preferatul meu) unde eu și Diana ne delectăm cu o supă de cartofi dulci și caracatiță, foarte gustoasă. O parte din fete comandă o prăjitură și un latte sakura, arată foarte japanese style. Ne încălzim un pic, ne plimbăm printre cărți și lucruri frumoase…Plecăm pe jos spre Meguro-river să vedem cireșii. Este o lapoviță destul de urâtă ….Însă rîul este superb, din apă iese un abur magic și o lumină specială iar cireșii sunt spectaculari, chiar dacă nu sunt compleți înfloriți. Ajungem într-un final la Mori Tower complet înfrigurați unde suntem obligați să stăm la coadă la bilete. Azi e sărbătoare națională, drept care se pare, toată lumea a venit la Mori Art Musem.

“Leandro Erlich: Seeing and Believing” will be the largest-ever exhibition devoted to the work of this fascinating artist. Of the 44 works on display, 80 percent will be making their Japanese debut. Through Erlich’s works, we will realize by ridding of our inertia, habit, preconceived notions, and received wisdom that the visible is not all there is to reality, and experience for ourselves, with our newly unclouded vision, the advent of a new kind of world.

Pe bună dreptate, expoziția este excelentă iar modul de reacție al japonezilor o transformă într-un performance gigant. Cele mai faine piese, care mi-au plăcut mie, sunt cea de la început cu iluzia bărcilor cu care se deschide expoziția, o serie de video-uri experimentale, clasă moartă (care mă duce cu gândul la clasa lui Tadeuz Kantor) și ultima cu perceptia oamenilor agațați de zid. Abia aștept să merg să văd și faimoasă instalație cu piscina de la Kanazawa unde voi merge peste 2 săptămâni. După muzeu, lumea pare obosită așă câ renunțăm pentru moment la seara de karaoke. Mergem să ne facem bagajele, nu înainte de închide seara cu un Dixit la care râdem cu sport. Eu adorm târziu în noapte, în studioul de dans unde mi-am încropit un pat. Întoarcere în timp.

Trenul merge cu viteză, am ajuns deja în Kyoto, locul unde vom finaliza expediția noastră curajoasă. În curând ajungem la Himeji. Unde vom vizita castelul samuraiului înainte de a ajunge la Beppu, the onsen city, următoare destinație a călătoriei noastre ințiatice.

lift

Advertisements

Moving Dialogue 2017

md

Recent între 17 – 27 septembrie am organizat la Timișoara, la spațiul AMBASADA, proiectul de laborator de practici artistice “Moving Dialogue 2017” la care au participat artiștii americani Cyrus Khambatta și Meredith Salle din Seattle, Tijana Sucurovic  din Belgrad, Oana Mureșan din Cluj-Napoca și timișorenii  Lavinia Urcan (coregraf/director  Unfold Motion), Cristina Daju (artistă vizuală și coregraf/performer), Dan Ianchiș (dansator amator). Și desigur și eu, în calitate de inițiator și moderator al întâlnirii. Proiectul co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și organizat în cadrul proiectului “Publicul e Scena”, continuă o inițiavă mai veche a Fundației din 2010/2011 încercând să conecteze scena de dans contemporan românească cu cea din America.

Timp de aproximativ 8 zile ne-am mișcat unii pe alții (asta mi-a plăcut foarte mult), am discutat despre subiecte diferite și am dezvoltat mici proiecte. Manage Empty Space, Change, Simple Pleasure, Colours of Nothing, Handcuff, The Art of Creation and many more…..Unii dintre noi am improvizat chiar într-o piscină abandonată de pe malul râului Bega. Am fost desigur și la Scărț și Aether locuri de care mă leaga multe amintiri frumoase. Timișoara ne-a primit oferit și o tornadă (cum n-am mai văzut niciodată), care a lăsat orașul pe butuci la propriu și într-un întuneric beznă timp de câteva zile. Chiar și după 4-5 zile buștenii căzuți continuau să sprijinele bancile sau să troneze nestingheriți pe străzi…Aș putea spune că am fost suprins într-un mod neplăcut de data asta de întâlnirea cu Timișoara. Taxiurile n-au funcționat deloc bine (fericiți cei cu Uber), orașul luminilor a fost mai tot timpul în întuneric, străzile erau întoase cu fundul în sus. In general se circula foarte greu și din păcate nici un semn despre faptul că acest oraș urmează să găzduiască în 2021 o Capitală Culturală Europeană. Nici măcăr un banner la intrarea în oraș sau pe aeroport. Dar despre asta o să scriu poate mai pe larg poate într-o altă postare viitoare. La finalul întâlnirii noastre artistice am prezentat și un mic performance în frumoasă sală de la etaj din luminoasă AMBASADA (mulțumesc celor 2 Andree care ne-au întâmpinat cu drag, cafele și un brunch extrem de gustos). La prezentarea finală au venit cam 25 de oameni, cățiva prieteni dragi și lucru care mi-a plăcut mult și oameni noi, aflați pentru prima dată la un spectacol de dans contemporan, cum aveam să aflu ulterior. Dupa cele 30-40 minute de dans, am finalizat prezentarea noastră cu un dialog personalizat cu unii dintre spectatorii prezenți. Iar eu ca bonus, am dansat cu Georgiana dansul inimii, un mic cadou de ziua ei, după cum aveam să aflu mai târziu. Dupa discuțiile finale inerente și o bere timișoreană ne-am despărțit la miez de noapte. Au rămăs în urmă doar câteva poze și memoria corpurilor noastre.

dans.ro 2007

DVD Cover Insert

Dans.RO 2007 – primul program de promovare al dansului contemporan românesc

La finalul anului ’90 și începutul anilor 2000 am investit mult timp în promovarea dansului contemporan pe plan național și internațional. Existau foarte puține informația în țară și se știa pe atunci foarte puțin pe plan internațional despre ce se întămplă aici. Așa a apărut buletinul informativ Info Dans care timp de aproape 5 ani a difuzat în format print (și prin email ulterior) informații relevante despre scena de dans din România, oportunități de ateliere, burse, rezidențe, mici interviuri și cronici literare semnate de Mihai Mihalcea, Liana Tugearu, Cezar Paul Bădescu și alții. Tot atunci am creat și o listă electronică destinată inițial membrilor comunității dansului și care a existat timp de aproape 10 ani și un portal dedicat dansului contemporan (care după apariția CNDB-ul s-a transformat într-un site al Fundației Proiect DMC care a rămăs însa nefinalizat prin dispariția Gabrielei). tot atunci am realizat și primul CD promoțional Dans.RO care prezenta creațiile artistice ale coregrafilor Mihai Mihalcea, Eduard Gabia, Manuel Pelmus, Vava Stefanescu, Cosmin Manolescu, Florin Fieroiu.  Acest CD care a fost distribuit masiv la începutul anilor 2000, la pachet împreuna cu conferințele-video pe care le-am realizat într-o serie de capitale importante precum și cu participarea mea în rețeaua Aerowaves (1996 – 2006) și în proiectul regional Balkan Dance Platfrom (2001-2011) au reprezentat primul program pe termen lung de promovare a dansului contemporan românesc la nivel internațional.

In 2007 profitând de lansarea programului de finanțare PROMCULT al Ministerului Culturii lansat cu ocazia intrării României în Uniunea Europeană, am realizat un nou material video de promovare Dans.RO 2007 care a fost distribuit sub formă de casetă video și DVD în peste 500 de examplare. Materialul video aniversa în egală măsura 10 ani de activitate în domeniul dansului contemporan ai Fundației Proiect DCM. De această dată nu am mai ales artiștii invitați (așa cum am făcut la CD-rom). I-am invitat pe toți cei interesați – artiști și organizații de dans să se înscrie, fiecare completând un talon de înscriere și oferind direct materialul video. Materialul a fost lansat în cadrul unui turneu de promovare în Olanda la Amsterdam și Rotterdam în conexiune cu ultimele reprezentații ale spectacolului Paradis Serial, fiind folosit ulterior ca suport video și distribuit la Zagreb, Catania, New York, Londra, Seul, Tromso, Hammerfest  etc și oferit unui număr important de producători și programatori internaționali.

Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate coregrafică, vă invit să revizitați acest material video, recent digitalizat cu ajutorul unei finanțări oferite de Administrația Fondului Cultural Național în cadrul proiectului 20 de ani | există un viitor pentru dansul contemporan în România? realizat de Fundația Gabriela Tudor. Materialul video include scurte informații despre cele 4 organizații active la acel moment (în ordine alfabetică) – Asociația ArtLink, Centrul de Cultură George Apostu, Centrul Național al Dansului și Fundația Proiect DCM precum și artiștii Andreea Căpitănescu, Mădălina Dan, Florin Fieroiu, Eduard Gabia, Cosmin Manolescu, Mihai Mihalcea, Andreea Novac, Bogdana Pascal, Manuel Pelmuș, Alexandra Piric, Ionuț Stană, Adrian Stoian.

Deși materialul video nu s-a bucurat de succesul primului CD (asta și din cauză probabil că între timp scena internațională s-a schimbat foarte mult și România nu mai este așa exotică), este cred însă un bun document de arhivă care vă oferi întâlnirea cu momente importante din istoria recentă a dansului contemporan românesc și cu spectacole importante.

Vizionare plăcută !

 

după 20 de ani

pe 30 octombrie la Institutul Francez vom aniversa cei 20 de ani de activitate ai fundației Gabriela Tudor printr-un eveniment special co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. am demarat deja pregătirile, cei de la Veioza Arte lucrează la un film iar împreună cu Ștefania vom edita un catalog aniversar care va include scrisori, texte, poze, cronici etc. căutând recent prin arhiva fundației (sunt 2 hard-drive-uri cu peste 1 terrabiți de documente, fotografii, scrisori, aplicații, filme, poze etc) pentru acest proiect, am dat din întâmplare de un sub-folder ascuns în mai multe rădăcini denumit CND. știam de existentă acestui folder însă în iureșul proiectelor și a celor 4 calculatoare pe care le-am schimbat, îi pierdusem urmele. în el am găsit mai multe documente legate de istoria înființării CNDB-ului. știu că varianta oficială promovată de-a lungul timpului de echipa CNDB a fost că instituția a fost construcția comunității dansului (în prezent la capitolul istoric nu există nici o informație pe site-ul http://www.cndb.ro). și trebuie să recunosc că de-a lungul timpului n-am vrut să intru într-o polemică cu  echipa CNDB pe acest subiect al paternității instituției, mai ales că am avut o viziune oarecum diferită despre modul în care această instituție ar trebuie (atunci și acum) să sprijine dezvoltarea sectorului coregrafic în România. nu am fost de acord cu înghețarea sine-die a programului de finanțare a sectorului coregrafic așa cum n-am fost de acord nici cu decizia echipei de management de pleca de bună voie din clădirea TNB (vezi articolul Punctul 0, publicat în Dilema nr. 363, 27 ianuarie – 2 februarie 2011). Așa cum nu am fost de acord nici cu modul ilegal în care a fost organizat concursul pentru managementul CNDB în 2005, motiv pentru care m-am retras din concurs în ultimul moment și m-am dus să protestez alături de ceilalți colegi în fața Ministerului Culturii.

iată anii au trecut, comunitatea dansului din anii 2000 practic a dispărut iar eu în plus am devenit mai bătrân și mai conștient de importanța arhivării și documentării istoriei dansului românesc. așa că m-am decis să fac publice informațiile găsite recent, care demonstrează că instituția CNDB este construcția și rezultatul direct al activității Fundației Gabriela Tudor (fostă Proiect DCM).  o să prezint pe scurt cele 3 motive care vin în susținerea afirmațiilor mele:

  • CNDB a fost înființat la propunerea Fundației ca urmare a imposibilității Ministerului Culturii de a finanța direct stagiunea “Dans_Apetit”. Proiectul a fost negociat direct de Fundația Proiect DCM cu MC și care urma să fie implementat de în anul 2004 la Teatrul Național București. Pentru că nu am fost de acord ca puțini bani oferiți cu generozitate de dl. Răzvan Theodorescu (în urma unor campanii importante de advocacy și presă) să fie folosiți pentru organizarea unei Gale a Dansului Contemporan, la contra-propunerea mea s-a luat decizia finanțării unei stagiuni de dans contemporan la TNB în care urmau să fie realizate 4 noi producții și să fie prezentate spectacole în mod regulat pe baza experienței stagiunii de la teatrul L.S. Bulandra din 1998-1999. TNB urma să pună gratuit la dispoziție sala Atelier. Stagiune care în ciuda discuțiilor avansate, nu a putut fi finanțată din cauză că la momentul respectiv exista o lege a garanției de bună execuție care stipula ca ONG-urile care primeau fonduri publice de la MC erau obligate să blocheze din fonduri proprii 10 % din bugetul oferit pe perioada proiectului într-un cont bancar pe întreaga perioadă a proiectului. MC a propus ca banii să fie oferiți Teatrului Național pe baza unei alocații bugetare lucru cu care n-am fost de acord. Discutam despre o stagiune independentă și nu de una a Teatrului Național. Și pentru că era mult prea complicat să fie modificată legea respectivă (pe care am reușit să o modificăm abia în 2007) am propus MC o variantă diferită prin care anulam noi urma să anulam stagiunea de dans (deși lucrasem pro-bono la ea) iar Ministerul Culturii urma să înființeze un Centru Național al Dansului.
  • Acest lucru este menționat chiar în nota de fundamentare pe baza căruia a fost luată decizia înființării CNDB de către Guvernului României unde se menționează în primul paragraf negru pe alb că decizia înființării Centrului este luată la cererea Fundației Proiect DCM.
  • Al doilea document este proiectul instituțional pe care l-am realizat și l-am trimis Ministerului Culturii la cererea lui expresă, care la momentul respectiv nu avea nici ce-a mai mica vagă idee cu ar trebuie să funcționeze o asemenea instituție. Țin minte că am avut la dispoziție doar 2-3 zile de la primirea telefonului pentru a realiza documentul, pentru că urma să aibă loc ședință de guvern unde urma să fie luată decizia înființării CND-ului. Un amănunt important este că la construcția documentului m-am consultat cu Gabriela si Mihai (cu care lucrasem anterior în echipa Centrului Inter/Național de Dans Contemporan și alte proiecte).

Cât despre decizia denumirii – Centru Național al Dansului – ea îmi aparține tot mie în totalite și mi-o asum (deși știu că o bună parte din colegii mei nu au agreat-o ulterior și nici acum). Cele 2 argumente  pe care le-am folosit atunci au fost: 1. includerea cuvântului NAȚIONAL în denumire ar fi putut aduce salarii mai bune personalului angajat (la acel moment instituțiile de cultură naționale aveau un procent de 20 % în plus la salariile angajaților / 2. un centru național al dansului ar fi putut să fie desființat ulterior mult mai greu, iar istoria ultimilor ani mi-a dat dreptate.

(imagini de la protestul organizat în 2005 cu ocazia concursului de Manager CNDB,          în imagine colegul meu Florin Fieroiu care conduce un atelier de dans în aer liber în fața Ministerul Culturii)

Va invit acum să citiți cu atenție mai jos acest material care a stat la baza construcției Centrului Național al Dansului București.

 

CENTRUL NAŢIONAL AL DANSULUI 

Centrul Naţional al Dansului este o instituţie publică de cultură, de rang naţional, finanţată de Ministerul Culturii şi Cultelor din România. CND va avea ca misiune susţinerea și dezvoltarea dansul contemporan românesc precum şi promovarea artei coregrafice contemporane în România şi în străinătate. Această instituţie va dezvolta proiecte proprii şi în parteneriat cu artiştii independenţi şi reprezentanţii societăţii civile, devenind interfaţa prin care aceştia au acces la fonduri publice şi resurse care să le permită dezvoltarea proiectelor artistice.

 ACTIVITATEA CND

Activitatea CND va fi realizată pe două direcţii de acţiune:

  1. Participarea financiară şi logistică la programe şi proiecte iniţiate şi derulate de artiştii independenţi, fundaţii, asociaţii şi instituţii culturale din România, în colaborare cu CND. In cazul acestora, răspunderea CND va fi limitată strict la acordarea sprijinului financiar şi a sprijinului logistic (studio de dans, birou, centru de resurse).
  2. Iniţierea, dezvoltarea şi derularea de programe şi proiecte proprii a căror răspundere revine echipei CND şi conducerii acestuia.

Aceste programe şi proiecte vor urmări:

  1. a) Crearea de noi producţii, promovarea şi difuzarea creaţiei coregrafice contemporane româneşti pe plan naţional şi internaţional prin:
  • organizarea anuală a două concursuri de proiecte coregrafice şi finanţarea proiectelor selectate
  • organizarea anuală a unei stagiuni de dans contemporan într-unul din teatrele bucureştene;
  • organizarea de turnee cu spectacole de dans contemporan în alte oraşe din România
  • susţinerea financiară a turneelor în străinătate realizate de artiştii independenţi şi de companiile de dans contemporan existente;
  • organizarea anuală a unui festival internaţional care va programa cel putin 50 % artişti români;

b) Susţinerea cercetării coregrafice şi a formării profesionale a dansatorilor şi coregrafilor prin :

  • organizarea de cursuri, ateliere şi laboratoare coregrafice, publicarea de cărţi şi reviste de specialitate şi prin dezvoltarea unui centru de resurse/arhivă a dansului.
  • finanţarea călătoriilor de studiu şi cercetare

c) Dezvoltarea de proiecte coregrafice internaţionale în parteneriat cu centre coregrafice similare şi alte organizaţii de dans din străinătate.

d) Formarea şi educarea publicului prin:

  • cursuri, ateliere şi spectacole destinate neprofesioniştilor (copii, tineri şi persoanelor adulte)
  • prezentări informale şi repetiţii deschise publicului
  • organizarea de seminarii, simpozioane şi conferinţe pe teme de dans – editarea de materiale promoţionale, casete video, CD-uri, buletine informative şi reviste de specialitate

ORGANIGRAMA

ECHIPA CND va avea în compunere 10 persoane:

  1. MANAGER

Centrul Naţional al Dansului va fi condus de un Manager care va coordona/conduce întreaga activitate a proiectelor şi programelor ce vor fi derulate de CND, va răspunde de relaţia cu Ministerul Culturii şi Cultelor, cu administraţia locală şi alţi parteneri din ţară şi străinătate, va organiza şedinţele Consiliului Artistic al CND şi va participa la selecţia proiectelor coregrafice independente.

  1. CONSILIU ARTISTIC

CND va avea un Consiliu Artistic care va participa la realizarea strategiei de dezvoltare a CND, va analiza şi selecta proiectele coregrafice independente care sunt depuse pentru a primi finanţare. Consiliul va avea în componenţa sa 5 persoane: 2 coregrafi independenţi, 1 critic de specialitate, 1 reprezentant al societăţii civile, membru al unei asociaţii sau fundaţii cu profil coregrafic şi managerul CND. Membrii Consiliului se vor întâlni de două ori pe an şi vor fi remuneraţi pentru participarea la fiecare şedinţă.

  1. DEPARTAMENTUL DE PROIECTE (4 persoane)
  • 1 consilier artistic (se va ocupa de proiectele proprii ale CND)
  • 1 coordonator proiecte (se va ocupa de proiectele independente finanţate de CCN)
  • 1 ataşat de presă şi relaţii publice
  • 1 secretară
  1. DEPARTAMENT ADMINISTRATIV ŞI TEHNIC (3 persoane)
  • 1 Administrator – responsabil de administrarea spaţiilor şi echipamentelor CCN
  • 1 Tehnician – personal tehnic pentru lumini şi sunet, responsabil de realizarea luminilor si sonorizarii spectacolor
  • 1 Personal întreţinere

DEPARTAMENT FINANCIAR (2 persoane)

  • 1 Contabil
  • 1 Referent personal

In funcţie de amploarea proiectelor desfăşurate, CND va putea angaja şi alt personal (tehnic, administrativ, artistic) pe baza de contracte de muncă pe perioade determinate sau convenţii în vederea realizării proiectelor CND.

 Selecţia de proiecte se va organiza de 2 ori pe an şi se va face de către Consiliul Artistic al CND, pe baza unui dosar de participare care va conţine: 1. descrierea proiectului;  2. etapele de realizare a proiectului; 3. bugetul proiectului (venituri şi cheltuieli); 4. biografia artistică a coregrafului/directorului de proiect; 5. anexe – dosar de presă, copie după statut (în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor). 6 casetă video (spectacole sau alte proiecte realizate anterior). Dosarele se vor depune la sediul CND sau vor fi trimise prin poştă până la data de 30 septembrie ale fiecărui an (pentru proiecte ce se vor desfăşura în perioada 1 ianuarie – 30 iunie ale anului următor) sau 30 martie (pentru proiecte ce se vor desfăşura în perioada 1 iulie – 31 decembrie). Rezultatele vor fi făcute publice în termen de maximum 7 zile de la întrunirea Consiliului Artistic al CND.

STRUCTURA CND

Centrul Naţional al Dansului va dispune (vezi tabelul cu informaţii detaliate) de:

– 3 studiouri de dans

– 5 birouri pentru echipa CND

– 1 centru de resurse

– 2 vestiare

BUGET. Cheltuieli estimative (inclusiv cheltuieli de investiții)

Bugetul CND destinat sustinerii proiectelor coregrafice, conform celor doua directii de actiune, va contine

a) un buget destinat sectorului independent in valoare totala de 40.000 euro/an (aproximativ 1 miliard sase sute milioane lei

b) un buget destinat proiectelor proprii CND in valoare de totala 25.000 euro/an (aproximativ 1 miliard de lei)

Suma totala necesara realizarii unui Centru National al Dansului (care va include bugetul de investitii si bugetul destinat proiectelor coregrafice):

Cheltuieli de investitii = 87.000 euro (aproximativ 3.480.000.000 lei)

(legate de amenajarea studiourilor, birourilor, incalzirii termice, aer conditionat si achizitionarea echipamentelor necesare desfasurarii proiectelor coregrafice)

Cheltuieli proiecte coregrafice (a + b) = 65.000 euro – 2.600.000.000 lei

(buget destinat sectorului coregrafic independent si proiecte proprii CND)

Cheltuieli de administratie = 35.000 euro – 1.400.000.000 lei

(vor acoperii costurile de salarizare pentru 10 persoane/intretinere spatii/cheltuieli de comunicatii/deplasari în străinătate echipa, etc

TOTAL GENERAL (A+B+C) = 187.000 Euro – 7.480.000.000 lei * (1Euro =40.000 lei)

____________________________________________________________________________________________

Aceasta propunere pentru Centrul Național al Dansului este realizata de managerul cultural Cosmin Manolescu, pe baza:

  1. discuțiilor care au avut loc în 2004 cu ocazia seminarului international “Connecting Artists. Developing dance communities” organizat de Fundatia PROIECT DCM la care au participat o serie de experti internationali – Laurent Vinauger, Secretar General al Centrului Coregrafic de Framche Comte de Belfort Franta, Onno Stokvis, coordonator departament relatii internationale Theater Instituut Netherland, Peter Jeroen, critic de dans Belgia precum si coregrafi si dansatori din Statele Unite ale Americii si Romania;
  2. pe marginea studierii unor centre similare din strainatate – Centrul National al Dansului din Paris si TanzQuartier Wien din Viena;
  3. in urma discutiilor repetate avute între dansatorii si coregrafii romani independenti și societatea civilă.

 

 

#dancingthecity

desi am revenit recent din SUA, unde am am avut 2 reprezentatii cu [Fragile] si 2 ateliere de dans contemporan, corpul si inima mi-a ramas in Portugalia unde timp de 3 saptamani am explorat performativ si dansat de zor in locuri diferite ca atmosfera cu oameni vechi si noi. a fost supercool si intens. primul proiect s-a derulat la Faro, in inima regiunii Algarve unde in cadrul festivalului “Encontros do Devir” am beneficiat de o rezidenta oferita de Devir/CAPA un centru de arte performative din Algarve care organizeaza o stagiunea anuala de evenimente, spectacole si rezidente.

 

prima saptamina – #dancingthecity –  a fost dedicata unui retreat de dans contemporan la care au participat 11 dansatori, actori si amatori de dans care a fost organizata in cadrul proiectului “publicul e scena” sprijinita financiar de AFCN prin care am putut oferi 3 burse unor artisti care si-au dorit sa lucreze cu mine – Alina Usurelu  (care a documentat in acelasi timp rezidenta cu niste poze superbe), Judith State si Idris Clate. Am lucrat cam 5-6 ore/zilnic fie in studioul de dans sau pe strazile din Faro. intr-una din zile am performat si in trenul care ne-a dus la Tavira, pe una din frumoasele plaje salbatice Ilhas de Tavira. Plaja era aproape pustie (doar niste surferi se luptau cu valurile) si plina de o ceata valuroasa. dupa o scurta sesiune de dans pe plaja ne-am aruncat goi in valurile care se spargeau cu zgomot. ce senzatie faina de libertate…la intoarcere in Faro, Claudiu ne-a performat un solo plecand de la obictele noastre persoanale, care i-a adus aplauze la scena deschisa. si un premiu bine-meritat de 125 Euro (stransi din donatiile noastre) pentru proiectul pe care l-am experimentat. am lucrat cu fragilitatea, valurile, libertatea si privirea. experienta locurii in Teatrul CAPa fost fantastica, ce poti sa-ti doresti mai mult decat sa iesi din camera ta si sa te apuci imediat de dans. iar la parter sa ai o sala de spectacol…

 

This slideshow requires JavaScript.

seara am avut sansa sa vedem si 3 spectacole de dans prezentate de artisti din Brazilia, Austria si Portugalia/Nigeria in cadrul festivalului Encontros care au ca tema comuna identitatea. mie, cel mai mult mi-a placut spectacolul din Brazilia ” Boca de Ferro” prezentat de Marcela Levi & Lucía Russo, o piesa ritualica, infernal si extrem de emotionala. mi-a placut si fragmente din piesa austriacului Simon Meyer, care cu mult umor (si amor) vorbeste despre istoria sa personal a si a tarii sale de origine. iar dupa spectacole am ramas in continuare la discutíi lungi pe marginea dansului…

retreatul de dans s-a terminat cu un explorare performativa la care au participat cei 12 participanti la retreat si peste 20 de persoane din Faro. am dansat cu strainii sub forma unui flashmob durational care s-a terminat cu un drink si tapas la Aperitivo, unul din locurile favorite ale grupului. dupa ce participantii la retreat au plecat s-a asternut linistea. am ramas doar cu Judith si cu Idris si am continuat sa lucram impreuna la unele din temele abordate in prima saptamina. la care am adaugat si lucruri noi. ce pot sa spun, a fost o rezidenta foarte creativa si am gasit cateva idei faine pentru proiectul dans#wanderer pe care-l vom realiza impreuna in aceasta vara/toamna.

 

multumesc #devircapa si #afcn pentru aceasta rezidenta speciala. le multumesc in egala masura si tuturor participantilor curajosi – Alina, Andreea, Claudiu, Catalina, Elena, Iulia, Idris, Jenny, Judith Claudiu, Catalina, Ramona precum si tuturor locanicilor portughezi care s-au bucurat impreuna cu noi de explorarile performative.

2016 la final

2016 a fost un an complicat. pe scurt a însemnat: 7 spectacole cu zmeul și [Fragil] cu peste 500 de spectatori la Timișoara, Brașov, București și Sibiu, 2 ateliere intensive la Cluj-Napoca și Cisnădioara, 2 rezidențe organizate, 2 petreceri performative, 5 seri de filme de dans,  peste 50 de proiecte evaluate, 1 proiecte de management instituțional evaluat, 2 proiecte europene realizate pentru București 2021 și Galway 2020, 4 proiecte monitorizate, 1 bursă Gabriela Tudor în management cultural, 5 dosare de candidatură pentru finanțări depuse, 2 calătorii de explorare în Spania, Portugalia și India, 1 participare la o conferință europeană la Bruxelles, 17 postări – 945 de vizitatori – 2613 vizualizări pe blogul revolutia corpului, 1 document cu propuneri pentru strategia națională trimit Ministerului Culturii, 3 interviuri online și peste 1000 de mesaje electronice trimise pentru proiectele derulate.

pentru sectorul cultural a însemnat scandaluri la ArCuB, Operă, Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov, eșecul modificării legii privind concursul pentru managementul instituțiilor publice culturale, demiterea lui Vlad Alexandrescu și mandatul cuminte al Corinei Șuteu la Ministerul Culturii, campania eșuată pentru achiziționarea Cumințeniei lui Brâncuși, desemnarea Timișoarei drept Capitală Europeană a Culturii 2021, modificarea legii cinematografiei, finalizarea proiectelor culturale realizate prin fondurile norvegiene.

încerc și un top subiectiv al lucrurilor pozitive care au marcat anul: re-lansarea AFCN-ului prin mandatul Irinei Cios și al unui nou Consiliu AFCN performant  (vezi primul call de proiecte multi-anuale, premiile anuale AFCN, introducerea rezidențelor artistice ca domeniu de finanțare, creșterea calității evaluării proiectelor culturale), obținerea unui nou spațiu pentru CNDB (mulțumiri Vlad Alexandrescu și Corina Șuteu), relansarea transparentă a programului de sprijinire a sectorului coregrafic și continurea Amprentei, apariția unor noi spații independente (Linotip, TIT, teatrul Apollo 111, Salonul de Proiecte etc), expoziția “Normalitate, ce cuvânt brutal” de la MNAC, festivalul #neoteric de la Brașov, turneul [Fragil] 2016, numirea Irinei Petrescu la direcția Institutului Francez din București, premiera filmului Toni Erdmann, lansarea asociației Institutul Prezentului de către Ștefania, câștigarea procesului meu cu Jandarmeria Română și călătoria emoțională din India.

la capitolul eșecurilor punctez: finalul dezastruos al campaniei Cumințeniei Pământului, ne-asumarea Strategei Sectoriale în Cultură de către guvernarea tehnocrată, pactul dintre Corina Șuteu și Ion Caramitru care duce la renunțarea la procesul de reformă privind mangementul institutiilor publice de cultura demarat de Vlad Alexandrescu, ne-asumarea pe ultima sută de metri de către guvernul Cioloș a dosarului Roșia Montană depus la Unesco, câștigarea alegerilor locale și parlamentare de către PSD și ALDE, continurea procesului de insularizare a mediului coregrafic….și lista poate continua. însă mai bine stop.

încerc și un jurnal din memorie pentru fiecare lună.

2016 începe dificil. încă din primele zile încep lucrul pentru București 2021. încerc cu colegii mei din Curratorium să negociam un nou format de lucru mai transparent și eficient pentru continuarea dosarului de candidatură. moment în care explodează bomba – primarul-interimar incompetent Răzvan-Ioan Sava (același care n-a fost în stare să articuleze doua cuvinte în fața comisiei de selecție europeană) pornește atacul contra ArCuB-ului. este nevoie de o mobilizare exemplară, trimitem communicate de presă, se lansează o petiție online semnată de peste 3500 oameni de cultură și operatori culturali, se pichetează Primăria și apar o serie de reacții și articole din partea sectorului cultural și a organizațiilor civice. în final se reușeste, cel puțin pentru moment, salvarea  dosarului de candidatură. însă eu decid să mă retrag din echipa Curratoriumului, simt că avem viziuni diferite, așă că decid să iau o pauză. de asemenea decid să nu mai depunem nici o aplicație cu Fundația Gabriela Tudor la nici un program de finanțare. am obosit pur și simplu. după 19 ani nu există nici o modificare importantă la nivelul politicilor publice de finanțare și în continuare se face o discriminare clară între sectorul public și cel privat. în schimb la AFCN există schimbări pozitive. instituția aniversează 10 ani de activitate și sunt oferite primele premii de excelență pentru manageri culturali și ONG-uri culturale. eu sunt invitat în juriu și mă bucur de bucuria premianților. primul semn pozitiv al anului.

întreaga lună februarie și parțial din martie a fost destinată (re)descoperirii Spaniei și Portugaliei unde am plecat într-o călătorie sabatică de explorare cu Ștefania, partenera mea de viață. ca de obicei la fiecare început de an ne oferim o călătorie în străinătate pentru a ne încarca bateriile. am petrecut mult timp în compania lui Picasso și a muzeelor de artă contemporană din Malaga, Cadiz, Sevilla, Valencia si Alicante, am explorat Andalusia călătorind cu aubuzul prin orașele ei “pueblo blanco”. și m-am îndrăgostit clar de Ronda și Cadiz precum și de flamenco-ul performat în barurile de noapte. simt că o revin curând prin Andalusia. am făcut și o mică tură prin Sudul Portugaliei la Faro și Tavira, unde am descoperit niște plaje sălbatice superbe pe care sper să o explorăm împreună în pași de dans. am revenit la timp în țară pentru a participa la întălnirea rețelei Cultura în Educație și pentru câteva mici meetinguri profesionale legate de programul București 2021. Tot atunci, într-o întălnire privată, am aflat că rețeaua IETM plănuiește un plennary meeting în 2017 la București. funny, după iată aproape 20 de ani după încercările mele de la finalul anilor 1990 când lucram la ArCuB și vroiam să organizăm o întâlnire. cam târziu pentru România, însă vorba proverbului – mai bine mai târziu decât niciodată. sunt invitat să deschid sezonul 2 la Round Table unde timp de o oră mă conversez extrem de agreabil cu Valentina Dediu. wow, ce bine s-a pregătit pentru emisiunea asta, știe o gramădă de lucruri despre mine. iar la final mă performez cu Catrinel într-un scurt fragment din Camera 1306.

în aprilie am sărbătorit ziua mea de naștere printr-o nouă călătorie cu Ștefulici în Toscana. Am vizitat Livorno, Pisa și Florența. ne-am bucurat din plin de soarele toscan, uleiul de măsline, mozzarela de buffala și ne-am plimbat încet pe urmele lui Michellangello prin orașul florentin. sculpturile lui din Capela Medicilor despre care citesem cu nesaț în cărțile adoloscenței – Ziua și Noaptea, Aurora și Amurgul m-au impresionat. Iar David din Galleria dell’Accademia este fasinant. am stat acolo aproape o oră uitându-mă la minunea de om sculptată în marmura de. în timp ce scriu mi se face brusc dor de zilele toscane. primesc pe email o propunere din Irlanda din partea echipei Galway 2020 de a colabora cu cu ei la cosntrucția unui proiect de dans european. revenim în țară chiar de ziua internațională a dansului care, se pare că a trecut neobservată în țară.

în luna mai am început lucrul serios. pe ultima sută de metri înainte de a fi demis, Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu mă desemnează evaluator al proiectului de management pentru CNDB pe anul 2015 și expert național într-o comisie de lucru la Uniunea Europeană pe probleme de mobilitate artistică și drepturile artiștilor. UE însă mă consideră expert independent așă că până la urma plec la Bruxelles pe banii mei (ce mi-au fost ulterior rambursați abia după câteva luni). la întâlnire n-am prea avut despre ce să vorbesc pentru că în RO la acest capitol suntem 0 barat. nu există proiecte naționale, nici legislație, nici programe de finanțare. nici statut al artistului nu avem. asta în timp ce celalte țări investesc f. mult în mobilitate. despre călătoria la Bruxelles am scris deja pe blog aici. ce mai pot să adaug față de acel moment este că deși am trimis un raport amplu cu propuneri clare la Ministerul Culturii, mare lucru nu s-a întâmplat. nici măcăr programul de mobilitate (care putea fi demarat printr-o semnătură a Ministrului) n-a fost demarat în 2016. la întoarecerea din țară primesc prin poștă o amendă din partea Jandarmieriei. sunt amendat cu 500 de lei pentru prezența la una din manifestățiile de suport pentru Vlad Alexandrescu. decid să contest amenda în justiție. cât despre evaluarea CNDB-ului, mea culpa, s-a terminat nasol pentru mine. m-am ales cu o contestație profesională și cu înghețarea (din nou) a relațiilor profesionale cu această instituție. sper totuși ca colegii mei să poate trece pentru acest moment dificil. în același timp Consiliul AFCN îmi oferă onoarea de a deveni evaluator la contestațiile depuse la domeniul “muzica” iar ArCub mă invită și el să evaluez proiectele de la secțiunea dans. destul de ciudată senzație de a trece in liga evaluatorilor, mai ales că știu din experiență proprie cât de complicată este viața celor care aplică.

începând cu luna lui cireșar am început serios lucrul și pe partea artistică cu un primul atelier-spectacol la Timișoara în cadrul proiectui ZonaD turneu Paradis Serial, proiect co-finanțat de AFCN în urma unei aplicații depuse în 2015. (re)întălnirea cu Timișoara a fost faină. După aproape 16 ani de la ultima vizită, am regăsit un oraș verde și foarte viu cu oameni frumoși. am scris despre experiența lucrului pe blog. în paralel am finalizat pregătirile logistice pentru turneul [Fragile], formatul atelierelor de la Cisnădioara, Brașov și Sibiu. de asemenea am finalizat și concepul și bugetul proiectului regional Balkan Connections & Bodies, comisionat de București 2021. În plan politic au loc alegerile locale unde ciuma roșie se întinde în toată țara prefigurând dezastrul. Bucureștiul este câștigat pentru prima dată de PSD iar Gabriela Firea deveni Primăriță. Printre primele decizii luate, Primăria anulează week-endurile sportive de pe bdul. Kisellef. după mita lui Oprescu, trădărea lui Sava, iată cam ajuns să cădem din lac în puț. iar la final de lună vine Brexitul. decizia britaniciilor care votează la referendum ieșirea din Uniunea Europeană suprinde pe toată lumea, inclus pe mine. tot în iunie am reluat spectacolul zmeul sau ce este dansul contemporan la Centrul Replika, unul din puținele spații independente din București cu o energie superfaină și oameni frumoși. Zan-san n-a mai venit la București așa că am refăcut spectacolul sub forma unui piese solo care se finalizează cu filmul ce este dansul contemporan realizat în colaborare cu Tania Cucoreanu la București, Kinosaki și Tokyo.

în iulie, când soarele arde Bucureștiului și toată lumea pleacă în vacanță, eu rămân în București și continui să lucrez. la invitația lui Cristian Neagoe și ActiveWatch (mulțumesc Mircea) realizez pentru expoziția “Normalitate, ce cuvant brutal!” de la MNAC un film experimental cu Ciprian Gheorghe și o serie de 4 ateliere de dans în cărucior rulant.

primul atelier de dans debutează cu o fază pe care trebuie povestită. lume multă, oficialități culturale, curatori, corporatiști, publicul larg eterogen așteaptă vernisajul în sala de la etajul 3. cei 6 participanți la atelier își descoperă cărucioarele rulante și rulează încet prin spațiu. discursurile oficiale încep, lumea se bulucește în față și noi cei în cărucioare rămânem cumva mult în spate. așa că nu rămâne decât să ascultăm discursurile uitându-ne în fundul publicului. exact, cam astă este statutul persoanelor cu dizabilități din România. sincer, mi-a fost jenă să-i rog pe cei “normali” din fața noastră să ne facă loc să vedem și noi oficialitățile… a urmat însă un dans pe cinste unde am interacționat din plin cu publicul prezent.

mă țin de promisiunea făcută Gabrielei și ca de obicei, finalizez împreună cu Aurora și Vlad, selecția pentru bursa anuală Gabriela Tudor în management cultural. care anul acesta pleaca la Iași la curatorea Livia Pancu . un semn mic de dragoste în memoria unui om mare care a însemnat foarte mult pentru mine.

la finalul lunii plec la Cisnădioara pentru un atelier experimental în cadrul Icon Arts Academy (mulțumesc Sebastian pentru invitație). printre altele dansăm cu natură, dansăm desculți, ne vopsim pe corp, explorăm dansul butoh, alergăm cu zmeiele și improvizăm la lumina stelelor. n-a fost ușor iar unii dintre participanți n-au rezistat până la final. însă cei care au rămăs până la final, s-au bucurat, cred, de o experiență de neuitat. printre picături  finalize și un interviu pentru blogul profesorului Marian Popescu.

luna august include 2 ateliere de Dans_Rulant la MNAC și un summer school intensiv la Cluj-Napoca cu tema ce este dansul contemporan. programul atelierului de la Cluj este unul extrem de complex. dansez de dimineața până seara cu oameni noi, elevi, studenți, dansatori și tineri coregrafi precum și publicul clujean interesat de întâlnirea cu dansul contemporan. la final prezentăm un spectacol work-in-progress care s-a bucurat de aprecierea publicului prezent. am cunoscut din nou oameni tineri și frumoși. am scris și pe blog despre acest proiect iar Gemma a filmat fragmente din spectacolul final.

toamna a fost foarte bogată. am călătorit din nou la Timișoara unde am început să lucrez la următorul meu proiect coregrafic. care va fi foarte fain cred. am experimentat lucruri foarte diferite, am dansat sub hipnoză (wow, da era un lucru pe care mi-l doream demult), am performat în camera de masaj pentru maseuza mea, am ținut un mic atelier și am prezentat filme de dans în cadrul unei rezidențe la AMBASADA, un super-frumos-spațiu independent și foarte apreciat de timișoreni (mulțumesc Andreea pentru găzduire). am lucrat intens și cu Gemma (o artista vizuala din Londra) cu care sper ca în 2017 să facem un film de dans pentru noul meu proiect coregrafic. până atunci puteți viziona un mic filmuleț teaser realizat de Gemma în urma atelierului de dans de la Timișoara.

ah eram să uit, eram la Timișoara când a fost anunțată decizia comisiei de experți europeni. decizia a fost una meritată pentru că dosarul de candidatură final a fost cel mai bun iar orașul acesta chiar are mare nevoie de această capitală europeană. m-am bucurat din plin de succesul Ștefaniei care a lucrat în echipa TM 2021 și care a avut cred un rol important în finalizarea dosarului de candidatură. lucru care mi-a adus antipatia colegilor de la București :(…am câștigat cu această ocazie un pariu pe tema asta pe care-l făcusem în iunie la prima vizită făcută la Timișoara. lucrez la trei aplicații dificile la AFCN pentru anul 2017 pentru că realitatea este dură. îmi dau seama încă odată ce greu este să fii artist și manager cultural independent în România. însă n-am ce face însă, realitatea este dură.

luna octombrie m-a găsit la Brașov, orașul unde m-am născut. la invitația tânărului festival #neoteric (mulțumesc Mara și Bianca) am condus un atelier de explorare urbană și am prezent două reprezentații cu [Fragil] în orașul de sub Tâmpa. ambele experiențe – atelierul și spectacolele – au ieșit foarte bine. m-am bucurat să descopăr oameni tineri, interesați de explorarea corporalității și interacțiunea directă. oameni curajosi. simt că se crează încet-încet o mică comunitate artistică și poate că în curând vom putea vorbi de o mișcare coregrafică.

sunt obligat să revin la București pentru procesul cu jandarmeria. judecătorul adminte probele mele și mărturia Ozanei (mulțumesc) și-n final anulează amenda. victorie ! de la Brașov plec la Sibiu unde am performat din nou [Fragil] într-un apartament privat închiriat de pe airnb.com. cu ocazia asta m-am revăzut cu prieteni dragi din 2015 și am descoperit noi oameni frumoși. paradoxal, deși Sibiul are o serie de instituții și festivaluri de renume, publicul încă este reticient la întâlnirea cu arta contemporană. poate și pentru că formatul propus de mine include interacțiune multă. însă cred ca are nevoie, după cum bine spunea Marius (o altă întălnire frumoasă din 2016) de mai mult experiment. După Sibiu ne întoarecem la București pentru ultima reprezențație. mă bucur să văd la spectacol mulți oameni noi, atrași probabil de formatul neconvențional și de recomandarea celor care-l văzuseră în 2015. Dana Bergheș scrie chiar o cronică faină.  Martin filmează o secvență din spectacol pe care mi-o trimite pe email. Am avut și 2 spectatorii masculini care se dau în petec la finalul daring. mă bucur că reușeșc să să ajung și la spectacolul Mădălinei – the Agency of Touch, prezentat în cadrul Amprentei CNDB. mă bucur sincer că CNDB își continuă unul din programele sale de succes.

noiembrie demarează cu festivalul Re:dance și performance-ul THE STRANGER GETS A GIFT SERVICE – INTERRUPTOR realizat de Cristina Maldonado . a fost un joc performativ one-to-one, amuzant cu multe mișcări, texte și imagini pe o planșă albă. mi-a plăcut propunerea până în momentul în care după 5 minute am descifrat codul și am intuit că artista, deși invizbilă ochilor mei, era într-o încăpere alăturată. atunci am părăsit logica obiectelor propuse de Cristina și a descis să introduc telefonul meu în joc folosindu-l pe post de cameră video. jocul s-a animat brusc și la final Cristina mi-a arătat chipul ei pentru o secundă. thank you Cristina. a urmat un nou spectacol cu Zmeul la Replika (mulțumesc Replika) și ultimul PARTYING al anului 2016 la TIT, un nou spațiu indepedent condus de artistul vizual Martin Balint, cu care voi colabora în 2017. spațiul este super fain iar Martin realizează ad-hoc o instalație vizuală foarte ofertantă. dansăm non-stop pină la la 5 dimineața.

of course mă ocup și de ultimele pregătiri logistice pentru primul meu retreat de dans și yoga din India. pe ultima sută de metri reușesc să depun și o noua propunere de proiect pentru 2018 la apelul de proiecte lansat de MNAC pentru 2018. Mă duc cu Ștefania să vedem și filmul Tony Erdman, probabil cel mai bun film al anului (sper din toată inima să ia Oscarul pentru cel mai bun film străin). în ultima noapte înainte de plecarea în India, reușesc să citesc și întreaga strategie pentru cultură ce a fost scoasă în dezbatere publică de către Ministerul Culturii. Documentul apare mult prea tărziu la finalul mandatului guvernării tehnocrate într-o perioadă când toată lumea este ocupată. pe lista propusă de noi în decembrie 2015 documentul era în poziție principală fiind clar o prioritate pentru echipa tehnocrată de la MC. care însă din pacate nu l-a considerat prioritar. documentul este foarte stufos, peste 100 de pagini și scheme/infograme, conține multe lucruri bune și necesare sectorului cultural. însă este lipsit de viziune și propune foarte puține reforme structurale, care sunt mai mult decât necesare (vezi scandalul de la ONB și de la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov). ochii mi se inchid de somn însă reușesc să fac și eu câteva propuneri,. finnaly pe 25 noiembrie, plecăm Goa cu un grup de oameni frumoși pentru trei săptămâni.

15215907_1326814597337029_201533660_o

ultima lună a anului a concis cu ziua națională. 1 decembrie m-a prins la Cola Beach, una din cele mai frumoase plaje din India (și din lume cred). o imagine de poster, o plajă cu mulți palmieri, o lagună cu apă dulce și destul de puțini turiști. licurici, răsărituri de soare superbe, apusuri cu palmieri și valuri mari, kathakali, yoga….. paradisul, i wanna to live forever acolo. in India. pe 11 decembrie între masaje ayurvedice încerc din greu să mă conectez la internet pentru a urmări de la distanță, alegerile parlamentare din România. merge greu iar informațiile sunt nasoale. este prima dată după 26 de ani când nu votez, pentru ca deh în Kerală nu există secție de votare. Iar votul prin corepsondență nu poate fi realizat de turiști. oricum votul meu nu contează pentru că marea masă a populației (care până la urmă este cea care decide) trăiește într-un univers paralel cu al meu. așa cum mă așteptam, alegerile sunt câștigate tot de PSD însă surprinzător cu peste 45 %.. USR-ul n-a reușit să ia mai mult de 10 % iar prezența la vot este mică sub 50 %. este un scor bun pentru un partid înființat în 6 luni însă foarte puțin pentru a scoate țara de sub dominația PSD-PNL-ALDE-UDMR care sunt partide aproape identice, populiste și corupte până în maduva oaselor. iar Nicușor Dan nu are cum să crească USR-ul mai mult. este nevoie de un lider politic nou, cu charismă capabil să trezească nehotărății. vor urma 4 ani dificili pentru România. la revenirea în țară sunt surpins de fețele gri, căzute ale oamenilor cu care mă întâlnesc pe stradă sau metrou. printre ultimele lucruri care le fac pe 2016 sunt premierele de la LINOTIP, un nou centru coregrafic independent lansat de colegii mei mai tineri Arcadie Rusu și Ioana Marchidan și vizionarea filmului Citizenfour despre Snowden. excelent filmul, foarte real iar informațiile privind supravegherea mondială sunt terifiante. la televizor anunță decizia guvernului de returnare a banilor strânși din campanie de donații pentru achiziționarea Cumințeniei Pănântului către oamenii care au donat. fiasco total. citesc pe facebook că nici strategia pentru cultură nu este votată rămând pentru următorul guvern asumarea strategiei sectoriale. normal nu a fost una din prioritățile guvernului tehnocrat de la Cultură. deși se fac presiuni, se pare că nici dosarul Roșia Montană nu ajunge la Unesco nefiind semnat de guvernul Cioloș, care are în acest moment un mandat extrem de limitat. apuc să scriu pe blog două texte despre experiența indiană. mă uit la televizor cum PSD-ul își bat joc în continuare fără scrupule de România contemporană. propunerea de marionetă pentru primul-ministru este respinsă de Iohaniss. pe surse se anunță revenirea lui Daniel Barbu la cultură ce ar fi un dezastru pentru sectorul cultural. azi Digi24 anunță desemnarea primului ministru. iar diseara ne vedem la ultima serată indiană a anului. mâine va fi Anul Nou. in josul paginii autorectorul blogului mă anunță  că am depășit demult cele 3000 de cuvinte. so time to stop.

așă că vă doresc tuturor celor care ati ajuns pe blogul meu, să aveți un 2017 excepțional, cu mult dans, calătorii și experiențe frumoase ! La Mulți Ani !

 

india emoțională

india emoțională 

taj3

prima dată am plecat în India în 2012 într-un impuls de moment. am plecat cu Ștefulici în ianuarie 2012 cand în București era frig și zapadă iar traseul a fost lung și complicat. călătoria a început într-un New Delhi foarte colorat unde regulile de circulație nu se aplică. era cât pe ce să facem infarct când mașina care ne-a luat din aeroport mergea pe cealaltă bandă și trecea cu 80 km/pe roșu. din capitala indiei am rămăs cu experiența întălnirii cu muzeul și personalitatea lui Gandhi…. a urmat întălnirea cu faimosul Taj Mahal (pe care dacă ajungeți acolo vi-l recomand să-l vedeți dimineața devreme sau seara înainte de închidere pentru ca alfel ești sufocat de miile de indieni care-l vizitează neîncetat) și cu templele kama-sutra de la Khajuraho pe care le-am vizitat cu bicicleta la apus de soare. insă ce-a mai  impresionantă întâlnire oraș a fost cu Varanasi, unul din trei orașe sacre de pe Gange. nu ai cum să uiți plimbarea cu barca la 5 dimineața pe râul sacru, miile de indieni colorați care se spălau în apa sacră plină de cenusă, lumânări și flori sau ceremoniile religioase de purificare de seară. ah și zborul zmeielor lansate de la înălțimea ghaturilor. de fapt e imposibil să poți uita mirosul dens de corpuri arse și imaginea apusului de soare de pe Gange…

 

img_0073

am continuat călătoria cu trenul spre Daarrjeling și Calcutta unde am descoperit o altă Indie foarte diferită și mult mai curată. n-am avut șansă să vedem munții Himalaya din cauza unei ceți dense, însa ne-am plimbat mult prin planațiile de ceai ne-au bucurat nasul și ochii. Următoarea escala a fost Rajasthanul unde am petrecut quality time, explorând palatele extravangante, mersul cu ricșa, întălnirile cu elefanții desenați și chai-ul indian. acolo am fost printre altele și monkey protector 🙂 următoarea etapa a călătoriei a fost Udaipur – orașul plin de palate imperiale și de locații a la James Bond. am stat într-un fost palat princiar, într-o suită care avea o terasă proprie (cu un jacuzi nefuncțional în care ne tolăneam la soare). ne culcam și ne trezeam cu o imagine superba a orașului în departare….

img_0033

teacalătoria noastră indiană s-a finalizat, cum oare, în Goa la vila Rivercat, departe de lumea civilzată, între palmieri, pisici, budhha, nisip și apă. și unde toata lumea făcea yoga. când la final m-am urcat în avionul care urma să ne aducă înapoi în țară mi s-a făcut brusc dor de India. și am știut că o să întorc candva. au trecut 4 ani de atunci însă dorul de India n-a trecut. așa că anul astă m-am hotărât să revin, de această dată cu un grup de oameni frumoși, într-o nouă (re)întălnire cu India emoțională. călătoria noastră va începe de data asata în Goa și se va finaliza în Kerala, ținutul masajelor și tratementelor ayurvedice. vom dansa cu natura și nisipul, vom medita la apusul soarelui și vom descoperi oameni, locuri și culori noi. iar cuvântul de ordine va deveni curând – Namaste!

img_0069

You must be the change you wish to see in the world (Mahatma Gandhi).